Blogul minunatului creier leşinat

O să încep cu o poză, că tot caută lumea poze cu creier şi ajunge la mine (postul de azi chiar are legătură cu creierul). Desenul este făcut de Andreas Vesalius, un anatomist fascinat de corpul omenesc, se pare că era printre primii care au îndrăznit să disece cadavre pentru a afla ce e dincolo de piele (şi carne, probabil).

Acum urmează un articol [nesemnat] din revista Paranormal (sper că nu vă disperă), numărul 34, anul VII, adică din 2003 (se pare că era ultimul an, dar nu mai ţin minte exact).

***

Sinestezia, o stranie capacitate a oamenilor

O însuşire misterioasă şi relativ des întâlnită

Sinestezia este o însuşire realmente bizară, prin care oamenii percep sunetele în culori. Este de fapt singura caracteristică a unor creiere de a amesteca simţurile, văzul şi auzul fiind, în acest caz, percepute asemănător. Mai concret, subiectul aude atât sunetele separate, cât şi grupurile de sunete, deci cuvintele, propoziţiile şi frazele ca pe nişte culori distincte. Deosebit de interesant este faptul că vederea nu este afectată în acest timp, adică există doar senzaţia aparentă a unei anumite culori la auzul unor sunete de orice fel. Muzica de orice gen e percepută şi ca un amalgam de pete de culoare care se întrepătrund, o senzaţie unică.

Grupul de cercetători, care a lucrat timp de trei ani la elaborarea acestui studiu, a observat că această capacitate este şi mult mai des întâlnită decât se credea anterior. Dacă până acum se presupunea că doar un om din 20.000 este înzestrat cu această însuşire, în prezent s-a dovedit că, de fapt, un individ din 2.500 posedă această calitate. Din cei aproximativ 50.000 de subiecţi investigaţi au fost găsiţi 20 care să posede capacitatea de sinestezie şi astfel s-a pus în evidenţă că sinestezia este relativ des întâlnită în rândul oamenilor. Cei care posedă această însuşire nu se consideră diferiţi faţă de restul oamenilor, ei cred că toţi au aceleaşi senzaţii ca şi ei. Din acest motiv subiecţii respectivi sunt foarte greu de depistat.

Cercetătorii sunt incapabili să dea o explicaţie plauzibilă

Grupul de cercetători, din care fac parte doi medici neurologi, doi medici psihiatri şi un fizician, a încercat să explice această capacitate a creierului, însă nu a reuşit. Toate explicaţiile au rămas în stadiul de presupuneri.

O primă ipoteză ar fi aceea că, în creier, au avut loc anumite inversiuni între funcţiile lobilor temporali (n.b.*: care se ocupă cu auzul) şi cei occipitali (văzul), însă explicaţia nu rezistă în faţa argumentului că, în mod cu totul surprinzător, s-a constatat chiar că această capacitate se moşteneşte genetic în mare măsură.

A doua ipoteză este mult mai plauzibilă şi ea consideră doar că, în urmă cu mii de ani, toţi oamenii erau astfel dotaţi de la natură, însă viaţa civilizată a estompat cu totul anumite capacităţi, printre care şi sinestezia.

Paradoxal, nu medicii specialişti au dat cea mai interesantă explicaţie, ci fizicianul Christian Bergson, expert în teoria undelor şi oscilaţiilor.

“Dacă stăm bine să ne gândim, atât sunetele din gama oscilaţiilor care impresionează urechea, cât şi culorile care impresionează ochiul, constituie acelaşi tip de fenomene fizice. Din punct de vedere mecanic sau optic, sunetele şi spectrul vizibil reprezintă, de fapt, nişte unde care se deosebesc doar prin frecvenţă şi lungime de undă. Este foarte posibil ca unele creiere care posedă capacitatea de sinestezie să poată recepţiona undele din spectrul auditiv şi, simultan, să se producă o reflexie de senzaţii din zona scoarţei cerebrale, care acoperă senzaţiile de unde din spectrul luminii. Noi am dovedit că existenţa acestei însuşiri miraculoase este reală. Avem însă numeroase necunoscute. De fapt, totul este încă o mare enigmă. Cercetările noastre în acest domeniu sunt abia la început şi sperăm să revenim cu noi detalii interesante la sfârşitul acestui an (n.b.: probabil 2003), după un nou studiu asupra celor dotaţi cu sinestezie.”

[*n.b. = nota bloggerului.]

***

După cum cred că vă daţi seama, nu aveam cum să mă mulţumesc doar cu acest articol. Am căutat pe Google mai multe informaţii şi am găsit câteva site-uri care merită atenţia.

În Monitorul de Suceava, puteţi vedea articolul despre sinestezie dând scroll mai jos, până ajungeţi la titlul O femeie simte gustul muzicii. Am încercat să dau copy-paste, dar rezultatul este dezastruos.

Pentru detalii ştiinţifice, avem acest link, de la o Facultate de Psihologie din Cluj.

***

Oamenii care gustă sunete şi aud culori

Prestigioasa revistă “Nature” relata recent cazul unei elveţience înzestrate cu o capacitate rar întâlnită - aceea de a simţi gustul muzicii. Mai exact, femeia, de profesie muzician, simte pe limbă un gust anume, dulce, amar sau acrişor ori de câte ori aude o anume notă muzicală. În plus, acestea se asociază în mintea ei şi cu diferite culori. Elizabeth Sulston face parte dintr-un grup restrâns de oameni, atinşi de sinestezie, un sindrom în care cele cinci simţuri se amestecă, trezind reacţii complexe în creier. Cazul ei a fost luat în discuţie de speciialişti pentru că o combinaţie între văz, auz şi gust este mai puţin frecventă, cei mai mulţi dintre cei atinşi de sinestezie fiind capabili să vadă culori doar atunci când aud cuvinte sau muzică.
După părerea experţilor, proporţia de cazuri de sinestezie este de 1 la 2000 de oameni. Spre exemplu, o persoană înzestrată cu această capacitate vede roşu atunci când se uită la cifra 5, scrisă cu creta pe o tablă. Individul în cauză poate citi numărul respectiv ca orice om normal, dar, în plus, vede şi o pată de culoare.
“Unii descriu că văd culorile trezite de litere sau numere ca pe nişte proiecţii externe, în timp ce alţii au raportat că este vorba despre o experienţă interioară, că văd cu “ochiul minţii”", afirmă Jennifer Green, profesor al Universităţii Cambridge, care a realizat la rândul său mai multe studii pe acest subiect.
Testele efectuate pe voluntari au arătat că aceşti oameni asociază în mod constant o anumită culoare unei litere sau sunet. În plus, o analiză a răspunsurilor date de subiecţi a arătat că o mare parte dintre ei “văd” aceeaşi culoare pentru un anumit sunet. “Oamenii cu sinestezie au tendinţa de a-l asocia pe A cu culoarea roşie, pe S cu galben şi pe Z cu negru”, explică Julia Simmer, cercetător al Universităţii din Edinburgh.

Conexiuni încurcate

O echipă de medici americani de la University of California a realizat o serie de experimente pentru a încerca să înţeleagă cum anume funcţionează creierul acestor oameni. Concluzia lor a fost aceea că sinestezia apare prin “activarea încrucişată” a două sau mai multe arii cerebrale implicate în procesul de interpretare a informaţiilor senzoriale. Această “încrucişare” se realizează probabil din cauza unor deficienţe în procesul de formare a conexiunilor nervoase, încă din perioada fetală, astfel că unii nervi rămân conectaţi la mai multe arii în loc să se specializeze pe diverse domenii (simţuri). În cadrul testelor s-au format două echipe - de oameni “normali” şi de persoane cu sinestezie, medicii monitorizând activitatea lor cerebrală în timp ce li se arătau anumite litere. În cazul “normalilor”, imaginile luate prin rezonanţă magnetică arătau că s-au activat doar acele arii responsabile cu procesarea informaţiilor privind literele. În schimb, la ceilalţi, s-a remarcat o activare simultană a zonei responsabile cu interpretarea culorilor.

Sindromul artiştilor

Pe de altă parte, s-a observat că la unii dintre cei cu sinestezie capacitatea de a vedea culori când citesc sau aud sunete este mai mare decât la ceilalţi. Potrivit cercetătorului Vilayanur Ramachandran procese similare sinesteziei ar putea sta la baza abilităţii creative. “Nu este întâmplător că acest sindrom este de opt ori mai frecvent în rândurile artiştilor decât în cadrul populaţiei generale”, spune Ramachandran.
Elizabeth Sulston, fiind muzician, se înscrie în această categorie. Pentru a testa spusele sale, coordonatorii experimentului i-au pus pe limbă diferite substanţe, dulci sau amare, alese în funcţie de ce spunea ea că simte la fiecare sunet.
Atunci când cercetătorii au încurcat deliberat gusturile, femeia a întârziat să indice nota auzită, fiind derutată de contradicţia dintre ce simţea şi ceea ce auzea. Când însă puneau ceva corespunzător pe limba ei, identificarea sunet-gust mergea perfect. Astfel, în funcţie de notele şi tonalităţile folosite, pentru ea o piesă muzicală este fie dulce, fie amară ori foarte sărată.
Elizabeth a povestit că încă de mică simţea gustul notelor, însă abia treptat a înţeles că e diferită de colegii ei. Mai târziu, în timp ce-şi desăvârşea pregătirea muzicală, această abilitate i-a fost de mare ajutor.
Tocmai acest aspect îi interesează la ora actuală pe oamenii de ştiinţă, ei încercând să desluşească misterele acestei abilităţi, pentru a le putea exploata în dezvoltarea unor noi metode educaţionale, ştiut fiind faptul că asocierea unor elemente favorizează învăţarea.

Articol preluat de Marian Pădure din Evenimentul Zilei

[[!--
preluare=Marian Pădure
sursa=Evenimentul Zilei
corectura=Stelian Frâncu
--]]

***

Dacă perseveraţi cu căutarea, s-ar putea să găsiţi mai multe informaţii, fireşte… Am găsit şi o poveste de iubire dintre doi sinestezici faimoşi: Vera şi Vladimir Nabokov (dacă nu ştiţi de unde vi se pare cunoscut numele de Nabokov, vedeţi că Vladimir e cel care a scris cartea Lolita).

Concluzie: sinestezia nu priveşte doar două simţuri, ci chiar mai multe. Poate să se amestece auzul cu văzul, simţul tactil cu cel gustativ, auditiv cu cel olfactiv etc. Aşadar, avem o arie largă de sinestezici, după cum cei de sus au afirmat, în rândul artiştilor (dar vedeţi că nu toţi sunt aşa), însă sunt sigur că toţi copiii sunt sinestezici, deşi majoritatea îşi pierd, cu timpul, această însuşire, din cauza condiţionării de la părinţi, gen “Nu te juca cu mâncarea! Nu ai voie să te joci cu lampa!” şi altele… De fapt, chiar aşa se poate recunoaşte un copil sinestezic: când se joacă cu mâncarea. Face mizerie, e adevărat, dar ce mult se bucură!

Ce mi se întâmplă când văd litera S? O văd strălucitoare, aurie, dar un s mi se pare ca un pui de şarpe neajutorat… A este mândru, dar a este omuleţul chelios… Aş mai înşira, dar mi-e că s-ar putea să vă plictisesc şi aş vrea să citiţi măcar povestea celor doi sinestezici, merită văzută măcar ca o lecţie despre cum să menţii o relaţie ani de-a lungul… Bine, nu e toată povestea o lecţie, dar dacă citeşti bine, vei descoperi secretul…