Arhive blog

Liberul arbitru

Ca să vezi, eu deja am scris despre liberul arbitru. Mai întâi, povestea începe aici, apoi se continuă aici.

Aş vrea să fac o completare acum.
Adevărul tău este doar al tău. Poate fi diferit de al altuia. Noţiunile de „bine” şi de „rău” sunt mai vagi decât se crede, la fel şi noţiunea de „a judeca”. Aşadar, nu trebuie să te temi cine ştie ce de faptul că eşti diferit. Eşti om, ai liber arbitru, or fără el nu puteai fi diferit de alţi oameni. Căci prin graţie divină ai primit atât liberul arbitru, cât şi faptul de a fi diferit. „A fi” al tău nu are de-a face cu „a fi” al celorlalţi. Este o stare, cum e cea de veghe sau de somn. Nu există perfecţiune, fă doar ce-ţi spune sufletul să faci. Dacă te plictiseşti, înseamnă că ai nevoie de experienţe noi, şi atunci ar trebui să rupi rutina, chiar dacă e comodă. Oricum, eu scriu doar sugestii pe-aici, nu reguli, nu porunci, astfel încât orice ai decide este doar responsabilitatea ta. Nu vreau să se înţeleagă prin acest cuvânt, „responsabilitate”, o povară morală. Pentru că nici nu este. Responsabilitate, din punctul meu de vedere, este doar a recunoaşte faptul că tu ai făcut una sau alta şi atât. Nu trebuie să existe consecinţe nedorite. Doar noi le creăm… Ciudat, nu?

Liberul arbitru implică responsabilitate. Nu implică şi consecinţe. Frumuseţea, pentru a fi admirată, nu are nevoie de consecinţe. Îţi poţi asuma responsabilitatea pentru faptul că o admiri. 🙂 Pentru că tu ai ales s-o admiri. Acesta este liberul tău arbitru. Apare vreo consecinţă din faptul că o admiri? În realitatea ta, da sau nu. În realitatea altuia, probabil, dar asta nu contează. Fiecare trăieşte în realitatea proprie, dar asta nu înseamnă deloc că e rupt de lume, ci chiar dimpotrivă. Lumea este un ansamblu de realităţi diferite, iar asta vedem la nivelul popoarelor Pământului. Vezi câtă diversitate e? Câte diferenţe pe o singură planetă? Ce să mai zicem de întregul Univers… Se contrazic, ar zice unii. Se completează, aş zice eu şi probabil alţii. Dar ştii care e partea frumoasă a vieţii? Că nu contează deloc ce cred alţii. Contează ce crezi tu, căci tu eşti cel care îşi creează propria realitate. Greu de crezut? Depinde…

Cu siguranţă ai auzit de puterea gândului. Da, există această putere. Trebuie doar s-o experimentezi. Dar ca să faci acest experiment, primul pas este să accepţi acest lucru în realitatea ta, ca fiind parte din ea. Apoi să vezi cum acţionează puterea gândului în realitatea ta. În primul link de mai sus, e vorba de un fermier fericit. El a ales să fie fericit şi, deşi nu ştia de puterea gândului, a ales să binecuvânteze tot ce are. Şi vedeţi ce bine-i merge totul. 🙂 Hm, e adevărat că e suficient să te gândeşti la bucurie ca să te simţi bine (în realitatea ta interioară). Dar dacă vrei bucurie şi în realitatea ta exterioară, e de-ajuns să creezi un sentiment care se potriveşte gândului şi gata, s-au creat deja împrejurările virtuale prin care acest lucru să se întâmple şi la modul concret, deşi e nevoie de timp. Poţi programa perioada de timp, dacă vrei, căci Universul n-are limite. Tu, nici atât. De fapt, dacă n-ai fi tu, n-ar fi nici ceilalţi. Şi fără oameni, n-ar fi fi stele, n-ar fi planete, n-ar fi Univers… Căci acestea există datorită nouă…
Dar acesta este un alt subiect de discuţie…

Ne „vedem” data viitoare. 🙂

Anunțuri

Vechituri scrise

Ca de obicei, scriu ce am scris pe foi… 🙂

***

Chitara – zdrăngăneală de visător… În momentul acesta (undeva în noiembrie) nu mă încearcă nici o profunzime a gândirii… Există mai multe feluri de realitate: cea pasivă (când noi facem lucrurile să se întâmple), cea activă (când noi ne lăsăm în voia întâmplării), cea liniară (când ştim ce va urma), cea turbulentă (când e plină de neprevăzut). Până acum, am „vorbit” de realitatea exterioară. Mai este şi cea interioară, care o influenţează considerabil pe cea exterioară şi, cu toate acestea, nimeni nu-şi dă seama de aceste lucruri. Chiar şi realitatea interioară poate fi clasificată astfel: cea conştientă (gândurile, năzuinţele, ţelurile, idealurile etc.) şi cea inconştientă (visele pe care le avem în timpul somnului), care poate fi influenţată de partea conştientă şi, în acelaşi timp, s-o influenţeze. De aici putem trage concluzia că realitatea interioară conştientă, în parte şi cea inconştientă, este cea mai mare putere oferită omului… şi atât de necunoscută… Pentru că (nu-i aşa?) partea inconştientă are legătură directă cu subconştientul, care este legătura noastră cu Dumnezeu…

M-ai văzut pe un câmp necunoscut, niciunul din noi nu ştia ce să facă. Tu ai luat iniţiativa de a vorbi cu mine, fiindcă restul lumii a dispărut şi am apărut eu, ai simţit ceva. Nu ştiu la ce te gândeşti, pot doar să bănuiesc. Chiar şi aşa, nu îndrăznesc să zic ce bănuiesc, fiindcă sunt conştient că s-ar putea să fie numai gândurile mele, nu şi ale tale, iar eu n-aş vrea să fiu greşit înţeles. Nimic nu e întâmplător, multă lume simte asta. Dar nimeni nu ştie cum să interpreteze coincidenţele care-i apar în cale, fiindcă n-am fost învăţaţi cu semnificaţiile acestor întâmplări ce ne atrag atenţia în mod deosebit. Şi uite aşa pierdem o grămadă de ocazii interesante, irosindu-ne viaţa fără să ştim cu ce am greşit. Şi atunci, de ce să nu acceptăm orice ajutor sau lecţie pentru a învăţa acele semnificaţii? Fiindcă raţiunea spune că e imposibil ca hazardul să fie atât de ordonat… Zău? Uitaţi-vă la Univers, câtă ordine conţine… Şi doar s-a născut din explozia unui atom! Vă daţi seama? Explozia care duce la ordine! Ce paradox mai mare ca acesta veţi găsi? Fiţi atenţi la orice întâmplare din viaţa voastră, s-ar putea să aibă semnificaţii mai profunde decât vă închipuiţi. Simplul fapt de a informa pe cineva în legătură cu ceva poate schimba nespus de multe lucruri. Sunteţi mai importanţi decât credeţi. Şi doar toţi suntem făcuţi din stele (Universul s-a născut dintr-un atom, deci e posibil ca fiecare atom să aibă Universul lui, la propriu)…

Gânduri, gânduri. Îmi place să aberez. De-asta sunt la filosofie, să aberez la greu. :))) Eu sunt gay şi îi invidiez pe bisexuali. Cred că şi ceilalţi gay îi invidiază pe bi, dar nu vor să recunoască asta, ba chiar îi critică şi îi etichetează drept „târfe masculine” sau ceva de acest gen. Este extraordinar cum le place românilor să judece şi să pună etichete înainte să cunoască situaţia cu totul… Toţi mergem pe principiul „eu am dreptate, tu nu” şi în graba asta haotică uităm să fim umani şi să-i vedem pe ceilalţi ca pe oameni, nu ca pe categorii… sau standarde… Dar ce să facem? Eu aş propune schimbarea atitudinii fiecăruia, dar se pare că spiritul de turmă e prezent pretutindeni, nimeni nu îndrăzneşte să gândească de capul lui, de teamă că o să fie etichetat drept „prost” şi atunci preferă să copieze mentalitatea altora, în speranţa acceptării persoanei lor de către ceilalţi… Jenant, îmi bag picioarele în aşa-numita comunitate omenească… că o fi cartier, oraş, nu mai contează, toţi suntem absorbiţi de problemele altora (!) în loc să ne preocupe mai mult ale noastre… Ce să zic… Cred că şi eu fac cam aşa, în acest moment, dar deocamdată mă mulţumesc cu o descărcare literară…

Priviri, priviri… unele galeşe, altele curioase. Să sperăm că nu voi întâlni şi una ostilă. Nici nu cred că o să am timp de aşa ceva. Cred că o să ignor, nu ştiu. Dacă le spun oamenilor să se ferească de Hare Krishna, oare ce vor face? Oare cum trăiesc oamenii cu sindromul Tourette? Ce se întâmplă cu cei idealişti, spirituali, aflaţi în confruntare cu cei materialişti? Contradicţiile sunt una şi aceeaşi, nu? În acest caz, lupta n-are rost…

Cineva a spus că raţiunea e o formă de tortură. Se pare că e una psihologică… Duhule din lampă, unde eşti? Vreau să fiu un geniu! O superputere a minţii omeneşti!

23 noiembrie, vineri. De-abia aştept să plec acasăăăă…….. Nu te mai chinui cu gânduri negre din trecut, acum eşti altfel, ţine minte asta! De ce te chinui? Nu ştiu! Ce fain e să ai un laptop, dar parcă e şi mai fain să mergi în Elveţia, ţara ta preferată… să revezi familia aceea care ţi-a făcut viaţa atât de frumoasă… Să revezi Alpii parcă e şi mai bine, să-ţi aduci aminte de tine când erai copil… Frumoasă, dulce copilărie… Lumea scrie cu spor la curs, eu îmi scriu gândurile aiurea… 😐 Se vede că s-a schimbat ceva, nu-i aşa? Dar observ că sunt prea schimbat ca să revin la starea iniţială… Parcă intuiţia îmi şopteşte să-mi schimb scrisul, nu ştiu de ce. Dar o ascult, căci e bună, de câte ori am ascultat-o mi s-a întâmplat ceva bun de fiecare dată. 🙂 După ce se termină cursul, plec acasă, dar voi încerca să aranjez ca luni să am cursurile xeroxate; sau mai bine marţi? O să văd. Acum mă gândesc la un nume: Bambino. Voi căuta pe Internet semnificaţia acestuia. [Azi am găsit-o aici.] Sensibilitatea e high la mine, cred că se vede asta. Sunt maleabil, schimbător şi mă mândresc cu asta, chiar dacă e o chestie prostească să mă mândresc, când sunt un om modest în mare parte (a personalităţii sau a timpului, nu sunt sigur). Se pare că o cunoaştere autentică se obţine după ce reuşeşti să cunoşti ideile mari ce au marcat istoria. Dar e numai o presupunere. De ce începi unele propoziţii cu „dar”? Nu ştiu. Ai o voce interioară? Da, un daimon. Pe tine! Credeai că nu ştiu? Tu ce-ai vrea? Ciudată întrebare; nu cred că e pe vrute, e pe bune! Înţeleg. Propedeutica se pare că e strâns legată de idei… Este extraordinar faptul că, dintre toate materiile, asta e singura despre care nu sunt sigur despre ce e vorba…

***

Asta e cam tot ce am scris în noiembrie, pe lângă postul anterior… Data viitoare, ce am scris în decembrie… 🙂