Arhive blog

Revelaţie

Acum am văzut de ce îmi treceau prin minte tot felul de gânduri de sinucidere… mai demult.

Daca vreţi, puteţi citi un articol foarte lămuritor aici.

Anunțuri

Ghidul copilăriei

Simţul copilăriei şi simţul umorului fac foarte mult. Joacă-te ca pe vremea când erai copil, imaginează-ţi că ai o voce interioară (de fapt, o ai, dar n-o asculţi din cauza torentului de gânduri care-ţi fac capul calendar) şi încearcă s-o asculţi când e linişte. Ca să ai linişte, asigură-te că nu e zgomot în jurul tău.

Să nu te simţi prost fiindcă vrei să te joci. Simte-te prost fiindcă eşti prea serios/oasă. Maturizarea înseamnă pierderea a ceva preţios pe care numai copiii îl au. Un soi de înţelepciune, un ceva pe care îl vezi, dar nu ştii ce e şi de-aia îi admiri. Nu-i mai admira, pune mâna şi te joacă şi tu, singur/ă sau cu ei. Dacă ei trişează, să le arăţi că e greşit ce fac ei. Dacă nici aşa nu pricep, lasă-i baltă şi joacă-te singur/ă, nu-ţi fă nervi. Aici vorbim de copiii altora, cu ai tăi va trebui să fii mai perseverent/ă, dar nu uita de nervii de oţel şi sunt sigur că ai să reuşeşti, cu excepţia faptului că le dai exemplu de trişare în viaţă – de exemplu, ai spart o bancă (sau o parolă la un computer super-securizat).

Poţi să te joci pur şi simplu folosindu-ţi imaginaţia. Încearcă să vorbeşti cu plante, cum făcea Alice în Ţara din Oglindă. Imaginează-ţi ce-ţi răspund ele şi, dacă te jenezi de faptul că ai putea fi văzut/ă purtând o astfel de conversaţie, alege un moment în care eşti sigur/ă că eşti singur/ă. Ca fapt real, oamenii de ştiinţă chiar au descoperit că plantele sunt vii şi că, dacă le vorbeşti, îţi răspund într-un fel sau altul, dar întotdeauna în tăcere. Arată-le că le apreciezi şi te vei simţi bine, la fel şi ele.

Ia-ţi jucăriile de pe vremea când erai mic/ă şi foloseşte-le. Dacă nu le mai ai, cumpără-le şi joacă-te cu ele. Dacă vrei, poţi să iei cel mai tare calculator şi să joci câte jocuri vrei, dar te vei lăsa prea prins/ă de ele şi vei uita de tot ce e în jurul tău şi apoi nici nu-ţi va plăcea exagerarea, poate doar dacă nu eşti adolescent/ă. Dacă reuşeşti să nu te laşi prea prins/ă, felicitări, indiferent de vârstă.

Simulează că ai un/o prieten/ă imaginar/ă, doar faţă de tine, dacă nu-ţi place să fii văzut/ă ca un/o ciudat/ă. Încearcă să faci astfel încât acel/a prieten/ă să fie invizibil/ă chiar şi pentru tine. Apoi, închipuie-ţi că acel/a prieten/ă este mai inteligent/ă ca tine şi că-ţi dă sfaturi foarte bune. Dacă reuşeşti să auzi foarte clar vocea lui/ei, atunci felicitări, ai ajuns foarte departe, vocea aceea micuţă şi şoptitoare a devenit prietenul/a tău/ta de nădejde. Este un progres foarte important, căci în felul acesta vei şti ce să faci mai departe, nu vei mai fi derutat/ă de toate prostiile pe care le vezi zilnic. Nu-ţi zic să urmezi întocmai ce spune, te încurajez chiar să porţi o conversaţie cu acel/a prieten/ă imaginar/ă, cu excepţia faptului în care ai ajuns într-o situaţie extremă, de genul celei în care un hoţ îţi spune ceva în genul „Banii sau viaţa!”, în care e recomandat să-ţi asculţi vocea interioară (care e a acelui/acelei prieten/e) şi să pui în aplicare orice-ţi spune ea, fără să stai pe gânduri. Dacă-ţi spune să dai bani, dă-i. Dacă-ţi spune să fugi, fugi. E simplu, doar să ai încredere în acea voce.

Dacă v-a plăcut ce am scris, vă cer doar un mic comment, poate sunt completări de făcut. 🙂

Leapşă – Citat

Seamănă cu leapşa cu prima frază (sau primul paragraf, nu mai ţin minte) de la pagina 111 a celei mai apropiate cărţi. 🙂 Numai că aici trebuie să fie pagina 123, a 5-a frază şi următoarele 4 fraze. Leapşă preluată de la Hlife.

Aşa că nebunia din Occident şi cea din Orient sunt total diferite. Nebunia din Orient este ceva de natură psihică: oamenilor le lipsesc anumite lucruri, dezvoltarea lor e întârziată, mintea lor nu se dezvoltă pe măsura dezvoltării lor fizice.
Şi cei care se sinucid în Orient sunt altfel decât cei care se sinucid în Occident. În Orient, oamenii se sinucid din cauza foametei, din cauză că nu reuşesc să trăiască şi, pentru ei, viaţa e o nesfârşită tortură. Aşa că există o diferenţă calitativă.

Acest pasaj este din cartea Inteligenţa. Reacţionează creativ la prezent, de Osho. Nu e scrisă de el, e transcrisă din discursurile susţinute în multe rânduri în faţa publicului.

Îmi permit să mai citez din el:

Capul e bun pentru matematică, pentru socoteli, pentru viaţa de zi cu zi. Dar dacă tu crezi că asta e toată viaţa ta, ai să rămâi prost.

Nu sunt sigur dacă nu cumva traducătoarea a confundat mintea cu capul. Alte citate care îmi plac:

Omul a uitat să cânte. Norii vin pe cer şi păunii dansează, dar omul nu ştie să danseze. A ajuns un infirm.

Omul se află într-o dilemă din simplul motiv că el nu numai că e inteligent, dar e şi conştient de inteligenţa lui.

Noi nu-i lăsăm pe copii să rămână inteligenţi.

Urmăreşte-i pe copiii mici şi ai să vezi inteligenţa. E drept, ei nu sunt cunoscători. Dacă îi raportezi la cunoştinţe, nu îi consideri inteligenţi. Dacă le pui întrebări care depind de informaţii, ei par lipsiţi de inteligenţă. Dar pune-le întrebări adevărate, întrebări care n-au nici o legătură cu informaţia, întrebări care necesită un răspuns imediat, şi vei vedea că sunt mult mai inteligenţi decât tine. Bineînţeles că eul tău nu te va lăsa să accepţi asta, dar dacă poţi s-o accepţi, lucrul ăsta te va ajuta fantastic. Dacă vezi inteligenţa copiilor, poţi să înveţi multe de la ei.
Începe să fii atent la copii, la răspunsurile lor – nu la întrebările lor, la răspunsurile lor. Nu le pune întrebări prosteşti; întreabă-i ceva care să nu depindă de informaţii, şi vezi-le răspunsul.
Pentru a ilustra inteligenţa copiilor, am să spun câteva anecdote.

Mama îl pregătea pe micul Pedro ca să meargă la o petrecere. După ce l-a pieptănat şi i-a îndreptat gulerul de la cămaşă, i-a spus:
– Acum du-te. Distrează-te… şi fii cuminte.
– Ei, haide, mamă! a spus Pedro. Înainte să plec, te rog să te hotărăşti care din două trebuie să fie.

Ai înţeles poanta? Răspunsul copilului este formidabil. El spune: „Te rog să te hotărăşti. Dacă mă laşi să mă distrez, nu pot să fiu cuminte; dacă vrei să fiu cuminte, nu pot să mă distrez”. Copilul vede clar contradicţia; mama nu.

Un trecător îl întreabă pe un băiat:
– Fiule, poţi să-mi spui ce oră e?
– Da, bineînţeles, răspunde băiatul. Dar de ce vă trebuie? Ea se schimbă mereu.

În faţa unei şcoli a fost pus un indicator de circulaţie. Pe el scria: „Conduceţi încet. Nu omorâţi un elev!”. A doua zi, sub indicator era un altul, pe care o mână de copil scrisese: „Aşteptaţi profesorul!”.

Micul Pierino se întoarce de la şcoală cu un zâmbet larg pe faţă.
– Arăţi foarte fericit, dragul meu. Aşadar îţi place şcoala, nu-i aşa?
– Lasă prostiile, mamă, răspunde băiatul. Nu trebuie să confundăm dusul cu întorsul.

O altă variantă pe care o ştiam (eu, eXstatic) sună aşa:
– Îţi place la şcoală, nu-i aşa?
– Îmi place să mă duc acolo, îmi place când plec de-acolo, dar să fiu acolo nu-mi place.

Tatăl le povestea fiilor săi, după cină, istoria familiei.
– Străbunicul meu a luptat în războiul împotriva Rozelor, unchiul meu a luptat în războiul împotriva Kaiserului, bunicul meu a luptat în războiul din Spania împotriva republicanilor, iar tatăl meu a luptat în Al Doilea Război Mondial împotriva nemţilor.
La care cel mai mic dintre copii a replicat:
– Ce are familia asta? Nu se poate înţelege cu nimeni!

O să revin cu un alt post, cu citate din Osho. 😛