Marele Teatru al Vieţii


Cred că deja toată lumea ştie de faptul că toţi purtăm măşti, jucăm roluri puse în cârca noastră. Ni se dă un nume, care e de fapt primit de la părinţi, deci nu neapărat cel adevărat… Până şi trupul pe care-l avem e o mască, fiind o parte din recuzita ce o primim de la bun început, pentru a intra în Marele Teatru… Fiind pe scenă, uităm cu desăvârşire cine suntem, de unde venim, dar ne punem astfel de întrebări numai când nu suntem distraşi de la stimulii ce ne înconjoară… Unii văd viaţa ca pe un drum ce trebuie străbătut de la un cap la altul, primul fiind naşterea, iar al doilea fiind moartea… cu toate acestea, acel drum pe care-l vedem în faţa noastră nu e decât o porţiune pe Marele Drum Spiritual…

Aţi văzut că un copil, imediat ce se naşte, este imediat luat cu asalt de către adulţi? Pretextul este iubirea, dar când se exagerează parcă devine altă poveste… Copiii, în general, sunt văzuţi ca fiind puri… Păi, motive sunt destule, în primul rând ei nu cunosc chestia numită „rol asumat”, adică să te porţi conform aşteptărilor celorlalţi, decât la şcoală… atunci ei fac cunoştinţă cu exigenţele adulţilor, începând cu învăţătura, notele şi purtarea… şi terminând cu rezultatele bune la sfârşitul şcolii, dar şi conduita, în general, este cântărită de toată lumea… Pare inconfortabil pentru spirit, dar nu şi pentru raţiune, care se mulează şi pe cele mai absurde cerinţe (care nu sunt considerate absurde de către raţiune… exemplu: curtea regală a Franţei secolului XVII, nu vă vine să râdeţi de ei? şi era o etichetă foarte severă atunci…), vedem oameni care sunt foarte raţionali, dar nu şi înţelepţi… Îmi amintesc de o poveste foarte mică, parcă Zen, cam aşa:

Erau odată un maestru şi discipolul său. Cel din urmă se lăuda cu inteligenţa lui şi nu rata nicio ocazie să arate cât e de inteligent. Exasperat, maestrul i-a spus:

– De ce te tot lauzi cu inteligenţa ta? E ca şi cum te-ai lăuda că stai într-o celulă mai mare ca altora.

Ideea era că raţiunea bine dezvoltată, fie şi deşteaptă, isteaţă etc., nu oferă neapărat libertate de gândire, de aceea înţeleptul a zis, metaforic, că inteligenţa mare este ca o celulă mare. Uite cum Marele Teatru este şi Marea Puşcărie, în acelaşi timp… Fiindcă trăim într-o închisoare, închipuită de măreaţa lume, cu toate gratiile ei, întruchipate de prejudecăţi, etichete, distragere, dezinformare şi altele… Sunt oameni care, deşi nu (mai) au gratii, nu vor să zboare, fiindcă s-au obişnuit cu Marea Închisoare… sau fiindcă, deşi vor să zboare, nu au putut deloc să înveţe acest lucru, aşa că pentru început tot ce pot face ei e să fâlfâie din aripi (vise, idealuri, deschidere mentală şi sufletească, spirituală)… Oamenii care zboară cu adevărat sunt cei precum Einstein, Iisus, Buddha, Imhotep… E foarte greu să te dezbari de rolul impus de ceilalţi, numai din cauza unor circumstanţe (te-ai născut într-o familie anume, cu o anumită poziţie socială, într-un loc anume, un timp anume etc.)… Nici orfanii nu sunt de invidiat…

Oricum am luat-o pe arătură, vă las, „discutăm” mai târziu.🙂

About eXstatic

Aşa cum sunt, mereu în căutarea necunoscutului. Leşinat şi activ, în acelaşi timp. Paradoxal (sau nu), sunt eu însumi.

Posted on marți, 12 Iunie 2007, in aberaţii. Bookmark the permalink. 8 comentarii.

  1. Textul tau m-a facut sa ma gandesc la ce capcana teribila este inteligenta si sa imi aduc aminte cuvintele unui mare sfant crestin, sfantul Vasile cel Mare care spunea: „M-as mantui, Doamne, dar nu ma lasa gandurile!”

    Cat despre masti, ele sunt multiple, cele pe care le primim ca pe un dat ereditar, cele care sunt un dat social, etc, etc. Cei mai „slabi de inger” ajung sa nu mai stie prea bine cine se ascunde cu adevarat sub masca sau mastile proprii.

  2. Discutam mai incolo😉

  3. Nu mai tin minte exact…
    cred ca La Rochefauld a zis ceva in genul… cateodata ajungem sa substituim realitatea cu mastile pe care le-am creat pentru noi… Asta e cel mai mare risc pe care si-l asuma oamenii care prefera sa poarte masti… tot timpul…

    Frumoasa insemnare…

  4. Mi-a placut foarte mult articuletul acesta! Cred ca marea majoritate se afla intr-o inchisoare. Nu stiu sa evadeze spre idealul lor. Se pierd in celulele vietii, nimicurile lumii!
    Daca inteligenta ar deschide o poarta spre intelepciune, probabil toti oamenii inteligenti s-ar intreba de ce traiesc?????

  5. E atat de debatable chestia asta cu teatrul, incat orice as zice ai putea sa mai interpretezi in vreo alte 2 feluri. Asta e filosofie pura. Purtam masti si suntem prizonierii societatii pentru ca poate asta inseamna om obisnuit. Nu e loc in lumea asta pentru toti evadatii din conditia banala de om supus regulilor societatii. Cine indrazneste sa evadeze trebuie sa isi aume riscuri si nu toti sunt dispusi.

  6. Riscul cel mai mare pe care ti-l asumi iesind din „normalitatea” in care te simti prizonier este acela al insingurarii, al unei ascensiuni care se produce in tine dar pe care ceilalti sunt mai mult sau mai putin dispusi sau capabil sa o vada si sa o accepte.

  7. Cred ca pornesti de la o axioma falsa; ca toti pe care ii vezi in jur traiesc „doar” in aceasta lume…

    Triluri
    si trilula
    Liber
    Sunt
    In Lumea mea…

  8. Asta inseamna, Darael, ca lumea din mine este la fel de valabila ca cea din afara mea? Pentru ca, daca tu crezi ca e asa, ma faci sa fiu cu adevarat fericita, asa cum si sunt de foarte multe ori, in lumea mea launtrica!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: