Schimbarea este singura constantă


Am mai spus într-unul din posturi că eu cred că schimbarea este singura constantă. Acum sunt de-a dreptul sigur. Vorbeam cu o prietenă de-a mea, care trece printr-o dezamăgire sentimentală, şi i-am zis că va trece peste asta, că toate vin şi toate trec, şi că schimbarea este singura constantă… Pur şi simplu, îmi place cum sună propoziţia, mi s-a repetat în minte de câteva ori şi „Bingo!”, am găsit subiect nou pentru blogul meu.🙂

Bun, acum să vedem de ce eu sunt aşa de sigur de acest lucru: în primul rând, am căscat ochii cât cepele (nu acelea degerate, vă asigur) şi am văzut că suntem într-o continuă schimbare. Asta îmi aduce aminte de simetria lui Marin Preda în a sa carte „Moromeţii”, în care zicea la început că timpul avea o nesfârşită răbdare cu oamenii, iar la sfârşit timpul nu mai avea răbdare cu nimeni, că s-au accelerat lucrurile. N-am citit cartea, însă această observaţie mi-a rămas adânc întipărită în minte.

Uite, noi trăim în plină viteză! Să nu mai spun că savanţii au observat că timpul s-a comprimat, în locul tradiţionalelor 24 de ore sunt 16 ore… Dormim mai puţin ca de obicei, trăim mai puţin, ne mişcăm mai repede, suntem agitaţi, nu mai ştim de ce ne grăbim. Dar chiar, de ce ne grăbim? Nu mai avem loc de ceilalţi, nu mai putem să ne organizăm programul ca lumea, nu mai ştim să ne bucurăm de mărunţişurile vieţii, suntem din ce în ce mai reci, apatici, acriţi, sictiriţi, nu mai vrem să vedem altceva decât propriul nostru gol, pe care încercăm întruna să-l acoperim fără să-l umplem… Cel puţin, eu asta am observat în metroul bucureştean, când mergeam anul trecut foarte des… Acum stau acasă şi-mi rumeg impresiile în liniştea ce mi-a fost oferită de noaptea, faimoasă pentru calitatea sa de sfetnic (pentru cei care dorm, mai rar pentru cei treji). Aici, în Piteşti, nu e cine ştie ce se merită a fi notat… Poate doar faptul că noaptea oraşul doarme, spre deosebire de Bucureşti, care e în continuă mişcare…

Schimbările prin care trecem sunt foarte mari şi foarte bruşte, de-asta rămân unii în urmă şi părem oarecum idioţi că nu acceptăm noul, suntem prea ataşaţi de trecut, de tradiţii… Nu zic că e rău să ne placă amintirile, dar a te ţine cu dinţii de trecut e ceva foarte lipsit de adaptabilitate, dacă nu chiar foarte disperat… Asta e, rămânem cu ce putem, mizeriile merită sacrificate pentru a fi făcută curăţenia… Cu ce ne vom prezenta în faţa Morţii? Cu noi înşine, nu cu ce avem… Când mori, ştii că nu mai contează nimic, totul ţi-a fost dat cu împrumut, ca să ai cu ce trăi, însă ceea ce credeai că e al tău de fapt era doar un obiect pe care-l foloseşti, o proprietate care oricum va trece în posesia altcuiva… Când te gândeşti că totul e atât de iluzoriu, cum să mai zici că „Asta-mi aparţine!”? Nu degeaba spuneau călugării buddhişti că trăim într-o lume a iluziilor, pe care ei o numeau Samsara… Aşa că Soarta ne privează de anumite lucruri tocmai ca să ne dăm seama de faptul că nimic din ce e exterior nu ne aparţine, dar foarte puţini îşi dau seama de acest lucru… Nu ne dăm seama, să fim sănătoşi… Atâta vreme cât ştim că ni se dă doar pentru a ne duce la îndeplinire o treabă pentru care am venit aici, pe Pământ, vom putea sta liniştiţi… Deşi mulţi nu ştiu (sau nici nu vor să ştie) cum e – să vezi – dincolo de aparenţe, pentru a face faţă mai uşor schimbărilor… Şi aş mai scrie o grămadă, dar m-am mulţumit să scriu aici doar o parte din gândurile mele…

About eXstatic

Aşa cum sunt, mereu în căutarea necunoscutului. Leşinat şi activ, în acelaşi timp. Paradoxal (sau nu), sunt eu însumi.

Posted on sâmbătă, 10 Martie 2007, in aberaţii, diverse. Bookmark the permalink. 6 comentarii.

  1. Extraordinare „aberatii”!Ma bucur ca mai sunt oameni care trec prin aceleasi framantari ca mine, ca sunt oameni care inteleg viata profund si nu superficial.Totusi, legat de articol, am o singura obiectie:nu cred ca tot ce este nou este si bun!Bafta in continuare!

  2. Eh, nu se ştie… Fiecare este subiectiv, deci dacă ţi se pare că un obiect din trecut este încă bun, atunci asta e… Rămâi cu el, dar când se strică, ce te faci?

  3. Pai nu ma refeream neaparat la „lucruri”.”Lucrurile” astea pot fi conceptii sau filosofii😉

  4. Eu mă referam chiar la toate… Nimic nu rămâne veşnic valabil, chiar dacă păstrezi… Degeaba păstrezi, dacă expiră… Gândeşte-te doar la Biblie… este expirată de multă vreme… Şi partea tragicomică este că oamenii religioşi chiar nu văd evidenţa…

  5. apropos de biblie, am vzt „apocalipsa lui ioan” acum cateva zile. vi-l recomand.

  6. Când zic că e expirată, atunci se înţelege că e cu totul expirată, inclusiv Apocalipsa…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: