Category Archives: creator

Dorinţe pentru lume

Dacă aş avea lampa lui Aladdin, aş freca-o şi ar veni djinul la mine, spunându-mi că îmi poate îndeplini oricâte dorinţe vreau, acestea ar fi…

  1. Să dispară băncile şi banii din ele să fie daţi săracilor şi celor cu datorii.
  2. Oricui are peste 2 miliarde de dolari să i se ia jumătate din avere şi să fie dată oamenilor din ţările sărace, cu excepţia sultanului din Brunei, care mi s-a părut corect.
  3. Tuturor celor care urmăreau să ducă oamenii la sapă de lemn, boală şi moarte să li se dea acele lucruri şi banii lor să fie luaţi cu totul şi daţi celor care au nevoie de ei, iar companiile lor să fie desfiinţate şi dispărute.
  4. Sclavilor din Dubai să li se dea bani de la stăpânii lor şi paşapoartele cărora le-au fost luate şi să fie duşi la locurile lor natale, iar sultanului să i se ia toată bogăţia şi să fie distribuită în lume, acolo unde e nevoie de bani.
  5. Oricine a urmărit să ducă oamenii la sclavie, să fie sclav, iar banii şi achiziţiile lor vor fi date celor cărora le pasă de oameni.
  6. Să dispară orice a fost modificat genetic şi să fie înlocuit cu ceva natural. De exemplu, dacă sunt roşii modificate genetic, să fie înlocuite cu (sau, de ce nu, să se transforme în) cele naturale. De asemenea, şi companiile care produc alterări genetice trebuie să dispară, iar banii lor să fie daţi săracilor şi datornicilor din Europa.
  7. Celor care s-au îmbogăţit pe seama traficului cu petrol să li se ia jumătate din bogăţia rămasă (în caz că averile lor depăşeau cele două miliarde din dorinţa a doua) şi să fie daţi banii către mine şi cei care mă cunosc.
  8. Să dispară medicamentele care fac mai mult rău decât bine. Iar capitalurile companiilor farmaceutice să fie date bolnavilor, cu excepţia celor care s-au îmbolnăvit datorită dorinţei a treia.
  9. Oricine a urmărit să facă bani prin exploatarea oamenilor, să fie exploatat, iar jumătate din banii şi achiziţiile sale (chiar dacă averea sa nu depăşeşte cele două miliarde) să fie date celor pe care i-a exploatat.
  10. Toţi oamenii să fie sănătoşi (cu excepţia celor din dorinţa a treia), iar cei care fac sex înainte să împlinească 18 ani să aibă parte de boli venerice uşor de vindecat.

Dorinţe fără şanse de a se împlini, ştiu. Dar mi se par faine, chiar dacă unora o să li se pară nebuneşti. Ştiu că am insistat cam mult cu banii, dar e criză şi trebuie rezolvată cumva…

Anunțuri

Două vise

Primul vis…

Erau odată un rege în criza vârstei mijlocii şi o regină ceva mai tânără. El era un despot care făcea necazuri tuturor. O dată chiar a demolat un balcon, deşi castelul său era în construcţie sau renovare. Ea abia aştepta o ocazie de a-l învăţa minte sau de a-l părăsi, deşi părea să nu aibă niciodată parte de asta, însă continua să spere.

Nu ştiu locul, nici timpul, dar după haine păreau să fie din timpul Renaşterii sau imediat după, undeva în Europa occidentală.

S-a întâmplat ca regele să nu-l poată suporta pe un curtean şi i-a spus reginei că o să-l alunge din regat.
– Uite sulul, acela este anunţul public pentru alungarea omului acela şi o să-l pun în piaţă, să vadă toată lumea!
Regele plecă grăbit să-şi pună intenţiile în aplicare, însă regina se luă imediat după el, încercând să-i spună ceva. Abia când au ajuns în curtea exterioară a castelului a apucat să strige:
– Dacă o să pui anunţul acela la vedere, o să anunţ şi eu că plec de-aici!
Asta a fost suficient să-l oprească pe despot şi să se uite la regină cu surprindere şi furie.
– Aşa deci, de-asta mi-erai, ticăloaso!
Se apucă s-o strângă de gât, dar apăru o femeie şi îi strigă regelui:
– Dacă nu te opreşti… (a zis ceva, dar n-am reţinut)
– Poftim? Îmi pui mie condiţii? Tu, o servitoare amărâtă? Ştii că te pot omorî dintr-o singură lovitură?
El scoase sabia şi o băgă în pieptul unui curtean, care muri pe loc. Desigur, femeia tremura de frică, dar se hotărî să privească în ochi dictatorul. El era şocat, iar regina era încântată.
– Să ştii că eu am părinţi în viaţă. Dacă ar fi aflat că tu m-ai omorât, ei n-ar fi ezitat să pornească un război împotriva ta, iar tu ai fi pierdut; când aveai nevoie de o alianţă, nimeni nu ţi-ar fi alături, fiindcă ar fi ştiut pricina acestui război şi nimeni n-ar ajuta un rege care şi-a omorât regina.
El se uită buimăcit la ea, vrea să spună ceva, dar nu poate.
– Ca să vezi, erai pe cale să faci cea mai mare greşeală pe care o poate un comite un rege, iar servitoarea aceea amărâtă te-a împiedicat s-o faci! (Pauză.) Nu voi spune nimic părinţilor mei, însă conducerea regatului îmi va reveni mie, fiindcă nu te-ai dovedit deloc a fi cumpătat, iar regatul are nevoie de cineva care să-l conducă cu dreptate. Sfetnicul tău cel mai mare nu împărtăşea părerile tale legate de justiţie, dar era surprins că ale mele se potriveau cu ale lui. Chiar el mi-a spus că într-o zi vei face o greşeală atât de mare, încât va fi nevoie de conducerea reginei pentru a aduce pace şi dreptate în regat. (Se duce la el şi îi aruncă încolo coroana de pe cap.) Această zi a venit.
Regina se duse la femeie, o luă deoparte şi îi spuse că vrea să o ridice la rangul de cavaler. Femeia, surprinsă, nu ştia ce să zică. Regina hotărî că aşa va fi.
– Îngenunchează, îi spuse femeii.
Cu sabia în mână şi cu vârful sabiei pe umărul servitoarei, regina proclamă:
– Pentru fapta ta vitejească, de-acum eşti cavaler al reginei.
Femeia avea un copil, deşi nu cred că are relevanţă, dar el era de faţă.
Astfel cele două s-au îmbrăţişat, iar mulţimea bucuroasă a întâmpinat cu optimism domnia reginei. Cu timpul, regatul a dus-o foarte bine sub conducerea ei.

Al doilea vis…

Înaintea acestui vis am avut unul, în succesiune, dar nu-mi amintesc atât de clar precum în cel povestit mai sus.

Era o fată roz după haine, păr şi accesorii, dar după piele era neagră. Numele ei era Pink. Ea a fost întrebată dacă era aşa după cântăreaţă. Ea a zis că nu şi a început să povestească.

Mama ei, când era gravidă cu ea, a cumpărat o casă (care părea nouă) şi a găsit un întrerupător auriu într-o cameră galbenă. L-a încercat şi a fost curentată. Atunci a hotărât să schimbe camera cu totul, inclusiv întrerupătorul. Voia să fie camera copilului şi, cum ştia că va fi fată, hotărî să fie roz.
Camera era în plină renovare când, într-o noapte cu furtună, lumina de la camera aceea s-a stins. Curioasă, femeia voia să ştie ce se întâmplă. În acelaşi timp, era preocupată ce nume îi va da fetiţei, avea o listă cu sute de prenume deschisă la calculator. S-a dus la întrerupătorul din camera aceea (nu ştiu dacă era înlocuit sau nu), l-a încercat, iar un fulger alb-rozaliu a ieşit din el şi s-a dus direct în camera unde era calculatorul. Îngrijorată şi curioasă, femeia s-a dus degrabă acolo. Surpriză, monitorul afişa un ecran roz cu PINK scris cu alb, full screen. Şi aşa s-a hotărât să-şi numească fetiţa.

Visul revine la fata roz, care petrecea de zor în curtea unei case, însă brusc totul devine cibernetizat, ca în Second Life. Apoi totul se distanţează şi se închide monitorul.

Din plictiseală

Pesimism şi optimism

Pesimism şi optimism

Am făcut ceva… Şi nici măcar nu e cine ştie ce… Dacă vă aşteptaţi la o operă de artă, îmi pare rău pentru dezamăgire… Daţi click pe imagine pentru a o mări. Am făcut-o în Paint-ul de pe Windows 7. 😛 În dual boot cu XP.

Despre idee

Ideea cu un serial legat de rebeliune a fost spontană, astfel încât nu ştiu dacă voi mai avea inspiraţia de a scrie al doilea episod ca primul. Mi-am imaginat un scenariu (deocamdată, o schiţă în mintea mea), vom vedea cum va fi, cum se va dezvolta, mie-mi place spontaneitatea. 🙂 Dacă vi se va părea că e scris într-un stil total diferit, atunci veţi şti de ce.

Rebeliune (ep. 1)

O femeie brunetă, însoţită de un bărbat şi mai brunet, cu aparat foto, intră în celula rebelului.
– Bună, am auzit lucruri interesante despre tine.
– Nu zău, îi răspunse cu jumătate de gură acesta, apoi se uită absent la fereastra cu gratii.
Pauză… Puţin stânjenită, femeia dă să zică ceva, dar el se uită brusc la ea.
– Cine eşti?
– Ah, sunt Ana-Maria Slăvic şi am venit să…
El ridică mâna la fel de brusc pe cât a întors capul adineauri.
– Dacă ai imaginaţie, încearcă asta: acum şi aici mori, fără nici un avertisment te pomeneşti în faţa lui Dumnezeu sau a Morţii şi eşti întrebată: „Cine eşti?”
Se uită la ea, care se uita mirată la omul acela ciudat.
– Ce vrei să spui?
– Ce crezi că se întâmplă după ce mori?
Pauză de gândire. Încurcată, spuse:
– Dacă mă voi întâlni cu cineva după ce mor şi mi se pune întrebarea asta, atunci nu ştiu ce aş spune…
– Un răspuns sincer e mai bun decât unul sofisticat şi fals. Mulţumesc că m-ai scutit de rahaturi. Acum, poate te întrebi de ce ţi-am pus întrebarea asta. (Ea dă uşor din cap.) Fiindcă voiam să ştiu cu cine am de-a face.
– Aa… (Se vede că e amuzată.)
– Era evident, nu?
Apăru un timid zâmbet ironic pe faţa lui, moment în care ea îşi revine şi îşi aduce aminte pentru ce a venit acolo.
– Uite, aş vrea să-ţi pun câteva întrebări, dacă nu te deranjează…
– Ai dreptul la trei întrebări, i-o reteză el din scurt.
– Aha, ochei, o să încep cu cea mai importantă. (către bărbatul de lângă ea) Porneşte reportofonul. (către rebel) Cum a început totul?

– Hm, intenţionat ai pus o întrebare care să ceară un răspuns cât mai lung? Ce chestie… Mă rog, eram un puşti care-şi pierdea vremea pe net, filme şi jocuri. Printre altele, m-am uitat la nişte documentare care vorbeau despre manipulare şi – evident – prima dată n-am vrut să cred aşa ceva. Era prea mult pentru mine. Dar pe urmă s-a dovedit că tot ce se spunea acolo era adevărat. Mă rog, nu literal, dar aşa am văzut. Până la urmă, m-am decis să-i întreb pe ceilalţi dacă ştiu ceva despre conspiraţiile care s-au pus la cale. De cele mai multe ori, ori n-aveau habar de nimic, ori aveau informaţii incomplete, dar de fiecare dată am auzit „chiar dacă se ştie, nu există dovezi, nu se poate face nimic”. Asta e cea mai pasivă atitudine pe care am văzut-o vreodată. Practic, ăştia parcă aşteptau să fie marcaţi ca vitele care urmează să fie duse la abatoare. Aşa că i-am lăsat în plata Domnului, poate aveau să se trezească şi ei, până la urmă. Vise, taică, vise. Nu se trezesc nici dacă le bagi tare în cap ideile pe care le transmiteau documentarele acelea. Aşa că ce era de făcut? Nu puteam decât să aştept momentul în care să refuz biocipul acela afurisit şi să fac scandal în lume. Ei bine, a venit momentul şi aşa am venit aici. Dar s-a trezit cineva? Mă îndoiesc. Parcă am intrat la mititica pe degeaba.

– Discursul tău a fost unul interesant, citez: „Ori eşti om, ori eşti oaie, tu faci diferenţa, nu alţii.” Ai confirmat că într-adevăr ai refuzat biocipul şi pentru asta ai intrat aici, dar nu ţi-era teamă de ceva sau pentru cineva?

– Ce ai citat tu acolo e cam scos din context, mai ales că am spus mai multe, nici nu mai ţin minte exact. Oricum, ştiam în ce belea intru, dar mai ştiam şi că nu am nimic de pierdut, aşa că nu contează deloc dacă mi-e teamă sau nu. Contează doar ca oamenii să realizeze în ce se bagă ei dacă acceptă cipul ăla nenorocit. Să scrie în ziar că moartea se ascunde în el: dacă încerci să-l scoţi, explodează. Chiar dacă supravieţuieşti, litiul ăla din bateria cipului se va scurge în corpul tău, prin sistemul sangvin, astfel încât otrăvirea letală e garantată. Până şi o fisură din acesta e suficientă ca să mori din cauza lui. Dacă protestezi cu ceva împotriva celor care controlează cipul, toate informaţiile despre tine dispar. Oficial, te-ai evaporat, nu mai exişti ca persoană. Bănuiesc că asta se întâmplă doar după accepţi chestia aia, aşa că am încercat să atrag atenţia cât de mult puteam asupra acestor chestii. Şi nu e nici o glumă. Ăştia chiar vor să omoare 6 miliarde de oameni din lumea asta. Au început cu modificarea genetică folosind viruşi şi bacterii asupra plantelor şi fructelor, au otrăvit apa cu flour sau clor (dacă nu chiar ambele), au băgat cianură în sare… S-au folosit de tot felul de tertipuri ca să moară cât mai mulţi oameni pe capete şi vezi statisticile demografice: mortalitatea a crescut în ultimii cinci ani… Carnea e şi ea modificată prin chimicale, laptele are nu ştiu ce otravă în el… Ca să nu mai zic de porcăria de Codex Alimentarius, în care au declarat nutrienţii ca fiind toxici! Auzi! După ce că vor să scoată nutrienţii din mâncare, vor s-o şi iradieze cu nu ştiu ce chestie de cobalt. Să strice mâncarea, să ne stricăm după ce o mâncăm ca apoi să murim liniştiţi în ignoranţa cauzei morţii. Nu, aşa ceva nu trebuie să se întâmple nimănui. Nu, nu mă tem, sunt furios. Să nu mai zic şi de medicamente!

– Calmează-te, nu suntem duşmani aici. Am înţeles ideea.
– Pe dracu’!
– Revenind la întrebări…
– Atâta răutate e în lume, că oamenii n-o mai văd. Când e ceva prea mare, de regulă e confundat cu fundalul şi ignorat ca atare. Dar asta e o chestie foarte serioasă. Nu se poate ignora genocidul care are loc chiar acum!
– Ultima întrebare! Spune-ne ceva despre tine.
El tăcu. Ea respiră profund şi, împăciuitoare, îi zâmbi încurajatoare, cam forţat, ce-i drept.

– Sunt sigur că ştii numele meu, aşa că o să trec peste asta. M-am născut în ţară, am crescut un pic în altă ţară, am revenit aici la 6 ani, sunt un om (şi cu asta mă mândresc, fiindcă înseamnă mai multe decât îşi închipuie ăilalţi) care ştie ce înseamnă să gândeşti şi să simţi lucruri de care alţii poate că nici nu ştiu, poate că ştiu, dar nu asta e important. Ce e urgent şi important de semnalat e că toate lucrurile pe care vi le-am spus arată clar că se pune la cale ceva mult mai sinistru decât genocidul a şase miliarde de oameni. Şi ce-i mai grav e că eu ştiu ce se va întâmpla după ce va fi pus cipul în corpurile oamenilor…

Pauză. Femeia se uită întrebătoare la el.

– Deci până acum am arătat cum viaţa e încălcată atât de grosolan de cei care fac cipurile… Poate nu-ţi vine să crezi, dar asta e nimica toată pe lângă ce se pregăteşte. După ce-ţi vor lua banii, sănătatea şi identitatea, îţi vor lua şi libertatea de care ai parte acum. Nu vei putea gândi liber, nu vei avea libertatea de a te mişca după dorinţă. Ţi se va comanda totul, de la tot ce faci la tot ce vezi şi simţi… Realitatea va fi total distorsionată şi nu exagerez deloc. Ştiu că nu crezi, dar nu e deloc SF ce zic aici, se testează lucrurile astea pe maimuţe în acest moment. Şi ştii de unde ştiu asta? Mai ales că nici nu e menţionat în documentare.

Ei (şi bărbatul care o însoţea a ajuns captivat) dau din cap că nu.

– Ei bine, de la inventatorul electrozilor care citesc gândurile. De la el am aflat, am vorbit direct cu acesta… El intenţiona ca prin citirea gândurilor să fie o lume mai bună, dar când a văzut că invenţia lui poate chiar să le controleze, a vrut să o distrugă, dar e prea târziu, deja şi-a trimis ideea la mai multe universităţi din lume. Culmea, tocmai cele finanţate de guvernul din umbra Codexului… Mă rog, acum e împotriva propriei sale idei. Tot el a mai inventat şi un soi de dispozitiv prin care poţi învinge moartea, dar nu a fost testat niciodată. Însă sunt destul de mulţi care încearcă acest lucru. Mă simt satisfăcut să ştiu că aceştia nu vor reuşi niciodată fără inventatorul în persoană. E interesant, totuşi. Un guvern din umbră să încerce să omoare şase miliarde de oameni, dar să nu reuşească acest lucru din cauza invenţiei unui român de-al nostru. Da, dragă, inventatorul e român. Dar am vorbit cam mult. Ţi-ai terminat întrebările, eu am răspuns, ar trebui să fii mulţumită.

– Da, mulţumesc mult.
Se vede scepticismul din tonul vocii sale. Numai rebelul ştie cât de adevărat e tot ce a zis. Deja presimte că mai nimic din ce a zis nu va fi public, ba chiar îi vor fi puse vorbe în gură pe care nu le-a zis. Degeaba, oftează el.
Femeia pleacă, bărbatul îl fotografiază şi pleacă în urma ei.

Va urma.

Notă: Singurele ficţiuni sunt personajele şi locul. Ceea ce a zis rebelul e non-ficţiune.