Arhive blog

Etape din viaţa unui bisexual

Atenţie, e ficţiune inspirată din viaţa reală, deci nu se aplică oricui.

12 ani – se uită la fete, se gândeşte la ele; foarte rar şi la băieţi, dar ignoră asta.

14 ani – se uită la fete, încearcă să socializeze cu ele, dar se surprinde pe el însuşi că se uită şi la băieţi şi îşi propune să nu mai facă asta.

16 ani – s-a întâlnit cu o fată şi a uitat pentru moment de cealaltă „problemă”.

18 ani – şi-a pierdut virginitatea cu o fată, dar se întreabă de ce se mai uită la băieţi.

20 de ani – vrea o relaţie serioasă cu o fată; de asemenea, vrea să-şi satisfacă o veche curiozitate.

22 de ani – a descoperit că e mult mai plăcut cu un bărbat decât cu o femeie.

24 de ani – intenţionează să se bucure cât mai mult de viaţă: femei, bărbaţi, nu mai contează.

26 de ani – familia îl bate la cap să se însoare; găseşte o fată, se căsătoreşte cu ea, în acelaşi timp are întâlniri secrete cu bărbaţi.

28 de ani – după ce i s-a născut copilul, nu se mai gândeşte decât să scape de calvar şi să găsească un bărbat care să-i semene cât mai mult (adică însurat şi cu copil).

30 de ani – a găsit bărbatul dorit şi totul e bine; e din ce în ce mai ataşat de copilul său.

32 de ani – soţia îl prinde în pat cu acel bărbat şi îi intentează divorţ; despărţirea de copil şi de iubit îi aduce lacrimi.

34 de ani – caută bărbaţi pe diverse site-uri de gay dating şi are numai aventuri; eventual, alcoolul îi devine companion în fiecare weekend.

36 de ani – din ce în ce mai puţini bărbaţi sub 35 de ani îl vor lângă ei, iar el bea din ce în ce mai des.

38 de ani – rămas singur şi cu burtă, nimeni nu-l mai găseşte atrăgător; devine alcoolic.

40 de ani – simte că a îmbătrânit şi se întreabă ce rost mai are să trăiască.

42 de ani – criza de la mijlocul vieţii îl păleşte: cineva tânăr îi atrage atenţia şi acum vrea să fie din nou tânăr.

44 de ani – a reuşit să-şi aranjeze fizicul cu antrenament sportiv (sau fitness) şi cu mici „retuşuri” estetice; de asemenea, a reuşit să atragă atenţia acelei persoane tinere (nu contează că e femeie sau bărbat) şi vrea o relaţie serioasă cu aceasta.

46 de ani – deocamdată e în relaţie cu persoana dorită şi e fericit.

48 de ani – despărţirea de persoana iubită e dramatică; şi mai dramatic e faptul că a venit la el copilul (acum adult) şi i-a spus destule lucruri dure, suficient de dure încât să-l doară foarte tare pe tipul nostru; în final, omul lovit de soartă se sinucide.

Disclaimer: nu sunt bisexual, sunt doar un tip care s-a întâmplat să-i întâlnească atât de des, încât a ajuns să priceapă, măcar cât de cât, ce e în capul lor. Şi am ajuns să înţeleg că n-aş vrea să fiu în locul lor, oricât de mirobolant ar părea să ţii doi pepeni într-o mână.

Anunțuri

Sănătatea înainte de toate

„Salut. Ce mai faci?”

Cam aşa ar începe o discuţie obişnuită. În orice context. Dar sunt puţine discuţii care să abordeze subiecte tabu, din simplul motiv că sunt tabu. Acelea apropie oameni. Mă rog, pentru a le aborda, trebuie să fii sigur că persoana respectivă n-o să se uite urât la tine fiindcă le-ai adus în discuţie. Dacă ai reuşit să găseşti înţelegere la aceasta, atunci eşti sigur că ai nimerit persoana potrivită pentru a-ţi deschide mintea şi gura (nu pentru a căsca, cu siguranţă), pentru a aduce în vedere anumite aspecte care, destul de probabil, au scăpat altora. Dacă nu, asta e. Se mai întâmplă, cauţi pe altcineva cu care să discuţi ceva „fierbinte”.

Încă nu-mi dau seama care sunt majoritatea subiectelor tabu, tocmai fiindcă sunt convins că sunt multe care nu au fost puse în discuţie. Dar pot să dau exemple: clismă, colon, cancer, medicamente otrăvitoare…

Din ce în ce mai mulţi oameni sunt nemulţumiţi de propria lor viaţă, iar acest lucru este discutat cu uşurinţă. Cam prea multă, aş zice eu, fiindcă nimeni nu se gândeşte care ar putea fi cauzele. Vreau să zic, mulţi se gândesc la cele exterioare (economia, politica, medicina care trebuie dezvoltate etc.), dar foarte puţini se gândesc la cele interioare. La sănătate. Nu aţi observat că sunt mulţi care suferă de boli diverse? Şi că îmbolnăvirile se petrec din ce în ce mai des printre oameni? Dacă s-a observat, nu a zis nimeni nimic. Toţi se gândesc că e stresul zilnic. E adevărat, acesta e o cauză aparent nesemnificativă, dar nu cred că e de neglijat. Oricum, sunt mai multe, cum ar fi alimentaţia iraţională, poluarea mediului, ritmul haotic al cotidianului citadin şi altele care încă nu-mi vin în minte…

O posibilă cauză, la care m-am gândit acum câteva luni, ar fi zgomotul oraşului (poluarea fonică), care nu mă atinge aproape deloc (decât la metrou, când mă plimb prin Bucureşti), dar multora li se poate scădea auzul din cauza asta. Nu credeţi? Întrebaţi-vă rudele de la ţară (în caz că le aveţi), de câte ori au fost prin oraş nu au fost deranjate de zgomote? Anul trecut discutam cu o prietenă despre nepoata ei, care a avut otită din cauză că mama ei, sora prietenei, urla la ea  fiindcă era stresată la serviciu şi a adus stresul de-acolo în casa ei. Acum cred că necazul a trecut, dar ţin minte că am adus în discuţie atacul energetic şi psihologic în cazuri asemănătoare. Deşi pare ceva abstract[izat], în realitate are un efect cât se poate de concret asupra organismului nostru. Poluarea, de orice fel este aceasta, este un atac la adresa organismului nostru şi există chiar înăuntrul nostru, la modul foarte serios şi propriu.

Uitaţi-vă din nou la cuvintele-cheie pe care le-am bănuit a fi tabu. Medicamentele respective sunt parte integrantă din această poluare. La fel şi alimentele artificiale, dulci(urile), aditivii, E-urile etc. Mai e nevoie să mai spun? Dacă vreţi să ştiţi care sunt acele medicamente, trebuie să precizez că lista e parţial preluată dintr-un e-mail pe care l-am primit de la cineva, iar acel e-mail nu are o sursă anume, deşi se plimbă prin mediul virtual românesc.

  • Un prim exemplu este siropul de tuse cu Clobutinol. Acesta, după ce a fost folosit intens timp de peste 40 de ani, a fost interzis în 2007, constatându- se că produce dereglări ale bătăilor inimii. Iată câteva dintre numele sub care a fost folosit: SILOMAT, CLOBUTINOL, STADA, TUSSED, ROFATUSS, NULLATUSS.
    În România, medicamentul SILOMAT pe bază de CLOBUTINOL, produs de către compania BOEHRINGER INGELHEIM, a fost disponibil în farmacii fără prescripţie medicală până în 2007. Apoi acesta a fost retras de pe piaţă şi în ţara noastră, în urma unei directive a Agenţiei Europene pentru Evaluarea Medicamentelor.
  • Sprayul pentru astm ISOPROTERENOL, comercializat sub numele de ISUPREL, a ucis în anii `60 în jur de 3500 de pacienţi. Cu toate acestea, el se comercializează în continuare în ţara noastră şi este prescris în diverse afecţiuni ale inimii.
  • Medicamentul STILBESTROL a fost dovedit ca producând tumori uterine şi mamare la femei şi a fost scos de pe piaţă în unele ţări europene. În România, este produs şi comercializat de patru companii farmaceutice: Amniocen, Farmacom, Imedica, Mediplus Exim.
  • Un scandal legat de cunoscutul Paracetamol a avut loc în Anglia, în 1971. 1500 de pacienţi au fost internaţi în spital după ce au luat Paracetamol. Cei mai mulţi au avut probleme şi mai mari în spital din cauza tratamentului ulterior.
  • În SUA, medicamentul ORABILEX a creat boli de rinichi care au dus la moarte.
  • Somniferul CONTERGAN a făcut ca zeci de mii de copii să se nască degeneraţi fizic. În Germania, în anul 1958, producătorul acestui „medicament” a trimis peste 40.000 de scrisori doctorilor, convingându- i că acesta este cel mai bun somnifer pentru gravide şi mame care alăpteaza copii. În ciuda scandalului legat de Contergan, concernele farmaceutice au continuat să vândă otrăvuri la gravide şi copii. În 1978, s-a făcut cunoscut public că medicamentele PRIMODOS, AMONORN, DUOGYNON, BEBENDOX şi BNDECTIN au condus la malformaţii ale nou-născuţilor.
  • În 1970, au fost scoase de pe piaţă tranchilizantele PRONAP şi PLAXIN, pentru că produceau moartea nou-născuţilor.
  • TRILERGAN a fost confiscat de poliţie, în 1975, în Italia, pentru că producea hepatită (deci hepatita nu vine neapărat de la un virus, aşa cum se crede).
  • FLAMANIL, un medicament reumatic, a fost retras în 1976 de pe piaţă, după ce s-a constatat că duce la pierderea conştiinţei. Acest medicament se comercializează în continuare în Spania.
  • În 1979, a fost recunoscut în mod oficial că VALIUM creează dependenţă, chiar şi în doze mici. Mai mult de 15% din americanii adulţi luau regulat Valium.
  • Inhibitorii de apetit PRELUIN şi MAXITON au fost scoşi de pe piaţă, în Germania, după ce s-a constatat că afectau grav inima şi sistemul nervos.
  • Medicamentul pentru afecţiuni ale inimii ERALDIN, prescris între 1970 şi 1975 la un număr de peste 100.000 de britanici, a cauzat daune la ochi şi intestine, precum şi numeroase decese. ERALDIN există în farmaciile româneşti.
  • S-a constatat că antinevralgicul PHENACITIN, care s-a vândut în lume sub 200 de nume diferite, împiedică funcţionarea rinichilor, chiar distrugându-i complet, produce tumori la rinichi şi distruge globulele roşii din sânge. Un alt antinevralgic, AMYDORPHIRIN, a fost interzis în peste 160 de ţări (nu în toate, în multe se mai vinde încă), fiindcă împiedică formarea celulelor albe din sânge, ceea ce conduce la moarte. Antinevralgicele şi antireumaticele TANDERIL şi BUTAZOLUDIN (CIBA-GEIGY) au condus în întreaga lume la moartea a peste 10.000 de pacienţi.
  • Unul dintre cele mai populare medicamente din România, ALGOCALMINUL, este unul dintre cele mai otrăvitoare remedii de pe piaţă. ALGOCALMINUL este interzis în majoritatea ţărilor şi drastic restricţionat în restul statelor. Medicii spun că medicamentul poate provoca o boală fatală, care distruge celulele din măduva osoasă, aflate în strânsă legătură cu celulele sangvine. Din cauza lipsei de informare, românii profită de preţul accesibil al medicamentului, cumpărându-l la scară largă, chiar dacă în ţări precum Belgia, acesta este trecut la categoria otrăvuri.
  • În 1978, medicamentul complet nefolositor OXICHINOLIN, prescris în probleme digestive, a provocat un scandal mondial: peste 30.000 de oameni au orbit ori le-au paralizat picioarele după administrarea sa. Acest medicament a provocat şi numeroase decese (peste 1000 numai în Japonia).
  • În 1977, a fost retras de pe piaţă PHENFORMIN, un medicament pentru diabetici, după ce făcuse peste 1000 de victime în fiecare an!
  • RASPERPIN, medicament împotriva hipertensiunii, creşte de trei ori riscul de cancer la sân, creează coşmaruri şi depresii şi se bănuieşte că produce tumori la creier, la hipofiză, la piele, la ovare şi la uter.
  • New York Post a scris că peste 852 pacienţi cărora le-a fost injectat medicamentul pentru inimă, EPINEPHEREN, au decedat.
  • Daily Telegraph a făcut cunoscut, în 1983, că anestezicul HYPNOMIDATE a condus, într-un spital de urgenţă din Glasgow, la o creştere rapidă a deceselor. Medicii au refuzat, însă, să publice numărul deceselor în rândul celor care au urmat tratamentul cu acest medicament. În Romania, încă se mai foloseşte în spitale, anestezic administrat ca soluţie injectabilă.
  • În 1983, în Suedia, au fost publicate dosare secrete de la firma CIBA-GEIGY, din care reiese că concernul era informat de moartea a peste 1182 de persoane din cauza antireumaticelor BUTAZOLIDIN şi TANDERIL. După alte surse, cifrele adevărate ale deceselor în urma acestor medicamente este de peste 10.000. La noi în ţară, se comercializează încă TANDERIL ca medicament antireumatic.
  • New York Times a scris, în 1984, că medicamentul SELACRYN 1980 a fost retras de pe piaţă după ce au fost recunoscute peste 510 cazuri de distrugere a ficatului şi de moarte.
  • După ziarul Guardian din 4 ianuarie 1985, medicamentul împotriva infecţiilor cu ciuperci Nizoral a condus la 5 decese şi la 77 de cazuri grave de boală.
  • În martie 1985, ziarul Neue Presse a raportat că FANSIDAR, medicament împotriva malariei, a condus la boli de piele grave, cu pericol de moarte. În România, medicamentul este recomandat de medicii parazitologi pentru tratarea toxoplasmozei. Se comercializează în farmacii.
  • În iulie 1985, ziarul Guardian scrie că somniferele LARGACTIL au fost scoase de pe piaţă pentru că au condus la disfuncţii grave ale creierului. Substanţa cunoscută şi sub numele de LARGACTIL sau TORAZINA este un neuroleptic de veche generaţie, utilizat înca în unele spitale de psihiatrie. Acesta are efecte dezastruoase asupra organismului. Cifra victimelor se ridică la un milion de oameni care s-au îmbolnăvit de dischinezie, dereglări ale aparatului locomotor sau au pierdut pentru totdeauna capacitatea de a controla muşchiul limbii sau întregul corp.
  • În decembrie 1985, concernul CIBA-GEIGY a fost pus în situaţia de a recunoaşte public că a falsificat datele a 46 de ANTIBIOTICE şi altor medicamente, când au fost cerute de Ministerul Sănătăţii.
  • În mai 1985, autorităţile din SUA şi Marea Britanie au interzis prescrierea de hormoni care stimulează creşterea, pentru că pacienţii care îi folosesc se îmbolnăvesc de infecţii nevindecabile, chiar la mulţi ani după aceea. Hormonii respectivi au fost obtinuţi din creierul morţilor!
  • În decembrie 1985, Guardian a raportat că antidepresivele MERITAL şi NOMIFENSIN produc oprirea rinichilor, anemie şi pneumonie. Nomifensin este prescris în România în cazurile consumatorilor de droguri. Tot în decembrie 1985, acelaşi ziar a raportat că peste 2000 de oameni s-au îmbolnăvit din cauza medicamentului Felden administrat pe cale rectală. Acest medicament se găseşte azi în farmaciile româneşti. 77 de pacienţi au murit, aproape toţi din cauza ruperii şi sângerarii intestinelor. Concernul PFITZER (producătorul Viagra) a declarat, ca şi mai înainte, că acest medicament este „suportat bine” de pacienţi.
  • Vaccinul HEXAVAC, folosit din anul 2000, cu care au fost vaccinaţi deja 1,5 milioane de copii în Germania, a fost scos în anul 2005 de pe piaţă, fiindcă „nu funcţioneaza cum s-a aşteptat şi nu oferă protecţie”. Asta e declaraţia oficială, probabil că producea boli sau moarte. Morţii şi cei rămaşi bolnavi pe viaţă din cauza vaccinurilor nu prea apar în presă. Şi în România a fost folosit acest vaccin, dar acum este retras de pe piaţă.
  • Vaccinul împotriva bolilor create de căpuşe, Ticovac, singurul vaccin de acest gen pentru copii, a fost scos în 2006 de pe piaţă, fiindcă producea febră puternică şi efecte secundare masive.
  • Medicamentul VIOXX al firmei MERCK pentru artroză şi dureri la încheieturi, luat de peste 120.000 de pacienţi în Germania, a fost scos în octombrie 2004 de pe piaţă, fiindcă producea atac de inimă şi boli de inimă. Deşi firma ştia de efectele negative cauzate de acest medicament cu mult timp înainte, nu au retras medicamentul de pe piaţă decât la presiunea autorităţilor. Acest medicament a fost retras şi de pe piaţa românească.
  • Antiinflamatorul PREXIGE al companiei NOVARTIS împotriva artritei a fost scos de pe piaţă, în august 2007, fiindcă mai mulţi pacienţi au murit dupa ce l-au luat. Medicamentul BEXTRA pentru artrită, de la firma Pfizer, a fost scos de pe piaţă în 2005, din cauza riscului major de atac de cord şi congestie cerebrală. Aceste medicamente nu au autorizaţie de punere pe piaţă în România.
  • ZELMAC, un medicament împotriva afecţiunilor digestive, care se vinde în România la ora actuală, produs de compania Novartis, a fost scos de pe piaţă în Germania, în aprilie 2007, deşi nici măcar nu fusese aprobat încă, fiind folosit ilegal de către unii doctori în scopul testării lui pentru industria farmaceutică.
  • Un scandal foarte mare cu multe victime: LIPOBAY, un medicament care scade colesterolul, a fost scos în 2001 de pe piaţă. Acesta cauzase sute de decese. Concernul BAYER, care l-a produs, a fost dat în judecată de peste 1000 de ori datorită acestui medicament.
  • THYREOTOM FORTE, un medicament pentru suplimentarea aportului de hormoni tiroidieni la pacienţi cu hipotiroidie, a fost scos de pe piaţă, în Germania, în 2005. În România, în continuare, este prescris de medici şi se găseşte în farmacii.
  • KETOTIFEN, un medicament pentru tratamentul de lungă durată în astmul bronşic alergic sau cu componentă alergică, bronşită alergică şi tulburări astmatice, a fost scos în 2006 de pe piaţă, în Germania, din cauza efectelor secundare. În România, se găseşte în farmacii.
  • TERFENADIN, un antialergic, a fost scos de pe piaţă în mai multe ţări europene. În România, se găseşte sub denumirea de HISTADIN, un sirop folosit în tratamentul simptomelor multor afecţiuni alergice şi în prevenirea şi tratamentul reacţiilor alergice la transfuzia de sânge.
  • TENUATE RETAT, un medicament care scade pofta de mâncare, a fost scos de pe piaţă, în Germania, în anul 2000.
  • MERZOL, un medicament pentru alergie solară, a fost scos de pe piaţă, în 2005, din cauza efectelor secundare grave.
  • FDA a recomandat, în 2000, firmei GLAXO-WELLCOME (notă blogger: numele sună asemănător cu GlaxoSmithKline, firmă cu acelaşi profil; conform Wikipedia, e aceeaşi… pont: click pe Controversy din link-ul dat, numărul 8 în lista din stânga, pentru cei care cunosc engleza) să scoată de pe piaţă medicamentul LOTRONEX pentru intestine, din cauza morţii unor pacienţi care au luat acest medicament.
  • EXANTA, bazat pe substanţa XIMELATRAGAN şi aprobat în 2004 împotriva trombozelor, a fost scos de pe piaţă în februarie 2006, în Germania, din cauza efectelor negative grave asupra ficatului. Acest medicament nu a fost comercializat la noi.
  • TROVAN, un antibiotic, a cauzat morţi şi vătămări grave, astfel încât a fost scos de pe piaţă după un singur an de zile. Deşi la testele dinainte de aprobare se constatase că Trovan dăuneaza ficatului, firma PFIZER nu a considerat că este periculos. Comentariul firmei: „Trovan a fost cel mai bine testat medicament de pe piaţă, cu mult mai bine decât penicilina, de exemplu”. Oare câţi morţi şi bolnavi creează medicamentele care nu sunt testate aşa de bine, dacă unul testat aşa de bine duce la moartea pacienţilor, fiind interzis după un an? Legat de acelaşi medicament, autorităţile nigeriene au dat în judecată Pfizer şi acuză compania farmaceutică de implicarea în moartea unor copii cărora li s-a administrat Trovan, în perioada în care acest medicament nu era încă aprobat, în timpul unei epidemii de meningită.
  • PARKINSAN, medicament împotriva maladiei Parkinson, de la firma BYK GULDEN, vândut de peste 130.000 de ori pe an, creează dereglări mari ale ritmului cardiac, care pun în pericol viaţa pacienţilor care îl folosesc. Se cercetează dacă va fi interzis. Firma se scuză cu citatul „Funcţionarea şi siguranţa lui au fost dovedite prin studii”.
  • Despre URETHAN, medicii spun că vindecă leucemia. S-a constatat, însă, că el creează cancer la ficat, plămâni şi măduva oaselor.
  • METHOTREXAT, de asemenea împotriva leucemiei, a produs tumori şi a dus la anemie gravă şi ruperea intestinelor. În România, este comercializat şi prescris în reducerea durerilor şi a tumefacţiilor articulare.
  • MITOTHAN, un alt medicament împotriva leucemiei, duce la moartea rinichilor secundari. La noi, se găseşte sub numele de LYSODREN şi este utilizat pentru tratamentul cancerului stratului exterior al glandei suprarenale. Este produs de laboratarele HRA PHARMA – Franţa.
  • Antibioticul ISONIAZID duce la moartea ficatului. Acesta este comercializat în România.
  • Antibioticul KANAMYZIN produce insuficienţă renală şi atacă nervii auzului.
  • BISMUT, medicament prescris împotriva diareei şi chiar şi a constipaţiei (sic!) produce intoxicaţii grave. În Franţa au fost cunoscute mai multe mii de astfel de cazuri.
  • În 1984, ziarul Daily Mail a reportat că medicamentul împotriva acneei, ROACUTAN, care se prescrie şi în prezent, a condus, la jumătate din copiii mamelor care l-au luat în timpul sarcinii, la malformaţii foarte grave. ROACUTAN este prescris în continuare de doctorii români.

Este interesant că tocmai Roacutan a fost ultimul din lista kilometrică, fiindcă aş vrea să scriu aici ce am citit mai demult într-un forum despre acesta, şi anume, că induce depresie şi chiar gânduri negre, inclusiv sinuciderea. Cea care a relatat prin ce a trecut a ţinut, totuşi, să puncteze un lucru, acela că într-adevăr te scapă de coşuri. Problema pe care o văd e următoarea: când avem pe Pământ atâtea plante medicinale, de ce să recurgem la medicamente sintetice, care adesea nici nu sunt demne de încredere? De ce trebuie să răbdăm efecte secundare negative, când putem să ne vindecăm mai bine, mai rapid şi chiar mai frumos? Da, există vindecare frumoasă… doar că nu o cunoaştem, fiindcă am fost obişnuiţi să înghiţim pe nemestecate toate „minunile” medicinii oficiale…

Dacă aţi ajuns până aici, trebuie să vă admir pentru răbdarea de care aţi dat dovadă. Dar dacă aţi sărit până aici, nu-i nimic, căci paragraful următor este mai important. După aceea puteţi să căutaţi mai multe pe Internet despre medicamentele otrăvitoare sau opusul lor, cele naturiste, dacă doriţi. Am învăţat de-a lungul timpului că informaţiile sunt peste tot, trebuie doar să fii atent la ele ca să le poţi recepta, indiferent dacă o faci vizual, auditiv sau altfel. Am să trec acolo unde voiam să ajung, cu precizarea că nu-s plătit pentru ceea ce fac, ci scriu acest articol pentru că eu cred că noi, ca oameni, avem dreptul la o viaţă sănătoasă şi împlinită, lipsită de dureri de orice fel.

E vorba de un produs oarecum comercial, dar pe care urmează să-l testez. Acesta se numeşte Colonix, am comandat două pachete, unul pentru mine şi altul pentru mama mea… pe care o văd că se chinuie cu durerile şi bolile ei. Citind acel site, nu mi-a venit să cred în ce hal putem să ne intoxicăm, fără să ne dăm seama, întreaga noastră viaţă purtăm nişte chestii atât de urâte încât nu-ţi vine să crezi măcar că ele există şi acestea sunt, cu siguranţă, cauzele primare ale oboselii aparent fără motiv (poţi să-i spui şi lipsă de energie), cât şi ale unor boli. Din câte am aflat, se pare că rezultatele vor fi vizibile într-o săptămână sau două, poate chiar mai rapid, iar un pachet durează o lună, în timp ce tratamentul recomandat este de trei luni, mai ales pentru prima curăţare. După cum se vede, pare scump, mai ales dacă adaugi Toxinout, dar e nepreţuit în comparaţie cu ceea ce câştigi în urma folosirii acestuia. Ştiu că scriu ca şi cum deja aş fi încercat produsul, dar voi vedea pe parcurs dacă într-adevăr funcţionează.

Între timp, aveţi grijă de voi. 🙂 Şi de sănătatea voastră.

Am murit şi am înviat

Titlul e metaforic, bineînţeles, datorită faptului că n-am mai scris aici de multă vreme.

Mă simţeam fără inspiraţie, sufocat de lipsa creativităţii, fiind prins într-o rutină care, de multe ori, nici nu mă prindea bine. În fiecare zi parcă aşteptam să vină muza la mine, făcându-mi o surpriză plăcută. Nu s-a întâmplat acest lucru.

Evident, am început să mă întreb dacă e ceva în neregulă cu mine. Am renunţat să mai intru pe forumuri, deşi înainte intram acolo zilnic. După aceea m-am scufundat într-o mare de filme. Mă uitam la cel puţin două filme pe zi. Pot să spun că cele străine, în afara SUA, sunt foarte bune. Încercaţi-le pe cele finlandeze, în special cele regizate de Aki Kaurismäki, sunt atât de ciudate, încât trebuie să fie foarte bune. 🙂 E suficient să te uiţi la The Man without a Past pentru a-ţi face o idee. Ciudatul şi normalul niciodată nu s-au împletit atât de bine.

Oricum nu aveam de gând să scriu despre filme, deşi niciodată n-a stricat. În timp ce scriam, am primit un tweet despre un site, lockerz.com, hm. Nu-mi surâde deloc ideea asta, de a face un cont doar de curiozitate. Şi aşa am zeci de conturi care probabil zac nefolosite sau au fost şterse. O să las baltă subiectul, nici despre site-uri nu voiam să scriu.

Voiam să scriu despre… mine. 😛 Interesant, n-am ce zice. Nu că aş vrea să mă justific pentru îndelungata absenţă în ale scrisului, dar… mi-am pus întrebări existenţiale. M-am întrebat cine sunt. Nu pot să zic că era o criză de identitate (chiar dacă cineva m-ar contrazice), m-am simţit mai degrabă că m-am întors în adolescenţă, în anii de liceu. Azi-dimineaţă m-am trezit amintindu-mi de două lucruri de-atunci.

Primul era că am fost acuzat de copiat în timpul unei lucrări la ora de geografie, materie care îmi plăcea atunci. Îmi amintesc perfect că mă jucam cu pixul pe partea de jos a băncii în care stăteam, fiindcă eram pe jumătate plictisit şi pe jumătate mă întrebam ce să mai scriu, fiindcă nu ştiam mai nimic despre erele geologice. Atunci profa s-a uitat la mine, din partea cealaltă a clasei, eu fiind în prima bancă, al doilea rând după geam, iar ea era lângă ultima bancă, rândul de lângă perete, şi m-a acuzat de plagiat. Nu cred că e nevoie să spun cât m-a enervat chestia asta. Evident, nici un coleg n-a crezut când am spus că nu copiam nimic, că eu doar mă jucam cu pixul în bancă… O colegă chiar mi-a spus: „Suntem doar noi aici, n-ai de ce să minţi.” La care eu am replicat: „Exact, de ce să mint?” Sau, cel puţin, sper că nu e o amintire fabricată de psihicul auto-indulgent, dar vorbele ei sunt chiar reale.

Al doilea era că l-am prins pe un coleg de-al meu copiind cu caietul în poală, iar aceeaşi profă nu s-a prins, deşi se plimba chiar lângă el… amândoi fiind în ultimele rânduri… profa cu spatele la el… sigur înţelegi tabloul. Eu ce-am făcut? Nimic. Am tăcut, pur şi simplu. Eram foarte nesigur. Ce să fac? Să-l dau de gol? Să-l las în pace? Nefăcând nimic, acum mi-e clar că alesesem varianta a doua. Dar pe-atunci nimic nu mi-era clar. Însă, în ziua în care s-au împărţit lucrările cu notele pe ele, colegul cu pricina lipsea şi m-am oferit să-i dau eu lucrarea. Avea o frumuseţe de 9 pe el. Cu o adnotare: „[…] dar te pierzi în detalii”. Parantezele arată că mai era ceva, dar nu ţin minte, însă ştiu că mă gândeam: „Nu s-a prins că detaliile sunt un indiciu că el ar fi copiat, dar pe mine dă vina fără să verifice”.

Atunci m-a trăsnit: dacă mă gândesc la aceste lucruri, e posibil ca eu să nu fi reuşit să fi trecut peste ele. Apoi, o mică voce îmi spune: „Depinde cum te gândeşti la ele. Cu pasiune sau cu detaşare?” Şi mi-am dat seama: un pic din ambele. Cumva, am ajuns la un echilibru. Pot să mă gândesc la trecut fără să mă las afectat de el.

Mi-am mai amintit de ceva: profesoara de matematică îmi spunea că, dacă fac „afacerea asta” cu ea, s-a zis cu încrederea şi cu … ceva, nu mai ştiu ce zicea. Ştiu că mă gândeam: „Toate astea, de la o simplă privire superficială”. În acelaşi timp, mă miram cum se poate copia la matematică, având în vedere că e o materie care îţi cere să gândeşti…

O altă profă, nu ştiu cum de i-a trecut prin cap, tot în timpul unei lucrări, s-a dus la banca mea şi a înhăţat caietul şi cartea de deasupra ghiozdanului, care erau închise. Aveam obiceiul să le pun deasupra, că aşa mi-era comod, să nu mă chinui să le bag înăuntru. Colegii, când au văzut ce scotea „magiciana”, au scos un „uău” la unison. Dar, să vezi, tot ea a zis că sunt închise. Circumstanţă atenuantă, dar convingătoare, cel puţin în cazul ei. Şi colegii ziceau de ea că e proastă. Alţi superficiali.

Nu ştiu de ce am scris aceste lucruri. Mi-am dat seama că mă pierd în detalii şi că risc să pierd ideea. Oricum, se leagă de chestia mea cea existenţială. Acţiunile ne definesc? Alegerile? Trecutul? Amintirile? Te-ai simţit vreodată că treci prin nişte rotiţe zimţate cărora nu le pasă de ce crezi tu, că ar trebui să laşi una sau alta la o parte, în timp ce-ţi doreai cu disperare să te concentrezi într-un anumit punct? Ei, cam asta am simţit eu… Azi, abia azi, după o pauză letargică de luni întregi de inactivitate, nu numai pe blog, dar şi în viaţă. Parcă am primit un ghiont din neant ca să mă trezesc. Şi uite-aşa mă pomenesc că scriu azi, după ce m-am simţit secătuit de inspiraţie o lungă perioadă de timp.

Acum sunt aici şi zic DA vieţii şi creativităţii. Welcome back. 🙂

Concurs – prima etapă

V-am zis că m-am înscris la un concurs. Am şi scris articolul pentru prima etapă. Sper că n-am scris chestii aiurea. 😀

Sunt foarte curios să văd ce părere aveţi. Dacă aveţi ceva de criticat, nu ezitaţi. Am recitit şi chiar am aberat, cel puţin în primele rânduri. Dar ăsta e felul meu de a fi: aburitor. 😆