Mulholland Drive

Este un film scris şi regizat de David Lynch, creatorul faimosului Twin Peaks (am observat că are nota cea mai mare pe care am văzut-o pe IMDb.com de când frecventez acest site, ceea ce e impresionant), suficient cât să aprindă curiozitatea asupra unui nou mister ce abia aşteaptă să dea pe spate. 🙂

În film, este vorba despre o actriţă care încearcă să-şi facă un drum în Hollywood, însă lucrurile iau o turnură cu totul neaşteptată, astfel încât te întrebi care e visul şi care e realitatea? Ca să nu fiţi total derutaţi, cum au păţit unii, printre care şi eu, vă dau nişte indicii pe care le-am găsit aici:

Contained within the original DVD release is a card titled „David Lynch’s 10 Clues to Unlocking This Thriller”. The clues are:

1. Pay particular attention in the beginning of the film: At least two clues are revealed before the credits.
2. Notice appearances of the red lampshade.
3. Can you hear the title of the film that Adam Kesher is auditioning actresses for? Is it mentioned again?
4. An accident is a terrible event – notice the location of the accident.
5. Who gives a key, and why?
6. Notice the robe, the ashtray, the coffee cup.
7. What is felt, realized, and gathered at the Club Silencio?
8. Did talent alone help Camilla?
9. Note the occurrences surrounding the man behind Winkie’s.
10. Where is Aunt Ruth?

Am vrut să vă dau şi câteva capturi, dar am avut probleme cu vizualizarea lor pe blog, nu ştiu de ce. În orice caz, i-am dat filmului nota 9.

Din nou filme

Am tăiat din listă următoarele (din nou, ordinea chiar nu contează):

• Waking Life
• Breaking the Waves
• A Scanner Darkly
• Garden State
• The History Boys
• P.S. I Love You
• Mulholland Drive
• Clerks

Am văzut şi filme care nu erau pe listă:

• Citizen Kane
• Schindler’s List
• The Pianist
• Lord of the Rings (toată trilogia)
• The Mists of Avalon
• Stardust

Erau mai multe, însă am trecut doar cele care consider că merită menţionate. O să vorbesc acum despre o parte din ele.

Cel mai bun dintre toate este Citizen Kane… Da, ştiu că o să fie reacţii la ce zic, dar nu mă răzgândesc. Hotărât lucru, cel mai bun film din ambele liste este Citizen Kane. Are de toate. 🙂 Nici nu ştiu cum să-l descriu în termeni cât mai potriviţi. A avut un imens impact asupra tuturor generaţiilor care au avut norocul să-l vadă. Cel puţin o prietenă de-a mea, când i-am pomenit titlul acestui film, a zis că a marcat-o atât de tare în adolescenţă, încât vrea să uite de el. Iar eu i-am zis în genul „Ce păcat, că am o obsesie pentru el”. Da, aşa era pentru o lună şi ceva… chiar două, nu mai ţin minte cât timp. Merită, mie mi s-a părut că fiecare cadru are semnificaţii mai adânci decât la prima vedere… De exemplu, am realizat din prima semnificaţia secvenţei care arată micul dejun cu prima soţie… Dar uite că am citit pe forumul IMDb.com ce mi-a scăpat (multe mi-au scăpat, deh, dau doar un exemplu): mama lui Kane era mai mereu în prim plan, ceea ce însemna că avea putere asupra tuturor, mai ales asupra fiului ei, care era aproape mereu pe ultimul plan. Era evidentă acea putere, dar regizorul n-a făcut decât s-o sublinieze frumos. 🙂 Care regizor este şi actorul principal în film, Orson Welles…

Schindler’s List şi The Pianist au ca punct comun povestea Holocaustului, privită din unghiul victimelor [supravieţuitoare] ale acestuia (şi longevive), fiecare din ele având un unghi propriu, fără a se contrazice cu nimic. De fapt, se completează. Dar ce mă deranjează (puţin) este că se concentrează exclusiv asupra evreilor… Mă rog, doar The Pianist a arătat ce neajunsuri poate provoca handicapul fizic în timpul regimului nazist (o singură scenă, cea cu scaunul cu rotile), însă nici un film nu arată ce se întâmplă şi altor minorităţi. Ţin minte unul, din păcate nu-i ştiu titlul, în care arăta uciderea unei rome, proaspătă mămică, ai cărui bebeluşi au fost luaţi pentru nişte experimente nebuneşti… Bineînţeles, se fac multe astfel de filme pentru a nu fi repetate greşelile trecutului, aşa spun ceilalţi. Totuşi, se fac cam prea multe, am impresia… Ca şi cum trecutul este rechemat ca să-i bântuie pe unii… în timp ce alţii, care nu cunosc suferinţa şi nici greutăţile vieţii, pot chiar să râdă de acele scene în care moartea violentă este înfăţişată în fel şi chip. Vă întrebaţi cum e posibil aşa ceva? Aşa e, şi eu m-am întrebat. Dar asta am văzut pe forumul mai sus menţionat… Unor puşti americani chiar li se par amuzante scenele de moarte… Sau nu li se par amuzante, ci şocante, iar râsul e reacţia acestora la acel şoc… Eu am rămas distant emoţional…
Apropo, găsesc oarecum ironic faptul că toată chestia cu rasa ariană a pornit de la indieni, ce stau la baza (genealogică a) romilor de pretutindeni…
Bent e un alt film despre Holocaust, dar se concentrează în jurul unui bărbat, căruia nazismul i-a omorât doi iubiţi, pe rând. După ce a murit cel de-al doilea, s-a sinucis în lagăr. De ce vreau să menţionez acest film? De obicei nu menţionez filme gay, adevărat, dar acesta a avut o singură parte ce mi s-a părut cu adevărat originală: am văzut cum se poate face dragoste fără contact fizic…

Lord of the Rings, The Mists of Avalon şi Stardust sunt filme cu multă fantezie, care m-au binedispus. Dacă vă plac basmele, acestea sunt perfecte. 🙂

Despre cele tăiate din lista principală voi scrie data viitoare.

Filme văzute (3)

Mă scuzaţi că scriu din nou despre filme, dar nu sunt inspirat…

The Man from Earth: Se joacă cu mintea şi cu istoria… Îmi place că pune la încercare imaginaţia oamenilor… 🙂 Şi nu numai imaginaţia…

A Clockwork Orange: Făcut în 1971, filmul e regizat de Stanley Kubrick (despre care am aflat că e foarte apreciat, iar cu această ocazie am văzut de ce), care ne arată într-un fel foarte captivant cum este să fii diferit de ceilalţi, chiar la modul negativ (agresiv cu evidente înclinaţii sadice, criminale) şi totuşi să fii victima societăţii, ceea ce m-a făcut să mă gândesc că acest film a propus o problemă inedită într-un mod destul de ingenios, pentru a se încerca (fie şi numai prin închipuire) răspunsuri la întrebări precum Cât de bune sunt închisorile? Ce putem face cu criminalii? Să le acordăm o şansă sau nu? şi multe altele, pe care vi le las plăcerea de a le descoperi (dar nu lăsaţi raţiunea să vă tortureze cu întrebările acelea, veţi primi răspunsuri ceva mai târziu, pe alte căi)… Eu aş vrea să se răspundă la întrebarea cea mare: De ce există criminali?, dar bineînţeles că nici nu se pune problema de aşa ceva în film. A, şi combinaţia dintre presupusele orchestrări regizorale cu jocul actorilor te pune pe gânduri, la modul că oamenii care au menirea de a ajuta alţi oameni (doctorii) par mai răi decât criminalul (personajul principal), cu excepţia psihanalistei cu părul albastru… Pe lângă toate acestea, ce păţeşte el e de-a dreptul… nu găsesc cuvântul, cred că acesta e… halucinant! Da, nici nu am simţit că au trecut două ore… 🙂 Ce nu mi-a plăcut la acest film este violenţa aia cu mult sânge, care pare interzisă celor sub 15 ani. Şi moda acelor vremuri m-a mirat, mi s-a părut cam caraghioasă şi stridentă, dar ce mai contează, e doar un amănunt de garderobă…

What the Bleep: Down the Rabbit Hole: Partea a doua la What the Bleep Do We Know. M-a dezamăgit că seamănă cam mult cu prima parte, dar dacă ai răbdare, merge să le vezi pe ambele la distanţă de cel puţin un an (între ele). Mi-a plăcut faza cu lumea bidimensională.

Zeitgeist: Link-ul e aici. Deşi titlul este german, care se traduce Spiritul epocii, filmul este în limba engleză şi are subtitrare în română. Să nu vă lăsaţi înşelaţi de unele aparenţe, merge să mai faceţi puţină muncă de cercetare, nu înghiţiţi chiar totul… Şi am zis unele, nu toate. În orice caz, merită urmărit, dacă ai două ore de pierdut şi dacă vrei să ştii în ce fel poate fi profitabil un război… Eu nu ştiam, dar tocmai prin acest documentar am aflat…

[Am mai scris nişte chestii, dar le-am pierdut şi am considerat acum că-mi pierd timpul de pomană dacă le rescriu.]

Edit: Un film tăiat. Restul nu erau incluse în listă.

Filme văzute (2)

Ratatouille şi Eternal Sunshine of the Spotless Mind, primul nefiind pe listă, iar al doilea este acolo.

R.: De ce mă apuc să fac o excepţie pentru un film de animaţie ce n-a inclus acolo? Din două motive simple: tocmai că nu ştiu să fie vreun film de animaţie pus în acea listă, iar dacă e, atunci sunt amnezic, pe când filmul de care pomenesc e chiar de excepţie… Nu ca celelalte care se fac azi, cel pe care l-am văzut chiar seamănă, măcar cât de cât, cu cele vechi, deşi nu mă refer la aspect, ci doar la „felul de a fi”, nu ştiu dacă reuşesc să mă fac înţeles. Oricum, am rămas cu o impresie foarte plăcută despre el. 🙂 Merită văzut.

E.S.o.t.S.M.:  Nota 9 din 10. E original, e tras de păr, îţi dă impresia ruperii totale de realitate, impresia că te afli pe o lume paralelă, fiindcă nu-ţi vine absolut deloc să crezi că se poate întâmpla aşa ceva în realitate. Mă refer la faptul de a-ţi fi ştearsă memoria una-două, fiindcă aşa vrei tu şi o rezolvi cu un doctor cu ceva mijloace nu tocmai ortodoxe… Altfel, e un film care chiar pune spectatorul pe gânduri. Când suferim, chiar vrem să uităm amintirile cele dureroase. Dar pe urmă vedem cruda realitate abia după ce am descoperit consecinţele acestei acţiuni nesăbuite… Da, cred că lumea ar vedea că şi suferinţa are rostul ei…

Zzz…

Filme văzute

Cum a trecut cam de multişor de când am făcut ultima recenzie la filme, mi-am zis să vă arăt filmele pe care le-am văzut de-atunci. Ordinea nu este cronologică.

1. The Notebook
2. Velvet Goldmine
3. Zodiac (atât cel din 2005 [cu articolul hotărât The], cât şi cel din 2007)
4. The Fountain

O să vă spun, pe scurt, despre fiecare film tăiat [în ultima vreme] din listă.

The Notebook e un film romantic, în care se dezvăluie o poveste de dragoste ce a început într-o tinereţe şi se continuă la bătrâneţe, chiar şi când doamna e amnezică… Iar finalul e de gustat, merită să vedeţi ultimele scene… nu direct, că altfel n-aţi înţelege nimic. Cei care îşi închipuie că Titanic e singurul film care te face să plângi ar trebui să vadă povestea de care v-am zis-o foarte pe scurt… Mi-e teamă că s-ar putea să fac cine ştie ce spoiler… 🙂

Velvet Goldmine… Nu ştiu ce să zic, însă este extrem de original, clar… Se amestecă nişte elemente astfel încât înţelegeam destul de greu de ce unele amănunte sunt aşa şi altele nu… Până la urmă am renunţat la ele şi m-am concentrat asupra tabloului general, care m-a făcut să fiu mai atent la liniile mari ale filmului… Şi uite aşa detaliile cele mai ciudate fac tot filmul să fie interesant… Totuşi, este nerecomandat homofobilor…

Zodiac are două variante: cea din 2005 plictiseşte rău de tot (pe mine m-a enervat prostia unora din film), e prost făcută, nu v-o recomand. Cea din 2007 e beton. Ambele sunt bazate pe (scenariştii zic că sunt inspirate din) cazuri reale. Altceva nu mai zic.

The Fountain este suprarealist, spiritual şi foarte romantic, într-un fel transcendental… 🙂 Sunt subiectiv când zic că e bun, adică mi-a plăcut… Aşa că vă las pe voi să vă faceţi o părere…

Acum nu ştiu ce o să se întâmple. 😀