La sfârşit de septembrie


Nu ştiu dacă aveţi chef să fiţi plictisiţi cu întâmplări pe care oricine le trăieşte pe la începutul studenţiei, dar simt o mare nevoie să mă descarc undeva. Şi acesta, din nefericire pentru cititorii obosiţi de telenovele cotidiene, este locul cel mai potrivit, fiind blogul meu (din păcate, un jurnal public şi scris sub anonimat, din fericire)… A, apropo de asta, am fost surprins că am pierdut un cititor şi am câştigat doi în loc, în timpul în care am „absentat” (de fapt, intram pentru puţină vreme, când aveam ocazia).

Acum sunt acasă, fiindcă s-au întâmplat nişte chestii mai mult sau mai puţin încâlcite.

La sfârşitul lui septembrie am depus cerere pentru cazare la cămin (deşi nu-mi surâdea ideea şi ştiam că n-o să primesc aşa ceva, mai ales că cei de la primul an, indiferent de facultate, nu pot măcar să spere la un loc de-acolo)… Până la urmă, sătul de aşteptare, m-am dus la o întâlnire cu câţiva prieteni de-ai mei, pe care-i ştiu de pe un forum.🙂 Luana şi alţi doi amici. Ea a venit cu un cuplu, pe care nu-l cunoşteam, dar n-o să-l menţionez decât în treacăt. Pe ceilalţi i-am mai văzut înainte, ne-am salutat, mi-am cerut scuze pentru întârziere, fiindcă n-am reuşit să-mi dau seama care e intrarea la Hanul lui Manuc (nu era poarta neagră şi mare, cum mi-a sugerat cineva, care nu ştia că era încuiată)… Bun, am stat de vorbă şi apoi ne-am dus pe-afară. Am rămas la un moment dat cu Luana în maşina ei, ne-am plimbat prin oraş, i-am zis că am uitat un ghiozdan cu haine de schimb la biroul tatălui şi mamei a doua. M-am dus acolo, am luat ce aveam de luat, tata mi-a făcut reproş că am uitat s-o salut pe Mihaela, i-am zis că acum o să profit de ocazie (sau ceva în genul ăsta). Cum am văzut-o tristă, m-am gândit că are vreun necaz şi i-am făcut o urare, am salutat-o şi am plecat. Cum eram puţin grăbit, nu am stat să mă gândesc la fiecare detaliu.

O să mai scriu, când voi avea timp. Îmi pare rău că absentez, dar fac vacanţă de blog împotriva voinţei mele… Vă mulţumesc pentru simplul fapt că sunteţi aici… nu ştiu de ce.

Edit: Am modificat postul… Am dat prea multe detalii şi le-am şters…

About eXstatic

Aşa cum sunt, mereu în căutarea necunoscutului. Leşinat şi activ, în acelaşi timp. Paradoxal (sau nu), sunt eu însumi.

Posted on joi, 11 Octombrie 2007, in amintiri, asta e, diverse and tagged , . Bookmark the permalink. 2 comentarii.

  1. Am revenit cu greu… dupa cele intamplate, dar sunt pe wordpress.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: