Ce ştim?

Că nu vom şti nimic. Nu vom şti nici cum e Dumnezeu, fiindcă nu-l vom înţelege vreodată. Dar ce am învăţat eu? Că el n-are nimic în comun cu oamenii. Nu i se pot da etichete pe care le primesc oamenii… iar dacă e aşa, atunci nici oamenii n-ar trebui etichetaţi, nici de bine, nici de rău… Eu cred în Dumnezeu, cred că e şi neînţeles… De ce zic asta? Fiindcă mă uit la citatele biblice din acest link, descoperit pe un status din lista mea de contacte. Oricum, ştiu că ateii vor savura acest „spectacol”. Cu toate acestea, parcă Dumnezeu se apropie (în imaginaţia unora) de un om îmbătat de puterea aşa-zis deplină (ştiu eu ce nu poate controla). Dumnezeu nu e perfect, deci nu e cum zic credincioşii.
Citatele acelea arată doar o parte din ceea ce este El… Nu e o fiinţă, nu e cineva uman, e doar Spirit… Unul cam capricios, ce-i drept. Însă partea nu poate explica întregul. Deşi întregul poate explica partea. 🙂 O vorbă de duh poate spune multe… Uitaţi-vă la toţi oamenii din jurul vostru. Uitaţi-vă la voi înşivă. Uită-te adânc înăuntrul tău, în sufletul tău, în inima ta. Am citit undeva că Dumnezeu şi-a scris cuvintele în noi (adică noi purtăm Biblia în inimă, deci ştim ce vrea, însă nu vrem să recunoaştem). Asta înseamnă că toţi suntem mici părticele din Dumnezeu. Asta arată că noi suntem simpli, iar el super-complex. El vede lucruri pe care nu le putem vedea şi de aceea ne e uşor să-l acuzăm. Cu toate acestea, faptul că suntem vii ne face complet imprevizibili. Ce să mai spunem de El… 🙂 Căci El e mai mult decât viu.

Pot doar să zic că credinţa nu are de-a face cu raţiunea, ci cu inima.

Dar mulţi preoţi nu cred în Dumnezeu. Ei pretind că au credinţă, dar cei mai mulţi sunt mincinoşi, puţini au cu adevărat credinţă. De exemplu, pentru a fi cu adevărat preot, trebuie să respecţi câteva chestii elementare, precum lepădarea de avere. Adică trebuie să fii sfânt. Or, pentru a fi sfânt, trebuie să fii altfel decât ceilalţi oameni, de neînţeles. În societatea în care trăim ne-am obişnuit cu ideea că nu există sfinţi şi că e normal ca preotul să vrea să fie ca ceilalţi oameni… Dar, pentru Dumnezeu, nu e normal ca preotul, deci slujitorul Său, să strângă bani decât pentru folosul altora, nu propriu. Adică e o aiureală ca un preot, un aşa-zis exemplu al creştinismului, să aibă o maşină care valorează minim 5000 de euro. Or, cu banii aceştia se putea face o adevărată operă de caritate pentru săraci. Căci Dumnezeu i-a binecuvântat pe săraci (bine, nu pe toţi, doar pe cei care şi-au dovedit credinţa). Bineînţeles, o credinţă adevărată în societatea asta e un adevărat pericol pentru conducerea politică, căci anihilează concurenţa, iar dacă e anihilată concurenţa, atunci sistemul se prăbuşeşte, îşi pierde utilitatea. Şi atunci ce să facem? Facem alt sistem, unul mai bun, fireşte. Şi pentru asta e nevoie de alte legi. Nu cele politice, care majoritatea sunt absurde. (De unde ştim asta? Din inimă.)

Oamenii zic că vor conducători competenţi, care să-i scoată din problemele lor. Ei, aici lor le scapă ceva esenţial. Nu au nevoie de nici o conducere, au nevoie doar de ei înşişi, au mai multă putere decât îşi închipuie. Problema e că aşa-zişii conducători au avut grijă să bage frica în oameni, astfel încât să le distrugă inteligenţa, or fără ea nu poţi fi îndeajuns de liber ca să te poţi organiza şi să organizezi adevărate comunităţi. Or, pentru toate astea e nevoie de inteligenţă.

Cum îţi dai seama dacă eşti inteligent? E simplu: cu cât mai des pui întrebări, chiar şi cele aşa-zis prosteşti (nu prea cred că există întrebări prosteşti), cu atât îţi antrenezi mintea, căci a întreba şi a răspunde presupune efort mental, chiar mai mult decât acţiunea singulară de a întreba sau de a răspunde.
[Edit: Bine, inteligenţa nu se limitează numai la ce am spus eu mai sus, dar cred că e un început bun.]

Creştinismul de azi e fals. Nu credeţi că aceasta e cauza problemelor pe care le avem azi? Eu vreau să aud mai întâi câteva răspunsuri, cu cât mai creative, cu atât mai bine.

Ţin minte un citat: „Calea spre Iad e largă şi merg mulţi pe ea. Dar calea spre Rai e îngustă, presărată cu pietre şi spini, puţini merg pe ea.” Este aproximativ citatul, dar e de la Iisus. Şi uite cum, chiar şi după 2000 de ani, răzbate adevărul acelor vorbe… „Cine are ochi de văzut, să vadă. Cine are urechi de auzit, să audă.” – tot Iisus.

Încercaţi să vă imaginaţi ce s-ar întâmpla dacă s-ar desfiinţa concurenţa…

Disclaimer: Nu sunt sfânt, dacă vi se pare că sunt altfel ca alţi oameni. Sunt un observator, un om obişnuit, doar că n-am nimic cu religia, însă ideea de creştinism adevărat e o utopie, fiindcă e foarte frumoasă şi foarte dreaptă. Însă Biblia (probabil Noul Testament acoperă mai mult creştinismul decât cel Vechi) nu reflectă creştinismul întru totul. E cam greu de explicat aici. Mă gândesc doar că vorbele lui Dumnezeu, cele din Biblie, au nevoie de câteva completări. N-am nimic nici cu biserica, deşi ştiu că e falsă. Vreau doar să nu am tangenţe cu fanaticii. Ce mai rămâne? Dumnezeu e neînţeles, preoţii îşi fac de cap, ateii sunt convinşi de propriile lor idei (insuflate de cine?), credincioşii îşi închipuie că Dumnezeu a spus totul în Biblie şi că e perfect… Am uitat ceva?

Vrei o poveste bună?

Uite una. 🙂 Chiar aici.

Vechituri scrise

Ca de obicei, scriu ce am scris pe foi… 🙂

***

Chitara – zdrăngăneală de visător… În momentul acesta (undeva în noiembrie) nu mă încearcă nici o profunzime a gândirii… Există mai multe feluri de realitate: cea pasivă (când noi facem lucrurile să se întâmple), cea activă (când noi ne lăsăm în voia întâmplării), cea liniară (când ştim ce va urma), cea turbulentă (când e plină de neprevăzut). Până acum, am „vorbit” de realitatea exterioară. Mai este şi cea interioară, care o influenţează considerabil pe cea exterioară şi, cu toate acestea, nimeni nu-şi dă seama de aceste lucruri. Chiar şi realitatea interioară poate fi clasificată astfel: cea conştientă (gândurile, năzuinţele, ţelurile, idealurile etc.) şi cea inconştientă (visele pe care le avem în timpul somnului), care poate fi influenţată de partea conştientă şi, în acelaşi timp, s-o influenţeze. De aici putem trage concluzia că realitatea interioară conştientă, în parte şi cea inconştientă, este cea mai mare putere oferită omului… şi atât de necunoscută… Pentru că (nu-i aşa?) partea inconştientă are legătură directă cu subconştientul, care este legătura noastră cu Dumnezeu…

M-ai văzut pe un câmp necunoscut, niciunul din noi nu ştia ce să facă. Tu ai luat iniţiativa de a vorbi cu mine, fiindcă restul lumii a dispărut şi am apărut eu, ai simţit ceva. Nu ştiu la ce te gândeşti, pot doar să bănuiesc. Chiar şi aşa, nu îndrăznesc să zic ce bănuiesc, fiindcă sunt conştient că s-ar putea să fie numai gândurile mele, nu şi ale tale, iar eu n-aş vrea să fiu greşit înţeles. Nimic nu e întâmplător, multă lume simte asta. Dar nimeni nu ştie cum să interpreteze coincidenţele care-i apar în cale, fiindcă n-am fost învăţaţi cu semnificaţiile acestor întâmplări ce ne atrag atenţia în mod deosebit. Şi uite aşa pierdem o grămadă de ocazii interesante, irosindu-ne viaţa fără să ştim cu ce am greşit. Şi atunci, de ce să nu acceptăm orice ajutor sau lecţie pentru a învăţa acele semnificaţii? Fiindcă raţiunea spune că e imposibil ca hazardul să fie atât de ordonat… Zău? Uitaţi-vă la Univers, câtă ordine conţine… Şi doar s-a născut din explozia unui atom! Vă daţi seama? Explozia care duce la ordine! Ce paradox mai mare ca acesta veţi găsi? Fiţi atenţi la orice întâmplare din viaţa voastră, s-ar putea să aibă semnificaţii mai profunde decât vă închipuiţi. Simplul fapt de a informa pe cineva în legătură cu ceva poate schimba nespus de multe lucruri. Sunteţi mai importanţi decât credeţi. Şi doar toţi suntem făcuţi din stele (Universul s-a născut dintr-un atom, deci e posibil ca fiecare atom să aibă Universul lui, la propriu)…

Gânduri, gânduri. Îmi place să aberez. De-asta sunt la filosofie, să aberez la greu. :))) Eu sunt gay şi îi invidiez pe bisexuali. Cred că şi ceilalţi gay îi invidiază pe bi, dar nu vor să recunoască asta, ba chiar îi critică şi îi etichetează drept „târfe masculine” sau ceva de acest gen. Este extraordinar cum le place românilor să judece şi să pună etichete înainte să cunoască situaţia cu totul… Toţi mergem pe principiul „eu am dreptate, tu nu” şi în graba asta haotică uităm să fim umani şi să-i vedem pe ceilalţi ca pe oameni, nu ca pe categorii… sau standarde… Dar ce să facem? Eu aş propune schimbarea atitudinii fiecăruia, dar se pare că spiritul de turmă e prezent pretutindeni, nimeni nu îndrăzneşte să gândească de capul lui, de teamă că o să fie etichetat drept „prost” şi atunci preferă să copieze mentalitatea altora, în speranţa acceptării persoanei lor de către ceilalţi… Jenant, îmi bag picioarele în aşa-numita comunitate omenească… că o fi cartier, oraş, nu mai contează, toţi suntem absorbiţi de problemele altora (!) în loc să ne preocupe mai mult ale noastre… Ce să zic… Cred că şi eu fac cam aşa, în acest moment, dar deocamdată mă mulţumesc cu o descărcare literară…

Priviri, priviri… unele galeşe, altele curioase. Să sperăm că nu voi întâlni şi una ostilă. Nici nu cred că o să am timp de aşa ceva. Cred că o să ignor, nu ştiu. Dacă le spun oamenilor să se ferească de Hare Krishna, oare ce vor face? Oare cum trăiesc oamenii cu sindromul Tourette? Ce se întâmplă cu cei idealişti, spirituali, aflaţi în confruntare cu cei materialişti? Contradicţiile sunt una şi aceeaşi, nu? În acest caz, lupta n-are rost…

Cineva a spus că raţiunea e o formă de tortură. Se pare că e una psihologică… Duhule din lampă, unde eşti? Vreau să fiu un geniu! O superputere a minţii omeneşti!

23 noiembrie, vineri. De-abia aştept să plec acasăăăă…….. Nu te mai chinui cu gânduri negre din trecut, acum eşti altfel, ţine minte asta! De ce te chinui? Nu ştiu! Ce fain e să ai un laptop, dar parcă e şi mai fain să mergi în Elveţia, ţara ta preferată… să revezi familia aceea care ţi-a făcut viaţa atât de frumoasă… Să revezi Alpii parcă e şi mai bine, să-ţi aduci aminte de tine când erai copil… Frumoasă, dulce copilărie… Lumea scrie cu spor la curs, eu îmi scriu gândurile aiurea… 😐 Se vede că s-a schimbat ceva, nu-i aşa? Dar observ că sunt prea schimbat ca să revin la starea iniţială… Parcă intuiţia îmi şopteşte să-mi schimb scrisul, nu ştiu de ce. Dar o ascult, căci e bună, de câte ori am ascultat-o mi s-a întâmplat ceva bun de fiecare dată. 🙂 După ce se termină cursul, plec acasă, dar voi încerca să aranjez ca luni să am cursurile xeroxate; sau mai bine marţi? O să văd. Acum mă gândesc la un nume: Bambino. Voi căuta pe Internet semnificaţia acestuia. [Azi am găsit-o aici.] Sensibilitatea e high la mine, cred că se vede asta. Sunt maleabil, schimbător şi mă mândresc cu asta, chiar dacă e o chestie prostească să mă mândresc, când sunt un om modest în mare parte (a personalităţii sau a timpului, nu sunt sigur). Se pare că o cunoaştere autentică se obţine după ce reuşeşti să cunoşti ideile mari ce au marcat istoria. Dar e numai o presupunere. De ce începi unele propoziţii cu „dar”? Nu ştiu. Ai o voce interioară? Da, un daimon. Pe tine! Credeai că nu ştiu? Tu ce-ai vrea? Ciudată întrebare; nu cred că e pe vrute, e pe bune! Înţeleg. Propedeutica se pare că e strâns legată de idei… Este extraordinar faptul că, dintre toate materiile, asta e singura despre care nu sunt sigur despre ce e vorba…

***

Asta e cam tot ce am scris în noiembrie, pe lângă postul anterior… Data viitoare, ce am scris în decembrie… 🙂