Cum să prezici vremea…

… fără să te uiţi la meteo.

Păi, se pare că după metoda strămoşilor, însă ceva mai specializat decât ei. 🙂 Nu v-aţi prins? Am dat de un site drăguţ, vă fac link la el: www.wikihow.com. Acolo găsiţi tot felul de informaţii folositoare.

Tot pe-acolo te învaţă şi cum să recunoşti viitoarea vreme. 🙂 Aici. Enjoy!

Leapşă – Citat

Şi, în fine, ultima leapşă pe ziua de azi.

• Luaţi cea mai apropiată carte. Deschideţi-o la pagina 111 şi citiţi primul paragraf nou din pagină.

„Omul are idei înnăscute?” Foarte discutabil, gândi ea. Cu greu îşi putea imagina că un copil abia născut dispune de o mare bogăţie de idei. Bineînţeles că nu puteai fi absolut sigur, căci, chiar dacă copilul nu dispunea de o limbă, asta nu trebuia să însemne că în capul său nu existau idei. Dar nu trebuia să vedem mai întâi lucrurile din lume înainte de a putea şti ceva despre ele?

La fel ca lepşele precedente. O ia care doreşte să facă acest joc. 🙂

Leapşă – Cărţi

Tot de la Aerian. 🙂

1. Ce carte nu ai împrumuta şi de ce?
Dicţionarul. Fiindcă există peste tot.

2. Ce carte nu ai recomanda şi de ce?
Nu cred că există o carte pe care să n-o recomand, universal vorbind… Cred că aş şti cam ce cărţi sunt sau nu în genul persoanei cu care stau de vorbă… Deci depinde de persoană.

3. Ce carte nu ai cumpăra şi de ce?
Oricare carte nu mi-ar trezi suficient de mult interes. Fiindcă nu am buzunarul plin cu bani, deci trebuie să fiu cumpătat…

4. Ce carte nu ai citi niciodată şi de ce?
Cea în care autorul încearcă cu orice preţ să convingă cititorul de corectitudinea gândirii sale şi de inteligenţa sa, încercând tot felul de trucuri literare. Fiindcă e un eşec lamentabil, mascat cu speranţa de a-i fi apreciată sclipirea de geniu…

5. Ce carte nu ai scrie niciodată şi de ce?
Una religioasă. Fiindcă întotdeauna se va găsi cineva care s-o înţeleagă greşit şi să-i convingă pe ceilalţi că e aşa cum zice el/ea legat de această carte…

6. Care-ar fi prima carte pe care ai da-o, întru citire, copiilor tăi?
O carte cu poveşti culese şi scrise de Fraţii Grimm.

7. Care a fost cartea copilăriei tale?
Enciclopedia cu zâmbete.

8. Cartea pe care ai făcut-o cadou ultima dată, ai citit-o?
Nici nu mai ţin minte. Cred că nu.

9. Ce carte ţi-a marcat felul de a fi?
Cred că Legendele Olimpului, nu sunt sigur.

10. Ce carte pe care ai citit-o ai lua cu tine pe o insulă pustie?
Lumea Sofiei, de Jostein Gaarder.

11. Ce carte pe care n-ai citit-o ai risca să iei cu tine pe o insulă pustie?
Memoriile lui Hadrian, de Marguerite Yourcenar.

12. Cum se numeşte cartea pe care ai citit-o de cele mai multe ori?
Niciodată n-am citit a doua oară cap-coadă o carte. Reciteam doar unele pasaje, care mi se păreau mai interesante. Acum încerc să recitesc cap-coadă Lumea Sofiei.

13. Numeşte o carte plictisitoare.
Agonie şi extaz, nu mai ştiu autorul, ceva cu Irving, parcă… Atâta m-a plictisit, că la pagina 50 (sau 45?) n-am mai rezistat şi am închis-o definitiv. E vorba despre viaţa lui Michelangelo, dar în loc să fie ceva interesant, e plin de detalii care îţi iau ochii de la poveste şi te îmbrobodeşte cu vasta cultură istorică şi artistică a scriitorului… Pare mai mult documentar scris decât roman… Am aflat ceva mai târziu că acea carte era comandată de Papa acelor vremuri. Nu-i de mirare, dar poate fi un motiv de frustrare pentru cei care vor să se bucure de poveste şi nu pot de amănunte. Cred că e aproape singura carte care a reuşit să mă irite la culme.

14. Numeşte-ne o carte pe care ai început-o, dar nu ai terminat-o.
Tocmai am menţionat-o la răspunsul întrebării precedente.

15. Povesteşte-ne cum cumperi o carte.
Uneori de la librărie, alteori online, depinde de posibilităţi.

16. La ce renunţi ca să cumperi o carte?
La nimic, depinde acum şi de cât de mult îmi doresc o anumită carte.

17. La ce nu renunţi ca să cumperi o carte?
Am zis mai sus.

18. Cărţile cărei edituri îţi plac cel mai mult?
N-am preferinţe.

19. Cât timp a trecut de când nu ţi-ai mai cumpărat o carte? Cum se numeşte acea ultimă carte cumpărată?
Mmm… greu de spus… Cel puţin câteva luni, nu mai ştiu câte. Ştiu că cele mai noi pe care le am sunt primite cadou de la un prieten. Titluri? Intuiţia, Creativitatea şi Curajul, transcrise după câteva din conferinţele susţinute de Osho. Acum citesc ceva mai des cărţi electronice, sunt gratuite şi accesibile. Deşi singurul inconvenient e că-mi obosesc ochii…

20. Ce carte/cărţi ai împrumutat ultima dată?
Cuiva? Tocmai cele trei titluri ale lui Osho… şi încă una, înaintea altora (sper ca cel care mi le-a luat să mi le dea înapoi, altfel nu mai pupă nimic de la mine), care are titlul Factorul Einstein, cu doi autori, Win Wenger şi Richard Poe (dacă nu mă înşel).
De la cineva? Nu am împrumutat de la nimeni, dar cel care le-a luat de la mine mi-a promis că o să-mi dea una, bineînţeles cu împrumut…

21. Câţi ţărani au participat la răscoala din o mie nouă sute şapte?
Ce legătură are cu cărţile? Habar n-am, dar dacă ştie cineva, să-mi spună şi numărul celor din tabăra adversă. Personal, nu cred că ar conta.

22. Care este scriitorul român preferat?
N-am nici un scriitor român preferat.

23. Care este scriitorul străin preferat?
N-am nici un scriitor străin preferat.

24. Ecranizarea cărei cărţi ai dori să o vezi?
În principiu, nu-mi doresc aşa ceva, o zic din experienţă… Ar trebui să văd un film bazat pe o carte, fără să o fi citit în prealabil, ca să mă bucur de film…

25. Numeşte o carte a cărei ecranizare ţi-a plăcut mai mult decât romanul în sine.
Nu pot să numesc o astfel de ecranizare, pentru că nu mi s-a întâmplat să fiu mulţumit de un film după ce am citit cartea bazată pe el…

26. Numeşte o carte bună cu o ecranizare proastă.
Harry Potter, toate cărţile. După ce m-am fript la primele trei ecranizări, zău că nu-mi mai vine să văd alte filme cu el…

27. Numeşte un blogger pe care-l citeşti cu plăcere.
Sunt destui bloggeri pe care-i citesc cu plăcere. Dacă e să aleg numai unul, atunci e una. 🙂 Oblia.

28. Numeşte un blogger pe care ai vrea să-l cunoşti.
Aceeaşi situaţie ca mai sus. De data asta, chiar nu ştiu cu cine aş vrea să mă întâlnesc, că vreau să-i întâlnesc pe toţi, cu unii chiar incognito. 😀
29. Ce cântăreţ/trupă ţi-ar plăcea să concerteze în România?
Mi-e indiferent. Ar trebui să-i înviaţi pe Mozart, Beethoven…

30. Numeşte întrebarea care-ţi place cel mai mult — nu dintre acestea, ci, în general.
N-am o întrebare preferată.

Cine vrea, să ia leapşa de la mine. 🙂

Leapşă – Zi de naştere

Primită de la Aerian. 🙂 Îmi place să mă joc, deci nici nu mă gândesc să ezit.

Intră pe Wikipedia şi caută după ziua ta de naştere (doar ziua şi luna) şi apoi:

1. Notează 5 evenimente care s-au întâmplat în acea zi;
2. Notează 5 aniversări importante (zile de naştere);
3. Notează o moarte cu însemnătate;
4. Notează o sărbătoare.

• 1883: A apărut volumul „Poesii” de Mihai Eminescu, cu o prefaţă semnată de Titu Maiorescu, singurul tipărit în timpul vieţii poetului; cuprinde 64 de poezii
• 1898: Marie şi Pierre Curie descoperă radiu
• 1913: A apărut, la New York, primul careu de cuvinte încrucişate semnat de britanicul A. Wynne
• 1969: Un echipaj românesc a efectuat ocolul lumii în 80 de ore cu un avion IL–18 din dotarea TAROM, parcurgând 46.000 km
• 1991: A fost semnat, la Alma–Ata, documentul de fondare a Comunităţii Statelor Independente, care consfinţeşte destrămarea definitivă şi dispariţia de pe harta politică a lumii a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, desfiinţarea cetăţeniei sovietice. Mihail Gorbaciov demisionează din funcţia de preşedinte al URSS

–

• 1879: Iosif Vissarionovici Stalin, şef al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (1924–1953) (d. 5 martie 1953)
• 1886: Gheorghe Tătărăscu, om politic, ministru şi prim–ministru al României; a fost ministru de Externe în guvernul condus de Petru Groza; în 1945 a condus delegaţia română la Conferinţa de Pace de la Paris, unde a susţinut interesele Romîniei; membru de onoare al Academiei Române (d. 28 martie 1957)
• 1917: Heinrich Böll, romancier interesat de problemele societăţii germane postbelice, primul scriitor german, de după al doilea război mondial, căruia i–a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatură pe anul 1972 (romanele „Tablou de grup cu doamnă”, „Părerile unui clovn”) (d. 16 iulie 1985)
• 1933: Dan Zamfirescu, istoric literar şi scriitor („Contribuţii la istoria literaturii române vechi”)
• 1934: Denis Buican, filozof român de reputaţie mondială; a elaborat o nouă teorie a evoluţiei, „teoria sinergică”, şi o nouă teorie a cunoaşterii, „biognoseologia”; este stabilit la Paris

–

• 1940: Francis Scott Fitzgerald, unul dintre scriitorii reprezentativi ai „generaţiei pierdute”, autor de romane şi nuvele în care este evocată societatea interbelică americană: „Marele Gatsby”, „Blândeţea nopţii”) (n. 24 septembrie 1869)

–

• Sf. Mc. Iuliana; Sf. Mc. Temistocle (calendar creştin-ortodox)

Cred că această a leapşă deja a fost pretutindeni în blogosferă… Aşa că cine vrea şi nu a avut ocazia, poate să o ia de la mine, cu sau fără link. 🙂

The Painted Veil

O poveste bazată pe romanul omonim al lui William Somerset Maugham. The Painted Veil are două variante ecranizate, de fapt. Una în 1934, alta în 2006. După cum e de aşteptat, m-am uitat la varianta recentă. Nu şi la prima. Totuşi, am fost surprins, comparând datele celor două filme, că sunt chiar diferite… Până şi numele unor personaje sunt diferite… Mai mult, găsesc şi personaje „scoase din uz”… Probabil că cei din anul 1934 încă nu au reuşit să depăşească total unele prejudecăţi, cum a reuşit autorul (de care, apropo, vă puteţi interesa dând click pe numele lui), de aceea a fost nevoie să treacă mai multe decade până să fie făcut impecabil. Nu am citit cartea, dar pot să pun pariu că nu este decât o chestiune de timp până să fie depăşite anumite preconcepţii…

Cred că e prima dată când spun că există un remake mai bun decât primul, cred că e prima dată când spun că un film e mai bun decât cartea fără măcar s-o fi citit (cred că ar fi mai plictisitoare decât filmul)… Şi toate astea numai pe ideea că este altă mentalitate în prezent, cu totul alta decât în trecut. Prietena care mi-a recomandat filmul mi-a spus că nu prea o să găseşti sirop ca în alte filme romantice şi tind să fiu de acord cu ea…

De fapt, povestea relaţiei (nu pot să zic „de dragoste”, că n-a fost aşa de la bun început) dintre Kitty şi Walter începe în Londra şi se termină cu moartea lui în China, datorită holerei… Acţiunea e plasată, în mare parte, în China anului 1925. Interesant este că tocmai regizorul John Curran s-a gândit să fie făcut în China tocmai ca să dea un aer cât mai realist şi pitoresc filmului… Şi a reuşit. 🙂 Peisajele chinezeşti îţi pot tăia respiraţia (însă m-au făcut să mă gândesc la tot felul de chestii, gen Unde sunt urşii Panda?), dar nu se poate spune că fac tot filmul. Acolo mai vezi şi elemente ale culturii chinezeşti, cum ar fi tradiţia înmormântării morţilor: mai întâi se aşteaptă câteva zile cu mortul în casă, apoi se înveleşte într-un soi de giulgiu, după care se îngroapă fără coşciug (m-am şi gândit că înmormântările acelea sunt chiar ieftine). Cred că acest titlu se referă chiar la moarte… Iată ce spune Wikipedia:

The title is taken from Percy Bysshe Shelley‘s sonnet „Lift Not The Painted Veil Which Those Who Live.”

Cineva spunea că e plin de sirop. Să nu credeţi această persoană, care probabil n-a văzut filme mai siropoase ca respectivul… Şi se mai dă „film maniac”… Poate sunt doar subiectiv… Oricum, am văzut că multe din filmele la care s-a uitat nu sunt pe lista mea de filme văzute sau în aşteptare… Dar s-a uitat tocmai la cele la care nu voiam să mă uit şi le critica de zor sau zicea că sunt pentru cei care vor să se relaxeze… Până şi relatările mi se păreau mai mult a spoilere (are blog din noiembrie 2006 şi scrie rar, am găsit pe WordPress) care strică farmecul surprizei, de unde şi insuccesul constant de care se bucură, totuşi i-am lăsat nişte comentarii, că nu comenta nimeni pe-acolo, decât un vizitator ocazional (şi de fiecare dată altul) ca să-i împărtăşească o părere sau un spammer. Deci avem doar puncte de vedere total diferite, chiar vizavi de filmele pe care le-am văzut şi eu, şi respectiva cu blog.

Sper că n-am stricat nimic vorbind de The Painted Veil. E romantic, dar nu siropos. E istoric, dar fără să se piardă în amănunte. E dramatic, fără a fi dus acest aspect la extrem. E cultural, fără a exagera vreun detaliu… Mai e nevoie de ceva? Ah, da, de o notă. Îi dau 9. Defecte: prea mult negru pe alocuri (probabil trebuia să setez ceva la player, dar nu ştiu ce), Kitty nu părea prea afectată de căldură (e vina actriţei)… Şi am remarcat o chestie: e vorba mai mult de durere în dragoste… Care durere poate veni în varii motive şi feluri… Lovitura de graţie e durerea provocată de moartea celui iubit. După aceea te refaci, eşti mai puternic/ă decât înainte. Mai presus de acest lucru, este un mesaj: dragostea vine de unde nu te aştepţi, chiar lângă tine… Călătoria cea mai grozavă poate fi distanţa dintre inimi…

Există riscul de a părea plictisitor pentru unii, fiindcă are tendinţa să prelungească unele cadre, dar ele se prelungesc tocmai ca să accentueze două lucruri pe care noi, cei de azi, le-am pierdut: curgerea liniştită a timpului şi puterea de a admira un lucru natural. Fie şi pentru asta merită văzut. Jocul lui Edward Norton este ireproşabil, se vede că îi vine rolul ca o mănuşă… Şi pentru asta merită văzut… Nu vreau să vă conving, unii dintre voi l-ar putea găsi altfel decât l-am găsit eu… E doar o poveste din trecut, care poate merită repetată, pentru a ne aminti de vremuri pe care nu le-am trăit niciodată… 🙂 A, şi încă ceva: dacă ar fi fost vorba de doi bărbaţi (unul în locul lui Kitty, evident), nu ar fi avut succesul de care s-a bucurat la vremea lui (adică a romanului). De ce am adus vorba de aşa ceva? Păi, dacă sunteţi destul de curioşi, puteţi să vă interesaţi, aveţi pe unde…

Cu sentimentele nu te poţi juca decât în cărţi şi în filme. Asta-i sigur…

Dogville

Aici.

Nu ştiu ce să zic despre acest film… Puteam să jur că nu-mi place cum s-a desfăşurat, dar sfârşitul a fost al naibii de grozav!

Dacă eşti genul care caută acţiune în filme, renunţă, te rog, din start la a te uita la acest film, fiindcă te va plictisi îngrozitor. Vrei să vezi decoruri? Renunţă! E un film pur şi simplu psihologic, mental, spune-i cum vrei… Are şi problematica moralităţii pe-alocuri (cum pare), însă tot filmul vorbeşte despre puncte de vedere diferite din partea personajelor, dar şi indulgenţă şi autoindulgenţă, aroganţă şi umilinţă, toate în acelaşi personaj, Grace, interpretat magistral de Nicole Kidman… Şi ce mi-a plăcut faza că e împărţit pe capitole, precum o carte… Este ca o piesă de teatru, dacă vrei, unde teatrul este ceva real şi iluzoriu, în acelaşi timp…

Repet, sfârşitul face tot filmul! Pe parcurs vor fi elemente care te vor surprinde, dar riscă să te plictisească, dacă nu le înţelegi. Lars von Trier chiar a reuşit să surprindă esenţa artei actoriceşti şi cinematografice tocmai prin lipsa de decoruri şi prin jocul actorilor… Un film exclusiv despre cum vedem lucrurile, despre natura umană, împinsă până la limitele sale, până la slăbirea conştiinţei…  În afară de esenţă artistică, a surprins şi esenţa celei mai sălbatice părţi umane, când se vede în faţa unei tentaţii mari…

Bun… am aflat un lucru chiar acum, în timp ce scriam acest articol. Dogville este de fapt prima parte a unei trilogii, USA: Land of Opportunity. Dogville este prima parte, făcută în 2003. A doua este Manderlay, în 2005. A treia parte, conform Wikipedia, este încă în producţie. O să ajung să mă uit la Manderlay, l-am inclus în listă. 😀

Nota 10 din partea mea. 🙂 Dar vă previn că s-ar putea să nu-l înţelegeţi… Cu atât mai puţin sfârşitul… şi culmea, tocmai ăsta mi-a plăcut cel mai mult din tot filmul (şi dacă explic, risc să fiu contrazis)… Ah… De-abia aştept să mai văd alte filme cu semnătura lui Lars von Trier… Nu mă mir că e aşa de apreciat… El ştie să facă artă. Punct.

Crash

Mi-am propus să comentez fiecare film din listă. Al doilea la rând este Crash.

Ce-am văzut acolo? Mi-a sărit în ochi accentul pe rasism şi prejudecăţi. Acesta ar fi în regulă dacă filmul era unul istoric, de exemplu dacă ar fi avut loc în S.U.A. anilor 1970… Dar nu, e vorba de secolul acesta. Filmul e făcut în 2004, după cum se vede… Redau doar câteva din rândurile unui comentator de la IMDb, cu care sunt de acord…

There is good and bad in all of us. This movie explores this like no other. It will make you think about the nature of bigotry and stereotypes. The characters switch from heavy to hero in a way that is deeply moving and exhilarating.

În afară de asta, fac un mic spoiler…

În timp ce curăţa peretele vandalizat al magazinului soţului ei, o iraniană a observat că huliganii au scris despre ei că sunt arabi, după care se întreba:

De când persanii au devenit arabi?

Jean (Sandra Bullock – născută pe 26 iulie) vorbea cu prietena ei la telefon şi spunea că era nervoasă tot timpul. Spunea că şi-a dat seama că în fiecare dimineaţă se trezeşte prost dispusă şi nu ştie de ce. Exact când părea mai disperată, se vede cum „prietena” ei a început dintr-o dată să scape de ea, pretextând că are nu ştiu ce treabă. Imediat după ce închide telefonul, alunecă şi cade pe scări, făcând o luxaţie. Mai târziu, îi spune la telefon soţului ei că nu are prieteni lângă ea şi că tocmai „prietena cea mai bună” nu s-a deranjat să o vadă, fiindcă avea o şedinţă de masaj… Ca s-o consoleze, soţul (Brendan Fraser) lui Jean i-a răspuns că prietena aceea e o nesimţită. A, să nu mai lungesc. Vă las să urmăriţi ce urmează, poate vă va surprinde. 🙂 Aici regizorul (care e şi scenarist) surprinde o parte din natura umană inerentă fiecăruia din noi…

Am văzut cum un poliţist care a hărţuit sexual o femeie ajunge s-o salveze (pe aceeaşi femeie) într-un accident de maşină… ca în toate filmele, la mustaţă (adică foarte aproape de a exploda maşina)…

Lipsa de substanţă este că ideea filmului n-a fost îndeajuns de bine dezvoltată, din care cauză s-a observat că era cam repetitivă pe alocuri (ceea ce poate fi enervant pentru cei care s-au prins din prima, dar poate fi bine pentru cei care „don’t figure out”)… Dacă crezi era vorba pur şi simplu de rasism, te poţi înşela. Eu am văzut că e vorba şi de schimbări, de un comportament (anti)social ca urmare a circumstanţelor şi/sau prejudecăţilor, de limitările în care trăim ca oameni care habar n-au de nimic, de ignoranţa noastră… Credem că ştim cine suntem, dar cât de bine ne cunoaştem?

Concluzie: îi dau 8 din 10…