Reguli trăsnite


Am cotrobăit prin hârtiile pe care le păstrez de pe vremea liceului şi ce am găsit: „10 trucuri pentru a fi genial” şi „Cele 10 legi ale libertăţii”, luate de la o revistă, nu mai ştiu care…

10 trucuri pentru a fi genial

1. La coş cu calculatorul.
Cu cât îmi pun mai mult la treabă neuronii, cu atât vor fi mai antrenaţi. Să mă obişnuiesc să calculez mental. La cumpărături, să încerc să ştiu dinainte câţi bani trebuie să dau.

2. Să mă apuc de jocuri video.
Îmi antrenează neuronii, îmi dezvoltă reflexele şi puterea de concentrare. Cel mai bun cocktail: The Sims (excelent pentru IQ), Baldur’s Gate 2 (dezvoltă reflexele) şi Settlers 3 (deducţie şi inducţie).

3. Să beau suc de kiwi, cel mai bogat în vitamina C, necesară pentru sinteza neurotransmiţătorilor chimici responsabili cu trezirea şi atenţia. Există o legătură strânsă între cantitatea de vitamină C şi nivelul inteligenţei non-verbale.

4. Să iau peşte gras…
Ton, somon, macrou, hering etc. Toţi sunt bogaţi în acizi graşi omega 3, indispensabili celulor nervoase. S-a demonstrat că „mâncătorii” de acizi graşi obţin rezultate mai bune la rezolvarea problemelor.

5. … şi spanac.
Sărac în fier, spanacul este bogat în acid folic (vitamina B9), indispensabil pentru intelect.

6. Să dorm.
Somnul, prin vis, joacă un rol important în procesul de învăţare şi adaptare. Ca şi cum ai da un „restart” computerului.

7. Să fac o cură cu Ginkgo Biloba.
Ginkgo Biloba stimulează sistemul vascular şi are efecte pozitive asupra activităţii cerebrale (atenţie, concentrare, memorie pe termen scurt şi lung). O cură de câteva zile e suficientă pentru un spirit mai clar şi mai activ.

8. Să mestec gumă.
De ce, pe măsură ce îmbătrânim, ne pierdem memoria? Pentru că mestecăm mai puţin. Mestecatul stimulează activitatea cerebrală.

9. Să-mi masez „punctele lui Buddha”.
Situate de o parte şi de alta a nasului în fosele pomeţilor (zone dureroase la apăsare), numite şi „punctele serenităţii”, sunt creditate cu o acţiune stimulantă asupra funcţiilor cerebrale superioare.

10. Să nu meditez prea mult.
Despre creierul uman se spune că ar avea capacităţi înnăscute limitate. La bază, el funcţionează ca al marilor autişti care pot vorbi 24 de limbi străine fără să le fi învăţat sau să extragă pe loc rădăcina unui număr de 12 cifre. Dar creierul lor nu depăşeşte modul operator: sunt incapabili să prăjească un ou sau să pună în ordine trei idei pentru a concluziona. Cei normali au învăţat să facă aceste lucruri mărunte, dar astfel şi-au pierdut geniul.

Personal, am reuşit să urmez cam şase din „trucurile” de mai sus, unele complet, altele nu… Din păcate, nu-mi place nici peştele, nici spanacul. Ginkgo Biloba aş vrea să ştiu cum e. Cât despre „punctele lui Buddha”, eu chiar le masez uneori (şi chiar uitasem de tot de hârtia aceea), astfel încât reuşesc să rămân calm chiar şi când sora mea mai mică urlă ca o isterică la mine…🙂

Cele 10 reguli ale libertăţii

1. Să nu mă tem de singurătate.
Ador plimbările solitare (pe malul mării, dacă aş locui la mare, sau oriunde e un peisaj frumos), pentru că acestea îmi permit să-mi limpezesc gândurile, să mă cunosc mai bine şi să-mi dau seama exact ce aş vrea să fac cu viaţa mea. Ştiu că pot conta pe prietenii mei în orice clipă.

2. Cineva liber nu poate fi „rebel fără cauză”.
Părul vopsit, alpinismul sau piercing-ul nu mă transformă automat în cineva emancipat. Nu fac astea pentru că mă simt bine, ci pentru că aşa fac alţii pe care îi admir şi îi cred liberi. Adică vreau să fiu pe placul lor, deci ei îmi dictează (fără vorbe) ce să fac, deci nu sunt liber. Când îmi doresc să fiu altcineva, înseamnă că sunt sclavul complexelor mele.

3. Să nu-mi schimb părerile ca pe pantofi.
Spun clar şi răspicat exact ce văd. Nu sunt un robot isteric care, pentru a mă face bine văzut, serveşte cuvintele pe care vor alţii să le audă. Când am o părere în legătură cu orice, o păstrez cu orice o păstrez (pot să mi-o schimb, dar numai după ce am reflectat serios).

4. Să fiu paradoxal.
Pot să fiu orice, numai previzibil nu. Nu am prejudecăţi fizice, sociale sau ideologice. Nu ezit să apăr un ticălos care are dreptate sau un caraghios de care toată lumea face mişto. Dar nici nu mă dau în spectacol pentru a mă face remarcat. Tocmai naturaleţea din comportamentul meu e atrăgătoare.

5. Să nu fiu la buna dispoziţie a nimănui.
Eventual, pot fi alături de cineva la bine şi la rău. Nu renunţ la tot pentru a trăi pentru şi prin cineva. Fac gesturi drăguţe numai dacă le apreciază şi nu le trece prin lista cu „obligaţii”.

6. Să nu fiu sunat când dorm pentru fleacuri.
Nu sunt dispus să fac pe sfântul, indiferent cine mi-ar cere-o.

7. Să nu trişez.
Nu-mi ascund vârsta, greutatea, originea etc. Pot să am mici complexe secrete, dar care nu-mi conduc viaţa.

8. Să fiu constant.
A fi liber nu înseamnă a fi infidel, a mă considera deschis la orice experienţă. Nu sunt nici impulsiv, nici foarte pasional.

9. Să nu-i dau telefon mamei în fiecare zi.
Nici partenerei de bârfă, nici amicului-guru. Ăsta ar fi un semn serios că libertatea mea nu e tocmai veritabilă.

10. Să nu fiu într-o competiţie permanentă.
Nu mă războiesc cu cine-mi iese în cale pentru un loc mai bun, mai comod la restaurant, birou etc.

Cred că reuşesc să urmez cel puţin 9 din „legile libertăţii”, fără să le fi ţinut minte.🙂 Tot ca în primul caz, unele complet şi altele incomplet. În legătură cu punctul 3, aş adăuga că respect părerile altora la fel de mult cât le respect pe ale mele, chiar dacă sunt diferite. Cât despre punctul 6, nimic nu mă trezeşte când dorm.🙂 Eu nu zic că legile acelea sunt scrise şi apoi urmate, eu cred că unii dintre noi le urmează din instinct, fiindcă ştiu cum să-şi respecte propria persoană.

About eXstatic

Aşa cum sunt, mereu în căutarea necunoscutului. Leşinat şi activ, în acelaşi timp. Paradoxal (sau nu), sunt eu însumi.

Posted on marți, 1 Mai 2007, in amintiri, diverse. Bookmark the permalink. 8 comentarii.

  1. bun..si cu sexul cum ramane?(pentru genialitate)

  2. Sexul n-are nici o legatura cu genialitatea.🙂

  3. Mi-a placut regula nr. 9 – „Ăsta ar fi un semn serios că libertatea mea nu e tocmai veritabilă.” Corect!😀

  4. Dacă aşa zici tu…🙂

  5. Regulile Libertatii formuleaza-le pozitiv. In loc de „Să nu-mi schimb părerile ca pe pantofi.” sa spui „sa fiu constant in opiniile mele.” Au efect mai mare.🙂

  6. M-am gândit şi eu la asta, dar am zis că mai bine păstrez formula originală, pentru a nu distorsiona ideile iniţiale. Oricum, voi încerca să fiu mai atent pe viitor (sau chiar de-acum).🙂

  7. Regula nr.9 mi-a placut si mie f. mult🙂

    Kiwi sunt intr-adevar f bune si in loc de peste gras sunt niste pastilute cu untura de peste (cred ca se dadea la copii pe vremuri si se vede ca nu degeaba)

    Altfel… reglulile raman reguli, fie la afirmativ, fie la negativ, depinde de tine ce alegi, nu cuvintele in sine conteaza, ci ideea, ce iti place sa alegi din ele. Sau poti sa alegi sa nu le urmezi si sa-ti faci propriile reguli, nu?🙂

  8. Păi, nici nu era vorba de a impune ceva altora, fireşte.🙂 Clar, fiecare îşi conduce viaţa după cum crede de cuviinţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: