Arhive blog

Ciudat…

Am întâlnit în viaţa mea patru poveşti asemănătoare până la un punct. În toate era vorba de moartea partenerului, la una nu tocmai.

Prima poveste am întâlnit-o la cineva cu care credeam că mă potrivesc. L-am întrebat insistent ce s-a întâmplat de nu mai e cu el, deşi se înţelegeau de minune. Mi-a zis scurt şi sec: „A murit.” Mi-am cerut scuze şi am dat condoleanţe.

A doua… Era o femeie care a scris unei reviste gen „Povestea mea” (şi pe care, din întâmplare, am citit-o) despre accidentul pe care l-a avut soţul ei în străinătate, în care a murit un om şi au supravieţuit doi. Din cauza unei confuzii de nume, i s-a spus că soţul i-a murit. Tragedie mare, plânsete, am plâns şi eu citindu-i povestea. Până s-a lămurit toată chestiunea, la sfârşit m-am bucurat şi eu cu ea. Scria bine, se vede.

A treia… Vorbeam pe messenger cu el şi l-am întrebat (fără să insist, de data asta, sper), cum de s-au despărţit, dacă aveau o poveste de iubire aşa de frumoasă? Mi-a zis (mai plastic decât cel din prima poveste) că a murit… Aici nu mai ştiu ce replică i-am dat, deşi e mai recentă…

A patra… Vedeţi aici… Am plâns cu el, pentru el…

Eu sunt în căutarea unei relaţii şi am impresia că Universul îmi trimite un avertisment… În sensul că voi avea şi eu o poveste din astea… Acum mi-am adus aminte de o altă poveste, asemănătoare cu a doua, doar că al ei chiar a murit… Nasol.

Anunțuri

Liberul arbitru

Ca să vezi, eu deja am scris despre liberul arbitru. Mai întâi, povestea începe aici, apoi se continuă aici.

Aş vrea să fac o completare acum.
Adevărul tău este doar al tău. Poate fi diferit de al altuia. Noţiunile de „bine” şi de „rău” sunt mai vagi decât se crede, la fel şi noţiunea de „a judeca”. Aşadar, nu trebuie să te temi cine ştie ce de faptul că eşti diferit. Eşti om, ai liber arbitru, or fără el nu puteai fi diferit de alţi oameni. Căci prin graţie divină ai primit atât liberul arbitru, cât şi faptul de a fi diferit. „A fi” al tău nu are de-a face cu „a fi” al celorlalţi. Este o stare, cum e cea de veghe sau de somn. Nu există perfecţiune, fă doar ce-ţi spune sufletul să faci. Dacă te plictiseşti, înseamnă că ai nevoie de experienţe noi, şi atunci ar trebui să rupi rutina, chiar dacă e comodă. Oricum, eu scriu doar sugestii pe-aici, nu reguli, nu porunci, astfel încât orice ai decide este doar responsabilitatea ta. Nu vreau să se înţeleagă prin acest cuvânt, „responsabilitate”, o povară morală. Pentru că nici nu este. Responsabilitate, din punctul meu de vedere, este doar a recunoaşte faptul că tu ai făcut una sau alta şi atât. Nu trebuie să existe consecinţe nedorite. Doar noi le creăm… Ciudat, nu?

Liberul arbitru implică responsabilitate. Nu implică şi consecinţe. Frumuseţea, pentru a fi admirată, nu are nevoie de consecinţe. Îţi poţi asuma responsabilitatea pentru faptul că o admiri. 🙂 Pentru că tu ai ales s-o admiri. Acesta este liberul tău arbitru. Apare vreo consecinţă din faptul că o admiri? În realitatea ta, da sau nu. În realitatea altuia, probabil, dar asta nu contează. Fiecare trăieşte în realitatea proprie, dar asta nu înseamnă deloc că e rupt de lume, ci chiar dimpotrivă. Lumea este un ansamblu de realităţi diferite, iar asta vedem la nivelul popoarelor Pământului. Vezi câtă diversitate e? Câte diferenţe pe o singură planetă? Ce să mai zicem de întregul Univers… Se contrazic, ar zice unii. Se completează, aş zice eu şi probabil alţii. Dar ştii care e partea frumoasă a vieţii? Că nu contează deloc ce cred alţii. Contează ce crezi tu, căci tu eşti cel care îşi creează propria realitate. Greu de crezut? Depinde…

Cu siguranţă ai auzit de puterea gândului. Da, există această putere. Trebuie doar s-o experimentezi. Dar ca să faci acest experiment, primul pas este să accepţi acest lucru în realitatea ta, ca fiind parte din ea. Apoi să vezi cum acţionează puterea gândului în realitatea ta. În primul link de mai sus, e vorba de un fermier fericit. El a ales să fie fericit şi, deşi nu ştia de puterea gândului, a ales să binecuvânteze tot ce are. Şi vedeţi ce bine-i merge totul. 🙂 Hm, e adevărat că e suficient să te gândeşti la bucurie ca să te simţi bine (în realitatea ta interioară). Dar dacă vrei bucurie şi în realitatea ta exterioară, e de-ajuns să creezi un sentiment care se potriveşte gândului şi gata, s-au creat deja împrejurările virtuale prin care acest lucru să se întâmple şi la modul concret, deşi e nevoie de timp. Poţi programa perioada de timp, dacă vrei, căci Universul n-are limite. Tu, nici atât. De fapt, dacă n-ai fi tu, n-ar fi nici ceilalţi. Şi fără oameni, n-ar fi fi stele, n-ar fi planete, n-ar fi Univers… Căci acestea există datorită nouă…
Dar acesta este un alt subiect de discuţie…

Ne „vedem” data viitoare. 🙂