Blogul minunatului creier leşinat

Sau a drumului meu. Nu mai înţeleg nimic. Viaţa e mare, incomensurabilă şi văd oameni care se poartă de parcă ar fi cine ştie ce chichineaţă uşor de dezlegat… Niciodată nu încetează să mă uimească atitudinea asta. Ce vreau eu să spun că viaţa chiar poate fi construită cu propria răspundere, cu propriile mâini, cu suflet, inimă, pasiune, altfel haosul te dărâmă… Atâta vreme cât ai încredere în vocea ta lăuntrică (poţi să-i spui intuiţie), poţi merge pe cărarea ta, neabătut, ferit de pericole, chiar dacă mergi în mijlocul lor. Văd oameni care nu fac nimic din ce le place, parcă s-ar urî pe ei înşişi… Mi-ar plăcea să văd mai multă flexibilitate, mai multă plăcere în ceea ce fac, astfel încât să nu se plictisească… Să se joace din când în când, ca nişte copii, fără a se gândi prea mult la scor… Cine spune că viaţa e grea nu ştie că tocmai realitatea e cel mai uşor lucru de schimbat… abia după ce te-ai schimbat pe tine însuţi, lucru care poate fi extrem de greu… Cum să te cunoşti pe tine însuţi? Cum să-ţi dai seama de ceea ce ai de făcut? Avem la îndemână o soluţie: non-mintea… e ceva dincolo de minte, un fel de conştiinţă superioară minţii, din cauza simplului fapt că mintea e un instrument. Dacă reuşeşti să ieşi din minte, e mare lucru. Ce e non-mintea? E ceva foarte greu de înţeles, nici Osho însuşi nu a reuşit să găsească cuvintele potrivite pentru a o descrie. Eu cred că e un fel de trăire mistică, ceva în genul, dar se poate întâmpla şi într-o secundă, încât nu ştii dacă ai trăit asta sau nu.

Cele de mai sus le-am scris acum câteva zile şi eram sigur că faceam pauză de o oră şi că n-o să uit ce voiam să zic… Uite că au trecut zile şi am uitat ce voiam să zic… Ultimele zile au fost destul de încărcate pentru mine. Dar acum nu mai contează, redau citatele din Osho care mă binedispun. Pagini întregi, o să ocup multe posturi cu ele. Grăit-a maestrul:

Te va mira să afli că şcolile, colegiile şi universităţile nu există, de fapt, pentru a te ajuta să fii inteligent – nu, deloc. Am avut mulţi ani legături cu universităţile ca student, şi apoi ca profesor. Cunosc foarte bine structura internă a sistemului educaţional. Acesta nu e preocupat în a crea inteligenţă la oameni. Bineînţeles că el urmăreşte să creeze eficienţă, dar eficienţa nu e inteligenţă, e mecanică. Un computer poate fi foarte eficient, dar nu e inteligent.

Să nu crezi niciodată că eficienţa şi inteligenţa sunt sinonime. Inteligenţa e un fenomen total diferit. Eficienţa nu e inteligenţă, este specializare mecanică. Universităţile se preocupă de crearea eficienţei astfel încât studenţii să ajungă funcţionari mai buni, birocraţi şi manageri mai buni. Pe ele nu le interesează să creeze inteligenţă, de fapt sunt total împotriva inteligenţei (eXstatic: asta, ca să se înţeleagă de ce şcoala, în general, mi se pare deprimantă). Întreaga structură a sistemului educaţional de peste tot în lume urmăreşte să-i facă în stare pe oameni să memoreze tot mai multe lucruri.

Memoria e un biocomputer. Inteligenţa e un fenomen total diferit. Inteligenţa se naşte din meditaţie, inteligenţa se naşte din răzvrătire. Inteligenţa nu se naşte din memorie. Dar examenele din facultate se preocupă doar de memorie. Cel care are o memorie mai bună este considerat mai inteligent. Dar se întâmplă de multe ori ca oamenii proşti să aibă memorie bună, iar cei inteligenţi să nu stea foarte bine la capitolul memorie.

Thomas Edison nu se putea lăuda cu o memorie bună. El a inventat sute de dispozitive ştiinţifice, mai multe decât oricine dinainte de el. Numărul invenţiilor lui este enorm, incredibil. Invenţiile lui se folosesc zilnic. Printre ele se numără: placa de gramofon, radioul, becul electric, ventilatorul, difuzorul. Toate acestea sunt creaţia unei singure persoane – Edison. Însă el stătea prost cu memoria, atât de prost, încât o dată a uitat chiar şi cum îl cheamă – ceea ce este într-adevăr foarte greu! E aproape imposibil să uiţi cum te cheamă. Dacă poţi să uiţi cum te cheamă, poţi să uiţi tot. El a reuşit să facă lucrul cel mai puţin probabil.

În Primul Război Mondial, raţionalizarea a apărut pentru prima dată în America, şi el stătea la coadă ca să-şi ia cartela de raţii. Încetul cu încetul, a ajuns la ghişeu. Funcţionarul a strigat: “Thomas Alva Edison!”. Iar el s-a uitat în jur, de parcă altcineva era strigat.
Un om l-a recunoscut şi i-a spus:
- Din câte ştiu, dumneavoastră sunteţi Thomas Alva Edison. De ce vă uitaţi după altcineva?
Edison a spus:
- Aveţi dreptate! Uitasem de tot! Îţi mulţumesc mult că mi-ai adus aminte. Da, eu sunt Thomas Alva Edison.

Soţia lui trebuia să păstreze ordinea, pentru că în camera lui era în permanenţă un haos şi, ori de câte ori voia să găsească ceva, îi lua zile întregi ca să-şi dea seama unde era. Uita tot. Se putea să fi inventat ceva şi să înceapă să-l inventeze din nou. Soţia lui îi amintea: “Ai făcut asta! E deja pe piaţă!”.
Scria pe hârtie tot ce-i venea în minte, iar apoi pierdea hârtiile, le rătăcea ici şi colo. Soţia lui i-a spus (eXstatic: acum sunt curios care îi e numele, deşi poate nu are importanţă): “Ar fi mai bine dacă ai avea un carnet de notiţe”. “Bună idee!”, a spus el. “Oare mie de ce nu mi-a trecut niciodată prin cap?”. Însă pe urmă a pierdut carnetul cu totul! A spus: “Uite ce se întâmplă când mă iau după tine. Când rătăceam hârtiile, măcar mai găseam câteva, dar acum mi-am pierdut toate însemnările!”.

Nici Albert Einstein nu avea o memorie bună. În şcoală a picat la multe examene pentru că nu putea să memoreze nimic. Cel mai mare matematician din toate timpurile nu era în stare să numere sume mici de bani. Trebuia s-o ia mereu de la capăt. Odată mergea cu autobuzul. I-a dat conductorului nişte bani şi acesta i-a dat restul. El a numărat o dată, de două ori, de trei ori, şi de fiecare dată ajungea la alt rezultat, aşa că a început să numere a patra oară. Conductorul, care se uita la el, i-a spus: “Ce-i cu dumneata? Nu ştii să numeri?”. Einstein a răspuns: “Da, sunt cam slab la matematică”. Omul ăsta, care a elaborat matematicile superioare, nu era în stare să numere sume mici de bani. Intra în baie şi nu ieşea ore întregi pentru că uita unde era şi că trebuia să iasă. Un prieten de-al meu, Dr. Ram Manohar Lohia, s-a dus în vizită la el. Prietenul meu mi-a povestit: “A trebuit să aştept şase ore, pentru că era în baie! Soţia lui se tot scuza: «E în baie, e încă în baie». «Dar ce face în baie?» am întrebat. «Nimeni nu ştie… dar dacă e deranjat, se supără foarte tare şi începe să arunce cu lucruri! Dar mereu uită; ori de câte ori intră acolo, uită să mai iasă. Acum trebuie să aşteptăm. Când i s-o face foame sau sete, o să-şi aducă aminte». «Dar ce face acolo?» am mai întrebat o dată. Soţia lui (eXstatic: cred că e Mileva) a spus: «Şi eu am fost curioasă să ştiu. La început mă uitam pe gaura cheii ca să văd ce face. Stătea în cadă şi se juca cu baloanele de săpun! Când l-am întrebat ce face, mi-a spus: Să nu mă deranjezi, niciodată să nu mă deranjezi, pentru că datorită jocului cu baloanele de săpun am descoperit Teoria relativităţii. Jucându-mă cu baloanele de săpun, am înţeles că Universul se dilată, exact ca un balon de săpun. Se tot dilată şi, într-o zi, va pocni – exact ca un balon de săpun!»”.

De-a lungul secolelor, au existat mii de genii cu memorie proastă şi mii de oameni care aveau memorie fantastică şi inteligenţă deloc – pentru că memoria şi inteligenţa vin din surse diferite. Memoria face parte din minte – inteligenţa face parte din non-minte. Inteligenţa face parte din conştiinţă, iar memoria face parte din creier. Creierul poate fi antrenat, nu inteligenţa. Universităţile creează impresia greşită că memoria este inteligenţă. Nu este.

Acest întreg sistem educaţional e menit să distrugă inteligenţa sau să-i abată pe elevi de la inteligenţă către memorie. Memoria este utilă. Inteligenţa este periculoasă; ea nu are nici o utilitate pentru cei învestiţi (eXstatic: traducătoarea a scris investiţi) cu drepturi, pentru autorităţi. Dintotdeauna oamenii inteligenţi s-au dovedit a fi oameni dificili din cauza inteligenţei lor. Ei nu se înclină în faţa prostiilor. Iar societatea noastră e plină de superstiţii, de prostii. Se răspândesc tot felul de prostii în numele religiei, al politicii, al literaturii, al artei.