Un e-mail de-acum 2 ani

Nu stiu ce sa zic despre mine, ai observat ceva la mine? Daca nu, poate e din cauza ca n-am lasat sa se vada prea multe de la mine… sau poate nu ti-ai dat suficient cu interesul… Acum e 6:10 dimineata si aberez destul de aiurea pe-aici… Ceea ce voiam este dragoste… nu de la tine, ceea ce vreau de la cineva aflat la indepartare este doar comunicarea… Am citit undeva ca face bine sa vorbesti cu necunoscutii, macar ei nu te barfesc pe la colturi imediat ce afla ceva despre tine, fiindca nu ai cunostinte comune cu acesta si, prin urmare, nu trezeste nici un interes povestea unui necunoscut… Asa ca eu, fiind necunoscut, nu ti-am trezit deloc interesul… Era si normal… Sau, la fel de normal, tocmai fiindca eram necunoscut te-a interesat macar putin sa facem un schimb de e-mail-uri (cam slabute, recunosc) si ti-ai zis (probabil) de mine: „un mucos care nu stie ce vrea de la viata”… Nu ai fi chiar departe de adevar, fiindca in viata asta sunt multe aspecte neacoperite, in special din punct de vedere material… Da, material, nu inteleg lumea asta… Pe alte planuri (poate zici ca sunt visator, nu te-as condamna) eu cred ca pot sa inteleg destul de bine lumea… pot sa inteleg viata intr-un fel exclusiv intuitiv si inteleg diferite lucruri practice si materiale numai rational… Fiindca ratiunea si intuitia au rost ambele, numai ca nu stim sa le folosim si suntem foarte tentati sa credem ca ratiunea e potrivita ca stapana a vietii noastre… Nimic mai gresit…
Eu as zice ca intuitia este cea potrivita pentru viata, fiindca ea ne arata solutii la care nu ne-am fi gandit si se merita sa adaptam acele solutii in viata reala… In acelasi fel, intuitiv, daca ai incerca sa transformi o modalitate intuitiva intr-una logica ar iesi oarecum dezastruos… Teoria suna bine, sa facem bine sa ne urmam intuitia, dar practica ne va arata ca ne e frica sa ne urmam propriile impulsuri… De ce? Fiindca am fost invatati ca numai fiind rational poti obtine ceea ce-ti doresti… Intr-o lume fara alte planuri decat cele materiale, poate ar fi mers chestia asta… Dar lumea e mai mult decat materiala, ai observat? Ratiunea e buna ca sclava, intuitia e buna ca stapana… Cum? Asta e intrebarea ratiunii… Eu am renuntat sa pun aceasta, „cum?”, cand e vorba de viata… fiindca e mult prea complexa ca sa merite sa cauti la dinti calul de dar… Asa ca e mult mai bine sa urmezi intuitia… Oare tu urmezi mai mult ratiunea? Ca daca eu am gandire predominant intuitiva, cineva ar trage concluzia ca mi s-ar potrivi un partener cu gandire rationala… Nu as contrazice, numai ca pentru mine nu conteaza numai gandirea (oare tu esti Gemeni? eu sigur am Ascendentul in Gemeni), ci si personalitatea… Am avut o relatie cu o persoana foarte rationala, si am avut destul de multa incredere in aceasta… Bine, persoana este de sex masculin, dar uneori se comporta foarte efeminat… Si faza tare e ca mi-a spus odata ca uraste efeminatii si asa ma vede pe mine… Hm… A gasit si alte insulte cu care sa ma loveasca, mai ales fiindca era cam gelos pe o chestie… aveam ceva ce el nu avea, insa nu cred ca vreunul din noi nu-si dadea seama la momentul respectiv… totusi, n-am suportat sa ma faca „prost”… Eu zic ca el era cel prost, fiindca desi avea ratiune, nu a stiut cum s-o foloseasca in modul cel mai potrivit in cat mai multe situatii… De exemplu, intr-o relatie de dragoste ratiunea nu are ce cauta absolut deloc! In dragoste conteaza mai mult iubirea… Una e sa fii rational, alta e sa fii inteligent si alta e sa fii intelept… Rationalul nu e intotdeauna inteligent, insa cel inteligent stie ca nu toate lucrurile se rezolva cu ajutorul ratiunii, desi nu stie cum, prin urmare inteligentul nu are cum sa fie si intelept… Inteleptul poate fi si rational, si inteligent, stie cand sa foloseasca ratiunea si cand intuitia… Acum se vad inteligentele, nu? Si sunt doua feluri de memorie: cea faptica si cea psihica… 🙂 Cea psihica nu e cu totul OK, fiindca – daca ai tendinta de a nu uita intamplarile negative – te poate afecta… Insa cea faptica nu te poate afecta deloc… E memoria care stie sa redea fara ca omul sa fie afectat in vreun fel cu sentimente negative vizavi de un eveniment etichetat drept negativ… Ceea ce poate fi un blestem pentru unii poate fi o binecuvantare pentru altii…
Ideile bune sunt mai mereu date uitarii, fiindca par nebunesti…
Ai tot dreptul sa stergi e-mail-ul, insa daca ai ajuns la aceste cuvinte, insa ca ai avut rabdare (stiu ca stilul de viata in America de Nord e unul foarte grabit) si – prin urmare – iti sunt recunoscator… si tie, si sortii… fiindca eu cred ca nimic nu e intamplator, dar vezi… intuitia stie ca nimic nu e intamplator, insa ratiunea „vede” ca totul e haos… Multi au fost tentati sa se gandeasca la cea de-a doua varianta, fiindca multi vor o senzatie de siguranta si comoditate… multi se tem de schimbari, de necunoscut… si faza e ca acestea sunt cat se poate de naturale, sunt favorabile evolutiei… Intuitia intelege, ratiunea nu… Intuitia stie mult mai multe decat ratiunea, de aceea eu am mai multa incredere in intuitie decat in ratiune…
Prefer un partener care sa stie sa foloseasca cu intelepciune ratiunea si inteligenta care i-au fost oferite, dar si sa cunoasca intuitia si s-o accepte ca parte integranta si fireasca a naturii sale de om… Daca imi spui ca vreau un visator si ca nu esti tu acela, se prea poate… N-o sa te contrazic… Dar nu stiu cum poate cineva sa ajunga atat de departe fara sa viseze? Numai prin ambitie? Nu stiu ce sa zic… Ambitia distruge, creeaza monstri cu ratiune gresit folosita… Succesul poate fi cea mai mare ratare, daca decizi sa renunti la bucurii si la fericire pentru succesul material… Ne mai si miram de ce vedetele devin deprimate? Pai, e clar: au renuntat la cele mai bune lucruri din viata lor, fara sa stie, iar cand realizeaza, jelesc enorm pentru ceea ce au pierdut… Fiindca pierdera e absolut inestimabila… Cunosc cateva persoane publice si mi-a parut rau pentru tristetea lor, pentru pierderea lor… Nu am stiut cum sa le ajut, ce sfaturi sa le dau, fiindca e deja prea tarziu… Si-au facut-o cu mana lor, tot ei pot sa faca ceva, daca si-ar asculta inima… Sfaturile (cerute sau nu) isi pierd rostul cand cineva nu stie sau nu vrea sa le puna in aplicare… Cand sunt necerute, apare la suprafata dovada prostiei omenesti: de ce sa dai un sfat necerut, cand stii ca oricum n-o sa fie ascultat? Din speranta ca o sa fie ascultat? Mai mult din dorinta mintii de a face ceva, de a spune ceva… Eu n-am simtit o astfel de dorinta… Am stiut sa tac, asa reusesc sa ofer clipe de liniste si pace… 🙂 Acelea pot fi foarte obositoare, chiar daca la prima vedere nu sunt… De ce? Fiindca ne-am obisnuit ca mintea noastra sa fie tot timpul activa, tot timpul ocupata cu diverse chestii…. si uite asa nu mai apucam sa aprofundam chestii care chiar merita aprofundate si nu printr-o activitate febrila, ci prin calm, liniste si pace… Ai incercat vreodata sa-ti faci mintea sa taca? Incearca, e mult mai greu decat pare… Oamenii se gandesc la 101 lucruri pe minut… Cand au de-a face cu linistea, cu lipsa de activitate, imediat cauta ceva de facut… Ei nu pot accepta necunoscutul, le e frica de el… De ce sa se lase in deriva? Fiindca le e teama ca se vor izbi de ceva tare, puternic… Pai, daca ai radarul activ (intuitia) nu ai de ce sa te lovesti de lucruri puternice… Daca, totusi, s-a intamplat sa te lovesti de ele, gandeste-te ca nimic nu e fara rost… poate maruntisurile pe care le ignori au si ele valoarea lor… Poate stii chestia asta deja si zambesti la ceea ce scriu, la aberatia mea…
Dar de ce nu ma opresc, desi ma dor mainile de-atata tastat? Sa-ti spun o chestie: eu am fost 100% spontan cand am scris aceste lucruri, se poate sa fi debitat prostii (in viziunea mintii rationale), dar intuitia ta ce-ti spune? Ti-ai ascultat vreodata intuitia?

Am scris toate aceste lucruri intr-o stare de semi-transa… Oare ce o sa urmeze, cu ce e-mail o sa te stresez? 🙂

***

Data e-mail-ului: 27 februarie 2007. Deci dinainte să fac acest blog.

În căutarea inteligenţei

Sau a drumului meu. Nu mai înţeleg nimic. Viaţa e mare, incomensurabilă şi văd oameni care se poartă de parcă ar fi cine ştie ce chichineaţă uşor de dezlegat… Niciodată nu încetează să mă uimească atitudinea asta. Ce vreau eu să spun că viaţa chiar poate fi construită cu propria răspundere, cu propriile mâini, cu suflet, inimă, pasiune, altfel haosul te dărâmă… Atâta vreme cât ai încredere în vocea ta lăuntrică (poţi să-i spui intuiţie), poţi merge pe cărarea ta, neabătut, ferit de pericole, chiar dacă mergi în mijlocul lor. Văd oameni care nu fac nimic din ce le place, parcă s-ar urî pe ei înşişi… Mi-ar plăcea să văd mai multă flexibilitate, mai multă plăcere în ceea ce fac, astfel încât să nu se plictisească… 🙂 Să se joace din când în când, ca nişte copii, fără a se gândi prea mult la scor… Cine spune că viaţa e grea nu ştie că tocmai realitatea e cel mai uşor lucru de schimbat… abia după ce te-ai schimbat pe tine însuţi, lucru care poate fi extrem de greu… Cum să te cunoşti pe tine însuţi? Cum să-ţi dai seama de ceea ce ai de făcut? Avem la îndemână o soluţie: non-mintea… e ceva dincolo de minte, un fel de conştiinţă superioară minţii, din cauza simplului fapt că mintea e un instrument. Dacă reuşeşti să ieşi din minte, e mare lucru. Ce e non-mintea? E ceva foarte greu de înţeles, nici Osho însuşi nu a reuşit să găsească cuvintele potrivite pentru a o descrie. Eu cred că e un fel de trăire mistică, ceva în genul, dar se poate întâmpla şi într-o secundă, încât nu ştii dacă ai trăit asta sau nu.

Cele de mai sus le-am scris acum câteva zile şi eram sigur că faceam pauză de o oră şi că n-o să uit ce voiam să zic… Uite că au trecut zile şi am uitat ce voiam să zic… Ultimele zile au fost destul de încărcate pentru mine. Dar acum nu mai contează, redau citatele din Osho care mă binedispun. Pagini întregi, o să ocup multe posturi cu ele. 😀 Grăit-a maestrul:

Te va mira să afli că şcolile, colegiile şi universităţile nu există, de fapt, pentru a te ajuta să fii inteligent – nu, deloc. Am avut mulţi ani legături cu universităţile ca student, şi apoi ca profesor. Cunosc foarte bine structura internă a sistemului educaţional. Acesta nu e preocupat în a crea inteligenţă la oameni. Bineînţeles că el urmăreşte să creeze eficienţă, dar eficienţa nu e inteligenţă, e mecanică. Un computer poate fi foarte eficient, dar nu e inteligent.

Să nu crezi niciodată că eficienţa şi inteligenţa sunt sinonime. Inteligenţa e un fenomen total diferit. Eficienţa nu e inteligenţă, este specializare mecanică. Universităţile se preocupă de crearea eficienţei astfel încât studenţii să ajungă funcţionari mai buni, birocraţi şi manageri mai buni. Pe ele nu le interesează să creeze inteligenţă, de fapt sunt total împotriva inteligenţei (eXstatic: asta, ca să se înţeleagă de ce şcoala, în general, mi se pare deprimantă). Întreaga structură a sistemului educaţional de peste tot în lume urmăreşte să-i facă în stare pe oameni să memoreze tot mai multe lucruri.

Memoria e un biocomputer. Inteligenţa e un fenomen total diferit. Inteligenţa se naşte din meditaţie, inteligenţa se naşte din răzvrătire. Inteligenţa nu se naşte din memorie. Dar examenele din facultate se preocupă doar de memorie. Cel care are o memorie mai bună este considerat mai inteligent. Dar se întâmplă de multe ori ca oamenii proşti să aibă memorie bună, iar cei inteligenţi să nu stea foarte bine la capitolul memorie.

Thomas Edison nu se putea lăuda cu o memorie bună. El a inventat sute de dispozitive ştiinţifice, mai multe decât oricine dinainte de el. Numărul invenţiilor lui este enorm, incredibil. Invenţiile lui se folosesc zilnic. Printre ele se numără: placa de gramofon, radioul, becul electric, ventilatorul, difuzorul. Toate acestea sunt creaţia unei singure persoane – Edison. Însă el stătea prost cu memoria, atât de prost, încât o dată a uitat chiar şi cum îl cheamă – ceea ce este într-adevăr foarte greu! E aproape imposibil să uiţi cum te cheamă. Dacă poţi să uiţi cum te cheamă, poţi să uiţi tot. El a reuşit să facă lucrul cel mai puţin probabil.

În Primul Război Mondial, raţionalizarea a apărut pentru prima dată în America, şi el stătea la coadă ca să-şi ia cartela de raţii. Încetul cu încetul, a ajuns la ghişeu. Funcţionarul a strigat: „Thomas Alva Edison!”. Iar el s-a uitat în jur, de parcă altcineva era strigat.
Un om l-a recunoscut şi i-a spus:
– Din câte ştiu, dumneavoastră sunteţi Thomas Alva Edison. De ce vă uitaţi după altcineva?
Edison a spus:
– Aveţi dreptate! Uitasem de tot! Îţi mulţumesc mult că mi-ai adus aminte. Da, eu sunt Thomas Alva Edison.

Soţia lui trebuia să păstreze ordinea, pentru că în camera lui era în permanenţă un haos şi, ori de câte ori voia să găsească ceva, îi lua zile întregi ca să-şi dea seama unde era. Uita tot. Se putea să fi inventat ceva şi să înceapă să-l inventeze din nou. Soţia lui îi amintea: „Ai făcut asta! E deja pe piaţă!”.
Scria pe hârtie tot ce-i venea în minte, iar apoi pierdea hârtiile, le rătăcea ici şi colo. Soţia lui i-a spus (eXstatic: acum sunt curios care îi e numele, deşi poate nu are importanţă): „Ar fi mai bine dacă ai avea un carnet de notiţe”. „Bună idee!”, a spus el. „Oare mie de ce nu mi-a trecut niciodată prin cap?”. Însă pe urmă a pierdut carnetul cu totul! A spus: „Uite ce se întâmplă când mă iau după tine. Când rătăceam hârtiile, măcar mai găseam câteva, dar acum mi-am pierdut toate însemnările!”.

Nici Albert Einstein nu avea o memorie bună. În şcoală a picat la multe examene pentru că nu putea să memoreze nimic. Cel mai mare matematician din toate timpurile nu era în stare să numere sume mici de bani. Trebuia s-o ia mereu de la capăt. Odată mergea cu autobuzul. I-a dat conductorului nişte bani şi acesta i-a dat restul. El a numărat o dată, de două ori, de trei ori, şi de fiecare dată ajungea la alt rezultat, aşa că a început să numere a patra oară. Conductorul, care se uita la el, i-a spus: „Ce-i cu dumneata? Nu ştii să numeri?”. Einstein a răspuns: „Da, sunt cam slab la matematică”. Omul ăsta, care a elaborat matematicile superioare, nu era în stare să numere sume mici de bani. Intra în baie şi nu ieşea ore întregi pentru că uita unde era şi că trebuia să iasă. Un prieten de-al meu, Dr. Ram Manohar Lohia, s-a dus în vizită la el. Prietenul meu mi-a povestit: „A trebuit să aştept şase ore, pentru că era în baie! Soţia lui se tot scuza: «E în baie, e încă în baie». «Dar ce face în baie?» am întrebat. «Nimeni nu ştie… dar dacă e deranjat, se supără foarte tare şi începe să arunce cu lucruri! Dar mereu uită; ori de câte ori intră acolo, uită să mai iasă. Acum trebuie să aşteptăm. Când i s-o face foame sau sete, o să-şi aducă aminte». «Dar ce face acolo?» am mai întrebat o dată. Soţia lui (eXstatic: cred că e Mileva) a spus: «Şi eu am fost curioasă să ştiu. La început mă uitam pe gaura cheii ca să văd ce face. Stătea în cadă şi se juca cu baloanele de săpun! Când l-am întrebat ce face, mi-a spus: Să nu mă deranjezi, niciodată să nu mă deranjezi, pentru că datorită jocului cu baloanele de săpun am descoperit Teoria relativităţii. Jucându-mă cu baloanele de săpun, am înţeles că Universul se dilată, exact ca un balon de săpun. Se tot dilată şi, într-o zi, va pocni – exact ca un balon de săpun!»”.

De-a lungul secolelor, au existat mii de genii cu memorie proastă şi mii de oameni care aveau memorie fantastică şi inteligenţă deloc – pentru că memoria şi inteligenţa vin din surse diferite. Memoria face parte din minte – inteligenţa face parte din non-minte. Inteligenţa face parte din conştiinţă, iar memoria face parte din creier. Creierul poate fi antrenat, nu inteligenţa. Universităţile creează impresia greşită că memoria este inteligenţă. Nu este.

Acest întreg sistem educaţional e menit să distrugă inteligenţa sau să-i abată pe elevi de la inteligenţă către memorie. Memoria este utilă. Inteligenţa este periculoasă; ea nu are nici o utilitate pentru cei învestiţi (eXstatic: traducătoarea a scris investiţi) cu drepturi, pentru autorităţi. Dintotdeauna oamenii inteligenţi s-au dovedit a fi oameni dificili din cauza inteligenţei lor. Ei nu se înclină în faţa prostiilor. Iar societatea noastră e plină de superstiţii, de prostii. Se răspândesc tot felul de prostii în numele religiei, al politicii, al literaturii, al artei.

Leapşă – Citat

Seamănă cu leapşa cu prima frază (sau primul paragraf, nu mai ţin minte) de la pagina 111 a celei mai apropiate cărţi. 🙂 Numai că aici trebuie să fie pagina 123, a 5-a frază şi următoarele 4 fraze. Leapşă preluată de la Hlife.

Aşa că nebunia din Occident şi cea din Orient sunt total diferite. Nebunia din Orient este ceva de natură psihică: oamenilor le lipsesc anumite lucruri, dezvoltarea lor e întârziată, mintea lor nu se dezvoltă pe măsura dezvoltării lor fizice.
Şi cei care se sinucid în Orient sunt altfel decât cei care se sinucid în Occident. În Orient, oamenii se sinucid din cauza foametei, din cauză că nu reuşesc să trăiască şi, pentru ei, viaţa e o nesfârşită tortură. Aşa că există o diferenţă calitativă.

Acest pasaj este din cartea Inteligenţa. Reacţionează creativ la prezent, de Osho. Nu e scrisă de el, e transcrisă din discursurile susţinute în multe rânduri în faţa publicului.

Îmi permit să mai citez din el:

Capul e bun pentru matematică, pentru socoteli, pentru viaţa de zi cu zi. Dar dacă tu crezi că asta e toată viaţa ta, ai să rămâi prost.

Nu sunt sigur dacă nu cumva traducătoarea a confundat mintea cu capul. Alte citate care îmi plac:

Omul a uitat să cânte. Norii vin pe cer şi păunii dansează, dar omul nu ştie să danseze. A ajuns un infirm.

Omul se află într-o dilemă din simplul motiv că el nu numai că e inteligent, dar e şi conştient de inteligenţa lui.

Noi nu-i lăsăm pe copii să rămână inteligenţi.

Urmăreşte-i pe copiii mici şi ai să vezi inteligenţa. E drept, ei nu sunt cunoscători. Dacă îi raportezi la cunoştinţe, nu îi consideri inteligenţi. Dacă le pui întrebări care depind de informaţii, ei par lipsiţi de inteligenţă. Dar pune-le întrebări adevărate, întrebări care n-au nici o legătură cu informaţia, întrebări care necesită un răspuns imediat, şi vei vedea că sunt mult mai inteligenţi decât tine. Bineînţeles că eul tău nu te va lăsa să accepţi asta, dar dacă poţi s-o accepţi, lucrul ăsta te va ajuta fantastic. Dacă vezi inteligenţa copiilor, poţi să înveţi multe de la ei.
Începe să fii atent la copii, la răspunsurile lor – nu la întrebările lor, la răspunsurile lor. Nu le pune întrebări prosteşti; întreabă-i ceva care să nu depindă de informaţii, şi vezi-le răspunsul.
Pentru a ilustra inteligenţa copiilor, am să spun câteva anecdote.

Mama îl pregătea pe micul Pedro ca să meargă la o petrecere. După ce l-a pieptănat şi i-a îndreptat gulerul de la cămaşă, i-a spus:
– Acum du-te. Distrează-te… şi fii cuminte.
– Ei, haide, mamă! a spus Pedro. Înainte să plec, te rog să te hotărăşti care din două trebuie să fie.

Ai înţeles poanta? Răspunsul copilului este formidabil. El spune: „Te rog să te hotărăşti. Dacă mă laşi să mă distrez, nu pot să fiu cuminte; dacă vrei să fiu cuminte, nu pot să mă distrez”. Copilul vede clar contradicţia; mama nu.

Un trecător îl întreabă pe un băiat:
– Fiule, poţi să-mi spui ce oră e?
– Da, bineînţeles, răspunde băiatul. Dar de ce vă trebuie? Ea se schimbă mereu.

În faţa unei şcoli a fost pus un indicator de circulaţie. Pe el scria: „Conduceţi încet. Nu omorâţi un elev!”. A doua zi, sub indicator era un altul, pe care o mână de copil scrisese: „Aşteptaţi profesorul!”.

Micul Pierino se întoarce de la şcoală cu un zâmbet larg pe faţă.
– Arăţi foarte fericit, dragul meu. Aşadar îţi place şcoala, nu-i aşa?
– Lasă prostiile, mamă, răspunde băiatul. Nu trebuie să confundăm dusul cu întorsul.

O altă variantă pe care o ştiam (eu, eXstatic) sună aşa:
– Îţi place la şcoală, nu-i aşa?
– Îmi place să mă duc acolo, îmi place când plec de-acolo, dar să fiu acolo nu-mi place.

Tatăl le povestea fiilor săi, după cină, istoria familiei.
– Străbunicul meu a luptat în războiul împotriva Rozelor, unchiul meu a luptat în războiul împotriva Kaiserului, bunicul meu a luptat în războiul din Spania împotriva republicanilor, iar tatăl meu a luptat în Al Doilea Război Mondial împotriva nemţilor.
La care cel mai mic dintre copii a replicat:
– Ce are familia asta? Nu se poate înţelege cu nimeni!

O să revin cu un alt post, cu citate din Osho. 😛