De la trecut la prezent


Vreau să termin seria Povestea vieţii mele patetice, dar am dat finalului alt titlu. Trebuia s-o termin cândva, cumva… Doar o precizare: întâmplarea cu profu’ de psiho a avut loc pe 31 octombrie 2004, nu în primăvara 2005 (anotimpurile seamănă), am descoperit asta într-un caiet în care am notat toată întâmplarea, cu lux de amănunte. Dar voi trece peste asta…

Eram în perioada aceea în care nu-mi păsa de nimic. Mi-era indiferent absolut orice. Inclusiv prăjiturile mele preferate (şi-mi plac mult prăjiturile, de obicei). Mama mi-a spus că profesoara de biologie (care e şi prietenă cu ea) i-a sugerat că ar fi o idee bună să dau la Facultatea de Ecologie din oraş, iar eu am zis că nu-mi pasă unde intru. Cum se făcea un concurs pe dosare, eu am intrat într-un loc cu taxă. Era pe la sfârşitul verii 2005 când am făcut formalităţile de intrare în acea facultate. Mama a plătit taxa (era cam piperată), pe atunci nu ştiam cum a rezolvat cu banii.

Am stat în acea facultate câteva luni, până în decembrie. În timpul acelor luni, eu nu făceam nimic concret, sincer să fiu… În timp ce stăteam în aulă, nu înţelegeam nimic din ce se spunea profu’ sau profa… Aşa că mă apucam să scriu pe un caiet tot ce-mi trecea prin cap. Cam asta era prima formă de blogging, căci după ce terminam de scris arătam şi la alţii, unii dintre ei chiar scriau ce impresie le-a lăsat ceea ce am scris. Haios, nu? Şi nici nu auzisem de bloguri vreodată… Din când în când, mai stăteam de vorbă (în scris, pentru discreţie) cu unii colegi, mai ales că îmi făcea plăcere să descopăr că nu eram singurul care suferea de neînţelegere a ceea ce monologa omul de la catedră… Cât timp stăteam în laborator, activităţile erau mai variate, în funcţie de circumstanţe. Dacă era profa de faţă, copiam de mână de la nu ştiu ce foi xeroxate după nişte manuale… Când nu era de faţă vreo profă, mai stăteam de vorbă cu cineva, mai scriam ceva la caietul cu gânduri sau copiam cursul pe bune… Cum laboratoarele erau dotate cu microscoape, se putea face practică. Ce nu-mi plăcea mie era că trebuiau tăiate cât mai fin (subţire) diferite straturi din nu ştiu ce frunză, plantă, pentru a fi apoi presate într-o lamelă şi băgate la microscop, ca obiect de studiu… De cele mai multe ori nu-mi ieşea, făceam tăieturi grosolane. Acestea erau unele din lucrurile pe care trebuia să le fac în facultate… Cum probabil aţi ghicit, toate acestea mi se păreau absolut plictisitoare… Deja voiam să fac (şi) altceva… A, totuşi s-a întâmplat să văd o chestie deloc plictisitoare, ci oarecum bolnavă… Am văzut un bebeluş mort în formol… Pus într-o sticlă transparentă, cilindrică, care e aşezată într-o vitrină dintr-unul din laboratoare. Brr, câtă morbiditate… Cred că mai morbid era la Medicină, când te apucai să studiezi un cadavru pentru simularea unei operaţii… că de, e mai sigur şi mai ieftin un cadavru decât o păpuşă construită în aşa fel încât să semene cu un corp omenesc disecat sau chiar un bolnav care îşi doreşte să moară… Oricum, să nu divaghez…

Am aflat de la naşa mea că mama a făcut rost de bani pentru plata taxelor de la nora ei (a naşei). Dintr-o dată, m-am simţit liber să plec de-acolo. Cum se apropia vacanţa de iarnă, mi-am zis că voi părăsi facultatea în timpul vacanţei. Orice, dar să nu mai stau acolo. Nu-mi găseam nicidecum locul. Era ceva cu totul străin mie, nu mă interesa absolut deloc, nu aveam nici o motivaţie să rămân într-un loc care nu mă atrage. Aşadar, pe 1 ianuarie 2006 am anunţat că părăsesc facultatea. La început, toţi au rămas perplecşi, mama a plâns… Chiar tatăl meu a încercat să mă convingă să mă duc la examene, chiar dacă urma să pic. Deşi spusesem „da”, nu m-am dus. Nu voiam să-mi încalc promisiunea pe care mi-am făcut-o, nici să fac ce-mi spune lumea… A mai încercat câte cineva să mă convingă să mă întorc acolo, dar fără rezultat. Nu mă întorc şi pace.

În ianuarie, am auzit de la sora mea pentru prima dată de Mihaela (folosesc al doilea prenume al personajelor reale, iar dacă nu reuşesc să-mi amintesc al doilea, rămâne primul; în acest caz, Mihaela e al doilea prenume). Ea era noua iubită a tatălui meu. Mă gândeam că e una din relaţiile acelea pasagere… Evident, m-am înşelat, dar asta e altă poveste. Eu şi Elena ne-am dus în Bucureşti, ca s-o cunosc. Soră-mea deja a cunoscut-o. Prima impresie pe care mi-a făcut-o era că părea o femeie delicată, mai ales din cauza vocii ei şoptite şi dulci. Părea să fie şi grijulie. Locul în care ne-am întâlnit era pe la magazia unui supermarket. Înainte să plecăm de-acolo, am observat că pe un perete scria adresele a trei magazine cu acelaşi nume în trei locaţii diferite din Bucureşti. Abia după ce am plecat din Capitală am aflat că lanţul e al Mihaelei, eu crezusem că e contabilă acolo. Tatăl meu, înaintea ei, avusese o relaţie cu o economistă.

În aceeaşi perioadă, cât stăteam acasă, nu vorbeam cu nimeni. Dacă se întâmpla să vorbesc cu cineva, o făceam mai mult monosilabic. În schimb, eram destul de concentrat la alte treburi: Internetul (în special forumurile) şi Astrologia, pe care începusem s-o studiez mai serios din octombrie 2005 şi voiam să citesc cât mai multe chestii pe această temă (noroc cu noii – de-atunci – prieteni care mi-au dat materiale electronice, în special cărţi). Într-o bună zi, cam pe la mijlocul lui ianuarie, mama m-a dus la Bucureşti fără să-mi spună exact motivul… Oricum, presimţeam că mă aşteaptă o surpriză. Şi chiar aşa a fost. Mă ducea la un psiholog dintr-un centru (TREPTE cred că-i zicea), care era pe lângă Spitalul 9. Culmea, şi pe ea o cheamă Adela. După ce a discutat cu mine, a aranjat să ne întâlnim o dată la două săptămâni. Şi aşa s-a făcut că, timp de vreo câteva luni (trei sau patru, nu mai ştiu precis câte), mergeam foarte des la Bucureşti. Dacă în primele dăţi aveam nevoie de tatăl meu să mă conducă, fiindcă nu ştiam drumul, el m-a învăţat pe unde s-o iau, ruta, metroul, mi le-a arătat şi le-am ţinut minte. Ca să fim siguri că n-o să uit, a desenat pe o hârtie o parte din harta metroului (esenţialul), notând staţiile pe care urma să le parcurg de unde pornesc până la destinaţie. După aceea mergeam singur prin Bucureşti. Printre picături, reuşeam să mă întâlnesc şi cu Deea, dacă eram găzduit de tata şi de Mihaela (da, el deja s-a mutat în apartamentul ei). Între timp, am aflat că ea s-a născut pe 1 august, ca el. Ceva mai târziu am aflat şi de ce mama (în complicitate cu tata) m-a adus în acel centru: fiindcă nu vorbeam cu ea… Deci nu era fiindcă am renunţat la facultate, cu toate că şi acesta era un motiv (pentru ea)… Într-o zi, am observat un trandafir în vaza Adelei. Acesta mi-a adus aminte de numele de familie al celeilalte Adele.

Încet-încet, n-am mai mers la şedinţele acelea. Vara nu prea am mai mers la Bucureşti, însă am avut ce face, îmi îmbogăţeam cunoştinţele. A, dar să vă spun ce am aflat despre acel spital. Din cauza bugetului restrâns, se întâmplă ca doi pacienţi sau mai mulţi să fie în aceeaşi cameră, deşi psihiatrii ştiu că se întâmplă lucruri neplăcute din cauza asta. Dacă s-ar construi mai multe camere, nu s-ar mai întâmpla ceea ce se întâmplă în prezent. Eventual, chiar o aripă ar fi binevenită. Toamna am mai mers de două ori la Bucureşti, mai întâi pentru nuntă, apoi pentru congresul astrologilor (pe bune!). Iarna… nu.
O amintire din primăvară: Eram trimis să cumpăr nu ştiu ce material pentru o faţă de masă pe care Mihaela voia s-o facă, cu anumite dimensiuni (pe care le ţinusem minte numai pentru acea zi). Cum nu ştiam drumul, dar tata nu voia să mă conducă, el mi-a dat indicaţii mai mult pe hârtie, fiindcă nu prea aveam încredere că o să ţin minte totul perfect… Bun, am mers pe jos, eram plin de emoţii (Dacă mă rătăcesc? Taci, nu cobi!), din când în când am întrebat un trecător pe unde s-o iau (ca să mă asigur că sunt pe drumul cel bun) spre Titan Mall (parcă aşa se numea, oricum eram în Titan) şi mă miram de ce „aproape” la ei pentru mine e „departe”… Pe urmă nu m-am mai mirat, cu experienţa de metrou m-am lămurit cum stă treaba. Am reuşit să găsesc şi Mall-ul, şi magazinul de la care să cumpăr materialul (tot după indicaţiile memorate). A trebuit să mai fac câteva drumuri dus-întors, pentru nu mai ştiu ce motive. Cred că pentru ca faţa aceea de masă să fie aranjată de o femeie (probabil croitoreasă) din Mall, care aranjase tivul de la acel material. Oricum, sunt nişte mărunţişuri pe-aici… Croitoreasa avea un loc mai mic, înghesuit între o perdea şi peretele de sticlă, acoperit de-afară cu un panou mare de reclamă… Am zis aşa, că poate nu se mai găseşte în alte locuri o astfel de „locatară”… Pentru mine era mai important că reuşeam să merg singur, cum am început să văd locuri dintr-un oraş mare. Nu-mi plăcea griul, nu-mi plăcea răceala pe care o sesizam în mai multe locuri şi, ce-i mai rău, plictiseala, oboseala, graba deseori exagerată. Îmi plăcea că era plin de mişcare, aveam ce vedea (combinaţii de vechi cu nou, cel puţin). Îmi plăcea că era un loc mai apropiat decât Nord-Estul ţării, de unde venea Deea, altfel n-aş fi întâlnit-o deloc. Îmi plăcea că nu mă plictiseam deloc acolo.

Din toamna 2006 nu mă mai duc acolo, stau mai mult prin casă, sunt şomer, ies foarte rar din casă şi numai ca să iau ceva din supermarket-ul din apropiere, mai ales când eu trebuie să merg şi nu poate nimeni altcineva, aşa că eu eram cel trimis în astfel de cazuri. Stau în fiecare zi pe Internet, am început să scriu pe un blog din noiembrie 2006, am văzut că îmi place să scriu… La început, mă limitam numai în sfera mea de interes. Cu timpul, descopeream din ce în ce mai multe bloguri, am descoperit şi feed-urile, ca să nu mai dau click-uri la bookmark-uri, ci doar la blogurile în care apar articole noi. Am început chiar să mă uit cu ochi critici la unele bloguri… N-o să fac acum apologia blogăristică, zic numai că blogurile sunt trendy şi mi-am zis… De ce să nu mai deschid un alt blog, în care să-mi împărtăşesc ideile şi gândurile în altă manieră decât în prima? Aşa s-a născut acest blog pe care voi îl citiţi acum, din lipsă de ocupaţie.🙂 Totuşi, caut şi eu o slujbă, mai ales aceea în care se scrie… O revistă cu un loc liber ar fi bună, dar puteţi să-mi lăsaţi comentarii cu idei de locuri de muncă în care să fie nevoie să scriu, dar să nu fie nevoie să ies din casă (deci tot pe net). Eventual, aş putea să scriu un horoscop săptămânal sau lunar, deşi nu-mi convine mai deloc, dacă aş fi fost în această situaţie, având în vedere că horoscoapele din mass-media nu pot avea credibilitate, probabil nici al meu, cred, dar să zicem că e for fun (btw, încerc să-mi dau seama cum reuşeşte Urania să facă predicţiile – nu fac link, fiindcă ea n-are site)… Mi-ar plăcea mai mult să pot scrie un editorial cu idei inspirate din experienţe, din observaţii… The end of story. Evident, s-ar putea ca din când în când să-mi mai vină o nostalgie şi s-o notez pe-aici.

Dacă nu credeaţi până acum, aflaţi că viaţa voastră e frumoasă. Bucuraţi-vă de lucruri plăcute, oricât de mărunţele ar fi. Număraţi-le în timpul zilei şi al nopţii. Cu cât mai multe sunt, cu atât mai fericiţi vă puteţi considera. Puteţi să zâmbiţi fie şi numai pentru că vedeţi o floare.
Puteţi să vă faceţi o listă cu lucrurile care vă plac şi să le aplicaţi, dar nu prea des, căci altfel îşi pot pierde farmecul. Dacă vă vine o idee, oricât de prostească sau de mică ar fi, notaţi-o repede pe hârtie, s-ar putea să vă ajute în viitor. Cum, numai voi puteţi hotârî asta.🙂

About eXstatic

Aşa cum sunt, mereu în căutarea necunoscutului. Leşinat şi activ, în acelaşi timp. Paradoxal (sau nu), sunt eu însumi.

Posted on joi, 10 Mai 2007, in amintiri. Bookmark the permalink. 7 comentarii.

  1. doar atat :Mi-a placut🙂

  2. Daca esti interesat de o cariera in ale scrisului, poate nu ar fi rau sa te inscrii la o facultate umanista. Nu neaparat pentru ce ai invata acolo, dar pentru relatii si oportunitatile despre care ai afla. Pe acolo se „raspandesc” cel mai bine stirile despre locuri de munca sau contracte de freelancing. E un punct de pornire, spun eu.

  3. @ Ratatouille: Mulţumesc, să văd cum pot să ţin cont de ideea ta, având în vedere că nu stau în Bucureşti…🙂 (voiam să fie jumătate de zâmbet, dar cred că merge şi aşa)

  4. Facultatea de Jurnalism – Filosofie sau Sociologie-Psihologie activeaza si in Pitesti, la SPiru Haret, la ID(invatamant distanta):

    CENTRUL TERITORIAL ID PITEŞTI

    Director Centru: Prof.univ.dr. Ion Tudosescu
    Director prim-adjunct: prof.unv. Stan Florea
    Director adjunct: prof. Vasile Matei
    Director administrativ: jurist Chivu Dan
    Secretariat: Ghiţă Carmen, prof. Ilie Tudora, Ion Doru Neamtu
    Sediul: Piaţa Vasile Milea nr. 3
    Telefon/fax: (0248) 21.31.18
    Telefon RDS: (0348)807.636
    Adresa de e-mail: ushct_ag2@spiruharet.ro

    Si daca tot stai pe net, aici iti iei cursurile si intrebarile pentru examene pe net asa ca te-ar ajuta..cred.

  5. @ Papyy: Am eu motivele mele sa ma mut la Bucuresti. Si pretextul cel mai bun este facultatea.😉

  1. Pingback: povestea lui 'o5 « follow the star beyond the horizon

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: