Dogville


Aici.

Nu ştiu ce să zic despre acest film… Puteam să jur că nu-mi place cum s-a desfăşurat, dar sfârşitul a fost al naibii de grozav!

Dacă eşti genul care caută acţiune în filme, renunţă, te rog, din start la a te uita la acest film, fiindcă te va plictisi îngrozitor. Vrei să vezi decoruri? Renunţă! E un film pur şi simplu psihologic, mental, spune-i cum vrei… Are şi problematica moralităţii pe-alocuri (cum pare), însă tot filmul vorbeşte despre puncte de vedere diferite din partea personajelor, dar şi indulgenţă şi autoindulgenţă, aroganţă şi umilinţă, toate în acelaşi personaj, Grace, interpretat magistral de Nicole Kidman… Şi ce mi-a plăcut faza că e împărţit pe capitole, precum o carte… Este ca o piesă de teatru, dacă vrei, unde teatrul este ceva real şi iluzoriu, în acelaşi timp…

Repet, sfârşitul face tot filmul! Pe parcurs vor fi elemente care te vor surprinde, dar riscă să te plictisească, dacă nu le înţelegi. Lars von Trier chiar a reuşit să surprindă esenţa artei actoriceşti şi cinematografice tocmai prin lipsa de decoruri şi prin jocul actorilor… Un film exclusiv despre cum vedem lucrurile, despre natura umană, împinsă până la limitele sale, până la slăbirea conştiinţei…  În afară de esenţă artistică, a surprins şi esenţa celei mai sălbatice părţi umane, când se vede în faţa unei tentaţii mari…

Bun… am aflat un lucru chiar acum, în timp ce scriam acest articol. Dogville este de fapt prima parte a unei trilogii, USA: Land of Opportunity. Dogville este prima parte, făcută în 2003. A doua este Manderlay, în 2005. A treia parte, conform Wikipedia, este încă în producţie. O să ajung să mă uit la Manderlay, l-am inclus în listă.😀

Nota 10 din partea mea.🙂 Dar vă previn că s-ar putea să nu-l înţelegeţi… Cu atât mai puţin sfârşitul… şi culmea, tocmai ăsta mi-a plăcut cel mai mult din tot filmul (şi dacă explic, risc să fiu contrazis)… Ah… De-abia aştept să mai văd alte filme cu semnătura lui Lars von Trier… Nu mă mir că e aşa de apreciat… El ştie să facă artă. Punct.

About eXstatic

Aşa cum sunt, mereu în căutarea necunoscutului. Leşinat şi activ, în acelaşi timp. Paradoxal (sau nu), sunt eu însumi.

Posted on Duminică, 29 Iulie 2007, in diverse, eXtaz, impresii. Bookmark the permalink. 10 comentarii.

  1. Tocmai sfarsitul a creat contoverse si o gramada de discutii (numai eu si cativa prieteni cat ne am batut capul :))) ). Dar mie mi a placut filmul pe tot parcursul lui, cu toate schimbarile de situatie, mai mult sau mai putin violente. Natura umana, deh🙂

  2. Hehe, ştim noi de ce sfârşitul e aşa de incitant…🙂

  3. Cred ca trebuie sa il mai vad o data. :-s

  4. Eh, nu e asa ca te face sa te intrebi ce este uman si ce nu? M-a suprins cata satisfactie morbida am ajuns sa simt la final, la scenele razbunarii. Sincer, nu credeam ca exista chestia asta in mine. Nici nu mi-a venit sa cred ca m-am uitat la un film atat de bun. Imi amintesc ca imi era teribil de somn, dar mi-am zis ca nu ar strica sa vad ce film da TVR1 la „Filme soc si filme sic”. La inceput, m-a pufnit rasul cand am vazut tufisurile alea desenate cu creta, dar am ajuns sa fiu atat de invaluita in atmosfera, in actiunea filmului atat de mult, incat am uitat cu totul de absurdul decorurilor.
    Se spune ca Dogville e un manifest anticinematografic. Eu as spune ca demonstreaza tocmai ca se poate face cinematografie si fara super-buget. In plus, cred ca Nicole a luat tare putini bani pentru rolul asta. Conteaza?🙂

  5. Uite ca intr-un fel chiar conteaza. Dar nu faptul ca a luat bani mai putini, ci chiar gestul in sine, pur altruist, ca o ofranda adusa pe altarul artei.🙂 Cred ca asa a gandit ea gestul… E o mica strategie de marketing in asta, cam riscanta, ce-i drept, dar reusita.😉

  6. loved zi movie, m-a invatat o lectie despre aroganta. l-am vazut de multe ori la intervale scurte de timp si nu sunt inca plictisita de el

  7. Magistral film, te prinde pe la mijloc, ca pana atunci simti ca mori de plictiseala, dar oricum merita, este un film de arta minimalist, si foarte inselator. Recomand spre vizionare Breaking the Waves si Dancer in the Dark. Manderlay e slabut dupa mine.

  8. @ Alex: M-am uitat acum un an sau doi la Dancer in the Dark. M-a emotionat sfarsitul… Cred ca o sa ma uit din nou la filmul asta, dar nu garantez.🙂 Breaking the Waves este pe lista de asteptare.

  9. si tot la capitolul recomandari, idioterne (the idiots). dar tot pentru oamenii cu nervi tari, rabdare si putere analitica

  1. Pingback: Volver « Blogul minunatului creier leşinat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: