Dorinţe pentru lume

Dacă aş avea lampa lui Aladdin, aş freca-o şi ar veni djinul la mine, spunându-mi că îmi poate îndeplini oricâte dorinţe vreau, acestea ar fi…

1. Să dispară băncile şi banii din ele să fie daţi săracilor şi celor cu datorii.
2. Oricui are peste 2 miliarde de dolari să i se ia jumătate din avere şi să fie dată oamenilor din ţările sărace, cu excepţia sultanului din Brunei, care mi s-a părut corect.
3. Tuturor celor care urmăreau să ducă oamenii la sapă de lemn, boală şi moarte să li se dea acele lucruri şi banii lor să fie luaţi cu totul şi daţi celor care au nevoie de ei, iar companiile lor să fie desfiinţate şi dispărute.
4. Sclavilor din Dubai să li se dea bani de la stăpânii lor şi paşapoartele cărora le-au fost luate şi să fie duşi la locurile lor natale, iar sultanului să i se ia toată bogăţia şi să fie distribuită în lume, acolo unde e nevoie de bani.
5. Oricine a urmărit să ducă oamenii la sclavie, să fie sclav, iar banii şi achiziţiile lor vor fi date celor cărora le pasă de oameni.
6. Să dispară orice a fost modificat genetic şi să fie înlocuit cu ceva natural. De exemplu, dacă sunt roşii modificate genetic, să fie înlocuite cu (sau, de ce nu, să se transforme în) cele naturale. De asemenea, şi companiile care produc alterări genetice trebuie să dispară, iar banii lor să fie daţi săracilor şi datornicilor din Europa.
7. Celor care s-au îmbogăţit pe seama traficului cu petrol să li se ia jumătate din bogăţia rămasă (în caz că averile lor depăşeau cele două miliarde din dorinţa a doua) şi să fie daţi banii către mine şi cei care mă cunosc.
8. Să dispară medicamentele care fac mai mult rău decât bine. Iar capitalurile companiilor farmaceutice să fie date bolnavilor, cu excepţia celor care s-au îmbolnăvit datorită dorinţei a treia.
9. Oricine a urmărit să facă bani prin exploatarea oamenilor, să fie exploatat, iar jumătate din banii şi achiziţiile sale (chiar dacă averea sa nu depăşeşte cele două miliarde) să fie date celor pe care i-a exploatat.
10. Toţi oamenii să fie sănătoşi (cu excepţia celor din dorinţa a treia), iar cei care fac sex înainte să împlinească 18 ani să aibă parte de boli venerice uşor de vindecat.

Dorinţe fără şanse de a se împlini, ştiu. Dar mi se par faine, chiar dacă unora o să li se pară nebuneşti. Ştiu că am insistat cam mult cu banii, dar e criză şi trebuie rezolvată cumva…

Un e-mail de-acum 2 ani

Nu stiu ce sa zic despre mine, ai observat ceva la mine? Daca nu, poate e din cauza ca n-am lasat sa se vada prea multe de la mine… sau poate nu ti-ai dat suficient cu interesul… Acum e 6:10 dimineata si aberez destul de aiurea pe-aici… Ceea ce voiam este dragoste… nu de la tine, ceea ce vreau de la cineva aflat la indepartare este doar comunicarea… Am citit undeva ca face bine sa vorbesti cu necunoscutii, macar ei nu te barfesc pe la colturi imediat ce afla ceva despre tine, fiindca nu ai cunostinte comune cu acesta si, prin urmare, nu trezeste nici un interes povestea unui necunoscut… Asa ca eu, fiind necunoscut, nu ti-am trezit deloc interesul… Era si normal… Sau, la fel de normal, tocmai fiindca eram necunoscut te-a interesat macar putin sa facem un schimb de e-mail-uri (cam slabute, recunosc) si ti-ai zis (probabil) de mine: „un mucos care nu stie ce vrea de la viata”… Nu ai fi chiar departe de adevar, fiindca in viata asta sunt multe aspecte neacoperite, in special din punct de vedere material… Da, material, nu inteleg lumea asta… Pe alte planuri (poate zici ca sunt visator, nu te-as condamna) eu cred ca pot sa inteleg destul de bine lumea… pot sa inteleg viata intr-un fel exclusiv intuitiv si inteleg diferite lucruri practice si materiale numai rational… Fiindca ratiunea si intuitia au rost ambele, numai ca nu stim sa le folosim si suntem foarte tentati sa credem ca ratiunea e potrivita ca stapana a vietii noastre… Nimic mai gresit…
Eu as zice ca intuitia este cea potrivita pentru viata, fiindca ea ne arata solutii la care nu ne-am fi gandit si se merita sa adaptam acele solutii in viata reala… In acelasi fel, intuitiv, daca ai incerca sa transformi o modalitate intuitiva intr-una logica ar iesi oarecum dezastruos… Teoria suna bine, sa facem bine sa ne urmam intuitia, dar practica ne va arata ca ne e frica sa ne urmam propriile impulsuri… De ce? Fiindca am fost invatati ca numai fiind rational poti obtine ceea ce-ti doresti… Intr-o lume fara alte planuri decat cele materiale, poate ar fi mers chestia asta… Dar lumea e mai mult decat materiala, ai observat? Ratiunea e buna ca sclava, intuitia e buna ca stapana… Cum? Asta e intrebarea ratiunii… Eu am renuntat sa pun aceasta, „cum?”, cand e vorba de viata… fiindca e mult prea complexa ca sa merite sa cauti la dinti calul de dar… Asa ca e mult mai bine sa urmezi intuitia… Oare tu urmezi mai mult ratiunea? Ca daca eu am gandire predominant intuitiva, cineva ar trage concluzia ca mi s-ar potrivi un partener cu gandire rationala… Nu as contrazice, numai ca pentru mine nu conteaza numai gandirea (oare tu esti Gemeni? eu sigur am Ascendentul in Gemeni), ci si personalitatea… Am avut o relatie cu o persoana foarte rationala, si am avut destul de multa incredere in aceasta… Bine, persoana este de sex masculin, dar uneori se comporta foarte efeminat… Si faza tare e ca mi-a spus odata ca uraste efeminatii si asa ma vede pe mine… Hm… A gasit si alte insulte cu care sa ma loveasca, mai ales fiindca era cam gelos pe o chestie… aveam ceva ce el nu avea, insa nu cred ca vreunul din noi nu-si dadea seama la momentul respectiv… totusi, n-am suportat sa ma faca „prost”… Eu zic ca el era cel prost, fiindca desi avea ratiune, nu a stiut cum s-o foloseasca in modul cel mai potrivit in cat mai multe situatii… De exemplu, intr-o relatie de dragoste ratiunea nu are ce cauta absolut deloc! In dragoste conteaza mai mult iubirea… Una e sa fii rational, alta e sa fii inteligent si alta e sa fii intelept… Rationalul nu e intotdeauna inteligent, insa cel inteligent stie ca nu toate lucrurile se rezolva cu ajutorul ratiunii, desi nu stie cum, prin urmare inteligentul nu are cum sa fie si intelept… Inteleptul poate fi si rational, si inteligent, stie cand sa foloseasca ratiunea si cand intuitia… Acum se vad inteligentele, nu? Si sunt doua feluri de memorie: cea faptica si cea psihica… 🙂 Cea psihica nu e cu totul OK, fiindca – daca ai tendinta de a nu uita intamplarile negative – te poate afecta… Insa cea faptica nu te poate afecta deloc… E memoria care stie sa redea fara ca omul sa fie afectat in vreun fel cu sentimente negative vizavi de un eveniment etichetat drept negativ… Ceea ce poate fi un blestem pentru unii poate fi o binecuvantare pentru altii…
Ideile bune sunt mai mereu date uitarii, fiindca par nebunesti…
Ai tot dreptul sa stergi e-mail-ul, insa daca ai ajuns la aceste cuvinte, insa ca ai avut rabdare (stiu ca stilul de viata in America de Nord e unul foarte grabit) si – prin urmare – iti sunt recunoscator… si tie, si sortii… fiindca eu cred ca nimic nu e intamplator, dar vezi… intuitia stie ca nimic nu e intamplator, insa ratiunea „vede” ca totul e haos… Multi au fost tentati sa se gandeasca la cea de-a doua varianta, fiindca multi vor o senzatie de siguranta si comoditate… multi se tem de schimbari, de necunoscut… si faza e ca acestea sunt cat se poate de naturale, sunt favorabile evolutiei… Intuitia intelege, ratiunea nu… Intuitia stie mult mai multe decat ratiunea, de aceea eu am mai multa incredere in intuitie decat in ratiune…
Prefer un partener care sa stie sa foloseasca cu intelepciune ratiunea si inteligenta care i-au fost oferite, dar si sa cunoasca intuitia si s-o accepte ca parte integranta si fireasca a naturii sale de om… Daca imi spui ca vreau un visator si ca nu esti tu acela, se prea poate… N-o sa te contrazic… Dar nu stiu cum poate cineva sa ajunga atat de departe fara sa viseze? Numai prin ambitie? Nu stiu ce sa zic… Ambitia distruge, creeaza monstri cu ratiune gresit folosita… Succesul poate fi cea mai mare ratare, daca decizi sa renunti la bucurii si la fericire pentru succesul material… Ne mai si miram de ce vedetele devin deprimate? Pai, e clar: au renuntat la cele mai bune lucruri din viata lor, fara sa stie, iar cand realizeaza, jelesc enorm pentru ceea ce au pierdut… Fiindca pierdera e absolut inestimabila… Cunosc cateva persoane publice si mi-a parut rau pentru tristetea lor, pentru pierderea lor… Nu am stiut cum sa le ajut, ce sfaturi sa le dau, fiindca e deja prea tarziu… Si-au facut-o cu mana lor, tot ei pot sa faca ceva, daca si-ar asculta inima… Sfaturile (cerute sau nu) isi pierd rostul cand cineva nu stie sau nu vrea sa le puna in aplicare… Cand sunt necerute, apare la suprafata dovada prostiei omenesti: de ce sa dai un sfat necerut, cand stii ca oricum n-o sa fie ascultat? Din speranta ca o sa fie ascultat? Mai mult din dorinta mintii de a face ceva, de a spune ceva… Eu n-am simtit o astfel de dorinta… Am stiut sa tac, asa reusesc sa ofer clipe de liniste si pace… 🙂 Acelea pot fi foarte obositoare, chiar daca la prima vedere nu sunt… De ce? Fiindca ne-am obisnuit ca mintea noastra sa fie tot timpul activa, tot timpul ocupata cu diverse chestii…. si uite asa nu mai apucam sa aprofundam chestii care chiar merita aprofundate si nu printr-o activitate febrila, ci prin calm, liniste si pace… Ai incercat vreodata sa-ti faci mintea sa taca? Incearca, e mult mai greu decat pare… Oamenii se gandesc la 101 lucruri pe minut… Cand au de-a face cu linistea, cu lipsa de activitate, imediat cauta ceva de facut… Ei nu pot accepta necunoscutul, le e frica de el… De ce sa se lase in deriva? Fiindca le e teama ca se vor izbi de ceva tare, puternic… Pai, daca ai radarul activ (intuitia) nu ai de ce sa te lovesti de lucruri puternice… Daca, totusi, s-a intamplat sa te lovesti de ele, gandeste-te ca nimic nu e fara rost… poate maruntisurile pe care le ignori au si ele valoarea lor… Poate stii chestia asta deja si zambesti la ceea ce scriu, la aberatia mea…
Dar de ce nu ma opresc, desi ma dor mainile de-atata tastat? Sa-ti spun o chestie: eu am fost 100% spontan cand am scris aceste lucruri, se poate sa fi debitat prostii (in viziunea mintii rationale), dar intuitia ta ce-ti spune? Ti-ai ascultat vreodata intuitia?

Am scris toate aceste lucruri intr-o stare de semi-transa… Oare ce o sa urmeze, cu ce e-mail o sa te stresez? 🙂

***

Data e-mail-ului: 27 februarie 2007. Deci dinainte să fac acest blog.

Retrospectivă

Aş vrea să vă uitaţi la acest post. 🙂 E unul din preferatele mele.

Angajament

Iată singurul angajament pe care îţi voi cere să îl faci în această carte:

Eu, ___________________________________________, mă angajez să ascult vocea inspiraţiei şi să trăiesc o viaţă plină de inspiraţie.

Făcând (şi respectând) acest unic angajament, viaţa ta se va schimba pe veci. Succesul obţinut fără efort şi toate lucrurile bune te vor urmări şi, uneori, s-ar putea să ţi se pară că întregul Univers conspiră spre binele tău.
Unde te va duce inspiraţia? Habar nu am. Dar faptul că o vei asculta în fiecare zi şi că vei afla va deveni cea mai mare bucurie din viaţa ta.
Aş dori să închei această secţiune a cărţii cu vorbele lui W.H. Murray, autorul volumului „The Scottish Himalayan Expedition”:

„Până când faci un angajament, există ezitare, posibilitatea de a te retrage, ineficienţă constantă. În privinţa tuturor actelor de iniţiativă şi de creaţie, există un adevăr elementar a cărui ignorare ucide nenumărate idei şi planuri splendide: acela că în clipa în care îţi iei un angajament faţă de tine însuţi, Providenţa mută şi ea.
Tot felul de lucruri au loc pentru a te ajuta, lucruri care altfel nu s-ar fi întâmplat. Un întreg şir de evenimente izvorăşte din această decizie, provocând în favoarea ta tot felul de întâmplări şi întâlniri neprevăzute, de ajutor concret despre care nimeni nu ar putea visa că i-ar ieşi în cale.
Am căpătat un mare respect pentru unul dintre distihurile lui Goethe:

«Orice poţi sau visezi să faci, începe.
Curajul conţine geniu, putere şi magie.»”

Extras din cartea Poţi avea tot ce îţi doreşti, de Michael Neill, editura Amaltea.

O cameră în Rai

Într-o zi, un om a ajuns în Rai, aşa cum se întâmplă adesea. La sosire, a fost întâmpinat de un grup de îngeri şi i-au fost prezentate toate minunile Raiului. În cursul plimbării, omul a observat că exista o cameră pe lângă care îngerii pluteau iute de fiecare dată când ajungeau la ea.
– Ce este în camera aceasta? a întrebat omul.
Îngerii s-au uitat unul la altul, ca şi cum s-ar fi temut de întrebare. În cele din urmă, unul dintre ei a făcut un pas înainte şi a spus cu blândeţe:
– Nu avem voie să te împiedicăm să intri, dar, te rog, crede-ne, nu vrei să intri acolo.
Omul începu să se gândească la ce s-ar fi putut găsi în acea cameră. Ce ar fi putut fi atât de oribil, încât îngerii ar fi vrut să ascundă? Omul ştia că, probabil, ar fi trebuit să îi asculte, dar îi era greu să reziste tentaţiei.
„Până la urmă”, se gândi acesta, „sunt un om.”
Mergând încet spre încăpere, omul se simţi cuprins de spaimă şi se întrebă ce grozăvii ar fi putut să iasă la iveală. Dar, de fapt, camera era plină cu cele mai frumoase lucruri din câte ţi-ai fi putut imagina: o casă minunată, lucruri drăguţe, înţelepciune, o familie fericită, prieteni iubitori şi bogăţii nemăsurate.
Cu ochii măriţi de uimire, omul se întoarse spre îngeri.
– Dar de ce n-aţi vrut să intru? Camera este plină cu cele mai frumoase lucruri din câte am văzut vreodată!
Îngerii schimbară priviri întristate între ei, apoi se uitară iar la om.
– Acestea sunt toate lucrurile pe care ar fi trebuit să le ai pe Pământ, dar nu ai crezut niciodată că le-ai putea avea.

Extras din cartea Poţi avea tot ce îţi doreşti, de Michael Neill, editura Amaltea

Cititul, internetul and others

Cristiana Huruială scrie minunat. Dar va trebui să fii prevenit/ă: dacă dai click pe acest link, şocul este inevitabil chiar şi celor deschişi la minte. 🙂 Am scris postul anterior datorită poveştii ei (e chiar Săgetător, după cum se vede), acum sunt la pagina 46… 😆 Culmea, topicul, în momentul de faţă, are 67 de pagini and it’s still running, chiar dacă a început în decembrie 2004. Interesting, huh? Dacă te întrebi în genul E adevărată?, să ştii că da, e adevărată, la fel ca tine… De fapt, e chiar mai autentică decât majoritatea oamenilor… Ceea ce a fost tocmai primul lucru pe care l-am văzut şi admirat la ea… Apoi, optimismul ei incurabil (probabil şi contagios)… Nu mai zic nimic, rămâne să savuraţi lectura cu multă răbdare, ia cam multe zile, dar e incredibilă… e tare… 🙂 Nicicând n-am mai citit aşa chestii captivante… M-a prins, pur şi simplu. Mi-am zis: Asta e literatură adevărată! Şi deloc în sensul clasic al cuvântului…

Gata, am vorbit prea mult. 🙂 A, da, şi o chestie super: acest topic a fost sursa unei cărţi… Eu aş vrea s-o cumpăr. Exact acum am aflat că s-a creat şi o piesă de teatru cu acelaşi titlu, Vreau să fiu actriţă! A, nu are legătură cu povestea, dar ciudat, a fost pus în scena românească cam la câteva zile după „naşterea” topicului, cu un afiş care arată sugestiv aceeaşi naivitate pe care o arată şi Irene, acea Cristiana (cei de la site au mâncat o literă) de care am zis mai sus.

Aşa, apropo de cărţi, am terminat de citit De veghe în lanul de secară, de J.D. Salinger. M-a surprins o chestie la final: nu spune explicit unde e… Doar vorbeşte foarte vag despre locul în care se află, în genul

O groază de oameni, şi mai ales psihanalistul ăsta pe care-l au aici, […]

Ce se înţelege de-aici? Asta e singura referire la locul său „prezent” din carte. De fapt, în prima pagină scrie

Nu-i prea departe de locul ăsta trist, […]

din care se poate înţelege orice, având în vedere pesimismul personajului-narator. Chiar i-am spus Deei că nu-mi place prea mult personajul din carte, e din cauză că era prea pesimist (nu mai ştiu dacă asta i-am zis sau nu), deşi în ansamblu mi se părea realist, pătrunzător, lipsit de autocontrol (nu-şi putea ţine gura când îi critica pe ceilalţi, îl apucau năbădăile exact când nu trebuia şi, mai ales, exact în modul în care intra mai tare în bucluc, în loc să iasă din el).

Bun, şi se vede de la o poştă că el e în contrast cu fata de mai sus, nu-i aşa? 🙂

P.S.: Am încercat să scriu acest post cu Safari pentru Windows, dar a ieşit prost. Oricum, era beta şi mai bun e Firefox. 🙂 Dacă vedeţi vreo greşeală, puteţi să-mi semnalaţi.

Chemare

Mi-a venit o idee care m-a trăsnit chiar acum: oricine, dar oricine e în zodia Săgetătorului să-mi dea comment aici şi să spună că doreşte să stea de vorbă cu mine pe Y!M. Ce mă interesează cel mai mult la Săgetători este cum şi-au petrecut viaţa în ultimii ani. Motivul e unul evident astrologic. 😀 E adevărat că şi eu sunt în zodia aceasta, dar abia în ultimul grad, foarte aproape de Capricorn, de aceea sunt cam codaş la unele experienţe de viaţă. 🙂 Poate unii nu pricep ce vreau să zic, dar ce contează, eu sunt tot curios. Ce schimbări au avut într-o anumită perioadă, cum s-au petrecut acele schimbări, cum le-au trăit (sau cum au reacţionat la ele, să zic?) şi altele… Pe privat pot să explic mai bine. Asta e chemarea pe care am făcut-o Săgetătorilor, acum sunt curios câţi vor răspunde…

Apropo, preferinţele mele în materie de zodii se cam schimbă, nu pot spune că sunt statornic la ele… Oricum, în acest moment, ordinea e cam aşa: Vărsător (întotdeauna pe primul loc, din fericire 😀 ), Capricorn, Scorpion, Săgetător, Gemeni, Fecioară, Peşti, Balanţă, Berbec… şi cam atât… Apropo, nu mă refer la persoane, ci la semnificaţiile acestor Semne zodiacale. (Şi da, ştiu că trebuia să scriu acest lucru la Astroviaţă, dar m-am gândit că aici feedback-ul e mai sigur – referitor la primul paragraf.)