Am uitat ceva


Acel ceva se dovedeşte a fi preţios, dacă nu chiar nepreţuit: veselia. Cât de dor mi-e de veselie… Nu mă văd vesel mai deloc.

Probabil unii se întreabă de ce răspund la unele comment-uri, în vreme ce altele nu vor avea răspuns… Pentru cel del de-al doilea caz, am două variante. Pe de o parte, este din cauză că nu prea am ce să zic, pe de altă parte este fiindcă nu prea ştiu cum să răspund la ele. Cu toate astea, se găsesc răspunsuri, chiar dacă nu vin din partea mea.

Niciodată n-am pretenţia că aş fi mai inteligent decât ceilalţi, însă m-a întrebat cineva dacă nu cumva consider că ceilalţi îmi sunt inferiori.🙂 Aici mi-a venit să râd, dar m-am abţinut şi i-am zis sincer: „Nu-i consider inferiori, ci diferiţi şi asemănători”. Nu poţi spune despre un om că e mai deştept ca altul. Poţi spune, în cel mai bun caz, că într-un domeniu are mai puţin talent decât altul, însă poate avea un mare talent în cu totul alt domeniu. Ştiţi că fiecare culoare are vibraţia ei? Roşul are vibraţia cea mai joasă, iar violetul cea mai înaltă (ştiţi acronimul ROGVAIV?). Ca să înţelegeţi mai clar cum vine treaba cu frecvenţele la culori, recomand călduros această pagină. În afară de aspectul ştiinţific al acestor măsurători, aş vrea să fiţi atenţi şi la o altă chestie: fiecare culoare are frumuseţea ei, nu-i aşa? Ei bine, acelaşi lucru cred şi despre oameni: sunt asemănători şi diferiţi în acelaşi timp, fiecare având frumuseţea sa datorată acestei combinaţii dintre unic şi banal.🙂 Sunt şapte talente şi şapte inteligenţe. Un om poate avea talent muzical şi inteligenţă matematică, de exemplu. Un altul poate avea inteligenţa corpului şi talent la dans. Inteligenţă interrelaţională şi talent literar. Sunt sigur că se găsesc uşor alte exemple. Vreau doar să subliniez o chestie: nimănui, dar absolut nimănui nu-i poţi spune că e prost. Ce dacă nu ştie să facă un amărât de ou prăjit? Poate e genial la matematică sau la informatică. Ce dacă nu ştie să facă socoteli din cele mai simple? Poate să facă tablouri extraordinare. Să mai continui?

Asta mi-a adus aminte de o poveste pe care am citit-o mai demult.

Într-o pădure, s-a înfiinţat o şcoală de supravieţuire pentru puii animalelor. Ideea a fost bine primită, fiindcă în felul acesta părinţii ocupaţi nu mai erau nevoiţi să-şi consume o bună parte din timp pentru a-şi instrui odraslele. Deşi puii aceştia aparţineau unor specii diferite, li s-au dat aceleaşi materii de învăţat, fiindcă aşa e programa şcolară. Iepurii trebuiau să înveţe să zboare, păsările trebuiau să înveţe să sape în pământ precum cârtiţele, aricii trebuiau să înveţe să alerge foarte repede. Ei bine, deşi iepurii luau note bune la alergări, luau note proaste la zbor, păsările luau note bune la zbor, dar proaste la săpături, aricii luau note bune la apărare, dar proaste la alergări. Cu timpul, talentul iepurilor de a alerga s-a diminuat din cauza strădaniei de a zbura, încât au început să ia 7 la ceea ce se pricepeau odinioară. La fel s-a întâmplat şi cu celelalte animale. Şcoala aceea a fost un dezastru, al cărui rezultat s-a văzut abia mult mai târziu…

Acum nu ştiu cât de corectă este fabula aceea, dar mi se pare grăitoare. Părinţii îşi duc copiii la şcoală mai mult din comoditate. Această afirmaţie se poate vedea şi din studii făcute de unii savanţi, care arătau clar că studiile particulare, în special cele făcute în casă, dau elevi cu randament bun, pe când cei din şcoli, în special cele publice, au randament destul de scăzut. Foarte puţini părinţi reuşesc să-şi facă timp pentru educaţia fiecărui copil, în funcţie de talente şi inteligenţă. Cu atât mai tragic, având în vedere câte pierderi se petrec în lume. De asta există sintagma de „cei aleşi”, „cei mai băftoşi”.

Să trec şi la oful meu. Mi-am tocit un talent pentru a reuşi în cât mai multe locuri la şcoală… Care e talentul meu? Din cauza asta, nici nu-mi dau seama… În orice caz, ştiu că sunt un anti-talent la matematică. Oricum, analizând ceea ce mi s-a întâmplat, nu pot să spun că sunt mulţumit de ceea ce mi s-a întâmplat în viaţă. Chiar deloc. Cu toate astea, nu mă pot plânge. Însă ceea ce mi s-a întâmplat m-a făcut să mă gândesc de nenumerate ori la oamenii care-şi cheamă semenii „proşti” pentru că cei din urmă nu sunt buni la ceea ce primii sunt buni. Să reluăm un pic fabula, să fie mai clar. Eşti un iepure, nu poţi face proastă o pasăre pentru că nu poate alerga la sol… Dacă faci asta, rişti să te insulte şi ea când încerci să zbori. Bineînţeles că aceste lucruri nu se întâmplă în natura animală, dar se întâmplă mai mereu în natura umană, plină de orgolii rănite… Eu am încetat de multă vreme să mai judec oamenii după lipsurile lor, dar mereu caut să le văd calităţile.🙂

Da’ de ce mai scriu pe-aici? Pentru cititorii mei fideli.🙂 Acum două zile s-au făcut 7 luni de când am înfiinţat acest blog, iar eu aş fi vrut să scriu acest text acum o lună şi două zile. Dar nu mai contează acum. Acum nu pot decât să mă bucur că mă citeşte cineva, cu toate că sunt cât se poate de conştient de defectele mele şi ale blogului. De altfel, de ce să pretindem perfecţiune, când noi înşine n-o putem oferi? Mai mult, cred că perfecţiunea e plictisitoare şi folositoare, în acelaşi timp. De ce zic asta? Uitaţi-vă la păsări. Ele zboară perfect, fiindcă n-au fost nevoite să treacă decât prin şcoala vieţii pentru a învăţa să zboare la perfecţie. Zborul acela pare banal, obişnuit pentru multă lume, dar puţini ar remarca ceva atât de simplu: zborul păsărilor este perfect! Noi, cu şcoala asta intelectuală şi aproape absurdă, am devenit imperfecţi… Nu uitaţi, totuşi, să încurajaţi iepurele trecut prin şcoala infernală să-şi folosească talentul de a alerga. Chiar dacă am trecut prin clipe grele, nu trebuie să-i lăsăm pe ceilalţi să cadă numai fiindcă ne-a fost ciudă de ceea ce ni s-a întâmplat în trecut… De asta zicea cineva că un viitor luminos se bazează pe uitarea rănilor trecutului întunecat… Dacă rămâi blocat în trecut, nu poţi merge mai departe…

Eh, aţi prins ideea.🙂 Vorba lungă, sărăcia omului, am întins-o de-aici!

About eXstatic

Aşa cum sunt, mereu în căutarea necunoscutului. Leşinat şi activ, în acelaşi timp. Paradoxal (sau nu), sunt eu însumi.

Posted on vineri, 7 Septembrie 2007, in aberaţii, asta e, contra, diverse, imaginaţie, impresii. Bookmark the permalink. 5 comentarii.

  1. Ai scris frumos despre oameni! Fiecare este unic prin vibratia energiei pe care o transmite. Insa sunt multi care au si nu stiu sa transmita, fiind blocati in alte chesti mici si atunci ma intreb, nu-i pacat????
    Energia vietii circula prin noi oameni!!!!!!

  2. Pentru mine nu conteaza ca sunt blocati, ci ca se pot debloca numai cu vointa proprie.😉
    Energia vietii circula oricum si nu numai prin oameni.🙂

  3. foarte frumos scris. sunt fericita pentru tine , pentru ca poti simti energia , care circula in tot. peste tot🙂

    Sa zambesti si sa fii fericit🙂

  1. Pingback: Retrospectivă « Blogul minunatului creier leşinat

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: