Imaginea din oglindă (2)


Zicea cineva că nu poate să înţeleagă oamenii… Poate că, de fapt, nu se înţelegea pe el însuşi… Noi, oamenii, când atribuim ceva cuiva, atunci acel ceva, de fapt, este (şi) atributul nostru… Adică noi putem spune despre un cub inodor, incolor că e minunat sau că e plictisitor. Putem spune despre o persoană necunoscută că este grozavă sau că e urâcioasă. Poate că toate acele însuşiri ne aparţin, însă le vedem mai mult la ceilalţi. Depinde acum şi de cât de obiectivi suntem noi, desigur…

Ţin minte o poveste drăguţă, parcă din China Antică, nu mai ştiu de când sau de unde… Era un căţel care intrase într-un templu şi a nimerit într-un loc cu oglinzi. Nu i-a plăcut ce vedea în ele, aşa că a început să mârâie. Când a văzut şi că imaginile mârâiau la ele, a început să latre. Ecoul şi imaginile reproduceau tot ce făcea, de multe ori în acelaşi timp, încât şi-a închipuit dintr-o dată că mai mulţi căţei îl ameninţau şi îl lătrau. Foarte supărat şi nervos, a plecat repede de-acolo, convins că mulţi semeni de-ai săi l-au alungat de-acolo… Povestea nu mai ştiu cum era, am ţinut minte esenţa.

Cât de obiectivi suntem cu ceilalţi? Cred că numai timpul ne poate oferi răspunsul, având în vedere că ne place să-i etichetăm pe ceilalţi în virtutea a ceea ce considerăm noi că e corect, moral etc… Cu toate acestea, e mai bine să ne abţinem de la a judeca superficial şi să vedem, în lipsă de interacţiune, cum e acea persoană, dacă am avut dreptate sau nu… Nu zic să spionăm, ci doar să observăm… Dacă nu vrem să ne pierdem timpul studiindu-i pe ceilalţi, am putea face un pic altfel: să ne studiem pe noi înşine, să încercăm să ne cunoaştem cât mai bine, pentru a putea aprecia cât mai just lumea din jurul nostru. În fine, e doar o părere.🙂

De regulă, ar trebui să fie uşor să ne dăm seama de un fapt: ceea ce vedem la ceilalţi se poate regăsi în noi înşine, deşi nu chiar în toate situaţiile, aici ar trebui să avem o doză de obiectivitate, dacă nu chiar de spirit critic… Post slab, ştiu… dar sper că voi recupera.

About eXstatic

Aşa cum sunt, mereu în căutarea necunoscutului. Leşinat şi activ, în acelaşi timp. Paradoxal (sau nu), sunt eu însumi.

Posted on sâmbătă, 9 Iunie 2007, in aberaţii. Bookmark the permalink. 3 comentarii.

  1. Oamenii din jur, obiectele, animalele, tot ceea ce ne inconjoara au un rol pt fiecare dintre noi. Sunt lucruri, date cu imprumutul, sa te bucuri de ele, sa le apreciezi, sa inveti ce ai de invatat, si sa nu le pastrezi pt tine. Vine ziua cand pierdem cel mai frumos obiect, in alt zi cea mai iubita persoana, timpul se invarte, Pamantul se roteste, totul se misca. Foloseste-te de acestea pt a invata doar ce e bun. Primul pas este cunoasterea de sine, se acumuleaza prin momente dificile de viata, prin puterea, comunicarea cu tine. Daca te cunosti pe tine poti intui ca cel din oglinda esti tu, si chiar daca nu ai oglinda o sa vezi o persoana si o sa-ti zici in gand: „seamana cu mine!”

  2. Dragul meu, sa nu mai spui de ceva ce scrii tu ca ar putea fi slab, pentru ca nu poate fi asa.
    Felul tau de a problematiza este unul fundamental si nu poate fi apreciat cu criterii cantitative pt ca face parte dintr-o categorie calitativa.
    In ceea ce ai scris aici, ai perfecta dreptate! Noi ne confruntam cu ceilalti intr-un fel doar aparent, cand,in esenta, ne confruntam cu ceea ce noi insine proiectam in ceilalti si in realitatea din jur.
    Cu cat suntem noi mai buni, mai puri, mai autentici, reactia de raspuns va putea fi mai asemanatoare cu noi, suscitand in ceilalti manifestarea a ce au ei mai bun;
    iar realitatea, in totalitatea ei, ar putea sa fie mai putin viciata de mizeriile pe care le pot proiecta altii in acest mediu care, inevitabil, ne poate atinge si pe noi!

  3. Cred ca e prea de dimineata sa pot da un raspuns mai inteligent, dar in postul asta regasesc oarecum o parte din ce am spus si eu intr-un post de al meu, atat ca tu esti pentru obiectivism si pentru intelegere, in timp ce eu sunt mai incisiva (cred). Dar desi sunt de acord cu tine ca n-ar trebui sa ii judecam pe oameni inainte sa interactionam cu ei, nu ma pot lauda cu o asa calitate. Imediat sar cu ideile mele si parerile despre un om, cum e, cum nu e, cum ar trebui sa fie. Sunt mult prea subiectiva. Si daca data trecuta ti-am recomandat o carte, nu pot sa nu ma abtin si sa iti recomand (daca n-ai citit) Kafka – Procesul. Cam despre asta e: procesul pe care il intentam impotriva celor de pe strada si ii judecam pentru lucruri de care ei nu stiu ca sunt vinovati.😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: