Arhive blog

De la 2009 la 1999

Mă uitam la lista mea de filme văzute din contul meu de pe imdb.com şi mă tot uitam cum e aranjată pe ani, iar când am ajuns la filmele anilor 1990, mi-am dat seama cât de melancolic pot să fiu când mă apucă amintirile dintr-o dată, gândindu-mă cât de dor mi-e de aceşti ani… Filmele sunt faine, dar amintirile sunt nepreţuite.

Anii 1990 reprezintă copilăria şi ce am trăit atunci. Reprezintă lipsa grijilor şi un viitor optimist. Reprezintă multă muzică şi multă culoare. Reprezintă libertate şi progres. Reprezintă multe lucruri, dacă mă întrebaţi…

Iar eu stau aici şi rumeg impresiile mele de-atunci. Mă întreb câteodată, de parc-aş fi un moş, cum de trece timpul aşa de repede. Îmi amintesc cum mă lăsam furat de mirajul noului pe care-l arăta anul 2000, dar nu şi de isteria mass-mediei dată de virusul Y2K care promitea sfârşitul erei electronice. În caz că aţi uitat de acel virus, ăla e „responsabil” pentru averile făcute rapid de către unii informaticieni şi „profeţi” ai sfârşitului lumii. A, nu ştiţi nimic acum, fiindcă unii dintre voi s-ar putea să nege că s-au lăsat păcăliţi atât de uşor. Aţi uitat şi de „profesorul” Hrâncu (sau cum naiba îl chema) care prezicea un cutremur cu multă convingere? A nu se confunda cu inginerul Istrate, care chiar ştie meserie. Oricum, el a reuşit să stârnească isteria românească legată de un „iminent cutremur care va veni cât de curând”.

Aţi văzut cât de uşor pot fi păcăliţi oamenii? E clar de ce: fiindcă ei nu se obosesc nici cât negru sub unghie să facă verificări elementare pentru a confirma sau infirma diverse informaţii. Odată cu internetul, am intrat într-o viteză de neoprit, unde nu mai putem digera diferite informaţii venite din mai multe surse, zicându-ne că, dacă trei oameni spun acelaşi lucru, atunci acel lucru trebuie să fie adevărat. Nu, oameni buni, nu, chiar deloc. Sursele acelea e posibil să fie la fel de credule ca voi, şi atunci ce vă faceţi? Trebuie să fiţi sceptici, asta e o chestie atât de mică şi atât de salvatoare de psihic, încât oamenii nici măcar n-o iau în considerare când primesc informaţii care li se par lor că-i privesc direct…

Pare absurd ce zic? Nu e numai absurd, dar e cât se poate de real. Asta ar trebui să vă pună pe gânduri. Cine ştie câte ştiri mai sunt îngurgitate la ora asta fără prisma spiritului critic? Câţi oameni pică în capcanele escrocilor din cauza simplului fapt că nu fac verificări? Mulţi, îngrozitor de mulţi.

Ai fi crezut că am evoluat în aceşti ani. Nu, am rămas aceiaşi naivi dintotdeauna. Îmi pare rău să văd asta ca pe o stagnare în locul unui progres…

Anunțuri

Cel mai bun Windows

O să credeţi din titlu că mă refer la 7. Ei bine, nu. Am aflat că spionează utilizatorii, aşa că l-am lăsat baltă şi am băgat Windows XP SP3 Ultra Edition (căutaţi pe isohunt.com). Asta se întâmpla pe 22 sau 23 iulie, nu mai reţin exact. Am şi uitat că aveam blog, cum mi se întâmplă de câte ori sunt prea concentrat pe unele lucruri…

Mai şi uit că exist, câteodată. Credeţi că e imposibil? Când eşti atât de concentrat asupra unor chestiuni care te presează foarte tare, chiar tinzi să uiţi de faptul că soluţia e în tine, de faptul că poţi întoarce situaţia în favoarea ta… Şi problema e că nu reuşesc să-mi dau seama ce pot face ca să schimb o situaţie anume, care mă stresează de câteva luni… şi ştiu că nu e bine să te gândeşti mereu la problemă, de aceea încerc să-mi distrag atenţia făcând diverse activităţi, însă când gândurile îmi revin la problemă, mă blochez şi atunci… soluţia refuză sau întârzie să vină…

Şi atunci, ce naiba pot să fac? Să mă împuşc, eventual. Sau să aştept să-l omoare careva pe ăla care mi-a pus problema în cap şi se rezolvă…

În căutarea inteligenţei

Sau a drumului meu. Nu mai înţeleg nimic. Viaţa e mare, incomensurabilă şi văd oameni care se poartă de parcă ar fi cine ştie ce chichineaţă uşor de dezlegat… Niciodată nu încetează să mă uimească atitudinea asta. Ce vreau eu să spun că viaţa chiar poate fi construită cu propria răspundere, cu propriile mâini, cu suflet, inimă, pasiune, altfel haosul te dărâmă… Atâta vreme cât ai încredere în vocea ta lăuntrică (poţi să-i spui intuiţie), poţi merge pe cărarea ta, neabătut, ferit de pericole, chiar dacă mergi în mijlocul lor. Văd oameni care nu fac nimic din ce le place, parcă s-ar urî pe ei înşişi… Mi-ar plăcea să văd mai multă flexibilitate, mai multă plăcere în ceea ce fac, astfel încât să nu se plictisească… 🙂 Să se joace din când în când, ca nişte copii, fără a se gândi prea mult la scor… Cine spune că viaţa e grea nu ştie că tocmai realitatea e cel mai uşor lucru de schimbat… abia după ce te-ai schimbat pe tine însuţi, lucru care poate fi extrem de greu… Cum să te cunoşti pe tine însuţi? Cum să-ţi dai seama de ceea ce ai de făcut? Avem la îndemână o soluţie: non-mintea… e ceva dincolo de minte, un fel de conştiinţă superioară minţii, din cauza simplului fapt că mintea e un instrument. Dacă reuşeşti să ieşi din minte, e mare lucru. Ce e non-mintea? E ceva foarte greu de înţeles, nici Osho însuşi nu a reuşit să găsească cuvintele potrivite pentru a o descrie. Eu cred că e un fel de trăire mistică, ceva în genul, dar se poate întâmpla şi într-o secundă, încât nu ştii dacă ai trăit asta sau nu.

Cele de mai sus le-am scris acum câteva zile şi eram sigur că faceam pauză de o oră şi că n-o să uit ce voiam să zic… Uite că au trecut zile şi am uitat ce voiam să zic… Ultimele zile au fost destul de încărcate pentru mine. Dar acum nu mai contează, redau citatele din Osho care mă binedispun. Pagini întregi, o să ocup multe posturi cu ele. 😀 Grăit-a maestrul:

Te va mira să afli că şcolile, colegiile şi universităţile nu există, de fapt, pentru a te ajuta să fii inteligent – nu, deloc. Am avut mulţi ani legături cu universităţile ca student, şi apoi ca profesor. Cunosc foarte bine structura internă a sistemului educaţional. Acesta nu e preocupat în a crea inteligenţă la oameni. Bineînţeles că el urmăreşte să creeze eficienţă, dar eficienţa nu e inteligenţă, e mecanică. Un computer poate fi foarte eficient, dar nu e inteligent.

Să nu crezi niciodată că eficienţa şi inteligenţa sunt sinonime. Inteligenţa e un fenomen total diferit. Eficienţa nu e inteligenţă, este specializare mecanică. Universităţile se preocupă de crearea eficienţei astfel încât studenţii să ajungă funcţionari mai buni, birocraţi şi manageri mai buni. Pe ele nu le interesează să creeze inteligenţă, de fapt sunt total împotriva inteligenţei (eXstatic: asta, ca să se înţeleagă de ce şcoala, în general, mi se pare deprimantă). Întreaga structură a sistemului educaţional de peste tot în lume urmăreşte să-i facă în stare pe oameni să memoreze tot mai multe lucruri.

Memoria e un biocomputer. Inteligenţa e un fenomen total diferit. Inteligenţa se naşte din meditaţie, inteligenţa se naşte din răzvrătire. Inteligenţa nu se naşte din memorie. Dar examenele din facultate se preocupă doar de memorie. Cel care are o memorie mai bună este considerat mai inteligent. Dar se întâmplă de multe ori ca oamenii proşti să aibă memorie bună, iar cei inteligenţi să nu stea foarte bine la capitolul memorie.

Thomas Edison nu se putea lăuda cu o memorie bună. El a inventat sute de dispozitive ştiinţifice, mai multe decât oricine dinainte de el. Numărul invenţiilor lui este enorm, incredibil. Invenţiile lui se folosesc zilnic. Printre ele se numără: placa de gramofon, radioul, becul electric, ventilatorul, difuzorul. Toate acestea sunt creaţia unei singure persoane – Edison. Însă el stătea prost cu memoria, atât de prost, încât o dată a uitat chiar şi cum îl cheamă – ceea ce este într-adevăr foarte greu! E aproape imposibil să uiţi cum te cheamă. Dacă poţi să uiţi cum te cheamă, poţi să uiţi tot. El a reuşit să facă lucrul cel mai puţin probabil.

În Primul Război Mondial, raţionalizarea a apărut pentru prima dată în America, şi el stătea la coadă ca să-şi ia cartela de raţii. Încetul cu încetul, a ajuns la ghişeu. Funcţionarul a strigat: „Thomas Alva Edison!”. Iar el s-a uitat în jur, de parcă altcineva era strigat.
Un om l-a recunoscut şi i-a spus:
– Din câte ştiu, dumneavoastră sunteţi Thomas Alva Edison. De ce vă uitaţi după altcineva?
Edison a spus:
– Aveţi dreptate! Uitasem de tot! Îţi mulţumesc mult că mi-ai adus aminte. Da, eu sunt Thomas Alva Edison.

Soţia lui trebuia să păstreze ordinea, pentru că în camera lui era în permanenţă un haos şi, ori de câte ori voia să găsească ceva, îi lua zile întregi ca să-şi dea seama unde era. Uita tot. Se putea să fi inventat ceva şi să înceapă să-l inventeze din nou. Soţia lui îi amintea: „Ai făcut asta! E deja pe piaţă!”.
Scria pe hârtie tot ce-i venea în minte, iar apoi pierdea hârtiile, le rătăcea ici şi colo. Soţia lui i-a spus (eXstatic: acum sunt curios care îi e numele, deşi poate nu are importanţă): „Ar fi mai bine dacă ai avea un carnet de notiţe”. „Bună idee!”, a spus el. „Oare mie de ce nu mi-a trecut niciodată prin cap?”. Însă pe urmă a pierdut carnetul cu totul! A spus: „Uite ce se întâmplă când mă iau după tine. Când rătăceam hârtiile, măcar mai găseam câteva, dar acum mi-am pierdut toate însemnările!”.

Nici Albert Einstein nu avea o memorie bună. În şcoală a picat la multe examene pentru că nu putea să memoreze nimic. Cel mai mare matematician din toate timpurile nu era în stare să numere sume mici de bani. Trebuia s-o ia mereu de la capăt. Odată mergea cu autobuzul. I-a dat conductorului nişte bani şi acesta i-a dat restul. El a numărat o dată, de două ori, de trei ori, şi de fiecare dată ajungea la alt rezultat, aşa că a început să numere a patra oară. Conductorul, care se uita la el, i-a spus: „Ce-i cu dumneata? Nu ştii să numeri?”. Einstein a răspuns: „Da, sunt cam slab la matematică”. Omul ăsta, care a elaborat matematicile superioare, nu era în stare să numere sume mici de bani. Intra în baie şi nu ieşea ore întregi pentru că uita unde era şi că trebuia să iasă. Un prieten de-al meu, Dr. Ram Manohar Lohia, s-a dus în vizită la el. Prietenul meu mi-a povestit: „A trebuit să aştept şase ore, pentru că era în baie! Soţia lui se tot scuza: «E în baie, e încă în baie». «Dar ce face în baie?» am întrebat. «Nimeni nu ştie… dar dacă e deranjat, se supără foarte tare şi începe să arunce cu lucruri! Dar mereu uită; ori de câte ori intră acolo, uită să mai iasă. Acum trebuie să aşteptăm. Când i s-o face foame sau sete, o să-şi aducă aminte». «Dar ce face acolo?» am mai întrebat o dată. Soţia lui (eXstatic: cred că e Mileva) a spus: «Şi eu am fost curioasă să ştiu. La început mă uitam pe gaura cheii ca să văd ce face. Stătea în cadă şi se juca cu baloanele de săpun! Când l-am întrebat ce face, mi-a spus: Să nu mă deranjezi, niciodată să nu mă deranjezi, pentru că datorită jocului cu baloanele de săpun am descoperit Teoria relativităţii. Jucându-mă cu baloanele de săpun, am înţeles că Universul se dilată, exact ca un balon de săpun. Se tot dilată şi, într-o zi, va pocni – exact ca un balon de săpun!»”.

De-a lungul secolelor, au existat mii de genii cu memorie proastă şi mii de oameni care aveau memorie fantastică şi inteligenţă deloc – pentru că memoria şi inteligenţa vin din surse diferite. Memoria face parte din minte – inteligenţa face parte din non-minte. Inteligenţa face parte din conştiinţă, iar memoria face parte din creier. Creierul poate fi antrenat, nu inteligenţa. Universităţile creează impresia greşită că memoria este inteligenţă. Nu este.

Acest întreg sistem educaţional e menit să distrugă inteligenţa sau să-i abată pe elevi de la inteligenţă către memorie. Memoria este utilă. Inteligenţa este periculoasă; ea nu are nici o utilitate pentru cei învestiţi (eXstatic: traducătoarea a scris investiţi) cu drepturi, pentru autorităţi. Dintotdeauna oamenii inteligenţi s-au dovedit a fi oameni dificili din cauza inteligenţei lor. Ei nu se înclină în faţa prostiilor. Iar societatea noastră e plină de superstiţii, de prostii. Se răspândesc tot felul de prostii în numele religiei, al politicii, al literaturii, al artei.