Ce păcat…


… de blog şi de faptul că de multe ori nu prea am inspiraţie sau timp să mă ocup de el. Dacă e deja a „n”-a oară când vedeţi că mă plâng de asta, daţi vina pe mine sau pe circumstanţe, după preferinţe sau gusturi.

Vreau doar să „raportez” că am mai tăiat din listă alte trei filme: Angels in America, Adaptation şi The I Inside.

Angels in America: Fain, dom’le, al naibii de fain… Merită să-ţi strici ochii numai pentru Meryl Streep jucând roluri multiple (ba chiar e singura actriţă dintre toţi actorii din miniserie care joacă rol masculin, pe lângă celelalte roluri feminine şi diverse…) cu o graţie de netrecut cu vederea… M-a uimit, pur şi simplu… Oricum, acest film debordează de imaginaţie (deh, efectele speciale sunt chiar speciale, deşi se ghiceşte destul de uşor cum sunt unele făcute, but that’s not the point, ci faptul că era iniţial piesă de teatru), iar acesta e alt motiv pentru care l-am vizionat… Poveşti paralele care ajung să se termine într-un punct (comun) deja e răsuflată, dar folosită cu măiestrie (cum altfel?)… Prea multe paranteze, mintea mea umblă aiurea, dar cam aşa e şi filmul, cu multe paranteze şi cu hoinăreală prin desişul desfăşurării pe mai multe planuri… E distractiv dacă vrei chiar să participi la film ca simplu spectator cu atenţia trează, îndreptată atât spre detalii, cât şi spre imaginea de ansamblu… Şi acţiunea filmului se desfăşoară în anul 1985, cu câteva luni înainte să mă nasc… E pur şi simplu un film adorabil… Îi dau nota 10…

Adaptation: Începe ca un documentar, pe parcurs apare agonia creaţionistă a scenaristului filmului (nu degeaba a primit aprecieri acest film pentru originalitatea sa) în competiţie cu „creativitatea fertilă” – în acelaşi domeniu! – a fratelui său geamăn (ambii interpretaţi de Nicolas Cage), după care urmează nişte întâlniri care trezesc nişte suspiciuni ce duc la acţiuni gen spionaj, încălcare a intimităţii, secrete ce au fost aflate şi trebuiesc păzite cu orice preţ… şi, nu în ultimul rând, moartea violentă a unui personaj… Şi ghici în jurul cărui subiect se învârte totul? Viaţa… da, dragilor… Chiar şi plictiseala care apare în film reflectă acest lucru… E un film despre viaţă, foarte original şi… cu Meryl Streep, deja maestră recunoscută în actorie… Nimic de reproşat la adresa ei… Chiar şi actorul ce îl joacă pe tipul cu doi incisivi lipsă (bleah) e nemaipomenit… Te captivează filmul, chiar dacă la început pare să fie vorba de orhidee (hi, hi; sunt frumoase, dar un film întreg despre flori?), apoi dedesubturile încep să apară din ce în ce mai la suprafaţă… Şi culmea, e bazat pe fapte reale… Are nota 9… Plictiseala, deşi justificată, dă impresia (falsă, ce-i drept) că filmul n-are acţiune… Ăsta e singurul defect pe care l-am găsit (având în vedere că acea plictiseală e provocată de agonia aceea creaţionistă)…

The I Inside: Hm… Nota 8, dacă nu 7… De ce? Se vrea a fi o combinaţie dintre Memento şi The Butterfly Effect, care chiar sunt bune (cel puţin, în comparaţie cu filmul în discuţie), dar ceva n-a ieşit cum e bine şi rezultatul e un dezastru care a distrus mixtura… Ciudat, acum am văzut că TBE a ieşit după TII… În orice caz, nu mi-a satisfăcut anumite exigenţe prosteşti, cum ar fi… variaţiunea (acolo, era pe aceeaşi temă), schimbarea (minimă, voiam mai mult), claritatea (nu poţi deosebi viitorul de trecut, e derutant la faza asta, se putea şi mai bine)… Mi-a plăcut că aduce vorba de moartea clinică, poate trezeşte un interes mai mare în rândul oamenilor obişnuiţi… dar e prezentată cu zgârcenie (sau cu subînţelesuri, hm, o fi tabu?)… Ryan Philippe s-a străduit bine… A lăsat unele scăpări (care mi-au scăpat, ce-i drept, dar ceva mă sâcâie că a avut scăpări şi mă enervează că nu pot să arăt cu degetul), în rest ceilalţi n-au fost mai buni ca el, dar nici worse… Cel puţin, aşa mi s-a părut… Oricum, merită văzut pentru cei cărora le place să-şi piardă timpul cu aspecte necunoscute ale unei realităţi subiective… şi pentru cei care sunt de acord cu fatalismul, dar eu nu prea văd aşa lucrurile… În plus, mi s-a părut că era cam limitat… Putea să-l dezvolte mai mult…

Am citit şi două cărţi, vă spun doar de una din ele: Alchimistul, de Paulo Coelho, editura Humanitas. E prima carte citită de mine, scrisă de acest autor, şi vă spun că mi-a plăcut mult, multe din ideile scrise acolo au rezonanţă cu ale mele, chiar mi s-a părut că eu aş putea scrie această carte altfel, dar cu aceleaşi idei, prezentate sub altă formă… Probabil din cauza asta mi s-a părut pe jumătate predictibilă… Dar e deosebită prin simplitatea şi profunzimea ei, vorbeşte despre iubire, aventuri, călătorii, bogăţie interioară şi exterioară, destin versus liberul arbitru şi multe alte subiecte care merită atenţie. Citeam titlurile scrise de acelaşi scriitor – la ultima pagină a cărţii – şi îmi doresc să citesc Jurnalul unui mag şi Vrăjitoarea din Portobello. Poate şi Manualul războinicului luminii, dar s-ar putea să mă răzgândesc, nu se ştie. Hm, în timp ce citeam această carte, am găsit nişte simboluri foarte frumoase prin ilustrativitatea şi subtilitatea lor… dar am găsit şi părţi exagerate, cum ar fi regele bătrân şi telepat, dar poate altfel nu pornea povestea, nu ştiu. Oricum, faza cu acel rege mi s-a părut forţată în comparaţie cu o altă carte care vorbeşte despre „coincidenţe” găsite pe drum, în jurul tău… această carte se numeşte Profeţiile de la Celestine, de James Redfield. Atenţie, James este psiholog. Sau, mă rog, era psiholog practicant timp de 15 ani, dar cred că a rămas astfel chiar şi după ce a rămas fără practică… Nu poţi renunţa la o parte importantă a trecutului tău, nu-i aşa? Aceste cărţi sunt scrise simplu, nu fiindcă ar fi pentru proşti, ci fiindcă se adresează inimii… Care inimă doreşte multă iubire… Trebuie doar să fim atenţi la ce e în jurul nostru…

Ce păcat că lăsăm mintea să ne strice viaţa… Inima doreşte s-o facă mai uşoară şi chiar are soluţii, dar n-o ascultăm din cauza fricii noastre… Şi când n-o ascultăm, viaţa se poate complica… Nici nu e de mirare că atâţia oameni sunt nefericiţi… Dacă simţiţi nevoia să faceţi anumite lucruri, oricât de prosteşti ar fi ele, faceţi-le. Rezolvaţi mai târziu cu urmările. Dar mai întâi, vindecaţi-vă de frică…

About eXstatic

Aşa cum sunt, mereu în căutarea necunoscutului. Leşinat şi activ, în acelaşi timp. Paradoxal (sau nu), sunt eu însumi.

Posted on marți, 29 Aprilie 2008, in aberaţii, asta e, diverse, impresii and tagged , , , . Bookmark the permalink. 4 comentarii.

  1. exact cu 1 an in urma am vorbit despre Paulo Coelho si ,,Alchimistul” sau, si ma bucur ca ai citit-o acum, poate ca acum trebuia.

    Inainte de a-ti citi acum postarea am avut chiar o revelatie, si am dat buzna sa mai citesc o data ,,Pescarusul Jonathan Livingston”- Richard Bach; (despre ea
    http://www.bookblog.ro/dana/pescarusul-jonathan-livingston/

    Nu mi-a luat decat aproximativ o ora, pentru a mai trece in revista frumoasa parabola- relatia maestru-discipol, dupa care continui ,,Reconectarea” – dr.Eric Pearl.

    De ce? Probabil ca asa trebuie acum, cand mi s-a intors batranul saturn pentru a doua oara sa ma intrebe ce-am mai facut!

    Asa ca, eu chiar ma bucur pentru bucuria ta descoperita in cartile citite, ,,intamplator” si de mine.
    succes si mai departe!

  2. Cavalerul Tolstoi

    „Ce păcat că lăsăm mintea să ne strice viaţa… Inima doreşte s-o facă mai uşoară şi chiar are soluţii, dar n-o ascultăm din cauza fricii noastre… Şi când n-o ascultăm, viaţa se poate complica… Nici nu e de mirare că atâţia oameni sunt nefericiţi… Dacă simţiţi nevoia să faceţi anumite lucruri, oricât de prosteşti ar fi ele, faceţi-le. Rezolvaţi mai târziu cu urmările. Dar mai întâi, vindecaţi-vă de frică…”

    Domnule Andrei, pare-mi-se că eşti cam mult pe gânduri. Eşti sigur de ceea ce ai scris mai sus?

  3. mie mi s-a parut f cool alchimistul imediat dupa ce am citit-o, dupa ceva timp a inceput sa mi se para puerila si acum, povestile din ea, amintindu-mi substanta lor, mi se par chiar naspa,nu pe gustul meu. cred ca e un scriitor f bun tipul pentru ca substanta povestilor nu-mi place, dar mi-a placut evident modul in care le-a dat contur si le-a expus, am citit cam tot ce a scris coelho, si ma omoara, mai ales in zahir, cum isi impune gandurile ca adevaruri generale, si in zahir e chiar penibil modul lui de interactiune cu tinerii, si sfarsitul mi s-a parut prost, cartea aia m-a enervat cel mai mult alaturi de 11 minute. mi-a placut in schimb cam tot din veronika se horataste sa moara, si povestea (am vazut si piesa d teatru) si modul in care e expusa, mai ales cum contruieste interactiunea dintre ea si celalalt pacient de acolo si cat de bine exprima sentimentele unei potentiale persoane aflate in situatia veronikai.
    cat despre ingeri in america, best movie ever!!!!! i just love it, nici nu m-ai stiu de cate ori am vazut miniseria.

  4. mai stiu* (am scris rpd)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: