Imaginea din oglindă (1)


Voi vorbi despre oglinzi… Un obiect atât de banal ne poate spune atât de multe… Chiar mai multe decât ne-am închipuit.

Odată cineva spunea că oglinda este precum o cameră de supraveghere care nu înregistrează niciodată nimic. Chiar dacă imaginile nu sunt înregistrate, ideile, emoţiile, esenţa a ceea s-a reflectat acolo rămâne. De exemplu, oglinda poate fi martora unei crime. Sângele este spălat, dar energia cu o încărcătură negativă rămâne în oglindă şi, încetul cu încetul, se va descărca, însă dacă oglinda este vândută înainte de a fi curăţată complet, atunci noul proprietar riscă să simtă energii extrem de nocive din partea acelei oglinzi şi poate simţi ori anxietatea victimei, ori agresivitatea călăului… Oricum ai lua-o, e tot aiurea. Se pare că există tratamente care pot curăţa energetic un obiect, indiferent de natura acestuia, însă sunt prea puţin cunoscute (poate şi prea puţin luate în serios) pentru a fi aplicate. Chiar o asociaţie de colecţionari de antichităţi din Franţa, de multe ori, a probat energiile ce se emană din foştii proprietari. Dintre toate obiectele, oglinda este cea mai receptivă şi cea mai puternică… Există şi o explicaţie pentru acest lucru: oglinda, în timp ce reflectă lumina, captează şi vapori din atmosferă, care conţin urme din respiraţia celui/celei care stă mai mult timp lângă oglindă. Urmele acelea conţin substanţe toxice, mai ales la cei în vârstă. O teorie oarecum macabră spune că bătrânele care stau lângă copii le „sug” viaţa, astfel încât copiilor le rămân mai puţine zile de trăit, iar bătrânelor mai multe zile… Cum fac ele acest lucru? Prin respiraţie… cu cât e contactul mai apropiat şi mai prelungit, cu atât mai uşor captează bătrânele viaţa copiilor… Cam exagerat, poate… Dar se apropie de chestia cu oglinda: bătrânele care stau mult timp lângă oglinda lor vor observa că se înceţoşează, din cauza respiraţiei lor. Dar dacă stau mult timp supărate lângă oglindă, este clar că ea va înregistra destul de fidel acea supărare şi o va transmite următorului proprietar. Oglinda se spală, dar informaţia energetică rămâne, fiindcă nu este făcut ritualul corespunzător.

Apropo de ritualuri, îmi amintesc de unul, deşi nu l-am aplicat niciodată. Condiţia este ca oglinda să reflecte lumina Lunii, deci să fie făcut noaptea, preferabil în timpul Lunii Pline. Dacă este o oglindă fixă, atunci se ia un bol umplut cu apă, unde va fi reflectată acea lumină lunară pe oglindă. Exemplu: să zicem că ai oglinda fixată pe un perete, la dreapta e o fereastră care dă spre Luna Plină, dar din cauza poziţiei sale nu se reflectă direct lumina în oglindă. Atunci iei un bol cât mai mare, îl umpli cu apă şi îl aşezi strategic, astfel încât să se vadă Luna în oglindă, de pe suprafaţa apei. Apoi îţi concentrezi toate gândurile, emoţiile, sentimentele asupra imaginii din oglindă ce apare în faţa ta (de preferat a Lunii) şi, după câteva minute de concentrare intensă, poţi vedea frânturi din viitor, ca într-un vis. Eh, am citit undeva, am uitat şi tocmai acum mi-am adus aminte… Nu ştiu cum vine asta…

Revenind… Oglinzile luate la mâna a doua pot fi periculoase, dacă provin dintr-o casă cu o istorie destul de violentă. Un ritual de curăţire a lor poate fi astfel: se ia un pahar de apă, o bucată de cuarţ (alb sau roz) sau de lapis-lazuli, se pune bucata în pahar, se lasă paharul cu bucata la soare o zi întreagă, iar peste noapte, cât mai aproape posibil, se lasă paharul cu piatra lângă oglindă (eu aşa ştiu, poate altcineva să mă corecteze). Piatra va absorbi energia oglinzii şi o va înmagazina în apă, deci apa va trebui aruncată după noapte. Se repetă procedura descrisă mai sus, depinzând de cât de puternică e energia negativă. Ca şi în cazul de mai sus, am citit şi ţinut minte fără să fi pus în aplicare, de aceea nu mă deranjează să fiu corectat.

Şi oamenii din jurul nostru pot fi un fel de oglinzi.🙂 Dar despre asta, mai târziu.

About eXstatic

Aşa cum sunt, mereu în căutarea necunoscutului. Leşinat şi activ, în acelaşi timp. Paradoxal (sau nu), sunt eu însumi.

Posted on vineri, 8 Iunie 2007, in aberaţii, prostii. Bookmark the permalink. 3 comentarii.

  1. Eu am cu oglinda nu doar o relatie de tip narcisist, desi e si asta, ci, uneori, vad in oglinda un personaj, parca ar fi dintr-un film.
    Stiu ca sunt eu, dar este parca o asemenea detasare de mine a imaginii din oglinda, incat am sentimentul ca privesc fotografia cuiva. Sigur, poti sa spui ca intervine aici cumva vedetismul meu, predilectia mea spre dramatizare ori exacerbare , dar e si altceva: e puterea oglinzii.
    Ai dreptate. Oglinda imi hraneste o anume imagine, imi sustine o anume vanitate. Ma face sa ma iubesc narcisist si imi sustine energiile auto-regeneratoare.Cel putin, asa imi place sa cred.

  2. Ai citit sau ai aflat de undeva, dar nu ai aplicat.

    Sa nu iti para rau.

    Este simplu sa faci experimente, si multi chiar fac desi au citit doar o simpla carte, dar eu sunt uluit ce usor se avanta oamenii sa experimenteze in domenii unde nu cunosc prea multe…

    Daca cineva nu stie sa innoate, nu se va aventura niciodata sa treaca Atlanticul innot.

    Atunci, de unde curajul de face experimente in invizibil fara sa stii, fara sa prevezi consecintele ?

  3. ciudat ce zici tu acolo…de unde ai informatiile astea cu oglinda? din moment ce e facuta de om…cum sa se poate intampla asa ceva? crezi ca aia care au facut-o nu s-au gandit la asa ceva? vapori sau nu stiu ce…nu prea pare real…parca am fi intr-un film SF sau de groaza…si app…oglinda se incetoseaza din cauza tipului care curge peste ea…lumina…umiditatea din incapere…asta o fac sa fie asa…un obiect…chiar crezi tu ca poate sa absoarba energie?si ce sa faca cu ea…crezi ca e ca un computer?sa stochezi pe hdd informatiile?e o chestie ilogica daca esti putin credincios…ma refer la faza cu crima…ce treaba are omul caruia i se vinde oglinda cu ala care a facut crimca…de ce sa aiba ala de suferit? e nevinovat. nu are de ce sa-l pedepseasca dumnezeu…in fine…te-as ruga sa te mai informezi si sa postezi un alt text asemanator cu asta,dar pe baza unor informatii precise…nu doar asa luate din vant.

    cu stima,radu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: