Exerciţii de imaginaţie


După cum cred că ştiţi, filmele făcute după cărţi întotdeauna dezamăgesc… Eu am citit Harry Potter primele cinci părţi, din care am văzut trei filme… Primele două au fost dezamăgitoare, la a treia s-a schimbat regizorul, care a făcut lucrurile mai ca lumea decât primul… Chiar şi aşa, tot e departe de farmecul cititului, când îţi poţi imagina singur tot felul de chestii. S-a întâmplat să pomenesc de un personaj într-o discuţie pe Messenger:

Eu: imi place sa fiu uneori ca pisica de Cheshire
raz vip-ul: cine plm e aia
Eu: mda… puteam sa pun pariu ca nu o sa stii… e pisica mistocara de la „Alice in Tara Minunilor”
raz vip-ul: ma doare undeva si de ea si de alice… nu mi-au placut desenele alea
Eu:  ai auzit de cartea „Alice in Tara Minunilor”?
raz vip-ul: da
raz vip-ul: nu ma omor cu cititu

No comment… Am observat că, dacă nu citeşte omu’ ceva, se uită la TV, cinema sau PC (sau orice altceva) la filme şi desene care înlocuiesc (da, am impresia că e vorba de o înlocuire în loc de completare) cărţile… Implicit, este înlocuit şi farmecul imaginaţiei care ţi-o oferă cărţile… cu farmecul efectelor speciale, care sunt create după imaginaţia unora, dar nu neapărat şi a copiilor… Desenele sunt concepute după oameni mari, dar cum îşi imaginează copiii poveştile? Eu asta m-am întrebat mereu… Am citit şi Alice în Ţara din Oglindă, dar n-am reuşit niciodată să înţeleg jocul de şah de care tot pomeneşte autorul… Da’ mi-a fost lene să-l încerc cu tablă şi piese, aşa că am lăsat baltă partea aceea şi am încercat să mă bucur cât mai mult de poveste.

După ce am citit o carte, e destul de firesc să fim curioşi în legătură cu filmul. Ups, nu se potriveşte deloc cu ceea ce ne-am imaginat citind. Şi plecăm de-acolo mai mult dezamăgiţi decât amuzaţi. Şi acesta e un fenomen firesc. Totuşi, din asta se poate vedea că fiecare om are viziunea sa, deci nu putem avea o viziune universală… Hm… Asta mi-a adus aminte de o altă chestie…

Într-o conferinţă, membrii auditoriului au fost puşi să-şi imagineze ce se întâmplă după moarte… Toţi s-au gândit la un stol de fluturi ce zboară dintr-o pădure înverzită spre cer. Asta e cu totul altceva, presupun… Cărţile construiesc imagini din cuvinte, întrebările construiesc imagini din imaginaţii proprii.🙂 Cel puţin, eu aşa cred… Cu toate acestea, ei şi-au imaginat acelaşi lucru, ceea ce ne dă de gândit.

Faptul că eu visez mult mă ajută să-mi menţin vie imaginaţia… Ce-ar fi dacă aş avea puteri supranaturale? Aş spăla într-o secundă toate vasele murdare, bucătăria ar fi plină de farfurii, tacâmuri şi prosoape ce plutesc în aer şi interacţionează unele cu altele, pentru a scuti mâinile de prea mult efort şi timp pierdut. Aş curăţa toate covoarele din casă într-o secundă, dintr-un pocnet de degete, aş elimina tot praful din casă într-o clipită, toată casa ar fi lună fără prea mult efort. Până şi cumpărăturile s-ar face într-un timp infinit mai scurt. Dar a trebuit să vină mama şi să mă întrebe ce fac, spulberându-mi toată vraja, în timp ce eu stăteam cu o cârpă în mână şi cu ochii pe caii verzi de pe pereţi…

Totuşi, eu perseverez în a-mi imagina tot felul de chestii. Einstein însuşi a ajuns la teoria relativităţii imaginându-se, când avea 16 ani, pe vârful unei raze de lumină şi o oglindă în faţă. Fiind pe acel vârf, este evident că mergi cu viteza acelei raze (adică viteza luminii, pentru unii care se prind mai greu)… Şi el îşi punea întrebarea:

Dacă aş sta pe vârful acelei raze de lumină, m-aş mai vedea în oglindă?

La vremea aceea, fizicienii ar fi răspuns că da… Dar Einstein avea îndoieli… Datorită muncii lui herculene (d.p.d.v. intelectual, se înţelege), ştim (cred că de fapt unii dintre noi ştim) în prezent că imaginea din oglindă este doar reflexia luminii pe suprafaţa oglinzii, adică dacă eşti pe o rază de lumină şi eşti cu oglinda în faţă, nu te poţi vedea în oglindă, fiindcă mergi cu aceeaşi viteză cu a luminii. Or, trebuie să fii de mii de ori mai încet ca lumina ca să te poţi vedea în oglindă. Cum viteza luminii este de aproximativ 300 de mii de km/s, dacă ai avea o viteză de 10 mii de km/s ai fi arătat transparent în oglindă. Cu cât mai multă viteză ai avea, cu atât ai fi dispărut mai mult în neant. La propriu. Ştiţi care viteză e mai mare decât cea a luminii? Cea a gândului. Pe asta n-a măsurat-o nimeni. Am văzut o vorbă undeva:

Fără visători, lumea ar fi cu mult mai înapoiată,

cu versiunea

Visătorii ne fac viaţa mai bună.

About eXstatic

Aşa cum sunt, mereu în căutarea necunoscutului. Leşinat şi activ, în acelaşi timp. Paradoxal (sau nu), sunt eu însumi.

Posted on vineri, 4 Mai 2007, in aberaţii, eXtaz. Bookmark the permalink. 3 comentarii.

  1. Trebuie sa admit ca ma distreaza sa aud chestii ca „ma doare undeva de pisica din Cheshire”, pana la urma si cei care nu citesc au un rol: sa ne distreze cu observatii „teoretice” pe marginea ignorantei lor. La lectia de fizica m-ai cam pierdut, insa…

  2. sunt oare visatorii cei care vad lumea prin prisma iluziei? daca da,oare ei reusesc sa faca parte din categoria celor care au o viata mai buna?

  3. @ Denisa: Mi-a luat ceva vreme pana sa recitesc comentariul tau (numai printr-o circumstanta s-a intamplat sa revad comentariul tau si sa gasesc raspuns pentru tine)… Iti zic ca visatorii nu vad lumea prin prisma iluziei…🙂 Unii dintre ei sunt chiar mai realisti decat crezi… Varsatorii sunt visatori si vizionari… Pestii sunt de toate… Si nu toti visatorii, din pacate, au parte de o viata mai buna… ma rog, acum depinde si ce intelegi prin „viata mai buna”…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: