Sunt eu aici!


Oameni buni, am un mare of! Nu mai am Word! Aşa că scriu pe-aici în Paint, în prostie… Mai ales că sunt frânt de oboseală şi aştept să se încarce nişte pagini care se mişcă al naibii de încet… Nu ştiu ce să faaaac… Am ochii beliţi după un somn de 5 ore şi ceva şi o veghe de 23 de ore… Da, dezechilibrat la culme, nu-i aşa? Sper să nu mă întrebe nimeni nimic, fiindcă risc să dau informaţii greşite…

Mă simt ca o bufniţă stresată la culme că i-a fost deranjat somnul din timpul zilei din cauza diverselor lucruri diurne… Am ochii de parcă ceva din spatele lor e gata oricând să-i scoată din orbite, creierul meu e făcut terci, gata să se dizolve la primele picături de transpiraţie ce se strecoară prin porii ce nu mai pot rezista în timpul verii la soarele arşiţei infernale…

De multe ori mă gândesc Of, ce bine ar fi fost să fie altfel. Dar de ce nu e altfel? Nu e tocmai din cauza unor alegeri pe care le facem zilnic, care îi afectează şi pe ceilalţi (pe lângă faptul că propriile noastre decizii ne afectează direct şi mult mai intens decât „efectul colateral”) fără să ne dăm seama? Adică şi noi putem fi influenţaţi de alegerile altora, chiar fără ca noi să ne dăm seama de acest lucru, fiindcă suntem manipulaţi de mici să vedem anumite lucruri, să ne aşteptam la anumite situaţii… Totuşi, mă bucur când întâlnesc pe cineva care reuşeşte să treacă peste condiţionările impuse de părinţi şi de oameni mari… Da, copiii spun despre adulţi că sunt „oameni mari”… Şi ce-i mai trist la faza asta este că nu toţi oamenii sunt cu adevărat mari… Tocmai când sunt cel mai obosit reuşesc să aberez într-un hal fără de hal, dar cu inspiraţia de a scrie tocmai aberaţiile acestea! Nu ştiu cum vine asta… Nu ştiu dacă va trebui să fac nopţi albe la facultate tocmai ca să gândesc aberant.

Uite-aşa lăsăm să treacă viaţa pe lângă noi, dacă lăsăm curajul să ne părăsească, de câte ori vrem să exprimăm ceva conform părerilor noastre… Ni se întâmplă să ne lăsăm înşelaţi tocmai de aparenţa ruşinii, care n-a fost decât inculcată de către familie pentru a ne face timizi, ca să nu putem schimba cu adevărat lucrurile… Acum aţi văzut cum funcţionează manipularea de mici, nu-i aşa? Şi asta nu-i tot… Mai este şi faza prejudecăţilor… Cum se strecoară în mintea noastră? Simplu, vedem cum o persoană judecă altă persoană, iar noi, ca să nu ajungem judecaţi, criticaţi, reţinem „judecăţile” respective şi uite aşa ne conformăm astfel încât să evitam astfel de situaţii… Nu vi se pare tragic? În felul acesta, consider că se pierd multe pietre frumoase pe parcurs…

De câte ori sunt într-o astfel de stare, mă simt într-adevăr eXstatic… parcă sunt exact ceea ce voiam să fiu… dar numai după ce reuşesc să rămân treaz mai mult de 14 ore, să zicem… Am constatat acest lucru de atâtea ori, încât mă întreb dacă nu cumva merită să-mi fac un program în care să fiu treaz două zile şi o noapte (consecutiv) şi să dorm doar o noapte întreagă, de seară până dimineaţă… Poate vorbesc prostii, dar mă gândeam numai…

Bat câmpii, dar numai aşa mă simt bine…

About eXstatic

Aşa cum sunt, mereu în căutarea necunoscutului. Leşinat şi activ, în acelaşi timp. Paradoxal (sau nu), sunt eu însumi.

Posted on sâmbătă, 30 Iunie 2007, in aberaţii, eXtaz. Bookmark the permalink. 2 comentarii.

  1. Vezi tu, Andrei, naturile artistice sunt cele care dau cele mai bune creatii pe stresul cel mai intens. Asa esti si tu. Ai scris acest articol superb desi erai strivit de somn, oboseala, stres, etc.
    Si eu ma simt de multe ori ca un miez de nuca: abia dupa ce il storci bine de tot, picura uleiul!

  2. @ Maria: Da, tot ce se poate, eu chiar m-am uitat la un film în care era vorba de un artist ce nu putea avea inspiraţie decât dacă era supărat la culme.😆 Ca să vezi…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: