Am visat

vineri, 17 iulie 2009 at 08:38 | In amintiri, asta e, diverse | 1 Comment
Tags: ,

Se făcea că scriam un post de un kilometru pe-aici, cu ceva referiri astrologice. Nici măcar nu mai ţine minte ce sau despre ce scriam… Dar era fain să mă văd scriind mult. [zâmbet]

De trei ics muiere

vineri, 10 iulie 2009 at 03:25 | In aberaţii, amintiri, asta e, diverse, impresii | 1 Comment
Tags: , , ,

Citeam dinr-un jurnal-corespondenţă scris într-un caiet gros, unde soră-mea scria şi se descărca pe-acolo, iar o prietenă de-a ei scria în acelaşi registru de descărcare pentru schimb de idei şi impresii. Multe sunt banalităţi, gen dileme relaţionale, descrise într-un stil destul de hazliu, dar cea mai tare chestie am găsit-o şi nu mă pot abţine să n-o împart, fiindcă mi se pare genial de haioasă. Deci vine aşa…

noi suntem de 3 ics muiere (lolz)

noi suntem de 3 ics muiere (lolz)

Oricum a trecut multă vreme de când au fost scrise aceste rânduri, cam din 2005. Ele erau în clasa a 9-a sau a 10-a, acum sunt la facultate, e firesc că acestea sunt doar copilării de care să-ţi aminteşti râzând cu poftă. Şi eu eram menţionat pe alocuri, ca un personaj semi-absent, ceea ce nu e rău deloc. Of, şi nu mai pot să bag un smiley, că iese hidoşenia aia…

Şi obişnuiam să omor ţânţari cu mâna goală, dar acum e unul mai şmecher, care mereu scapă.

Happy reading!

Un e-mail de-acum 2 ani

miercuri, 11 martie 2009 at 01:44 | In aberaţii, amintiri, diverse, eXtaz, frumuseţe, imaginaţie, impresii, prostii | Leave a Comment
Tags: , , , , , , , , , ,

Nu stiu ce sa zic despre mine, ai observat ceva la mine? Daca nu, poate e din cauza ca n-am lasat sa se vada prea multe de la mine… sau poate nu ti-ai dat suficient cu interesul… Acum e 6:10 dimineata si aberez destul de aiurea pe-aici… Ceea ce voiam este dragoste… nu de la tine, ceea ce vreau de la cineva aflat la indepartare este doar comunicarea… Am citit undeva ca face bine sa vorbesti cu necunoscutii, macar ei nu te barfesc pe la colturi imediat ce afla ceva despre tine, fiindca nu ai cunostinte comune cu acesta si, prin urmare, nu trezeste nici un interes povestea unui necunoscut… Asa ca eu, fiind necunoscut, nu ti-am trezit deloc interesul… Era si normal… Sau, la fel de normal, tocmai fiindca eram necunoscut te-a interesat macar putin sa facem un schimb de e-mail-uri (cam slabute, recunosc) si ti-ai zis (probabil) de mine: “un mucos care nu stie ce vrea de la viata”… Nu ai fi chiar departe de adevar, fiindca in viata asta sunt multe aspecte neacoperite, in special din punct de vedere material… Da, material, nu inteleg lumea asta… Pe alte planuri (poate zici ca sunt visator, nu te-as condamna) eu cred ca pot sa inteleg destul de bine lumea… pot sa inteleg viata intr-un fel exclusiv intuitiv si inteleg diferite lucruri practice si materiale numai rational… Fiindca ratiunea si intuitia au rost ambele, numai ca nu stim sa le folosim si suntem foarte tentati sa credem ca ratiunea e potrivita ca stapana a vietii noastre… Nimic mai gresit…
Eu as zice ca intuitia este cea potrivita pentru viata, fiindca ea ne arata solutii la care nu ne-am fi gandit si se merita sa adaptam acele solutii in viata reala… In acelasi fel, intuitiv, daca ai incerca sa transformi o modalitate intuitiva intr-una logica ar iesi oarecum dezastruos… Teoria suna bine, sa facem bine sa ne urmam intuitia, dar practica ne va arata ca ne e frica sa ne urmam propriile impulsuri… De ce? Fiindca am fost invatati ca numai fiind rational poti obtine ceea ce-ti doresti… Intr-o lume fara alte planuri decat cele materiale, poate ar fi mers chestia asta… Dar lumea e mai mult decat materiala, ai observat? Ratiunea e buna ca sclava, intuitia e buna ca stapana… Cum? Asta e intrebarea ratiunii… Eu am renuntat sa pun aceasta, “cum?”, cand e vorba de viata… fiindca e mult prea complexa ca sa merite sa cauti la dinti calul de dar… Asa ca e mult mai bine sa urmezi intuitia… Oare tu urmezi mai mult ratiunea? Ca daca eu am gandire predominant intuitiva, cineva ar trage concluzia ca mi s-ar potrivi un partener cu gandire rationala… Nu as contrazice, numai ca pentru mine nu conteaza numai gandirea (oare tu esti Gemeni? eu sigur am Ascendentul in Gemeni), ci si personalitatea… Am avut o relatie cu o persoana foarte rationala, si am avut destul de multa incredere in aceasta… Bine, persoana este de sex masculin, dar uneori se comporta foarte efeminat… Si faza tare e ca mi-a spus odata ca uraste efeminatii si asa ma vede pe mine… Hm… A gasit si alte insulte cu care sa ma loveasca, mai ales fiindca era cam gelos pe o chestie… aveam ceva ce el nu avea, insa nu cred ca vreunul din noi nu-si dadea seama la momentul respectiv… totusi, n-am suportat sa ma faca “prost”… Eu zic ca el era cel prost, fiindca desi avea ratiune, nu a stiut cum s-o foloseasca in modul cel mai potrivit in cat mai multe situatii… De exemplu, intr-o relatie de dragoste ratiunea nu are ce cauta absolut deloc! In dragoste conteaza mai mult iubirea… Una e sa fii rational, alta e sa fii inteligent si alta e sa fii intelept… Rationalul nu e intotdeauna inteligent, insa cel inteligent stie ca nu toate lucrurile se rezolva cu ajutorul ratiunii, desi nu stie cum, prin urmare inteligentul nu are cum sa fie si intelept… Inteleptul poate fi si rational, si inteligent, stie cand sa foloseasca ratiunea si cand intuitia… Acum se vad inteligentele, nu? Si sunt doua feluri de memorie: cea faptica si cea psihica… :) Cea psihica nu e cu totul OK, fiindca – daca ai tendinta de a nu uita intamplarile negative – te poate afecta… Insa cea faptica nu te poate afecta deloc… E memoria care stie sa redea fara ca omul sa fie afectat in vreun fel cu sentimente negative vizavi de un eveniment etichetat drept negativ… Ceea ce poate fi un blestem pentru unii poate fi o binecuvantare pentru altii…
Ideile bune sunt mai mereu date uitarii, fiindca par nebunesti…
Ai tot dreptul sa stergi e-mail-ul, insa daca ai ajuns la aceste cuvinte, insa ca ai avut rabdare (stiu ca stilul de viata in America de Nord e unul foarte grabit) si – prin urmare – iti sunt recunoscator… si tie, si sortii… fiindca eu cred ca nimic nu e intamplator, dar vezi… intuitia stie ca nimic nu e intamplator, insa ratiunea “vede” ca totul e haos… Multi au fost tentati sa se gandeasca la cea de-a doua varianta, fiindca multi vor o senzatie de siguranta si comoditate… multi se tem de schimbari, de necunoscut… si faza e ca acestea sunt cat se poate de naturale, sunt favorabile evolutiei… Intuitia intelege, ratiunea nu… Intuitia stie mult mai multe decat ratiunea, de aceea eu am mai multa incredere in intuitie decat in ratiune…
Prefer un partener care sa stie sa foloseasca cu intelepciune ratiunea si inteligenta care i-au fost oferite, dar si sa cunoasca intuitia si s-o accepte ca parte integranta si fireasca a naturii sale de om… Daca imi spui ca vreau un visator si ca nu esti tu acela, se prea poate… N-o sa te contrazic… Dar nu stiu cum poate cineva sa ajunga atat de departe fara sa viseze? Numai prin ambitie? Nu stiu ce sa zic… Ambitia distruge, creeaza monstri cu ratiune gresit folosita… Succesul poate fi cea mai mare ratare, daca decizi sa renunti la bucurii si la fericire pentru succesul material… Ne mai si miram de ce vedetele devin deprimate? Pai, e clar: au renuntat la cele mai bune lucruri din viata lor, fara sa stie, iar cand realizeaza, jelesc enorm pentru ceea ce au pierdut… Fiindca pierdera e absolut inestimabila… Cunosc cateva persoane publice si mi-a parut rau pentru tristetea lor, pentru pierderea lor… Nu am stiut cum sa le ajut, ce sfaturi sa le dau, fiindca e deja prea tarziu… Si-au facut-o cu mana lor, tot ei pot sa faca ceva, daca si-ar asculta inima… Sfaturile (cerute sau nu) isi pierd rostul cand cineva nu stie sau nu vrea sa le puna in aplicare… Cand sunt necerute, apare la suprafata dovada prostiei omenesti: de ce sa dai un sfat necerut, cand stii ca oricum n-o sa fie ascultat? Din speranta ca o sa fie ascultat? Mai mult din dorinta mintii de a face ceva, de a spune ceva… Eu n-am simtit o astfel de dorinta… Am stiut sa tac, asa reusesc sa ofer clipe de liniste si pace… :) Acelea pot fi foarte obositoare, chiar daca la prima vedere nu sunt… De ce? Fiindca ne-am obisnuit ca mintea noastra sa fie tot timpul activa, tot timpul ocupata cu diverse chestii…. si uite asa nu mai apucam sa aprofundam chestii care chiar merita aprofundate si nu printr-o activitate febrila, ci prin calm, liniste si pace… Ai incercat vreodata sa-ti faci mintea sa taca? Incearca, e mult mai greu decat pare… Oamenii se gandesc la 101 lucruri pe minut… Cand au de-a face cu linistea, cu lipsa de activitate, imediat cauta ceva de facut… Ei nu pot accepta necunoscutul, le e frica de el… De ce sa se lase in deriva? Fiindca le e teama ca se vor izbi de ceva tare, puternic… Pai, daca ai radarul activ (intuitia) nu ai de ce sa te lovesti de lucruri puternice… Daca, totusi, s-a intamplat sa te lovesti de ele, gandeste-te ca nimic nu e fara rost… poate maruntisurile pe care le ignori au si ele valoarea lor… Poate stii chestia asta deja si zambesti la ceea ce scriu, la aberatia mea…
Dar de ce nu ma opresc, desi ma dor mainile de-atata tastat? Sa-ti spun o chestie: eu am fost 100% spontan cand am scris aceste lucruri, se poate sa fi debitat prostii (in viziunea mintii rationale), dar intuitia ta ce-ti spune? Ti-ai ascultat vreodata intuitia?

Am scris toate aceste lucruri intr-o stare de semi-transa… Oare ce o sa urmeze, cu ce e-mail o sa te stresez? :)

***

Data e-mail-ului: 27 februarie 2007. Deci dinainte să fac acest blog.

Ciudat…

vineri, 6 februarie 2009 at 04:23 | In amintiri, diverse | 3 Comments
Tags: , , , ,

Am întâlnit în viaţa mea patru poveşti asemănătoare până la un punct. În toate era vorba de moartea partenerului, la una nu tocmai.

Prima poveste am întâlnit-o la cineva cu care credeam că mă potrivesc. L-am întrebat insistent ce s-a întâmplat de nu mai e cu el, deşi se înţelegeau de minune. Mi-a zis scurt şi sec: “A murit.” Mi-am cerut scuze şi am dat condoleanţe.

A doua… Era o femeie care a scris unei reviste gen “Povestea mea” (şi pe care, din întâmplare, am citit-o) despre accidentul pe care l-a avut soţul ei în străinătate, în care a murit un om şi au supravieţuit doi. Din cauza unei confuzii de nume, i s-a spus că soţul i-a murit. Tragedie mare, plânsete, am plâns şi eu citindu-i povestea. Până s-a lămurit toată chestiunea, la sfârşit m-am bucurat şi eu cu ea. Scria bine, se vede.

A treia… Vorbeam pe messenger cu el şi l-am întrebat (fără să insist, de data asta, sper), cum de s-au despărţit, dacă aveau o poveste de iubire aşa de frumoasă? Mi-a zis (mai plastic decât cel din prima poveste) că a murit… Aici nu mai ştiu ce replică i-am dat, deşi e mai recentă…

A patra… Vedeţi aici… Am plâns cu el, pentru el…

Eu sunt în căutarea unei relaţii şi am impresia că Universul îmi trimite un avertisment… În sensul că voi avea şi eu o poveste din astea… Acum mi-am adus aminte de o altă poveste, asemănătoare cu a doua, doar că al ei chiar a murit… Nasol.

Retrospectivă

luni, 13 octombrie 2008 at 00:52 | In amintiri, diverse, eXtaz, frumuseţe | 1 Comment
Tags:

Aş vrea să vă uitaţi la acest post. :) E unul din preferatele mele.

Leapşă – in or out

vineri, 10 octombrie 2008 at 21:59 | In amintiri, asta e, diverse, impresii | 3 Comments
Tags: , , , ,

Daniel Mihai m-a provocat să scriu despre cât de out şi cât de in the closet sunt.

OK, încep, deşi nu sunt sigur cât de inspirat sunt. Prima dată când am descoperit că sunt gay aveam 14 ani. Îmi plăceau un pic şi fetele, dar nu aşa de mult precum îmi plăceau băieţii. Nu ştiam nimic despre ce crede lumea despre cei ca mine, mă gândeam că toţi considerau normal ca fiecare să fie cu cine vrea.

Prima dată când m-am confruntat cu cruda realitate, eram în clasa a VIII-a şi am zis unui coleg că îmi plac băieţii. La început era foarte mirat de ceea ce ziceam. Am văzut, dar nu înţelegeam de ce avea reacţia aceea. După care m-am pomenit că am de-a face cu o reacţie violentă pe capul meu. După aceea au apărut tot felul de glume nesărate şi zvonuri răutăcioase. Până la sfârşitul clasei au fost acestea, apoi s-a terminat, din fericire, gimnaziul…

La liceu, în clasa a noua, mă simţeam deja ca pe un teren minat, deşi aveam de gând să nu mă fac out pentru nimeni. Dar un coleg s-a pomenit să urle în gura mare că sunt gay (vă închipuiţi ce zicea de fapt), deşi nu i-am dat nici un indiciu pentru asta. Poate doar involuntar. Oricum, a fost nasol şi m-am prefăcut că e doar gura de el. În secret, îmi plăcea de el. Însă când a devenit bătăuş cu mine, nu mi-a mai plăcut de el, că nu sunt masochist. Îi tot ziceam să mă lase în pace, dar nu mă asculta, aşa că într-o zi l-am violentat eu pe el de faţă cu alţii şi abia atunci m-a ascultat, însă pentru trei zile (ca orice minune) şi a luat-o de la capăt.

În clasa a zecea, el s-a mutat la alt liceu şi atunci am crezut că, în sfârşit, am scăpat. Nimic mai departe de adevăr. A început un coleg din altă clasă să mă viziteze cam des şi am început să mă gândesc că poate-poate… Greşit… el a zis la toţi că sunt gay (bineînţeles, în termeni nu tocmai civilizaţi) şi de-atunci n-am mai putut scăpa de eticheta asta…

În clasele a XI-a şi a XII-a am avut de-a face cu un alt coleg, tot “grozav”, care se lua de mine din acelaşi “motiv” pentru care o făcea şi cel dintr-a noua… Era venit dintr-o altă clasă… Partea proastă e că uneori se întâmpla ca lucrurile să ia o asemenea amploare, încât să mă duc plângând la cancelarie şi profesoarele nu puteau face nimic… doar să-l certe pe el şi pe un acolit de-al lui (în clasă poreclit “Piftie”, dar îi ziceam “Piticu’”, fiindcă aşa şi era, foarte scund), mai erau şi alţi doi colegi care şi-au pus în gând să râdă de mine în fel şi chip, dar pe ascuns (fiindcă le-am arătat în câteva ocazii ce pot eu şi nu mă refer numai la partea fizică).

În orice caz, liceul iadului s-a terminat, dar am rămas cu amintiri foarte urâte. Mai mult, ştiam că în toată clădirea aceea circulau zvonuri despre mine şi la primul an de facultate (în acelaşi oraş) am auzit câteva şoapte în spatele meu şi când mi-am auzit numele însoţit de apelativul “fetiţă”, am luat foc, deşi m-am prefăcut că nu am auzit. Ei bine, am decis să părăsesc facultatea, dar acesta nu era singurul motiv. Mai era şi faptul că nu se potrivea cu ceea ce simţeam a fi vocaţia mea. Era pe jumătate descoperită, dar aveam un drum al meu. Aşa că am lăsat-o baltă şi am început să studiez ceea ce-mi place şi azi: astrologia… autodidact, cu puţin ajutor din partea prietenilor.

Ei bine, am ajuns la o altă etapă. Toţi prietenii mei ştiu că sunt gay, dar şi cei care nu meritau să ştie asta. În legătură cu cea de-a doua categorie, am văzut că au recurs şi ei la aceeaşi stratagemă pe care am văzut-o în urmă cu câţiva ani. Da, şi partea amuzantă era că ei erau mai mari ca vârstă decât mine. Pentru prima dată, am realizat că problema nu era la mine, ci la ei, şi aşa am decis că mai bine să arăt că sunt împăcat cu mine însumi şi ce am avut de spus am zis, astfel încât orice ar zice ei nu m-ar afecta. Încă un capitol încheiat. Am ajuns la aceeaşi concluzie pe care a tras-o Daniel Mihai, că nu contează faptul [de a spune] că eşti gay, ci cui îi spui asta.

Acum sunt out şi mă simt bine. Transformare… ăsta e cuvântul-cheie. Mersi, Dani, că mi-ai dat ocazia să povestesc pe blog o parte din trecutul meu, nu credeam că e cineva interesat. :)

Leapşa cu amintiri

sâmbătă, 4 octombrie 2008 at 18:09 | In amintiri, asta e, diverse | 5 Comments
Tags: , , , , , ,

Am primit de la Maria Barbu o leapşă. Celelalte le-am uitat sau a trecut prea mult timp pentru a le onora abia acum. Acum să enumăr cele 10 amintiri.

1. Prima amintire legată în mod direct de toamnă e cea în care am intrat în clasa întâi… Eram mai scund şi mai gras, nu ştiam mai nimic despre lumea în care trăiesc, nu ştiam să citesc, să scriu şi multe alte lucruri  nu ştiam. Şi azi mai sunt lucruri pe care nu le ştiu, dar majoritatea lucrurilor pe care le ştiu azi le-am aflat în afara şcolii… Cititul şi scrisul au fost cele mai folositoare deprinderi învăţate acolo. Restul erau doar bătăi inutile de cap.

2. Cum am decis că nu vor fi enumerate în ordine cronologică (cred că ar fi foarte greu, dacă nu chiar imposibil), am zis să încerc să adun în minte cât mai multe amintiri legate de acest anotimp, direct sau indirect. Una indirectă. Eram la grădiniţă şi făceam cunoştinţă cu noua educatoare. Cum la vremea aceea nu pronunţam prea bine cuvintele, ziceam “toamna” în loc de “doamna”. Ea a râs, dar atunci nu ştiam de ce.

3. La începerea unui nou an şcolar, eram cu mama, sora şi cu un grup de cunoştinţe de-ale ei. Era un cameraman în grup şi eram curios de camera de filmat. El m-a lăsat să o folosesc un pic şi mă uitam acolo, la obiectiv, crezând că vedeam o înregistrare şi începeam să zic că “ce frumos se văd culorile frunzelor” şi alte dulcegării din ăstea. După care mişcam camera spre dreapta şi văd că surprind în timp real o expresie a unei cunoştinţe din grup, după care domnul ia camera din mână şi atunci mi-am dat seama că de fapt filmam… Şi am început să mă laud de unul singur (în gând, desigur) că a ieşit destul de bine pentru cineva care n-a făcut deloc acest lucru.

4. Tot la şcoală am învăţat un proverb, căruia nu i-am prins sensul nici până azi: “Toamna se numără bobocii”. De ce doar toamna? De ce să nu numărăm ce vrem oricând vrem? Şi de ce bobocii?

5. Astrologic, leg începutul toamnei de Fecioară, miezul toamnei de Balanţă şi sfârşitul toamnei de Scorpion şi parţial Săgetător (ăla de noiembrie). Desigur, e o aducere aminte. :)

6. Anul acesta am observat cum frunzele au început să-şi schimbe culoarea încă de la sfârşitul lui august, apoi la începutul lui septembrie au început ploile. Restul acelei luni s-a lăsat cu frig, după care în prezent avem parte de căldură tomnatică. Paradoxal sau e doar percepţia noastră, căci în realitate ne-am obişnuit cu frigul. Nu cred că am să aflu asta decât după câteva încercări.

7. Într-o zi de toamnă, mă duceam la şcoală şi mă uitam la chioşcul care îmi ieşea în faţă la o anumită cotitură. Observ o revistă care e taman pe gustul meu, Paranormal, care azi nu mai este. *sigh* (expresie englezească pentru melancolie) Eram practic abonat la acea revistă, o cumpăram de fiecare dată când apărea (în fiecare joi) şi o citeam în pauzele de la şcoală. Unii colegi au observat-o şi au început şi ei s-o citească, găsind-o interesantă. Mai mult, chiar şi unele profe o citeau cu interes. A fost super. Din colecţia pe care o aveam, am reuşit să păstrez doar o parte, prea mică pentru cât am cumpărat…

8. Câţiva ani mai târziu, intram la liceu şi voiam să ştiu ce o să se întâmple. Am cumpărat pentru prima dată revista Horoscop & Predicţii şi am văzut o mulţime de informaţii, dar nimic legat de ceea ce mă interesa. Era septembrie 2001 şi cam de-atunci m-am decis să studiez astrologia, nu în sensul de a o învăţa, ci de a-i testa valabilitatea, după care a trecut testul şi am decis s-o învăţ. Ca un făcut, pe coperta revistei scria “Găseşte-ţi sensul vieţii”, cu un subtitlu care nu mai contează. Atunci nu ştiam, dar chiar l-am găsit. Încă mai cumpăr revista, dar mai rar decât îmi doresc. Fiindcă uit cam des de ea, dar şi fiindcă în ultima vreme am impresia că nu mai e aşa de calitate cum era înainte. E doar o impresie, deci e posibil să mă înşel…

9. Am trăit două toamne (nu consecutive) ca boboc de facultate. N-am avut nici o toamnă ca student în anul 2 şi nici nu mă interesează, am renunţat şi mi-e mult mai bine aşa. Scap de stres.

10. Pe 15 octombrie 2005 m-am înscris pe un forum care mi-e drag, fiindcă acolo am cunoscut oameni minunaţi şi mi-am făcut prieteni pe viaţă, astroforum.ro. Acum sunt moderator general (şi în sensul că acopăr întreg forumul, şi în sensul că sunt ca un general în armată; mai în glumă, mai în serios).

Aş mai avea şi alte amintiri (sincer, când am început să scriu postul nu credeam că am atâtea) legate de toamnă să le scriu, dar leapşa zice 10 şi le-am scris aşa cum mi-a trecut prin cap. :)

Oricine e liber să preia leapşa şi să o dea mai departe.

Toamna e frumoasă, ce-i drept, dar nu-mi place frigul.

Pagina Următoare »

Bloguieşte pe WordPress.com. | Theme: Pool by Borja Fernandez.
Entries and comments feeds.