Din sipetul cu amintiri


V-am zis că s-ar putea să vă împărtăşesc unele din gândurile mele. Ei, vă dezvălui acum chestiile care-mi treceau prin minte şi le scriam pe hârtie în noaptea de 2 spre 3 septembrie 2006 (dinainte să aud vreodată de bloguri🙂 ), când eram într-un restaurant din Bucureşti, la o petrecere de nuntă, în care mirii erau tatăl meu şi prezenta actuala mamă vitregă… Eu chiar mă înţeleg bine cu ea, aşa că n-a fost nici o problemă.

***

Oful meu

Eu mai mult mă plictisesc pe-aici. Mă plângeam că n-aveam cum să scriu. Acum mă plâng că nu prea am loc, nici inspiraţie. Dar al naibii să fiu dacă nu simt nevoia imperioasă de a aşterne ceva pe hârtie, fie şi un gând cât de trecător. Sau o imaginaţie cât de bogată, cât de absurdă. De exemplu, îmi imaginez că tot vacarmul în care mă scufund cu nepăsare dispare, dar e greu, având în vedere că simt tot corpul vibrând după bătăile ritmului muzicii. Toată lumea de-aici se distrează, mai puţin eu, fiindcă mă simt nelalocul meu, rupt de lumea asta… Visez mult, visez des, cu ochii închişi şi deschişi, dorindu-mi să fiu o muză pentru un artist care va dori să-mi transforme viziunile în realitate. Îmi doresc atât de mult o persoană care să ofere şi să primească dragoste odată cu mine, în ritmul nostru sincroniza(n)t, încât persoana va aprecia totul la justa sa valoare, astfel încât împreună vom ajunge să uimim lumea… Dar mă întreb… Oare cum voi recunoaşte adevărata dragoste? Greu de zis… Totuşi, adunând poveşti de dragoste de-a lungul timpului, am aflat că se întâmplă spontan, fără nici un avertisment, indiferent dacă e vorba de dragoste la prima vedere sau nu, adică se întâmplă să ai revelaţia bruscă a faptului şi că cel mai bun prieten poate fi jumătatea pe care o căutai de mai multă vreme… Trebuie doar să fii atent! Nu ştii de unde sare iepurele: la o nuntă, la o staţie de autobuz, la serviciu etc… Totuşi, mă cam deranjează faptul că oamenii mai mult reacţionează emoţional decât să răspundă măsurând cuvintele, adică mental, chiar dacă înseamnă să fii rece, însă n-ai încotro, dacă doreşti înţelegere (din partea ta şi a altuia) şi continuarea unei relaţii care menţine ambele părţi în sentimente reciproce de simpatie. Asta e realitatea, foarte uşor şi foarte repede poţi face o rană adâncă, ca apoi să duci munca lui Sisif de a repara răul făcut, intenţionat sau nu. Probabil că greşesc, fiindcă în timp ce scriam mi-am simţit inima grea, probabil ofensată de cele scrise de min(t)e. Poate că ea ştie mai bine ca mintea să aleagă persoanele potrivite pentru noi, astfel încât, dacă o persoană are o inimă care rezonează la aceeaşi frecvenţă cu a celeilalte persoane, ambele se vor înţelege de minune la mai multe nivele. Dacă cele două persoane nu stau tocmai bine la capitolul „compatibilitate mentală şi comunicare”, atunci mai bine ar sta separaţi şi să se întâlnească nici prea des, nici prea rar… fiindcă nimeni nu doreşte să se certe cu un suflet-pereche, nu-i aşa? Totuşi, căutarea nu s-a încheiat cu găsirea unei soluţii aparent bune. De ce, poate vom afla într-o zi.

***

Am dat foaia cu aceste gânduri unor femei (că ştiu că ele se pricep la chestii ce ţin de inimă) şi le-am cerut păreri. Cele mai multe au zis că e frumos, dar mare lucru nu mai ţin minte… Totuşi, una din ele, pe nume Maria (cred), mi-a zis că pot să intru pe două site-uri, le-a notat pe hârtie: http://www.agonia.ro şi http://www.poezie.ro… Am dat Search pe Google ca să văd cum sunt site-urile şi uite că e de fapt unul cu nume diferite… Mi-a recomandat şi un local al cărui nume am uitat, dar când l-am reţinut i-am povestit şi unei prietene de-a mea (după ce a citit şi ea), explicându-i cum au ajuns „link”-urile pe hârtie, iar când am ajuns şi la partea cu localul, imediat a exclamat: „A! Îl ştiu, e un fel de cârciumă pentru scriitori rataţi şi moşnegi care aberează tot felul de chestii, crezându-se mari filosofi neînţeleşi.” Ea e ghidul meu prin Bucureşti, când vrem să vedem chestii interesante, şi una dintre cele mai bune prietene de-ale mele.🙂 Ţin minte că în ziua aceea (4 septembrie 2006) era cald şi stăteam într-o terasă dintr-un parc, parcă Herăstrău, era şi o fântână care arunca apa cât colo şi, cum era o zi foarte însorită, se făceau mici curcubee ce se mişcau ca nişte steaguri translucide. În acelaşi parc am făcut şi poze, deşi nu avea nici unul din noi un aparat foto, dar s-a nimerit să întâlnim un moş care făcea poze contra cost. Ne-a pozat şi i-am zis să le facă pentru fiecare câte două poze. Am primit câteva zile mai târziu fotografiile, prin poştă, şi de-atunci le păstrez în plicul în care au venit, pe deasupra cărţilor mele preferate. Acest post îi dedic acelei prietene, Deea (n-o cheamă Andreea).🙂

Later Edit: În urma discuţiei cu Deea, trebuie să fac o mică rectificare – parcul nu e Herăstrău, e Cişmigiu. A mai adăugat că pe moş îl ştie în Cişmigiu de vreo 10 ani, înainte erau alb-negru pozele şi s-a modernizat moşul între timp, adică pozele noastre sunt color.

About eXstatic

Aşa cum sunt, mereu în căutarea necunoscutului. Leşinat şi activ, în acelaşi timp. Paradoxal (sau nu), sunt eu însumi.

Posted on sâmbătă, 28 Aprilie 2007, in amintiri. Bookmark the permalink. 1 comentariu.

  1. Cavalerul Tolstoi

    Tu mai simţi ceea ce simţeai când ai scris „Oful meu”?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: