Am murit şi am înviat


Titlul e metaforic, bineînţeles, datorită faptului că n-am mai scris aici de multă vreme.

Mă simţeam fără inspiraţie, sufocat de lipsa creativităţii, fiind prins într-o rutină care, de multe ori, nici nu mă prindea bine. În fiecare zi parcă aşteptam să vină muza la mine, făcându-mi o surpriză plăcută. Nu s-a întâmplat acest lucru.

Evident, am început să mă întreb dacă e ceva în neregulă cu mine. Am renunţat să mai intru pe forumuri, deşi înainte intram acolo zilnic. După aceea m-am scufundat într-o mare de filme. Mă uitam la cel puţin două filme pe zi. Pot să spun că cele străine, în afara SUA, sunt foarte bune. Încercaţi-le pe cele finlandeze, în special cele regizate de Aki Kaurismäki, sunt atât de ciudate, încât trebuie să fie foarte bune.🙂 E suficient să te uiţi la The Man without a Past pentru a-ţi face o idee. Ciudatul şi normalul niciodată nu s-au împletit atât de bine.

Oricum nu aveam de gând să scriu despre filme, deşi niciodată n-a stricat. În timp ce scriam, am primit un tweet despre un site, lockerz.com, hm. Nu-mi surâde deloc ideea asta, de a face un cont doar de curiozitate. Şi aşa am zeci de conturi care probabil zac nefolosite sau au fost şterse. O să las baltă subiectul, nici despre site-uri nu voiam să scriu.

Voiam să scriu despre… mine.😛 Interesant, n-am ce zice. Nu că aş vrea să mă justific pentru îndelungata absenţă în ale scrisului, dar… mi-am pus întrebări existenţiale. M-am întrebat cine sunt. Nu pot să zic că era o criză de identitate (chiar dacă cineva m-ar contrazice), m-am simţit mai degrabă că m-am întors în adolescenţă, în anii de liceu. Azi-dimineaţă m-am trezit amintindu-mi de două lucruri de-atunci.

Primul era că am fost acuzat de copiat în timpul unei lucrări la ora de geografie, materie care îmi plăcea atunci. Îmi amintesc perfect că mă jucam cu pixul pe partea de jos a băncii în care stăteam, fiindcă eram pe jumătate plictisit şi pe jumătate mă întrebam ce să mai scriu, fiindcă nu ştiam mai nimic despre erele geologice. Atunci profa s-a uitat la mine, din partea cealaltă a clasei, eu fiind în prima bancă, al doilea rând după geam, iar ea era lângă ultima bancă, rândul de lângă perete, şi m-a acuzat de plagiat. Nu cred că e nevoie să spun cât m-a enervat chestia asta. Evident, nici un coleg n-a crezut când am spus că nu copiam nimic, că eu doar mă jucam cu pixul în bancă… O colegă chiar mi-a spus: „Suntem doar noi aici, n-ai de ce să minţi.” La care eu am replicat: „Exact, de ce să mint?” Sau, cel puţin, sper că nu e o amintire fabricată de psihicul auto-indulgent, dar vorbele ei sunt chiar reale.

Al doilea era că l-am prins pe un coleg de-al meu copiind cu caietul în poală, iar aceeaşi profă nu s-a prins, deşi se plimba chiar lângă el… amândoi fiind în ultimele rânduri… profa cu spatele la el… sigur înţelegi tabloul. Eu ce-am făcut? Nimic. Am tăcut, pur şi simplu. Eram foarte nesigur. Ce să fac? Să-l dau de gol? Să-l las în pace? Nefăcând nimic, acum mi-e clar că alesesem varianta a doua. Dar pe-atunci nimic nu mi-era clar. Însă, în ziua în care s-au împărţit lucrările cu notele pe ele, colegul cu pricina lipsea şi m-am oferit să-i dau eu lucrarea. Avea o frumuseţe de 9 pe el. Cu o adnotare: „[…] dar te pierzi în detalii”. Parantezele arată că mai era ceva, dar nu ţin minte, însă ştiu că mă gândeam: „Nu s-a prins că detaliile sunt un indiciu că el ar fi copiat, dar pe mine dă vina fără să verifice”.

Atunci m-a trăsnit: dacă mă gândesc la aceste lucruri, e posibil ca eu să nu fi reuşit să fi trecut peste ele. Apoi, o mică voce îmi spune: „Depinde cum te gândeşti la ele. Cu pasiune sau cu detaşare?” Şi mi-am dat seama: un pic din ambele. Cumva, am ajuns la un echilibru. Pot să mă gândesc la trecut fără să mă las afectat de el.

Mi-am mai amintit de ceva: profesoara de matematică îmi spunea că, dacă fac „afacerea asta” cu ea, s-a zis cu încrederea şi cu … ceva, nu mai ştiu ce zicea. Ştiu că mă gândeam: „Toate astea, de la o simplă privire superficială”. În acelaşi timp, mă miram cum se poate copia la matematică, având în vedere că e o materie care îţi cere să gândeşti…

O altă profă, nu ştiu cum de i-a trecut prin cap, tot în timpul unei lucrări, s-a dus la banca mea şi a înhăţat caietul şi cartea de deasupra ghiozdanului, care erau închise. Aveam obiceiul să le pun deasupra, că aşa mi-era comod, să nu mă chinui să le bag înăuntru. Colegii, când au văzut ce scotea „magiciana”, au scos un „uău” la unison. Dar, să vezi, tot ea a zis că sunt închise. Circumstanţă atenuantă, dar convingătoare, cel puţin în cazul ei. Şi colegii ziceau de ea că e proastă. Alţi superficiali.

Nu ştiu de ce am scris aceste lucruri. Mi-am dat seama că mă pierd în detalii şi că risc să pierd ideea. Oricum, se leagă de chestia mea cea existenţială. Acţiunile ne definesc? Alegerile? Trecutul? Amintirile? Te-ai simţit vreodată că treci prin nişte rotiţe zimţate cărora nu le pasă de ce crezi tu, că ar trebui să laşi una sau alta la o parte, în timp ce-ţi doreai cu disperare să te concentrezi într-un anumit punct? Ei, cam asta am simţit eu… Azi, abia azi, după o pauză letargică de luni întregi de inactivitate, nu numai pe blog, dar şi în viaţă. Parcă am primit un ghiont din neant ca să mă trezesc. Şi uite-aşa mă pomenesc că scriu azi, după ce m-am simţit secătuit de inspiraţie o lungă perioadă de timp.

Acum sunt aici şi zic DA vieţii şi creativităţii. Welcome back.🙂

About eXstatic

Aşa cum sunt, mereu în căutarea necunoscutului. Leşinat şi activ, în acelaşi timp. Paradoxal (sau nu), sunt eu însumi.

Posted on sâmbătă, 13 Martie 2010, in amintiri, diverse, impresii and tagged , , , , , , , . Bookmark the permalink. 2 comentarii.

  1. toti trecem prin perioada descrisa mai sus. uneori dureaza ingrijorator de mult, insa nu cred ca trebuie sa ne speriem. psihicul isi cauta timpul de respiro, este o autoprotectie necesara pe care nici macar nu o decidem noi..apare cand trebuie. anyways, welcome back!:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: