Un vis vechi


Când eram la liceu, mă apăram de lumea agresivă refugiindu-mă în lumea fanteziei. Asta, fără să apelez la alcool sau droguri.

Unul din acele visuri era casa ideală: un conac ca din secolul 17, în stil englezesc sau franţuzesc, cu o curte foarte mare, în care se află un labirint de garduri vii, în centru este o fântână arteziană din care curge ciocolată cu lapte… drumurile din grădina-labirint sunt pavate cu ceva auriu, nu ştiu exact care e chestia aceea aurie, ca un puf, pe care poţi umbla şi desculţ. Îmi imaginam cum umbreluţe renasceniste umpleau grădina verde-aurie, ferind plimbăreţii de soarele arzător. Mai la o parte este şi o grădină botanică, astfel încât să nu se încurce simplitatea mersului cu măreţia complexă a naturii statice. În acelaşi timp, din când în când, mai vezi şi papagali şi canari cântând diverse tonalităţi specifice naturii lor. Privighetorile cred că au dispărut de mult, căci nu mai scrie nicăieri în timpul nostru cum se scria pe vremuri despre ele. Cei vechi închinau adevărate ode privighetorilor, se înţesau adevărate poveşti cu vestitele cântăreţe ale naturii vindecând oamenii de boli grele şi înveselindu-i cu toată inima. Câte lucruri s-au pierdut…

Oare noi cum stăm? Am văzut că mulţi oameni se grăbesc, nu mai acordă atenţie unor minuni mici (chiar obişnuite), cum ar fi florile de păpădie ce stau lângă trotuare (mă întreb cum de rezistă acolo), am auzit chiar în Bucureşti nişte ciripituri, mă uitam în jur dacă le mai aude cineva; curios, eram singurul din strada aceea, că în rest nu am auzit cântectul păsărilor… Voi, când auziţi o pasăre cântătoare, mai staţi s-o ascultaţi sau fugiţi să vă ascundeţi de lume?

About eXstatic

Aşa cum sunt, mereu în căutarea necunoscutului. Leşinat şi activ, în acelaşi timp. Paradoxal (sau nu), sunt eu însumi.

Posted on Duminică, 15 Iulie 2007, in aberaţii, amintiri, frumuseţe, prostii. Bookmark the permalink. 3 comentarii.

  1. în ultima vreme am ajuns să înjur păsărelele pentru că mă trezesc.
    există şi porumbei şi vrăbii sunt multe naţii de păsări în Bucureşti şi uneori cred că sunt mai adaptate decât noi la urban.
    o să scriu ceva interesant azi legat de grabă doar să apuc să mă culc şi trezesc🙂

  2. La mine la geam se aud pasarele. Si da, le mai ascult cateodata si cateodata se mai si cearta. Si imi place vocea lor.

  3. Andrei, ce frumos este ca te emotionezi la ciripitul pasarilor, de parca ai fi un personaj dintr-o alta epoca, idilica, ajuns in timpul nostru prin cine stie ce masinatiune de schimbat trecutul si viitorul! Imi plac grozav oamenii care par anacronici, pentru ca trebuie sa ai un suflet de Poet ca sa te emotionezi doar vorbind despre privignetoare in timp ce contemporanii, chiar cand sunt artisti, ca prietenul Dante, se enerveaza ca ciripitul pasasarilor ii trezeste1 Nu-i vorba, ca enervarea asta ma mai apuca si pe mine, mai ales cand nu pot adormi de ciripit!
    Dar, uneori, ascultand mai calma ciripitul lor, mi se pare ca sunt din nou fetita care alerga dupa ele sa le prinda si era invidioasa cand pasarile isi luau zborul!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: