Monthly Archives: Februarie 2008

Chat periculos

Mă jucam ieri seară pe ConQUIZtador.ro. Era cineva cu nick-ul Bigudiu, altcineva cu Next Level 1 (hm, cam dubioase). NL salută, B răspunde, eu răspund pe urmă, dar îmi dau seama că NL e mai interesat de B. Mă întrebam dacă B e băiat sau fată, că mi-era evident că NL e băiat. Apoi, NL s-a simţit ceva mai sigur să întrebe „eşti studentă?”, după ce a întrebat de vârstă şi i s-a răspuns că 24. B răspunde „am fost student”. Eu am râs: „:))”. N-a mai zis nimeni nimic, NL are pică pe mine şi mi-a atacat cetatea până mi-a luat toate teritoriile cucerite, dându-mi craniul înfrângerii. După care a scris „fiindcă m-ai atacat”. Hm, de când râsul e considerat atac?

Am scris asta ca să uit de piatra asta incomodă.

Anunțuri

Cum mă găseşte lumea

De obicei, prin cei care dau loc blogului meu în blogroll-ul lor. 🙂

Dar cel mai mult îmi plac termenii cu care sunt găsit în motoarele de căutare… Vă dau şi exemple:

„speed test” – Cea mai des folosită „expresie” (şi alte variaţiuni ale acesteia) ce îndreaptă vizitatorul avid de viteze internetice… Şi dă click chiar la postul care se numeşte Speed Test Internet.

„ce mai faci” – Bine, mulţumesc. Numai să nu mă întrebi de facultate, că mă apucă depresia.

„antrenamente pentru creier” – Good idea. 🙂

„”ma batea cu batul”” – Auci! Cine?

„sinestezie” – Alt termen des folosit care duce la blogul meu, aici.

„exstatic” – Cineva se gândeşte la mine. Sau la blog. 🙂 Welcome and thanks, whoever are you.

„enciclopedia cu zambete” – Ah, cartea mea preferată din copilărie… Din păcate, n-o găseşti aici, cred că nici nu mai este editată… În cel mai bun caz, poate e virtuală şi se găseşte prin vreun colţ uitat al Internetului. Dacă o găseşti, mă anunţi şi pe mine, da? S-o dau şi altora, noroc că mai am cartea în formatul obişnuit.

„fata mea lesina” – Foarte rău. Du-te la bloguri de medicinişti, că nu ştiu ce se face în caz de leşin.

„ce inseamna cuvantul fictiv” – Ceva care nu există. 🙂 Ficţiunea, de cele mai multe ori, înseamnă imaginaţie, după unii, iar după alţii înseamnă minciună. Depinde şi de context (să nu-mi spui că nu ştii ce înseamnă „context”; în caz că nu ştii, ai dexonline.ro).

„libertatea din 9 iunie 2007” – Oare ce are aşa de interesant ziarul de-l cauţi pe Internet, şi încă o ediţie aşa de veche?
Daca crezi că ai şanse, ori eşti un optimist incurabil, ori eşti un zăpăcit… În ambele cazuri, îmi placi. 🙂 Înseamnă că nu ştii ce înseamnă imposibilul.

„desene animate alba ca zapada youtube” – Nu cred că Youtube ar admite vreodată lungmetraje… N-am văzut nici un video mai lung de 15 minute… Însă am văzut un film întreg pe Google Video, încearcă acolo.

„pasare albastra in vis – semnificatie” – Din păcate, nu cunosc prea bine semnificaţiile viselor. Mai ales că nu ştiu cu ce asociezi, în general, o pasăre şi culoarea albastră. Să zicem că pentru tine pasărea înseamnă libertate, iar albastrul e al cerului, din punctul tău de vedere. Ei, aici poate să însemne că o să zbori în vacanţă cu avionul. 🙂 E doar un exemplu, intuitiv, nimic bătut în cuie… Dacă asociezi albastrul cu marea, atunci poţi avea o croazieră sau poţi avea un sejur la mare. Sunt multe posibilităţi.

„cine a scris povestea scufita rosie” – Cred că fraţii Grimm, dar bănuiesc că ei doar au cules povestea, au scris-o şi au publicat-o, autorul original fiind probabil necunoscut.

„cum sa desenezi un mikey mouse” – Dacă ai talent la desen, ştii deja. Dacă nu, poţi învăţa la cursuri de desen, nu ştiu unde se predau, dar în ultima vreme observ că răsar workshopuri pentru aproape orice. Mai caută pe net, dar schimbă un pic cuvintele-cheie. 😉 Mai precis, elimină „un mickey mouse”.

„anecdote copii” – Sunt frumoase, da. 🙂

„lyra constelatie” – Este aliniată cu constelaţia Săgetătorului, din câte am înţeles. Nu te mulţumi cu răspunsul meu, mai caută. Frumoasă pasiune, să cauţi constelaţii. 🙂 Go on!

„zarurile au fost aruncate cezar” – Da, Cezar a zis-o. Sau ce vrei să găseşti?

„caut prietena” -Îmi pare rău, blogurile nu sunt matrimoniale. Cel puţin, nu cele pe care le-am văzut până acum.

„regele cepheus” – Citeşte „Legendele Olimpului”, de Alexandru Mitru. Îţi va răspunde tot ce vrei să ştii despre acest rege. Spor la citit! Poţi căuta şi în cărţile de istorie antică, dacă nu eşti mulţumit. Mai precis, caută orice referire la Grecia Antică.

„the painted veil -cast” – IMDb.com. Am scris despre film aici. Edward Norton şi Naomi Watts au jucat chiar bine.

„povestea vietii mele” – Îţi plac telenovelele, nu-i aşa? Am scris una în blog, dar nu mai dau link. E de-ajuns câţi au citit-o.

Toate astea au fost ieri. Numai ieri, da… Mă surprinde chestia asta.

Provizoriu

Titlu provizoriu, probabil. Încă stau şi visez cu ochii deschişi. Starea mea de spirit s-a schimbat în ultima vreme, mă simt ceva mai bine acum… Înainte stăteam ca pe ace, parcă eram paranoic. Mi-ar plăcea să găsesc un subiect mai profund decât propria mea persoană, ce trădează vanitatea (sau egoismul?) atât de caracteristică firii umane…

Hai să vorbim despre idei. Ţin minte un citat în genul: „Oamenii mari discută idei, oamenii mici discută bârfe.”

Vreau să fiu un om mare. Cine n-ar vrea? 🙂

Una este „a şti că” şi alta e „a şti cum”. Este un lucru ce pare banal, nu-i aşa? A şti că eşti este cu totul altceva decât a şti cum eşti… Pentru filosofi pare o problemă complicată, care cere tot felul de strategeme şi argumente… Evidenţa nu are nevoie de argumente, din câte ştiu… Şi asta mie mi se pare o evidenţă, pentru alţii nu ştiu ce poate fi.

Sătul de despicat firul în patru, mă ridic de pe scaun şi încerc să caut ceva. Ce? Habar n-am. Ies din cameră, iau ceva batoane de ciocolată (mor după ciocolată), după care revin în cameră. Observ un înserat prin fereastra deschisă. Şi abia acum observ că, la sfârşit de februarie, vremea de-afară seamănă foarte mult cu vremea de la sfârşit de martie… Nici prea caldă, nici prea rece, exact primăvara la înserat… Am simţit răcoarea aceea plăcută, care nu provoacă nici o dizgraţie din condiţia de om simplu în ce mă (re)găseam… Şi atunci mă întrebam dacă nu cumva timpul într-adevăr s-a accelerat, cum zic unii, sau e încălzirea globală, cum zic alţii? N-am de unde să ştiu asta, rămân uituc, cu toate că ţin minte că am citit câte ceva despre toate astea şi am uitat conţinutul… Trist? Nu ştiu, uneori poate fi trist, mai ales când te întreabă cineva ceva ce necesită memorie şi poate să te considere prost pentru că nu ştii ce să zici. Dar poţi şti cum să zici, astfel încât să nu fii considerat prost, asta e o îndeletnicire cu care s-au obişnuit şmecherii. Nu cred că vreau să fiu un şmecher, prefer să fiu sincer până la capăt. Da, o condiţie esenţială pentru a uita o informaţie este s-o dai, într-o formă sau alta: în scris sau în vorbire. Dar să comunici ceea ce ştii. Şi apoi poţi face loc pentru alte informaţii.

În orice caz, faptul că memorezi lucruri nu te face deloc deştept. Doar informat. Însă când foloseşti informaţiile în mod eronat, asta cum se cheamă? Prefer să nu dau verdicte, probabil fiindcă sunt conştient că totul e în schimbare. Începând cu timpul însuşi, care lasă totul la urmă… Faptul că uiţi lucruri nu te face deloc prost. Doar uituc. Însă când ai abilitatea de a fi calm şi deschis la orice situaţie, asta e o mare calitate. 🙂 Eu aşa consider, alţii pot găsi enervanţi acei oameni calmi probabil fiindcă tocmai că sunt prea calmi. A fi deschis nu trebuie confundat cu a fi naiv. Eu sunt naiv, din faptul (probabil) că sunt prea deschis. Există oameni înţelepţi, deloc naivi, care pot fi deschişi.

Când mă enervează ceva, o spun şi după câteva zile uit ce mă enervează şi ce am zis… Până apare ceva ce-mi aminteşte ce-am făcut şi, după caz, îmi pare rău şi/sau trec mai departe. Îmi amintesc ce m-a enervat şi mă mir că m-a enervat chestia asta, îmi zic că poate eram într-o perioadă mai ciudată şi de fapt m-am enervat eu şi am vrut să mă exorcizez, spre oroarea unora.

N-ai încotro, întotdeauna trebuie să mergi mai departe, prezentul este timpul schimbător, întotdeauna deschis posibilităţilor. S-a înnoptat de-a binelea acum. Ecranul e mai strălucitor, parcă mă domină (am unul de 19 ţoli de câteva luni), are ceva fascinant, prin faptul că-mi văd scrisul altfel decât prin scrisul de mână, e o chestie care mă fascinează întotdeauna, parcă scriu direct o carte virtuală… Care acum e doar în formă de preview… 🙂

Când vezi atâtea posibilităţi, îţi dai seama că ele sunt doar virtuale… Însă alegerile pe care le faci tu le materializează… Le face palpabile şi pentru alţii, nu numai pentru tine. Înainte, erau palpabile doar în realitatea ta interioară, care – poţi să fii sceptic/ă la faza asa – o influenţează pe cea exterioară. Asta se cheamă că ai un vis şi vrei să-l împlineşti, cum ar zice unii. Eu zic că poţi să ai vise pe care doar le întreţii în minte, în inimă, fără să ştii de ce, probabil cu o mare dorinţă de a se materializa, însă exact asta se întâmplă, într-un fel neaşteptat şi spontan. Pentru că viaţa este aşa de complexă, Universul atât de mare şi Dumnezeu atât de puternic, încât ar fi imposibil să nu fie împlinite visele, în cazul în care facem ceva pentru ele, oricât de vag ar fi… Doar dorinţă să fie… Plus că nici o dorinţă nu e simplă… 🙂

Viaţa e atât de plină de posibilităţi, încât limitările pe care le vedem în realitatea exterioară sunt create doar de noi înşine, alese de noi… Însă mulţi dintre noi nu vor să recunoască asta. Poţi zbura în vise, nu şi în realitate, e adevărat, dar rămâne un vis frumos, pe care-l poţi ţine în inimă şi în minte, fără a spune nimănui (superstiţia aceea poate să aibă un sâmbure de adevăr, prin faptul că, dacă spui cuiva ce-ţi doreşti, rişti să ţi se râdă în faţă şi, prin urmare, să-ţi scadă stima de sine necesară demarării acţiunilor dorite). Bine, în prezent ştim că există avioane, ele au ferestre care ne ajută să vedem (prin urmare, să constatăm empiric) că noi zburăm în acel moment. Însă pe vremea când nu existau avioane precum cele de azi, era groaznic să spui cuiva că vrei să zbori, te interna cineva la spitalul de nebuni fără să ai vreo şansă de a inventa ceva atât de minunat precum o chestie mai grea ca aerul care poate să zboare… Cei care au inventat avioanele au avut încredere în faptul că limitările nu există decât la nivel psihologic şi au acţionat în consecinţă. Probabil datorită lor, şi multor altor inventori precum Edison, fraţii Lumiére & Co., azi putem crede că totul e posibil. Însă, spre uimirea mea, am întâlnit mulţi oameni sceptici în privinţa realizărilor personale. De exemplu, dacă te apuci să spui cuiva că vrei să fii directorul unei cutare companii, ţi se va râde în faţă că aşa ceva nu e posibil. Cu ce e mai greu să fii director de companie decât să inventezi ceva original? Habar n-am, pare ceva simpluţ în comparaţie cu ce vedem… Dar ce e simplu nu poate fi uşor, aşa cum nici ce e uşor nu poate fi simplu; deşi sunt cazuri când ceva este simplu şi uşor, altceva poate fi greu şi complex… Probabil mai puţine, habar n-am…

Am simţit nevoia să scriu lucrurile acelea… Acum mă simt un pic ridicol, sunt conştient că alţii au zis cam aceleaşi lucruri ca mine, şi totuşi, parcă „magia” aceea nu va dispărea niciodată… Sunt conştient că nu ştiu nimic. Dacă mi s-ar pune o întrebare care nu necesită memorie, sunt multe şanse să dau un răspuns greşit, ceea ce e semn (aproape sigur) că sunt prost… Dacă mi se pune o întrebare care necesită o reproducere din memorie, nu mă simt nici bine, nici rău dacă răspund bine sau nu. Doar indiferent. Probabil fiindcă sunt aproape sigur că nu am o minte aşa de bună ca a altora. Dar uite, mintea e doar un instrument, dacă e proastă calitate, merită îmbunătăţit, însă cum nu există manuale de îmbunătăţire ale memoriei, trebuie să mă descurc pe cont propriu. Instrumentul în sine e neutru, se înţelege, sper…

Aşadar, nu vă luaţi după nimic din ceea ce scriu. E posibil să induc în eroare fără să vreau. Ce e real şi ce e iluzoriu? Nu voi şti niciodată. Un lucru ştiu sigur: totul fiind provizoriu, singura constantă este schimbarea… Şi de ea mă bucur cum pot, cu lipsa asta de memorie… 🙂

Leapşă – Ce mai faci?

Am primit-o de la Maria Barbu. De fapt, pentru ea e anti-leapşă, interesant. 🙂 O să văd ce scoate căpăţâna asta a mea de data asta.

Când întrebi „Ce mai faci?” nu e deloc totuna cu „Ce faci?”, pentru că diferenţa arătată de prepoziţia „mai” (sper că am zis bine, uneori mă simt ca la şcoală), arată că, în primul caz, tu cunoşti sau, cel puţin, ai mai vorbit cu persoana respectivă şi ai ţinut minte câteva date despre ea, din câte ţi( s)-a spus. În al doilea caz, sună de parcă o interoghezi în legătură cu activitatea sa curentă (sau aşa mi se pare); totuşi, folosesc varianta asta când sunt sigur că n-am mai vorbit în viaţa mea cu respectivul/a, de multe ori pe mIRC (nu dau link, şi aşa nu prea intru acolo).

Am fost întrebat de Maria ce mai fac. 🙂 Deci s-a gândit la mine, for sure. Am avut o săptămână de vacanţă post-sesiune, săptămâna aceea aproape a trecut şi greul urmează… Nu prea am chef să dau detalii acum.

În săptămâna aceea am vrut să mă relaxez cât pot şi sunt sigur că am reuşit. Doar că n-am reuşit să văd prea multe filme, doar câteva episoade din serialul Sex and the City luate din torrents. Am revăzut The Man from Earth, merită fiecare secundă pierdută pentru a-l vedea. 😀

Nu ştiu cui o să dau leapşa mai departe…  Cine vrea, o ia… A, Oblia ce zice? Sunt curios. 🙂

Scriu…

… numai ca să am ce scrie… Nu mai pot! Facultatea asta mă stoarce de energie! De ce m-am băgat acolo? De prost! Nu mai pot de prostia mea! Aşa că m-am apucat să scriu acum, noaptea târziu, când sunt semi-treaz, semi-obosit… şi mai am puţin până turbez. De ce societatea asta? De ce organizarea asta? De ce toate aşteptările astea? De ce atâtea pretenţii pe care şi eu m-am trezit că le emit, după o scurtă conştientizare ca o lovitură?… Atâtea întrebări fără rost, atâta frustrare cum n-am simţit niciodată în viaţa mea, de-mi vin tendinţele autodistructive mai ceva ca niciodată… Mă uit la fereastră… şi mă gândesc ce am pierdut… adică mă întreb ce am pierdut, că altfel nu mă uitam aşa aiurea… Mă uitam, la început, ca să contemplez, acum mă uit parcă pentru a spera la un răspuns… De ce toate astea?

Bineînţeles, toate astea sunt neimportante, voi treceţi prin greutăţi mai mari ca ale mele (poate v-a murit un bunic, poate aţi călătorit pentru prima dată cu avionul şi v-aţi trezit cu o fobie, se poate întâmpla orice)… şi eu mă plâng că nu mai pot, că mă simt depăşit… Da, puteţi să mă ignoraţi, puţin îmi pasă de ce se va întâmpla de-acum înainte… Mă simt aşa de blazat… şi de revoltat, în acelaşi timp, iată paradoxul din mine…

Acum, să onorez o leapşă ceva mai veche, pe care am amânat-o din nu ştiu ce motive puerile… De la Oblia, căreia îi mulţumesc că s-a gândit la mine. 🙂

în care film te-ai simţi bine să trăieşti? Detaliază/explică în 2-3 fraze.

Oblia a zis ce a zis mai sus.

Hm, după multe ezitări… Hehe, nici eu nu mă aşteptam, dar uite că am ales un film… The Man from Earth… Asta, fiindcă vreau să întâlnesc personajul principal şi să-i mai pun diverse întrebări… 🙂 Deja l-am prins cu o mică greşeluţă… Sau era prost tradus, nu-mi dau seama… Oricum, am văzut că s-a jucat cu abilitate cu mintea celorlalţi… Şi era chiar onest, dar şi-a acoperit urmele negând lucrurile până la urmă, după care vedem confirmarea a ceea ce a spus înainte… Asta e chiar tipic pentru un film… Da, vreau să intru în acest film, cum a făcut tipul din Pleasantville… 😉

Dau leapşa oricui doreşte s-o preia, libertatea e totală.