Alte fragmente onirice


– Eram un fel de explorator al adâncurilor apelor. Într-o expediţie pe fundul mării, am găsit ceva ce părea a fi o comoară la prima vedere. Când m-am uitat cu atenţie, era o cutie ticsită cu chestii care semănau cu monede. Am luat ceva de jos, speram să fie una din acelea, dar era un dreptunghi argintiu pe care scria 120. Fiindcă voiam o monedă, am mai luat ceva de jos, însă am nimerit un alt dreptunghi, de data asta spart şi se vedea doar o jumătate pe diagonală din el, cu acelaşi număr. M-am întins să mă uit la monedele de pe cufăr şi toate erau argintii, cu numărul 120 pe fiecare. Când luam în mână dreptunghiurile acelea, îmi amintesc că nu erau grele, cum ar fi trebuit să fie argintul, însă mi s-au părut că erau din aluminiu. Îmi mai aduc aminte doar de un fel de iaht, cred că era pentru expediţii, în el fiind un bărbat brunet, cu barbă scurtă şi deasă, l-am văzut gânditor, dar asta era înainte să găsesc chestiile de aluminiu.

– Într-o clasă de liceu la care niciodată n-am fost, mă uitam la elevii de-acolo şi mă gândeam: Doamne, ce mici mi se par acum cei de la liceu! Majoritatea erau fete cu părul deschis la culoare, în diferite nuanţe. M-am gândit că nu strică să mă aşez într-o bancă, să văd ce va fi. A intrat un profesor destul de tânăr (nu cred că l-am văzut până atunci) cu părul cârlionţat, blond închis, înalt, slab, purta o cămaşă cu mâneci scurte, cu dungi negre orizontale şi verticale pe fundal galben închis. Pantalonii erau de culoare închisă, probabil negri, nu-mi dau seama dacă erau blugi. Nu ştiu ce materie preda, dar la un moment dat le-a zis elevilor că pot să copieze de la alţi colegi (sau a zis doar alţii, nu am reţinut exact), iar din momentul acela ei l-au aplaudat, chiuind de bucurie, în timp ce mie mi se părea suspect, m-am gândit că poate nici nu e profesor, e unul fals. Îmi amintesc şi de o plimbare într-un hol plin cu cei de la liceu, dar detaliile îmi sunt prea vagi aici.

– La o masă de poker eram eu, Dana Scully şi Fox Mulder. Mizele nu constau în fise, ca într-un joc obişnuit, ci în bancnote de diferite culori şi mărimi, cărţi de credit şi debit, plus… cărţi de identitate. Scully a pus un card pe masa deja încărcată cu cele enumerate mai sus, Mulder a renunţat şi a pus cărţile jos, cu spatele deasupra, apoi a venit rândul meu. Eu ezitam destul de mult, fiindcă mai aveam doar o carte de identitate, a mea, şi cărţile de joc din mâna mea erau bunicele, însă nu foarte bune. Mă gândeam că poate am şanse şi, dacă vreau să câştig, să-mi risc cartea. Dar nu vreau să-mi risc identitatea şi să pierd. Cu acest ultim gând m-am trezit.

About eXstatic

Aşa cum sunt, mereu în căutarea necunoscutului. Leşinat şi activ, în acelaşi timp. Paradoxal (sau nu), sunt eu însumi.

Posted on miercuri, 28 Iulie 2010, in amintiri, diverse, imaginaţie and tagged . Bookmark the permalink. Lasă un comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: