Blogul minunatului creier leşinat

… uneori îmi vine să mă dau bătut. Nu mă pricep deloc la competiţie, aşa că îmi pare bine când fac loc altcuiva pentru a merge undeva sau pentru a face ceva… Nu mă pricep deloc la agresivitate, aşa că îmi pare bine când văd un loc plin de linişte şi pace, când pot discuta liniştit cu cineva fără să mă iau la harţă… Nu mă pricep la delicateţuri sau chestii de genul, decât în unele cazuri, dar aici e cu dus şi întors. Adică pot să fiu delicat în unele cazuri, în altele nu. Depinde de caz, de experienţă… Sincer, din natură chiar nu ştiam să fiu delicat şi atunci a trebuit să învăţ, eu încă mai învăţ…

Oare noi chiar trebuie să învăţăm pe pielea noastră atâtea lucruri? Se spune că înţeleptul învaţă din greşelile altora, dar prostul nu învaţă nici din ale lui… Uite că eu consider vorba asta doar pe jumătate adevărată… Adică nu e tocmai înţelept (nu întotdeauna, nu neapărat) să te uiţi la altul şi să faci astfel încât să nu faci ce a făcut el. OK, ştii că varianta “prostului” a dat greş, dar de unde ştii că varianta ta e cea corectă? Toţi suntem oameni, putem greşi… Şi totuşi, unii par să nu greşească… Atenţie, ei doar par… deci să nu ne luăm după aparenţe chiar aşa de uşor. De unde ştim dacă nu cumva avem de-a face cu un ipocrit care vrea să se dea perfect? De ce ar pretinde că e perfect? Nu cumva ca să ascundă ceva? Dacă da, ce anume? Dacă nu, o fi ceva în mintea lui, în mod sigur… Dar nu zic că ar fi cine ştie ce, deşi e posibil… Mă rog, nu mai contează, nu vreau să fac judecăţi de doi bani… era să zic lei.

Voi aţi întâlnit vreun om care se dă perfect? Ce impresie v-a lăsat?