Un post întârziat


Mi-ar plăcea să scriu ceva, numai de dragul de a scrie. De exemplu, ştiu că azi e 5 mai 2008, ora 18:47 (după ceasul de mână), sunt într-un microbuz care aşteaptă mai mulţi pasageri, cu destinaţia Bucureşti, deci sunt în Gara de Sud a Piteştiului şi scriu pe o foaie de hârtie având ca suport o carte pusă într-o pungă de plastic, pe un genunchi (cel drept, ca să fiu precis, căci scriu cu dreapta), pare că scriu cam dezlânat, dar se rezolvă asta, căci cred că voi copia ce scriu acum în altă parte, probabil pe blog, deci sigur va ajunge bucata asta de informaţie într-un colţ încodat în biţi…

Nici măcar ordinea rândurilor nu reuşesc s-o ţin, toate tind să urce spre dreapta. Unul câte unul, vin pasagerii, dau bani la îmbarcare (ca şi cum microbuzul ar fi un mic vaporaş). Mi-e un pic rău, nu ştiu de la ce să fie, cred că de la gândul că plec spre afurisitul de Bucureşti, am ajuns să nu-l mai sufăr, din alte motive decât cele pentru care nu sufăr Piteştiul. Mă întreb dacă îmi voi înţelege scrisul când va veni vremea copiatului pe lumea biţilor. Mă rog, era evident, nu ştiu de ce am mai precizat asta. Doar simt nevoia de a scrie, asta trebuie să fie. Mi-am adus aminte că mereu uit să trimit o scrisoare la revista aceea, să arăt greşelile pe care le văd, mă tot întreb de ce nu-l învaţă pe tehnoredactor simbolurile astrologice (glifele). Pentru unii, acele lucruri nu sunt deloc evidente, ceea ce poate fi frustrant.

Am impresia că un bărbat care fumează în afara microbuzului se uită la mine ca şi cum ar vrea să mă studieze, eu m-am uitat doar fugar la el, aşa că e posibil să mă înşel. Dar îmi place când cineva mă studiază, mi se pare că o face fiindcă i-am trezit interesul, ca şi cum prima dată n-a găsit nici un defect şi acum îl caută. Un fel de „mi-ai provocat o primă impresie bună şi vreau să văd dacă nu cumva m-am înşelat sau nu”. Eh… Unii se gândesc la lucruri porcoase, alţii nu. Îmi place că am reuşit, fie şi sporadic, să fac rost de cele două unelte ale scrisului pentru a-mi înşira gândurile în direct, trăind evenimentul şi redându-l în acelaşi timp pe hârtie, astfel încât redarea nu va fi influenţată de memorie, ci de percepţie directă, ceea ce este o treabă total diferită. Iar îmi vine răul, iar mă întreb ce trebuie să fac pentru… De fapt, nu mă întreb, fiindcă ştiu ce trebuie să fac, dar spaţiul ăsta se termină şi trebuie să închei rapid.

***

2 iunie 2008: Aşa sunt eu, călător în două oraşe.🙂 O să încerc să recuperez luna mai, văd că n-am postat nimic atunci. Dar nu promit nimic.

About eXstatic

Aşa cum sunt, mereu în căutarea necunoscutului. Leşinat şi activ, în acelaşi timp. Paradoxal (sau nu), sunt eu însumi.

Posted on luni, 2 Iunie 2008, in aberaţii, amintiri, diverse, impresii, prostii and tagged , , . Bookmark the permalink. 5 comentarii.

  1. Mi-ai facutr pofta sa merg cu trenul😆

  2. vad ca ce ai scris aici e un exercitiu, in concluzie iti place sa scrii si nu o faci neaparat sau poate deloc pt a ti se analiza de catre cititori cuvintele, dar! precum tie iti place sa corectezi, mie imi place s analizez, asa ca sper ca nu te superi ca imi voi spune parerea despre stilul tau de scris aici. imi da impresia ca e ceva care sa te relaxeze pe drum, dar, si asta nu tine de ceea ce ai scris, nu ti s-a intamplat niciodata sa ti se faca rau tocmai pt ca citesti sau scrii in timpul mersului, mai ales daca nu stai in sensul directiei spre care se intreapta microbuzul.. mie de foarte multe ori. ai scris ‘deci sunt in gara de sud a pitestiului’ – asta mi-a placut, pt ca initial am fost tentata sa zic ca nu se deduce din ceea ce ai zis inainte ca esti in pitesti, but fiind o chestie pt tine, ca un fel de jurnal, se intelege ca drumul asta il faci de obicei, si ca in ceea ce te priveste spre bucuresti in mod obisnuit nu pleci decat din pitesti😉 . apoi dai prea multe detalii care nu se potrivesc ca stil de redare cu ceea ce implica: ‘carte pusă într-o pungă de plastic, pe un genunchi (cel drept, ca să fiu precis, căci scriu cu dreapta), pare că scriu cam dezlânat, dar se rezolvă asta, căci cred că voi copia ce scriu acum în altă parte, probabil pe blog, deci sigur va ajunge bucata asta de informaţie într-un colţ încodat în biţi…’ – descrierea asta amanuntita se potriveste cel mai bine la romanele politiste sau de aventura, in jurnal pari doar o persoana fixista care isi ofera siesi prea multe detalii, un fel de autovenerare pt ambii genunchi, iar in momentul acela ii chinuiai pe dreptul, si ti-ai notat ca sa iti aduci aminte sa te revansezi fata de el, plus ca detaliile sunt pe alocuri in stil de roman pomenit mai sus, iar pe alocuri in stil romantat: ‘dezlanat’ e folosit cu sensul figurat aici, si ‘informatie intr-un colt incordat de biti’ acelasi stil fabulos, e interesant modul in care ai captat ideea, numai ca nu se potriveste deloc cu restul.
    aceeasi impresie ca la genunchii ‘pretiosi’ imi lasi si cu privire la scrisul tau, pe care poate n-o sa-l mai intelegi, si atunci ai pierdut o mica bucata de genialitate care a iesit din tine (n-o spun intr-un mod malitios, pur si simplu asa imi suna).
    ‘Mă rog, era evident, nu ştiu de ce am mai precizat asta. Doar simt nevoia de a scrie, asta trebuie să fie. Mi-am adus aminte că mereu uit să trimit o scrisoare la revista aceea, să arăt greşelile pe care le văd, mă tot întreb de ce nu-l învaţă pe tehnoredactor simbolurile astrologice’ – aici apare al treilea stil, asta chiar se potriveste jurnalului, cand vorbesti cu tine si astfel il faci partas pe cititor la gandurile tale, dintre toti autorii romani, singurul care a surprins asta vreodata in romanele lui a fost preda in morometii, in care se produce o imixtiune intre vocea autoriala si cea a personajului ilie moromete, nu mai stiu sigur cum se numeste procedeul mi se pe care ca discurs discontinuu. – se continua pana la sfarsit asa in cazul tau, poate doar ti-ai intrat in mana pana aici, fiind un exercitiu.
    in ultimul paragraf imi pari cel mai sincer, cred ca ai gasit cheia: vorbesti doar cu tine si lasi celelalte persoane, potentiali martori la gandurile tale, sa se desire din mintea ta. in schimb aici: ‘Îmi place că am reuşit, fie şi sporadic, să fac rost de cele două unelte ale scrisului pentru a-mi înşira gândurile în direct, trăind evenimentul şi redându-l în acelaşi timp pe hârtie, astfel încât redarea nu va fi influenţată de memorie, ci de percepţie directă, ceea ce este o treabă total diferită.’ – deja nu mai vb cu tine, pt ca doar nu-ti explici tie ca redarea nu va fi influentata de memorie si restul, e o operatiune pe care mintea o face mecanic, in tine ti-ai dedus deja explicatia, e ca si cum ii spui cititorului: stiu ca esti acolo, te-am pacalit pana acum, te-am facut sa crezi ca vorbeam cu mine, dar eu doar incercam sa te conving pe tine de asta. Si pe deasupra ii acorzi si statutul de pers inferioara tie pt ca nu ar fi in stare sa deduca acest rationament logic.
    ‘De fapt, nu mă întreb, fiindcă ştiu ce trebuie să fac, dar spaţiul ăsta se termină şi trebuie să închei rapid.’ – asta suna binisor, cu toate ca o tai scurt, invita spre o continuare si ii tine pe cei interesati cumva cu sufletul la gura, in asteptare..

  3. ma bucur sa mai aud din cand in cand ca traiesti🙂

  4. Cat ma bucur sa mai citesc un text al tau, sa iti simt sensibilitatea frematand dincolo de cuvinte si usoara exasperare in fata realitatii…
    Te imbratisez cu prietenie.

  5. Idem primul comentariu. Ar fi o idee sa iti urmez exercitiul – desi poate la tine a fost numai nevoia de a scrie, nu neaparat de a te tasta pentru ceva… – si sa imi iau caiet si pix cand calatoresc, chiar si cu transportul in comun😆

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: