No Night Is Too Long

Post dedicat lui Ratatouille

Deci trebuie neapărat să scriu despre un film care m-a impresionat foarte tare. Titlul acestuia e şi titlul postului… Hm, nu-mi permit să fac vreun spoiler, dar pe scurt…

Filmul se împarte în două jumătăţi. Prima jumătate se concentrează asupra relaţiei dintre două personaje, Tim şi Ivo (da, două personaje masculine)… În cea de-a doua jumătate, e vorba de un triunghi amoros, cu Isabel (da, un personaj feminin). Tim este cel cu ambele „puncte” ale acestui triunghi… Şi faza este că Ivo şi Isabel sunt fraţi… Dar Tim nu ştia de acest lucru… Ivo era foarte gelos, aşa că şi-a trimis sora să-l spioneze pe iubit, dar nah… Restul e mult mai interesant şi mai complex decât ce-am spus aici, căci dacă spun mai multe, fac spoiler…

Eram foarte tentat să vă spun finalul, dar mai bine vă las să vă uitaţi… Nu e deloc clasicul happy-end, de-asta l-am şi apreciat… Totuşi, e cam trist… şi, la prima vedere, pare să aibă non-sens, dar dacă stai să te gândeşti mai bine, chiar are sens… E un film nerecomandat superficialilor… Căutând pe net informaţii despre el, am văzut că e după o carte cu acelaşi nume, scrisă în 1994 de Ruth Rendell, cu pseudonimul Barbara Vine. Deci cineva ca persoana căreia îi dedic postul. 😉

O prietenă mi-a povestit dinainte acest film, îl văzuse pe Hallmark, eu l-am văzut acum câteva ore pe AXN. Cel mai mult am discutat triunghiul amoros şi finalul…

De unde e titlul acela, tradus Nici o noapte nu e prea lungă? Din câte am văzut, e un vers al unei poezii recitate de Tim, în timpul unei scene de dragoste (vedeţi voi care, dacă sunteţi atât de curioşi), în gând sau narativ (că filmul e presărat cu vocea lui), şi mi-a sărit în ochi versul. Filmul e plin de pasiune, dar cartea cum o fi? Deja îmi pare rău că nu e tradusă… Mai ales că are şi nişte replici… Toţi băieţii te doreau, de cine e spusă şi cui i-a fost spusă? Păi, uitaţi-vă şi cruciţi-vă! 😀

Adevărul este că m-am concentrat mai mult asupra poveştilor de dragoste, dar filmul este catalogat drept thriller psihologic, dar pe bună dreptate… Finalul m-a pus pe gânduri…

Reîncarnări (1)

Credeţi că ştiţi despre ce e vorba, aşa că nu mai merită să mai zic ceva despre acest lucru, nu-i aşa? Hm, şi dacă e un subiect inepuizabil? Eu cred că e, mai ales că stau de vorbă cu oameni care sunt chiar interesaţi de reîncarnare, karmă, vieţi anterioare…

A fost o vreme în care îmi imaginam viaţa de după moarte cam aşa:

Tu, ca Sine, te desparţi de corpul tău şi ajungi într-un fel de Purgatoriu (nu sunt catolic), unde realizezi că nu mai eşti în viaţa fizică şi începi să trăieşti ultimele emoţii înainte de a trece mai departe: furie, tristeţe, seninătate, poate fi oricare din ele sau pot fi mai multe, depinde de personalitatea dezvoltată pe Pământ… După care te duci, condus de un spirit, într-un loc care seamănă cu un cinematograf, unde vezi nişte proiecţii care reprezintă multe chestii, majoritatea în legătură cu viaţa pe care ai trăit-o… De exemplu, poţi vedea acolo un moment fericit sau o situaţie foarte grea… poţi vedea cum eşti dus în Infern de oamenii care te urăsc (cei cărora le-ai făcut rău, de regulă) sau dus în Paradis (dacă ai făcut fapte bune), în special dacă în timpul vieţii ai crezut în aceste tărâmuri (ţi se arată aşa cum le-ai închipuit). Sunt doar proiecţii care te încarcă atât de mult, încât la sfârşitul lor (durează extrem de mult, fiindcă fiecare zi din viaţa ta este cântărită) eşti stors de energie, apoi rămâi cu impresia că eşti blestemat (în cazul în care ai făcut lucruri neplăcute) sau că eşti bucuros (în cazul în care te bucuri de ceea ce ai făcut), după care eşti dus într-un loc în care eşti „spălat pe creier”, adică ţi se şterge memoria acestei ultime vieţi, te purifici în acest fel… Totuşi, unora nu li se şterge memoria aceea, dintr-un motiv anume, încă neştiut, probabil pentru a arăta ceva… Mai departe, ţi se arată pe un alt ecran sarcinile pe care le ai de făcut în viitoarea viaţă, după care eşti lăsat să decizi în ce lume te reîncarnezi… Pământul este una din acele opţiuni, apoi şi aceasta are mai multe opţiuni… Lumea celor care trăiesc în lux, lumea celor care trăiesc în sărăcie, lumea intermediară (dintre lux şi sărăcie)… Ca reflecţie a ceea ce ai interior, alegi mai mult lumea care corespunde cu ceea ce ai acumulat în viaţa anterioră, ca bogăţie interioară… Adică ai reuşit să acumulezi ceva înţelepciune, ai fost o persoană bună, toate la cote înalte, deci ai tendinţa de a alege o lume a luxului, fiindcă aceasta reflectă interiorul tău bogat… Analog, dacă nu ai reuşit să acumulezi suficientă înţelepciune, eşti destul de primitiv (ca spirit), atunci ai tendinţa de a alege lumea săracă… Dacă eşti destul de cizelat, dar tinzi spre înţelepciune, atunci alegi lumea intermediară, iar eu am observat că multă lume se află în acest stadiu… Nu există regres, doar stagnare, fiindcă spiritul are întotdeauna tendinţa de a evolua… Te naşti cu sarcinile stabilite de spirite superioare, iar aceste spirite îţi trimit îngeri păzitori, care au sarcina de a înregistra tot ce faci tu pentru viaţa de după moarte… Numai în situaţii extreme aceşti îngeri pot interveni, tocmai pentru ca tu să-ţi duci sarcinile până la capăt. Chiar dacă nu eşti conştient de ele, simţi că ai ceva de făcut, iar când termini (sau mai bine, când continui) acea treabă, fără să ştii de ce, te simţi împlinit (o pui pe seama faptului că ai terminat, deşi nu eşti lămurit de ce, în ciuda faptului că termini alte chestii, tot nu te simţi împlinit)… Deci, înainte de naştere, spiritul ştie cam la ce viaţă s-a înhămat, n-a făcut decât să aprobe planurile stabilite de spirite superioare.

Sunt trei feluri de spirite:

• inferioare, roşii
• medii, albastre
• superioare, albe

Prima categorie se recunoaşte cel mai uşor prin lipsa totală de înţelegere faţă de ceilalţi, prin vampirism energetic (când stai lângă persoane de acest fel, te simţi total epuizat, deşi ştii că n-ai făcut nimic pentru a te obosi), se aprind foarte uşor, nu înţeleg şi nu vor să înţeleagă spiritualitatea decât prin prisma religiei (deci nu au o viziune proprie asupra vieţii), unele astfel de spirite pot fi violente etc. Cele mai multe spirite roşii încarnate pe Pământ sunt (pot fi) locuitorii săraci ai Africii şi din ţări sărace, puşcăriaşii furioşi, ţăranii din sate uitate de lume… or mai fi şi alţii, am dat câteva exemple…

A doua categorie se recunoaşte printr-un materialism mai mult sau mai puţin exacerbat, sunt adesea oameni agnostici, care nu resping cu totul ideea unei alte spiritualităţi decât cea prezentată de biserică, pot fi prudenţi când e vorba de întâlniri cu necunoscutul, fără a-l respinge cu totul (spre deosebire de spiritele roşii, care sunt total reticente la orice e necunoscut), au energie moderată (deci lângă astfel de persoane nu simţi mare lucru, poate numai dacă eşti vampir energetic te simţi mai bine lângă ele decât singur sau cu persoane asemănătoare ţie). Lupta pentru energie există şi la această categorie, dar este sublimată prin alte mijloace decât cele brutale (violenţa verbală poate exista, dar în proporţie redusă, pe când cea fizică e mult mai rară, dacă le-am raporta la prima categorie). Aici îi găsim pe oamenii din clasa de mijloc a societăţilor europene, americane şi estice (Asia şi Australia), politicieni, oameni de afaceri, salariaţii obişnuiţi, oameni cu o oarecare poziţie în societate, salvamarii, salvamontiştii, mai multă lume decât aş putea spune chiar acum…

A treia categorie se împarte în spirite încarnate (cum e şi cazul celor de mai sus) şi în spirite neîncarnate (care rămân să facă ordine în Univers). Primele se presupune că sunt în ultimul stadiu de evoluţie, au multe informaţii (de multe ori pe alte căi decât cele obişnuite), au o intuiţie foarte dezvoltată, au putere asupra atât a materialului, cât şi a spiritualului… Acestora nu li se şterge memoria (vieţilor anterioare), fiindcă în acest caz îşi vor da seama mai uşor ce au de făcut (cel puţin, aşa ar trebui să fie, dar lucrul interesant e că ei îşi simt vieţile anterioare în moduri diferite)… Aceste spirite sunt bogate în interior, dar asta nu înseamnă neapărat că se vor naşte în lux… Se pot îmbogăţi în timpul vieţii lor… Sau pot să lucreze la altceva decât la bogăţia exterioară, lucrează (nu în sensul obişnuit, în orice caz) cu ei înşişi, simţind că în acest fel îi pot ajuta şi pe ceilalţi… Îi găseşti în cele mai neaşteptate locuri. Poate fi o profesoară universitară, poate fi un manager al unui hotel de lux, poate fi un fotomodel (de fapt, mai rar un model interesat de interior, dar discutăm despre asta în altă vreme), poate fi un artist care îşi caută expresia plenară… De cele mai multe ori, spiritele albe au foarte multă energie, încât ajungi să te simţi bine lângă ele chiar dacă eşti obosit. Sunt genul de oameni care nu obosesc niciodată (cu excepţia faptului că ei trebuie să doarmă minim 4 ore şi se descurcă numai cu atât). Sunt oameni foarte puternici, care pot rezista la orice presiune. Tot în categoria aceasta se găsesc şi Buddha, Iisus şi alţi maeştri spirituali (care n-au legătură cu religiile cărora li s-au atribuit, am studiat eu)… De fapt, chiar se mira cineva că-l disociez pe Iisus de Biblie… Adevărul e că eu cred că Iisus ar arde Biblia dacă ar avea ocazia… [Observaţi că e doar o credinţă personală.] Spiritele albe neîncarnate sunt cele care au grijă de „rotiţele” Universului, de evoluţia lucrurilor în acest spaţiu material-spiritual… Tot ele pot fi părţi ale Judecăţii de Apoi, care e total lipsită de violenţă (spre deosebire de viziunea tradiţională creştină), unde am zis mai sus de proiecţii.

Cred că ajunge pentru astăzi. 🙂 Vă dau o imagine artistică, sper că o să vă placă (click pentru mărire).

Leapşă – Ce vrei, dar nu găseşti

De la Denisuca! Trebuie să spun ce nu găsesc / nu am, dar vreau…

1. Zece mii de euro (sau mai mult).
2. Un laptop de marcă japoneză cu conecţiune wireless.
3. Un aparat foto digital cu legătură USB (sper c-am zis bine) pentru laptop.
4. O călătorie în jurul lumii cu avioane şi vapoare.

Sincer să fiu, de ceva vreme tot visez să pot călători în lume şi să bloguiesc despre ce văd, cu poze şi tot tacâmul. Totuşi, la un mic calcul mi-am dat seama că aş avea nevoie de vreo 10 ani de muncă până să pot face economiile necesare pentru acel vis… Şi cum eu sunt şomer, îmi vine să zic „Pa, visule!”… 😐

Dau leapşa la: Deea, Adelasamy, Oblia, Medeea, Oompa-Loompa, Netics şi Ratatouille.

Cum în ultima vreme a fost vremea cam urâtă, ori nu prea am avut inspiraţie pentru posturi noi, ori aveam inspiraţie, dar nu mai mergea netul din cauza furtunilor ce îşi fac de cap în ultimul timp… Nasol, uăf… Ştiţi ce o să fac? Când o să am inspiraţie, o să scriu pe foaie, să fiu sigur că nu-mi dispare aşa uşor… Mulţumesc celor care au răbdare cu mine. 🙂

Tablou

25.05.2005

 

Acum îmi imaginez un tablou, cu o tânără în centrul acestuia, îi văd profilul din stânga, admirând panorama oferită de uriaşa cascadă Niagara, stând pe o balustradă, iar vântul îi împrăştie părul (vârfurile lui, mai bine, că nu rămâne cheală) roşcat, creţ, nu prea lung, asortat cu pistruii de pe faţa ei albă, de porţelan, ovală, cu nas aristocratic; mândră şi visătoare, cu rochia ei de un alb stelar, cu vălul alb care lasă descoperită faţa… Pentru ea, cascada e singura sursă de linişte, de reculegere, de ajutor pentru a face ordine mentală în viaţa ei amestecată în haosul evenimentelor; nu mai era sigură de nimic, iar cascada o ajută măcar să-şi ascundă durerea, deşi ar fi vrut s-o elimine… Cascada vuieşte şi ei i se pare furioasă, fiindcă aşa se simţea şi ea, i se pare agitată, constantă, răzbunătoare, puternică şi plină de energie, dar ea nu conştientizează că tocmai calităţile pe care i le atribuie cascadei îi aparţin ei în totalitate… Stă şi se uită, gândind şi simţind, judecând şi visând, vrând şi nevrând, ar vrea să fie nemişcată de secole, dar ştie că nu se poate şi speră că se poate… Plină de contrarii, aşa s-a ştiut întotdeauna… Stă şi încearcă să-i prindă ritmul, puterea, pentru a merge mai departe, că n-are voinţă, deocamdată, însă continuă, ca şi cum i-ar spune: Nu mă crezi în stare? Sau îi zâmbeşte cascadei, pentru a spune: Totul o să fie bine. Roşcata ştie mai bine, cântărind şi hotărând, totul ţine în ea… Aşa vrea să o prindă veşnicia, ca să nu mai facă nimic… Totul în ea şi nimic din ea…

De pe net (2)

Întâi, am dat de un joc mişto. Sign of Zodiac îi este numele. 🙂 Din păcate, n-am putut să-l bag aici, aşa că vă las un link. Deocamdată, scorul la care am ajuns este 6714 puncte (sau credite), cu pornire de la 500. E clar, e imposibil să pierzi la acel joc, singurul risc e să te plictiseşti din prea mult (şi prea uşor) câştig. Atenţie, scorul nu se salvează, deci dacă îl părăseşti şi revii, o iei de la capăt. Cum începi? Mai întâi alege un bet, apoi un play. E (prea) uşor. 🙂

De-aici (vedeţi primul comentariu) am aflat de un add-on Firefox care îţi optimizează căutările pe care le faci pe Google. L-am încercat şi e super! 🙂

Variante de viitor

Am revenit (să sperăm că postul anterior şi-a pierdut valabilitatea, sunt liber, deocamdată, sper, uăf, îmi pierd coerenţa, îmi trag sufletul). Aceste variante au o oarecare legătură cu viaţa reală. Ieri, când eram între starea de somn şi starea de veghe (în ordinea asta, deci mă trezeam), mi-am imaginat trei dintre cele mai pesimiste/ciudate scenarii ale viitorului meu.

Varianta A: Sunt pe drumuri, cu o singură valiză, fără bani, căutând aiurea o chestie sau alta, poate nu caut nimic. Dorm sub poduri, mă împrietenesc cu unii vagabonzi, umani sau canini. Ne povestim unii altora ce ni s-a întâmplat în trecut, apoi spunem diverse zvonuri de prin oraş auzite. Eu eram doar un martor tăcut, contemplativ. Mă uit la un apus de soare, care îmi aminteşte că ce a fost nu mai este, dar ce va fi merită întâmpinat.

Varianta B: Sunt într-o puşcărie, unde un coleg de celulă îmi confesează istoria vieţii lui. Câteodată chiar îmi spune că mă doreşte şi că mă protejează de derbedeii închisorii, dacă mă dedic lui… Eu tac şi încuviinţez gestic, fiindcă n-am încotro, pentru că nu vreau să mă aleg cu oase rupte de oricui i se năzare că are ceva cu mine. Tac, privesc şi aştept… Eventual, îmi trece prin cap să cer cuiva hârtie şi pix ca să-mi aştern gândurile, dar cine să mi le dea? Dacă sunt adevărate legendele despre gardieni care ar râde de tine (sau chiar te-ar bate) dacă îndrăzneşti să le ceri ceva? Sau, dimpotrivă, o să am chiar norocul porcesc de a blogui din închisoare?

Varianta C: Sunt într-o farmacie, cer pastile şi substanţe de tot felul, de la somnifere la Hexoral (nici nu ştiu la ce foloseşte chestia asta, dar merge), le cumpăr şi merg acasă cu ele. Le amestec pe toate, folosesc toate dozele, le amestec într-un pahar cu apă, mai iau un pahar cu apă, să mai diluez din gustul acela… Şi înghit din primul pahar, repede din al doilea, din nou din primul, repet procedura. Până ameţesc de tot şi mă văd căzut în comă, sperând că voi emigra cu totul în lumea spirituală.

Niciuna dintre variante nu se va împlini, fiindcă (aşa cum v-aţi dat seama) au avut loc în trei flash-uri succesive. Fiindcă eram al naibii de îngrijorat, eram foarte pesimist. Ieri m-am trezit din somn şi zău că nu ştiu la ce oră mă voi culca azi, dar ce am trăit în această „zi” (şi au trecut doar 12 ore de când m-am trezit) m-a făcut să văd lucrurile într-un alt unghi decât cel cu care m-am obişnuit, tocmai ca să-mi dau seama că viaţa îmi dădea o ironie cât postul de mare. Ce am trăit în ultimele ore m-a făcut să renunţ complet la pesimism (acela care priveşte viaţa mea, nu şi a altora) şi la obiceiurile mele. M-a făcut să admit că eram împotmolit, îngustat… Am realizat că am o moştenire de care vreau să scap.

Judecam bătrânii de azi că sunt diferiţi de înţelepţii trecutului. Am văzut că am judecat greşit. Nu erau atât de diferiţi. Chiar mi-au arătat opţiuni care pot fi uşor alese şi care pot duce la rezolvări mai bune şi mai puţin drastice ale unor probleme… Mi-au arătat că viaţa nu se limitează la durere şi disperare, dar are şi partitura frumosului, păcii, calmului. Există omenie, nu numai în măsura în care o vezi, dar şi în măsura în care o oferi altora. Cu cât oferi mai mult, cu atât mai mult primeşti. Un adevăr atât de vechi, atât de cunoscut, şi totuşi niciodată expirat, niciodată pierdut. Este peste tot, trebuie numai ochi să vezi, urechi să ai şi gură să vorbeşti (şi cap, să nu vorbeşti aiurea). Problemele pe care le aveam nu aveau nici o legătură cu ei, însă au intervenit… Au făcut bine sau nu, o să văd asta mai târziu.

Varianta D: Am o slujbă, mă simt bine acolo, toată lumea e mulţumită de mine. Mă gândesc la problemele din trecut ca la o ilustrare a zicalei Tot răul spre bine. Sunt altcineva, dar în sensul bun al cuvântului. Mă uit la un apus de soare, care îmi spune că tot ce a fost a meritat să fie, tot ce va fi merită întâmpinat cu zâmbetul pe buze.

Probleme

Din cauza unor probleme, s-ar putea să nu mai pot scrie pe blog o bună perioadă de timp.