eXstatic în Ţara Birocraţiei


Chiar azi am făcut nişte drumuri… Şi mâine îmi termin „pelerinajul” birocraţiei…

Despre ce e vorba? Să-mi ridic nişte acte depuse în urmă cu ceva vreme în prima facultate la care am fost. E vorba de o chestie cât se poate de simplă: să iau ce am dat mai demult… Dar nu, trebuie să complicăm totul cu acte şi drumuri…

M-am dus la ora prânzului la secretariat. A luat o fişă, a completat sumar, şi m-a trimis să strâng nişte semnături. Ghiciţi unde? Pentru cei care nu ştiu (eu nu ştiam până n-am păţit-o), trebuie să umbli cu fişa de lichidare pe la contabilitate, două biblioteci, cantină, cămin şi la un club sportiv. Adresele acestor locaţii sunt împrăştiate prin oraş, prin urmare a trebuit să umblu o dată chiar cu taxiul ca să ajung până la cantină şi cămin, numai ca să semneze administratorul un Nu în dreptul rubricii Suma datorată şi cu o ştampilă pe semnătura proprie în chenarul potrivit… După care m-am întors cu acelaşi taximetrist în locul de unde am plecat… 8 lei (80 de mii de vechi) a durat excursia asta enervantă până-n periferia oraşului, unde am dat de o coadă de momâi care aşteptau o veşnicie să le vină rândul… Eu mi-am pierdut răbdarea şi am mers rapid, sărind coada, să obţin semnătura în câteva secunde.

Dacă aud de la cineva că Piteştiul nu e un oraş universitar, îl pot ucide cu privirea… Căldura infernală m-a împins să iau apă plată contra cost, că altfel muream de atâta cald, fiind pe drumuri de la ora 12 şi era în jur de 14… Toate astea, numai ca să dovedesc că nu datorez nimănui nimic şi ca să-mi pot ridica actele…

Bun, am reuşit să strâng semnăturile până în jur de 15 (nu aveam ceas cu mine, nici telefon mobil, astfel încât pot aprecia doar aproximativ)… Mai rămânea să mă duc din nou la secretariat, dar asta, fără milă, mă trimite la altă destinaţie: decanatul… pentru semnăturile finale, acelea de luare la cunoştinţă… Mă duc, obosit şi dornic să termin cât mai repede, transpirat şi nervos… Mă uit la program: relaţii cu publicul şi studenţii – orele 12 – 14… Deja trecuse de 14, evident, dar tot mi-am încercat norocul… Nerăbdarea, vedeţi… Am încercat uşa, m-a surprins că se deschide. Intru de curiozitate. Văd un om între două vârste care scria cifre pe acte. I-am zis că am nevoie de o semnătură, mi-a zis că programul e deja terminat şi că nu-i secretar. Dar să vedeţi pe ce ton mi-a spus-o… iritat şi enervant, de parcă treaba pe care o făcea era atât de importantă: „Nu sunt secretar, programul s-a terminat” şi a mai îmbălmăjit alte chestii, cu tresăriri nervoase. Trebuia să-l vedeţi cum gesticula… era atât de penibil… Eu nici n-am mai stat la vorbă, am întors repede spatele şi m-am grăbit să merg spre casă, să mă odihnesc. Mă şi gândeam că moşuleţul a fugit de viaţă şi nu prea face faţă la situaţii neaşteptate tocmai din cauza asta… E chiar trist, dar eu n-am ce-i face, el însuşi a ales să fie aşa…

Sau poate era percepţia mea subiectivă, mi-am dat seama de asta după ce am recitit ultimul paragraf, cine ştie? În orice caz, mâine revin la orele acelea şi sper să-mi termin treaba cât mai repede. Poimâine s-ar putea să-mi fac o nouă carte de identitate, pe cealaltă am pierdut-o anul trecut, când veneam de la Bucureşti.

De ce ne complicăm atât de mult? Am scris acestea fiindcă mi-am dat seama că toţi exmatriculaţii şi licenţiaţii vor parcurge aceeaşi birocraţie şi cum e firesc, se întâmplă ca ei să fie surprinşi că trebuie să demonstreze că nu sunt datori cu nimic tocmai la nişte locuri în care n-au fost (aproape) niciodată… M-am şi rătăcit de câteva ori…😡 Unele lucruri mi s-au părut de-a-ndoaselea… De-acolo şi inspiraţia pentru titlu.🙂

Voi staţi bine în casă, nu-i aşa? Savuraţi momentul… fiindcă şi voi veţi avea parte de peripeţii, dacă nu s-au întâmplat deja.🙂

Uneori mă gândesc că singura cale de a face faţă tuturor situaţiilor de acest fel este simţul umorului, dar azi chiuleşte şi nu ştiu pe unde umblă.

A, era să uit: când mergeam cu taxiul, la un stop, am văzut la stânga un alt taxi, pe al cărui geam stătea scris (pe o foaie printată şi lipită cu scotch):

Vă rog, nu trântiţi uşa. Puteţi s-o închideţi ca lumea. Mulţumesc pentru bunul simţ.

About eXstatic

Aşa cum sunt, mereu în căutarea necunoscutului. Leşinat şi activ, în acelaşi timp. Paradoxal (sau nu), sunt eu însumi.

Posted on luni, 2 Iulie 2007, in amintiri, asta e, diverse, prostii. Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: