Monthly Archives: Iunie 2007

Sunt eu aici!

Oameni buni, am un mare of! Nu mai am Word! Aşa că scriu pe-aici în Paint, în prostie… Mai ales că sunt frânt de oboseală şi aştept să se încarce nişte pagini care se mişcă al naibii de încet… Nu ştiu ce să faaaac… Am ochii beliţi după un somn de 5 ore şi ceva şi o veghe de 23 de ore… Da, dezechilibrat la culme, nu-i aşa? Sper să nu mă întrebe nimeni nimic, fiindcă risc să dau informaţii greşite…

Mă simt ca o bufniţă stresată la culme că i-a fost deranjat somnul din timpul zilei din cauza diverselor lucruri diurne… Am ochii de parcă ceva din spatele lor e gata oricând să-i scoată din orbite, creierul meu e făcut terci, gata să se dizolve la primele picături de transpiraţie ce se strecoară prin porii ce nu mai pot rezista în timpul verii la soarele arşiţei infernale…

De multe ori mă gândesc Of, ce bine ar fi fost să fie altfel. Dar de ce nu e altfel? Nu e tocmai din cauza unor alegeri pe care le facem zilnic, care îi afectează şi pe ceilalţi (pe lângă faptul că propriile noastre decizii ne afectează direct şi mult mai intens decât „efectul colateral”) fără să ne dăm seama? Adică şi noi putem fi influenţaţi de alegerile altora, chiar fără ca noi să ne dăm seama de acest lucru, fiindcă suntem manipulaţi de mici să vedem anumite lucruri, să ne aşteptam la anumite situaţii… Totuşi, mă bucur când întâlnesc pe cineva care reuşeşte să treacă peste condiţionările impuse de părinţi şi de oameni mari… Da, copiii spun despre adulţi că sunt „oameni mari”… Şi ce-i mai trist la faza asta este că nu toţi oamenii sunt cu adevărat mari… Tocmai când sunt cel mai obosit reuşesc să aberez într-un hal fără de hal, dar cu inspiraţia de a scrie tocmai aberaţiile acestea! Nu ştiu cum vine asta… Nu ştiu dacă va trebui să fac nopţi albe la facultate tocmai ca să gândesc aberant.

Uite-aşa lăsăm să treacă viaţa pe lângă noi, dacă lăsăm curajul să ne părăsească, de câte ori vrem să exprimăm ceva conform părerilor noastre… Ni se întâmplă să ne lăsăm înşelaţi tocmai de aparenţa ruşinii, care n-a fost decât inculcată de către familie pentru a ne face timizi, ca să nu putem schimba cu adevărat lucrurile… Acum aţi văzut cum funcţionează manipularea de mici, nu-i aşa? Şi asta nu-i tot… Mai este şi faza prejudecăţilor… Cum se strecoară în mintea noastră? Simplu, vedem cum o persoană judecă altă persoană, iar noi, ca să nu ajungem judecaţi, criticaţi, reţinem „judecăţile” respective şi uite aşa ne conformăm astfel încât să evitam astfel de situaţii… Nu vi se pare tragic? În felul acesta, consider că se pierd multe pietre frumoase pe parcurs…

De câte ori sunt într-o astfel de stare, mă simt într-adevăr eXstatic… parcă sunt exact ceea ce voiam să fiu… dar numai după ce reuşesc să rămân treaz mai mult de 14 ore, să zicem… Am constatat acest lucru de atâtea ori, încât mă întreb dacă nu cumva merită să-mi fac un program în care să fiu treaz două zile şi o noapte (consecutiv) şi să dorm doar o noapte întreagă, de seară până dimineaţă… Poate vorbesc prostii, dar mă gândeam numai…

Bat câmpii, dar numai aşa mă simt bine…

Şi ce?

Mâine trebuie să plec la Bucureşti, din nou. De fapt, azi, că a trecut miezul nopţii. Chestiile tehnice ne zăpăcesc mereu, nu-i aşa? Iar o să fiu epuizat…

Noapte bună, o zi bună…

No comment (1)

Era odată o gaşcă de băieţi de cartier care se lăudau că sunt tari, că au ce face, chestii din astea… La un moment dat, m-au apelat cu „poponar” în locul numelui meu, deşi îl cunoşteau. Au trecut la diferite variaţiuni ale acestui cuvânt, când le mergea mintea un pic mai mult. La un alt moment dat, au trecut şi la pumni, că aşa se dădeau cocoşi… În faţă, în burtă, puţină hemoragie internă şi externă, cui îi pasă? După ce s-au plictisit de mine, s-au apucat să facă liceul şi au uitat de ceea ce mi-au făcut. Dar eu nu pot uita aşa uşor… Să nu credeţi că umblu să mă răzbun, aşa că vă spun că, într-o zi, a venit la mine unul din ei (o să-i zic Ovăz, că aşa are părul) să-mi ceară bani. Aţi citit bine, se pare că vedea în mine fraierul perfect… Pentru moment, chiar i-am dat bani… Zicea că o să-mi dea înapoi, aşa că am profitat de ocazie să-l testez dacă într-adevăr se ţine de cuvânt. După ce a trecut ceva vreme, a mai venit să-mi ceară din nou „bănuţi”. L-am întrebat când o să-mi dea banii de data trecută. A zis că mai târziu. I-am răspuns:

– Când o să văd banii înapoi mai târziu, atunci îţi pot da bani data viitoare. Acum nu.

Deci l-am refuzat. A insistat, am ţinut-o pe-a mea şi a plecat. A doua zi, eram amândoi în acelaşi lift, când s-a apropiat de mine şi am simţit cum se lipea corpul lui de al meu şi cum mă pipăia, fără nici o jenă, chiar de faţă cu un prieten de-al lui, necunoscut mie… Eu mă uitam perplex la el şi mă întrebam ce e în mintea lui, era vară şi mă treceau sudorile. Brusc, s-a îndepărtat de mine taman când liftul şi-a terminat drumul şi am răsuflat uşurat. După ce a dispărut din aria mea vizuală, mi-am controlat buzunarele. Îmi lipseau 50.000 de lei vechi (ţineţi seama că nu aveam mai mult de 17 ani). I-am zis în gând: Şmechere… Vedeţi şi singuri că n-am primit nimic înapoi şi nici nu mă gândesc să-i mai dau ceva.

El era şeful găştii… De mai multă vreme nu prea ştiu mare lucru de el, decât că soră-sa îmi spunea că toţi gay-ii dintr-un parc din oraş îl fluieră când îl văd… Ca să vezi…

Probabil de aceea a şi venit la mine, în altă zi, când eram în holul pustiu al liceului în care învăţam amândoi şi era de faţă un prieten de-al lui, pe care nu-l cunosc deloc. Nu ştiu cum s-a făcut, că ne-am pomenit amândoi pe scări şi el brusc se dă la mine:

– Vrei să mă săruţi?

Mi se părea o capcană…

– Da, şi dup-aia mă baţi, că aşa ştii tu…

– Nu, nu! Promit că nu te bat!

Mda, ce să zic… Chiar mă crede prost… Cam acestea erau câteva din gândurile mele de moment. Mă uitam şi la băiatul care se amuza de „spectacol”. Nu-mi mirosea deloc a bine, aşa că l-am refuzat.

– Îmi pare rău, dar oricât de arătos ai fi, nu eşti genul meu.

Când am văzut că e gata să se apropie de mine, m-am zburlit la el.

– Vezi că nu glumesc!

Îmi venea să-i dau una în boaşe şi să plec naibii de-acolo. Am fugit fără să-i fac ceva. M-a lăsat în pace, dar şi cu o mare întrebare.

Oare ce e în mintea băieţilor?

Oricum, am încheiat capitolul „Ovăz”…

Va urma. 

Am revenit…

… deocamdata, sa-mi pun la punct tastatura, ca sa pot scrie cu diacritice. Apoi, revin cu o povestire. 🙂

A short break…

Ideea e ca momentan am ramas fara calculator si nu o sa mai pot scrie pe blog cateva zile 😦

Sper ca n-o sa dureze mult si ca voi reveni curand, see you soon 🙂

Alt test

Ca să nu ziceţi că nu vedeţi nimic la mine. 😀 Deea mi-a spus că mi se potriveşte. Voi ce credeţi?


You Should Be a Science Fiction Writer


Your ideas are very strange, and people often wonder what planet you’re from.
And while you may have some problems being „normal,” you’ll have no problems writing sci-fi.

Whether it’s epic films, important novels, or vivid comics…

Your own little universe could leave an important mark on the world!

What Type of Writer Should You Be?

Ce înseamnă…

… ordonanţă de urgenţă? Că eu asta am impresia că fac, da’ nu sunt sigur.

Apropo, mâine (sau după miezul nopţii) e ziua mamei mele… Felicitări ei! În ziua de 24 e majoratul soră-mii, o felicit în gând şi pe ea… Pam-param!

Am plecat. 😛 A fost multă agitaţie, m-am enervat că mi-am pierdut timpul aiurea… Dar se rezolvă şi asta!

Mai „vorbim”!