The Painted Veil


O poveste bazată pe romanul omonim al lui William Somerset Maugham. The Painted Veil are două variante ecranizate, de fapt. Una în 1934, alta în 2006. După cum e de aşteptat, m-am uitat la varianta recentă. Nu şi la prima. Totuşi, am fost surprins, comparând datele celor două filme, că sunt chiar diferite… Până şi numele unor personaje sunt diferite… Mai mult, găsesc şi personaje „scoase din uz”… Probabil că cei din anul 1934 încă nu au reuşit să depăşească total unele prejudecăţi, cum a reuşit autorul (de care, apropo, vă puteţi interesa dând click pe numele lui), de aceea a fost nevoie să treacă mai multe decade până să fie făcut impecabil. Nu am citit cartea, dar pot să pun pariu că nu este decât o chestiune de timp până să fie depăşite anumite preconcepţii…

Cred că e prima dată când spun că există un remake mai bun decât primul, cred că e prima dată când spun că un film e mai bun decât cartea fără măcar s-o fi citit (cred că ar fi mai plictisitoare decât filmul)… Şi toate astea numai pe ideea că este altă mentalitate în prezent, cu totul alta decât în trecut. Prietena care mi-a recomandat filmul mi-a spus că nu prea o să găseşti sirop ca în alte filme romantice şi tind să fiu de acord cu ea…

De fapt, povestea relaţiei (nu pot să zic „de dragoste”, că n-a fost aşa de la bun început) dintre Kitty şi Walter începe în Londra şi se termină cu moartea lui în China, datorită holerei… Acţiunea e plasată, în mare parte, în China anului 1925. Interesant este că tocmai regizorul John Curran s-a gândit să fie făcut în China tocmai ca să dea un aer cât mai realist şi pitoresc filmului… Şi a reuşit.🙂 Peisajele chinezeşti îţi pot tăia respiraţia (însă m-au făcut să mă gândesc la tot felul de chestii, gen Unde sunt urşii Panda?), dar nu se poate spune că fac tot filmul. Acolo mai vezi şi elemente ale culturii chinezeşti, cum ar fi tradiţia înmormântării morţilor: mai întâi se aşteaptă câteva zile cu mortul în casă, apoi se înveleşte într-un soi de giulgiu, după care se îngroapă fără coşciug (m-am şi gândit că înmormântările acelea sunt chiar ieftine). Cred că acest titlu se referă chiar la moarte… Iată ce spune Wikipedia:

The title is taken from Percy Bysshe Shelley‘s sonnet „Lift Not The Painted Veil Which Those Who Live.”

Cineva spunea că e plin de sirop. Să nu credeţi această persoană, care probabil n-a văzut filme mai siropoase ca respectivul… Şi se mai dă „film maniac”… Poate sunt doar subiectiv… Oricum, am văzut că multe din filmele la care s-a uitat nu sunt pe lista mea de filme văzute sau în aşteptare… Dar s-a uitat tocmai la cele la care nu voiam să mă uit şi le critica de zor sau zicea că sunt pentru cei care vor să se relaxeze… Până şi relatările mi se păreau mai mult a spoilere (are blog din noiembrie 2006 şi scrie rar, am găsit pe WordPress) care strică farmecul surprizei, de unde şi insuccesul constant de care se bucură, totuşi i-am lăsat nişte comentarii, că nu comenta nimeni pe-acolo, decât un vizitator ocazional (şi de fiecare dată altul) ca să-i împărtăşească o părere sau un spammer. Deci avem doar puncte de vedere total diferite, chiar vizavi de filmele pe care le-am văzut şi eu, şi respectiva cu blog.

Sper că n-am stricat nimic vorbind de The Painted Veil. E romantic, dar nu siropos. E istoric, dar fără să se piardă în amănunte. E dramatic, fără a fi dus acest aspect la extrem. E cultural, fără a exagera vreun detaliu… Mai e nevoie de ceva? Ah, da, de o notă. Îi dau 9. Defecte: prea mult negru pe alocuri (probabil trebuia să setez ceva la player, dar nu ştiu ce), Kitty nu părea prea afectată de căldură (e vina actriţei)… Şi am remarcat o chestie: e vorba mai mult de durere în dragoste… Care durere poate veni în varii motive şi feluri… Lovitura de graţie e durerea provocată de moartea celui iubit. După aceea te refaci, eşti mai puternic/ă decât înainte. Mai presus de acest lucru, este un mesaj: dragostea vine de unde nu te aştepţi, chiar lângă tine… Călătoria cea mai grozavă poate fi distanţa dintre inimi…

Există riscul de a părea plictisitor pentru unii, fiindcă are tendinţa să prelungească unele cadre, dar ele se prelungesc tocmai ca să accentueze două lucruri pe care noi, cei de azi, le-am pierdut: curgerea liniştită a timpului şi puterea de a admira un lucru natural. Fie şi pentru asta merită văzut. Jocul lui Edward Norton este ireproşabil, se vede că îi vine rolul ca o mănuşă… Şi pentru asta merită văzut… Nu vreau să vă conving, unii dintre voi l-ar putea găsi altfel decât l-am găsit eu… E doar o poveste din trecut, care poate merită repetată, pentru a ne aminti de vremuri pe care nu le-am trăit niciodată…🙂 A, şi încă ceva: dacă ar fi fost vorba de doi bărbaţi (unul în locul lui Kitty, evident), nu ar fi avut succesul de care s-a bucurat la vremea lui (adică a romanului). De ce am adus vorba de aşa ceva? Păi, dacă sunteţi destul de curioşi, puteţi să vă interesaţi, aveţi pe unde…

Cu sentimentele nu te poţi juca decât în cărţi şi în filme. Asta-i sigur…

About eXstatic

Aşa cum sunt, mereu în căutarea necunoscutului. Leşinat şi activ, în acelaşi timp. Paradoxal (sau nu), sunt eu însumi.

Posted on luni, 30 Iulie 2007, in diverse, impresii. Bookmark the permalink. 5 comentarii.

  1. N-am spus că e plin de sirop…asta se numeşte răstălmăcirea graţioasă a vorbelor…😀 Am spus doar că e previzibil…cel puţin pentru mine. Pe de altă parte, poate că e vina mea dacă aştept să fiu mereu surprinsă. E vorba de, cum spuneam, o melodramă în dulcele stil clasic, cu tot cu decorul exotic (care pe vremea vechiului Hollywood ar fi fost fabricat…în platourile de la Hollywood- vezi filmele cu Dietrich ale lui Josef von Sternberg).E romantic şi e frumos şi ce mai spui tu. Păcat că eu sunt o cinică. Şi da, chiar dacă nu crezi, e într-un fel şi un mic efect secundar al vizionării prea multor filme. În ceea ce priveşte lista ta (mai mult decât eterogenă), am „bifat-o” cam în întregime, dar n-o să vorbesc acum despre ea, din acelaşi motiv pentru care scriu atât de rar pe blogul meu şi nu mă preocupă câtuşi de puţin insuccesul lui constant, cum spui tu (e mereu amuzant să văd ce termeni bussiness-related pot folosi oamenii legat de ceea ce e, în esenţă, doar un serviciu gratuit pentru oameni fără ocupaţie): mi-e cam lene…Şi oricum avem păreri diferite, nu-i aşa? Good night and good luck.

  2. Nu e nevoie sa-mi spui ca erau decoruri fabricate, stiu foarte bine chestia asta. Nu decorurile ma intereseaza in mod special.🙂 Ci jocul actorilor. Totusi, s-a schimbat treaba cand s-a dorit ca filmele sa fie mai aproape de realitate sau mai stiu eu ce…

    OK, am inteles ca am rastalmacit niste vorbulite de-ale tale…

    „Insuccesul constant” nu e business-related, e visitors-related.😛

  3. Jocul actorilor şi posibilităţile tehnice s-au schimbat, poveştile rămân aceleaşi. P.S. Sintagma folosită de tine e bussiness-related. Ce contează dacă citeşte cineva sau nu? E produsul unor momente de „n-am ce face”, şi cine n-are ce face poate citi sau nu, atâta tot…Cine are visitors,cu atât mai bine ţării şi lui cu atât mai bine…dacă aş primi o sticlă de vin pentru fiecare dintre ei, atunci da, m-ar interesa…

  4. e x c e p t i o n a l f i l m

    Are mai de toate in el. Aproape complet. Incredibil! Inca nu-mi vine sa cred ce am vazut…

  5. este un film foarte frumos.. si Walter este un om foarte misterios.. prin faptul ca vorbeste atat de putin si e genul de om care face si tace mai mult.. totusi m’a lasat putin cu gura cascata faptul ca totusi Walter se imbolnaveste de holera si Kitty nu, cu toate ca au stat in acelasi loc.. adica vreau sa zic la sfarsit cand il trateaza.. acolo s’a imbolnavit si Walter:-<.. si as mai zice doar ca Walter avea o inima foarte mare.. cand i’a spus Kitty de copil ma gandeam ca o va sugruma dar era foarte fericit cu toate ca,cazuse pe ganduri cand ii spuse ca nu stie daca e copilul lui sau a lui Charlie.. oricum primul indiciu ca e foarte misterior si ca aparentele inseala gen „Pisica cuminte zgarie rau” e atunci cand ii propune plecarea in China si ea il intrerupe si ii spune ca daca il mai intrerupe o va strange de gat..:-< filmu merita vazut.. si e chiar genul de film care m’a facut sa ma gandesc la viata.. in sensul bun al cuvantului..

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: