Blogul minunatului creier leşinat

O veche legendă norvegiană povesteşte despre un om pe nume Haakon, care privea mereu imaginea lui Christos răstignit. Crucea era foarte veche şi acolo veneau mulţi oameni să se roage cu evlavie. Mulţi veneau aici pentru a cere câte o minune.
Într-o zi, şi Haakon s-a gândit să ceară o favoare. Împins de un sentiment generos, a îngenuncheat în faţa crucii şi a spus:
- Doamne, vreau să fiu în locul Tău. Lasă-mă să stau în locul Tău pe cruce.
Şi rămase cu privirea aţintită asupra crucii, parcă aşteptând un răspuns.

Domnul vorbi, iar vorbele Lui căzură din înalt şoptitoare, dar ferme.
- Fiule, îţi voi îndeplini dorinţa, dar cu o condiţie.
- Care, Doamne? întrebă Haakon. Este o condiţie greu de îndeplinit? Sunt dispus să mi-o asum şi, cu ajutorul Tău, Doamne, voi reuşi.
- Ascultă… Orice ar fi să se întâmple şi orice ar fi să vezi, trebuie să păstrezi tăcere pentru totdeauna.
Haakon răspunse:
- Îţi promit, Doamne!
Şi schimbul se făcu.

Nimeni nu observă schimbarea. Nimeni nu-l recunoscu pe Haakon bătut în cuie pe cruce. Între timp, Domnul ţinea locul lui Haakon. Şi pentru mult timp fu astfel şi nimeni nu observa nimic.

Dar, într-o zi, veni un om bogat şi, după ce se rugă, plecă uitându-şi portofelul lângă cruce. Haakon văzu şi tăcu.
Nu spuse nimic nici când un sărac veni câteva ore mai târziu şi fură portofelul uitat de bogătaş.
Şi nu spuse nimic nici când un băiat veni să se roage pentru binecuvântare înainte de a face o lungă călătorie.

Dar, în acel moment, se întoarse bogătaşul în căutarea portofelului. Fără să stea pe gânduri, bănui că băiatul furase portofelul. Bogătaşul se apropie de băiat şi-i spuse furios:
- Dă-mi înapoi portofelul pe care mi l-ai furat!
Tânărul replică surprins:
- Eu nu am furat nici un portofel!
- Nu minţi şi dă-mi-l înapoi imediat!
- Vă repet că nu am luat nici un portofel! răspunse băiatul.
Bogătaşul furios începu să-l lovească pe tânăr. Atunci se auzi o voce puternică:
- Opreşte-te!
Bogătaşul privi în sus şi văzu că imaginea de pe cruce îi vorbise. Haakon, care nu mai putuse păstra tăcerea, striga apărându-l pe tănâr şi acuzându-l pe bogătaş pentru falsele învinuiri pe care i le aducea. Acesta rămase uimit şi ieşi din locul de rugăciune. Tânărul pleca, de asemenea, fiindcă se grăbea să plece în călătorie.

Când cei doi plecaseră, Christos îi spuse credinciosului:
- Coboară de pe cruce. Nu poţi să-mi ocupi locul. Nu ai fost în stare să păstrezi tăcerea.
- Dar, Doamne, spuse Haakon, cum puteam să permit o asemenea nedreptate?
Christos continua să vorbească:
- Tu nu ştiai că a fost bine ca bogătaşul să piardă portofelul, fiindcă avea în el banii pentru a cumpăra virginitatea unei tinere. În schimb, săracul avea nevoie de banii aceia şi a fost foarte bine că i-a luat. Iar băiatului i-a prins bine bătaia primită, fiindcă din cauza rănilor nu a mai putut pleca în acea călătorie… pentru că doar acum câteva minute s-a scufundat vaporul cu care ar fi trebuit să plece… Tu nu ştiai nimic. Eu, da. De aceea tac.
Şi Domnul se afundă din nou în tăcere.

De multe ori ne întrebăm: De ce Dumnezeu nu ne răspunde? De ce Dumnezeu păstrează tăcerea? Mulţi şi-ar dori ca Dumnezeu să le răspundă ceea ce doresc ei sa audă… Dar nu este aşa. Dumnezeu ne răspunde chiar prin tăcere!

Trebuie să învăţăm să ascultăm. Tăcerea Lui divină este menită să ne spună, fără cuvinte, că El ştie ce face. Şi, în tăcerea Sa, ne spune cu iubire:

“Ai încredere în mine. Ştiu bine ce am de făcut!”

Sursa.