Despre idee

Ideea cu un serial legat de rebeliune a fost spontană, astfel încât nu ştiu dacă voi mai avea inspiraţia de a scrie al doilea episod ca primul. Mi-am imaginat un scenariu (deocamdată, o schiţă în mintea mea), vom vedea cum va fi, cum se va dezvolta, mie-mi place spontaneitatea. 🙂 Dacă vi se va părea că e scris într-un stil total diferit, atunci veţi şti de ce.

Rebeliune (ep. 1)

O femeie brunetă, însoţită de un bărbat şi mai brunet, cu aparat foto, intră în celula rebelului.
– Bună, am auzit lucruri interesante despre tine.
– Nu zău, îi răspunse cu jumătate de gură acesta, apoi se uită absent la fereastra cu gratii.
Pauză… Puţin stânjenită, femeia dă să zică ceva, dar el se uită brusc la ea.
– Cine eşti?
– Ah, sunt Ana-Maria Slăvic şi am venit să…
El ridică mâna la fel de brusc pe cât a întors capul adineauri.
– Dacă ai imaginaţie, încearcă asta: acum şi aici mori, fără nici un avertisment te pomeneşti în faţa lui Dumnezeu sau a Morţii şi eşti întrebată: „Cine eşti?”
Se uită la ea, care se uita mirată la omul acela ciudat.
– Ce vrei să spui?
– Ce crezi că se întâmplă după ce mori?
Pauză de gândire. Încurcată, spuse:
– Dacă mă voi întâlni cu cineva după ce mor şi mi se pune întrebarea asta, atunci nu ştiu ce aş spune…
– Un răspuns sincer e mai bun decât unul sofisticat şi fals. Mulţumesc că m-ai scutit de rahaturi. Acum, poate te întrebi de ce ţi-am pus întrebarea asta. (Ea dă uşor din cap.) Fiindcă voiam să ştiu cu cine am de-a face.
– Aa… (Se vede că e amuzată.)
– Era evident, nu?
Apăru un timid zâmbet ironic pe faţa lui, moment în care ea îşi revine şi îşi aduce aminte pentru ce a venit acolo.
– Uite, aş vrea să-ţi pun câteva întrebări, dacă nu te deranjează…
– Ai dreptul la trei întrebări, i-o reteză el din scurt.
– Aha, ochei, o să încep cu cea mai importantă. (către bărbatul de lângă ea) Porneşte reportofonul. (către rebel) Cum a început totul?

– Hm, intenţionat ai pus o întrebare care să ceară un răspuns cât mai lung? Ce chestie… Mă rog, eram un puşti care-şi pierdea vremea pe net, filme şi jocuri. Printre altele, m-am uitat la nişte documentare care vorbeau despre manipulare şi – evident – prima dată n-am vrut să cred aşa ceva. Era prea mult pentru mine. Dar pe urmă s-a dovedit că tot ce se spunea acolo era adevărat. Mă rog, nu literal, dar aşa am văzut. Până la urmă, m-am decis să-i întreb pe ceilalţi dacă ştiu ceva despre conspiraţiile care s-au pus la cale. De cele mai multe ori, ori n-aveau habar de nimic, ori aveau informaţii incomplete, dar de fiecare dată am auzit „chiar dacă se ştie, nu există dovezi, nu se poate face nimic”. Asta e cea mai pasivă atitudine pe care am văzut-o vreodată. Practic, ăştia parcă aşteptau să fie marcaţi ca vitele care urmează să fie duse la abatoare. Aşa că i-am lăsat în plata Domnului, poate aveau să se trezească şi ei, până la urmă. Vise, taică, vise. Nu se trezesc nici dacă le bagi tare în cap ideile pe care le transmiteau documentarele acelea. Aşa că ce era de făcut? Nu puteam decât să aştept momentul în care să refuz biocipul acela afurisit şi să fac scandal în lume. Ei bine, a venit momentul şi aşa am venit aici. Dar s-a trezit cineva? Mă îndoiesc. Parcă am intrat la mititica pe degeaba.

– Discursul tău a fost unul interesant, citez: „Ori eşti om, ori eşti oaie, tu faci diferenţa, nu alţii.” Ai confirmat că într-adevăr ai refuzat biocipul şi pentru asta ai intrat aici, dar nu ţi-era teamă de ceva sau pentru cineva?

– Ce ai citat tu acolo e cam scos din context, mai ales că am spus mai multe, nici nu mai ţin minte exact. Oricum, ştiam în ce belea intru, dar mai ştiam şi că nu am nimic de pierdut, aşa că nu contează deloc dacă mi-e teamă sau nu. Contează doar ca oamenii să realizeze în ce se bagă ei dacă acceptă cipul ăla nenorocit. Să scrie în ziar că moartea se ascunde în el: dacă încerci să-l scoţi, explodează. Chiar dacă supravieţuieşti, litiul ăla din bateria cipului se va scurge în corpul tău, prin sistemul sangvin, astfel încât otrăvirea letală e garantată. Până şi o fisură din acesta e suficientă ca să mori din cauza lui. Dacă protestezi cu ceva împotriva celor care controlează cipul, toate informaţiile despre tine dispar. Oficial, te-ai evaporat, nu mai exişti ca persoană. Bănuiesc că asta se întâmplă doar după accepţi chestia aia, aşa că am încercat să atrag atenţia cât de mult puteam asupra acestor chestii. Şi nu e nici o glumă. Ăştia chiar vor să omoare 6 miliarde de oameni din lumea asta. Au început cu modificarea genetică folosind viruşi şi bacterii asupra plantelor şi fructelor, au otrăvit apa cu flour sau clor (dacă nu chiar ambele), au băgat cianură în sare… S-au folosit de tot felul de tertipuri ca să moară cât mai mulţi oameni pe capete şi vezi statisticile demografice: mortalitatea a crescut în ultimii cinci ani… Carnea e şi ea modificată prin chimicale, laptele are nu ştiu ce otravă în el… Ca să nu mai zic de porcăria de Codex Alimentarius, în care au declarat nutrienţii ca fiind toxici! Auzi! După ce că vor să scoată nutrienţii din mâncare, vor s-o şi iradieze cu nu ştiu ce chestie de cobalt. Să strice mâncarea, să ne stricăm după ce o mâncăm ca apoi să murim liniştiţi în ignoranţa cauzei morţii. Nu, aşa ceva nu trebuie să se întâmple nimănui. Nu, nu mă tem, sunt furios. Să nu mai zic şi de medicamente!

– Calmează-te, nu suntem duşmani aici. Am înţeles ideea.
– Pe dracu’!
– Revenind la întrebări…
– Atâta răutate e în lume, că oamenii n-o mai văd. Când e ceva prea mare, de regulă e confundat cu fundalul şi ignorat ca atare. Dar asta e o chestie foarte serioasă. Nu se poate ignora genocidul care are loc chiar acum!
– Ultima întrebare! Spune-ne ceva despre tine.
El tăcu. Ea respiră profund şi, împăciuitoare, îi zâmbi încurajatoare, cam forţat, ce-i drept.

– Sunt sigur că ştii numele meu, aşa că o să trec peste asta. M-am născut în ţară, am crescut un pic în altă ţară, am revenit aici la 6 ani, sunt un om (şi cu asta mă mândresc, fiindcă înseamnă mai multe decât îşi închipuie ăilalţi) care ştie ce înseamnă să gândeşti şi să simţi lucruri de care alţii poate că nici nu ştiu, poate că ştiu, dar nu asta e important. Ce e urgent şi important de semnalat e că toate lucrurile pe care vi le-am spus arată clar că se pune la cale ceva mult mai sinistru decât genocidul a şase miliarde de oameni. Şi ce-i mai grav e că eu ştiu ce se va întâmpla după ce va fi pus cipul în corpurile oamenilor…

Pauză. Femeia se uită întrebătoare la el.

– Deci până acum am arătat cum viaţa e încălcată atât de grosolan de cei care fac cipurile… Poate nu-ţi vine să crezi, dar asta e nimica toată pe lângă ce se pregăteşte. După ce-ţi vor lua banii, sănătatea şi identitatea, îţi vor lua şi libertatea de care ai parte acum. Nu vei putea gândi liber, nu vei avea libertatea de a te mişca după dorinţă. Ţi se va comanda totul, de la tot ce faci la tot ce vezi şi simţi… Realitatea va fi total distorsionată şi nu exagerez deloc. Ştiu că nu crezi, dar nu e deloc SF ce zic aici, se testează lucrurile astea pe maimuţe în acest moment. Şi ştii de unde ştiu asta? Mai ales că nici nu e menţionat în documentare.

Ei (şi bărbatul care o însoţea a ajuns captivat) dau din cap că nu.

– Ei bine, de la inventatorul electrozilor care citesc gândurile. De la el am aflat, am vorbit direct cu acesta… El intenţiona ca prin citirea gândurilor să fie o lume mai bună, dar când a văzut că invenţia lui poate chiar să le controleze, a vrut să o distrugă, dar e prea târziu, deja şi-a trimis ideea la mai multe universităţi din lume. Culmea, tocmai cele finanţate de guvernul din umbra Codexului… Mă rog, acum e împotriva propriei sale idei. Tot el a mai inventat şi un soi de dispozitiv prin care poţi învinge moartea, dar nu a fost testat niciodată. Însă sunt destul de mulţi care încearcă acest lucru. Mă simt satisfăcut să ştiu că aceştia nu vor reuşi niciodată fără inventatorul în persoană. E interesant, totuşi. Un guvern din umbră să încerce să omoare şase miliarde de oameni, dar să nu reuşească acest lucru din cauza invenţiei unui român de-al nostru. Da, dragă, inventatorul e român. Dar am vorbit cam mult. Ţi-ai terminat întrebările, eu am răspuns, ar trebui să fii mulţumită.

– Da, mulţumesc mult.
Se vede scepticismul din tonul vocii sale. Numai rebelul ştie cât de adevărat e tot ce a zis. Deja presimte că mai nimic din ce a zis nu va fi public, ba chiar îi vor fi puse vorbe în gură pe care nu le-a zis. Degeaba, oftează el.
Femeia pleacă, bărbatul îl fotografiază şi pleacă în urma ei.

Va urma.

Notă: Singurele ficţiuni sunt personajele şi locul. Ceea ce a zis rebelul e non-ficţiune.

Un e-mail de-acum 2 ani

Nu stiu ce sa zic despre mine, ai observat ceva la mine? Daca nu, poate e din cauza ca n-am lasat sa se vada prea multe de la mine… sau poate nu ti-ai dat suficient cu interesul… Acum e 6:10 dimineata si aberez destul de aiurea pe-aici… Ceea ce voiam este dragoste… nu de la tine, ceea ce vreau de la cineva aflat la indepartare este doar comunicarea… Am citit undeva ca face bine sa vorbesti cu necunoscutii, macar ei nu te barfesc pe la colturi imediat ce afla ceva despre tine, fiindca nu ai cunostinte comune cu acesta si, prin urmare, nu trezeste nici un interes povestea unui necunoscut… Asa ca eu, fiind necunoscut, nu ti-am trezit deloc interesul… Era si normal… Sau, la fel de normal, tocmai fiindca eram necunoscut te-a interesat macar putin sa facem un schimb de e-mail-uri (cam slabute, recunosc) si ti-ai zis (probabil) de mine: „un mucos care nu stie ce vrea de la viata”… Nu ai fi chiar departe de adevar, fiindca in viata asta sunt multe aspecte neacoperite, in special din punct de vedere material… Da, material, nu inteleg lumea asta… Pe alte planuri (poate zici ca sunt visator, nu te-as condamna) eu cred ca pot sa inteleg destul de bine lumea… pot sa inteleg viata intr-un fel exclusiv intuitiv si inteleg diferite lucruri practice si materiale numai rational… Fiindca ratiunea si intuitia au rost ambele, numai ca nu stim sa le folosim si suntem foarte tentati sa credem ca ratiunea e potrivita ca stapana a vietii noastre… Nimic mai gresit…
Eu as zice ca intuitia este cea potrivita pentru viata, fiindca ea ne arata solutii la care nu ne-am fi gandit si se merita sa adaptam acele solutii in viata reala… In acelasi fel, intuitiv, daca ai incerca sa transformi o modalitate intuitiva intr-una logica ar iesi oarecum dezastruos… Teoria suna bine, sa facem bine sa ne urmam intuitia, dar practica ne va arata ca ne e frica sa ne urmam propriile impulsuri… De ce? Fiindca am fost invatati ca numai fiind rational poti obtine ceea ce-ti doresti… Intr-o lume fara alte planuri decat cele materiale, poate ar fi mers chestia asta… Dar lumea e mai mult decat materiala, ai observat? Ratiunea e buna ca sclava, intuitia e buna ca stapana… Cum? Asta e intrebarea ratiunii… Eu am renuntat sa pun aceasta, „cum?”, cand e vorba de viata… fiindca e mult prea complexa ca sa merite sa cauti la dinti calul de dar… Asa ca e mult mai bine sa urmezi intuitia… Oare tu urmezi mai mult ratiunea? Ca daca eu am gandire predominant intuitiva, cineva ar trage concluzia ca mi s-ar potrivi un partener cu gandire rationala… Nu as contrazice, numai ca pentru mine nu conteaza numai gandirea (oare tu esti Gemeni? eu sigur am Ascendentul in Gemeni), ci si personalitatea… Am avut o relatie cu o persoana foarte rationala, si am avut destul de multa incredere in aceasta… Bine, persoana este de sex masculin, dar uneori se comporta foarte efeminat… Si faza tare e ca mi-a spus odata ca uraste efeminatii si asa ma vede pe mine… Hm… A gasit si alte insulte cu care sa ma loveasca, mai ales fiindca era cam gelos pe o chestie… aveam ceva ce el nu avea, insa nu cred ca vreunul din noi nu-si dadea seama la momentul respectiv… totusi, n-am suportat sa ma faca „prost”… Eu zic ca el era cel prost, fiindca desi avea ratiune, nu a stiut cum s-o foloseasca in modul cel mai potrivit in cat mai multe situatii… De exemplu, intr-o relatie de dragoste ratiunea nu are ce cauta absolut deloc! In dragoste conteaza mai mult iubirea… Una e sa fii rational, alta e sa fii inteligent si alta e sa fii intelept… Rationalul nu e intotdeauna inteligent, insa cel inteligent stie ca nu toate lucrurile se rezolva cu ajutorul ratiunii, desi nu stie cum, prin urmare inteligentul nu are cum sa fie si intelept… Inteleptul poate fi si rational, si inteligent, stie cand sa foloseasca ratiunea si cand intuitia… Acum se vad inteligentele, nu? Si sunt doua feluri de memorie: cea faptica si cea psihica… 🙂 Cea psihica nu e cu totul OK, fiindca – daca ai tendinta de a nu uita intamplarile negative – te poate afecta… Insa cea faptica nu te poate afecta deloc… E memoria care stie sa redea fara ca omul sa fie afectat in vreun fel cu sentimente negative vizavi de un eveniment etichetat drept negativ… Ceea ce poate fi un blestem pentru unii poate fi o binecuvantare pentru altii…
Ideile bune sunt mai mereu date uitarii, fiindca par nebunesti…
Ai tot dreptul sa stergi e-mail-ul, insa daca ai ajuns la aceste cuvinte, insa ca ai avut rabdare (stiu ca stilul de viata in America de Nord e unul foarte grabit) si – prin urmare – iti sunt recunoscator… si tie, si sortii… fiindca eu cred ca nimic nu e intamplator, dar vezi… intuitia stie ca nimic nu e intamplator, insa ratiunea „vede” ca totul e haos… Multi au fost tentati sa se gandeasca la cea de-a doua varianta, fiindca multi vor o senzatie de siguranta si comoditate… multi se tem de schimbari, de necunoscut… si faza e ca acestea sunt cat se poate de naturale, sunt favorabile evolutiei… Intuitia intelege, ratiunea nu… Intuitia stie mult mai multe decat ratiunea, de aceea eu am mai multa incredere in intuitie decat in ratiune…
Prefer un partener care sa stie sa foloseasca cu intelepciune ratiunea si inteligenta care i-au fost oferite, dar si sa cunoasca intuitia si s-o accepte ca parte integranta si fireasca a naturii sale de om… Daca imi spui ca vreau un visator si ca nu esti tu acela, se prea poate… N-o sa te contrazic… Dar nu stiu cum poate cineva sa ajunga atat de departe fara sa viseze? Numai prin ambitie? Nu stiu ce sa zic… Ambitia distruge, creeaza monstri cu ratiune gresit folosita… Succesul poate fi cea mai mare ratare, daca decizi sa renunti la bucurii si la fericire pentru succesul material… Ne mai si miram de ce vedetele devin deprimate? Pai, e clar: au renuntat la cele mai bune lucruri din viata lor, fara sa stie, iar cand realizeaza, jelesc enorm pentru ceea ce au pierdut… Fiindca pierdera e absolut inestimabila… Cunosc cateva persoane publice si mi-a parut rau pentru tristetea lor, pentru pierderea lor… Nu am stiut cum sa le ajut, ce sfaturi sa le dau, fiindca e deja prea tarziu… Si-au facut-o cu mana lor, tot ei pot sa faca ceva, daca si-ar asculta inima… Sfaturile (cerute sau nu) isi pierd rostul cand cineva nu stie sau nu vrea sa le puna in aplicare… Cand sunt necerute, apare la suprafata dovada prostiei omenesti: de ce sa dai un sfat necerut, cand stii ca oricum n-o sa fie ascultat? Din speranta ca o sa fie ascultat? Mai mult din dorinta mintii de a face ceva, de a spune ceva… Eu n-am simtit o astfel de dorinta… Am stiut sa tac, asa reusesc sa ofer clipe de liniste si pace… 🙂 Acelea pot fi foarte obositoare, chiar daca la prima vedere nu sunt… De ce? Fiindca ne-am obisnuit ca mintea noastra sa fie tot timpul activa, tot timpul ocupata cu diverse chestii…. si uite asa nu mai apucam sa aprofundam chestii care chiar merita aprofundate si nu printr-o activitate febrila, ci prin calm, liniste si pace… Ai incercat vreodata sa-ti faci mintea sa taca? Incearca, e mult mai greu decat pare… Oamenii se gandesc la 101 lucruri pe minut… Cand au de-a face cu linistea, cu lipsa de activitate, imediat cauta ceva de facut… Ei nu pot accepta necunoscutul, le e frica de el… De ce sa se lase in deriva? Fiindca le e teama ca se vor izbi de ceva tare, puternic… Pai, daca ai radarul activ (intuitia) nu ai de ce sa te lovesti de lucruri puternice… Daca, totusi, s-a intamplat sa te lovesti de ele, gandeste-te ca nimic nu e fara rost… poate maruntisurile pe care le ignori au si ele valoarea lor… Poate stii chestia asta deja si zambesti la ceea ce scriu, la aberatia mea…
Dar de ce nu ma opresc, desi ma dor mainile de-atata tastat? Sa-ti spun o chestie: eu am fost 100% spontan cand am scris aceste lucruri, se poate sa fi debitat prostii (in viziunea mintii rationale), dar intuitia ta ce-ti spune? Ti-ai ascultat vreodata intuitia?

Am scris toate aceste lucruri intr-o stare de semi-transa… Oare ce o sa urmeze, cu ce e-mail o sa te stresez? 🙂

***

Data e-mail-ului: 27 februarie 2007. Deci dinainte să fac acest blog.

Alte chestii

Ieri a venit sora mea, sper că duminică o să mă scape de căţea de-fi-ni-tiv! Şi gata cu dog-sitting-ul! 😀 Pot să fac ce vreau toată ziua…

M-am uitat peste noapte la două filme. Primul e suedez, n-am reuşit să-i ţin minte titlul, dar am link-ul aici… În engleză, îi zice Let the Right One In… Al doilea este bazat pe o poveste adevărată, Changeling. Am văzut pe Wikipedia ce înseamnă acest cuvânt… Foarte sugestiv titlul, după părerea mea.

Şi am văzut un video frumos… făcut dintr-un gest romantic.

Astăzi

Blogul acesta împlineşte 2 ani. 🙂

Şi am avut surpriza să văd că cineva a copiat (nu că aş avea ceva împotrivă) un post de-al meu în blogul său… Dau link-ul, ca să daţi click. Singurul lucru pe care putea să-l facă era să dea numele meu (eXstatic) cu link-ul postului original, măcar la sfârşitul postului făcut cu copy-paste…

Au mai păţit asta şi alţii, dar motivele diferă, bănuiesc.