Regăsiri sub mister (2)

Nu se stia cu exactitate anul in care o familie isi traversa incercarile. S-a intamplat intr-o viata anterioara cand multe din detaliile existentei de atunci s-au pierdut. A ramas insa o baza nu prea solida, dar poate face fata constituirii unei regasiri karmice.

O familie instarita, in care mandria, principiile si conservatorismul ocupau primul loc. Existau copii, nu se mai stie numarul, dar cu siguranta aveau o fata. Femeia s-a stins inainte de vreme, candva, inainte de mijlocul vietii. Nu am aflat din ce cauza a murit. Responsabilitatea revine tatalui, ca o incercare spre intarirea caracterului. Iubea partea materiala, iar incercarile il puneau in postura de a da atentie si simturilor interioare. Profesia lui nu se stia cu siguranta, se presupunea ca preda ceva legat de arta, posibil dans, balet, pictura. Nu am aflat nici daca banii care-i avea erau mostenire sau avea alte surse! Dupa moartea nevestei se regasea si in bautura. Exista o legatura puternica intre fiica si tata, probabil ii lega aceeasi iubire care o pierdusera. Erau caractere identice.

Un tata precaut, conservator, impunator, influenteaza destinul fetei considerand ca o stare materiala deosebita o poate face implinita si va putea fi linistit ca nu-i va lipsi nimic. Aparuse casatoria aranjata a fetei si o casa alba, patrata, cu geamuri mari si patrate, imensa si pustie, nici macar un pic de suflet. O casa bantuita de singuratate. Cu siguranta fericirea nu exista in acea casa, nici onestitatea dintre sot si nevasta, nici linistea, nici implinirea. Cel mai probabil ocupatia fetei era tot legat de arta, posibil ceva legat de moda.

S-a produs o ruptura, o perioada destul de mare intre cei doi, tata si fiica. O neimpacare cu ceea ce i s-a destinat chiar de catre tatal ei. O neimpacare cu situatia materiala din care nu putea sustrage nici un pic de liniste interioara. Direct intr-un mod inconstient tatal o indepartase pe fata din prezentul lui, dar nu si din suflet.

Intr-o seara, fata s-a intors acasa, nu stiu daca era asteptata sau anuntase venirea ei, dar isi gasise tatal intr-un scaun, ca cel pentru oameni foarte bolnavi, cu picioarele foarte slabe, era oarecum pe partea stanga a usii, in camera unde se afla. Intrase brusc pe usa, si-a aruncat geanta nu prea mare pe o canapea si se repezise spre tatal ei. Zarise o femeie, in partea stanga a lui, care statea in picioare privind-o pe fata, intreband-o sau mimand intrebarea Ce te-a adus? Probabil se astepta la ceva, dar fata a privit-o, zgarcita in raspuns. Si-a imbratisat tatal si l-a pupat, a simtit gustul acelei boli care il lovise. Femeia nu era straina fetei, era probabil nevasta tatalui, femeia care-i luase locul mamei. Nu se placeau deloc si exista distanta intre cele doua. Nu ar fi de mirare ca lipsa ei din casa parinteasca sa fi avut ca motiv si o mare neintelegere cu mama vitrega. Existau discutii nefavorabile, nu este exclus ca acestea sa fie un alt motiv de nevizitare a tatalui.

Se presupunea ca acea femeie mai avusese copii, sau poate chiar avea copii cu tatal fetei, nu se mai stia nimic, ramase intr-un timp care se derula dupa alte reguli si principii care poate nu aveau legatura cu actuala reintalnire. E un fel de a spune, karma nu a putut fi rezolvata, s-a blocat pentru un timp viitor.

– va urma –

Regăsiri sub mister (1)

Freya, cititoare a blogului meu şi amică de conversaţii pe Y!M, mi-a dat o poveste extra. Când mi-a dat-o, mi-a cerut s-o şterg după ce o citesc, fiindcă se temea că nu va fi înţeleasă de altcineva decât de mine. După ce am citit-o, i-am spus că mi-a plăcut şi am întrebat-o dacă se poate să-i public povestea şi că vedem pe urmă dacă va fi înţeleasă sau nu. Şi-a dat acordul, aşa că-i dau drumul. 😀

***

Unii oameni simt mai mult decat altii, iar acestia sunt neintelesi de cei care nu simt. Simtul face parte din latura spirituala a sufletului. Este arma cu care un suflet puternic se protejeaza, de ceea ce pare invizibil, precum un orb isi directioneaza pasii cu bastonul.

Cel mai puternic simt este cel al recunoasterii sufletelor anterioare. Este simtul care aduce o prietenie si o atasare rapida. Este un sentiment de neegalat al bucuriei si al teamei. Acest gen de simt, odata perceput de unul din suflete, poate fi transmis si celuilalt, dar nu in totalitate, ci doar la primul nivel, cel al simpatiei si neintelegerii de ce? Pe parcurs apar resentimentele anterioare, este exact cum s-ar continua sentimentul de atunci cu cel de acum, doar transformandu-l sub forma actuala, dar cu aceasi putere de afectiune. Pentru sufletul care inca nu percepe, acest gen de sentiment aduce o bulversare a mintii, usor de confundat cu o magie, un gand de care nu poate scapa, aduce momente dificile, insomnii, neliniste, momente greu de inteles. Acest suflet usor confuz, neintelegandu-si afectiunea, va incerca sa curete acest gen de resentiment, apoi va incerca sa-l abandoneze, practic de frica responsabilitatilor care s-au creat anterior si care s-au continuat recent. Sufletul care va simti rostul reintalnirii, va suferii mai mult, va simti retinerea celuilalt, se va simti usor abandonat de un suflet apropiat in trecut. Va simti cum celalalt suflet nu este pregatit sa infrunte si sa depaseasca un sentiment blocat. Va mai simti framantarea celuilalt si modul in care vrea sa uite fortat, dar nefiind capabil, pt ca un sentiment puternic nu se poate comanda, el nu apare intamplator.

Acest gen de simt, acest gen de sentiment se va pastra ca o tensiune intre cele doua suflete, pe tot parcursul existentei, chiar daca nu se va rezolva in viata actuala. Sentimentul se va continua sub o forma si mai puternica afectiv in viata viitoare.

Daca simti un suflet strain ca e special pt tine, nu ezita sa-i arati iubirea, atasarea este modul in care sufletele se reintalnesc. Urmareste-i gesturile celuilalt suflet, intrebarile si gandurile, si vei intelege din ce categorie a cunoscutilor anteriori face parte. Daca are un caracter asemanator face parte dintr-un mediu comun, daca are idei diferite, fii atent, ca este un suflet care nu-ti seamana si te poate lovi cand nu te astepti!

– va urma –

Benzi desenate

Ca o extensie la postul meu despre desene animate. 🙂 După ce mi-a citit acel post, un amic de-al meu a pomenit despre benzile desenate pe care le colecţiona când era mic, cele mai multe fiind numite Mickey Mouse… S-a întâmplat să le colecţionez şi eu, dar am pierdut cam multe numere în timp… Oare mai apare revista şi azi?

Dacă vi s-ar da ocazia de a avea revistele vechi pe care le îndrăgeaţi, ce aţi face? Ştiu că unora le place Pif, nu mai ştiu dacă mi-a plăcut sau nu. Am avut toate revistele cu benzi desenate care au apărut în piaţa românească, dar o parte destul de mare din colecţia numerelor s-a pierdut. Mă întreb dacă nu cumva majoritatea revistelor vechi ajung valoroase… Am citit pe un forum cam cât ar costa să „recapăt” numerele pierdute: 120 de ron… Nu mi se pare exagerat de mult, având în vedere că respectivul vindea un tom întreg de apariţii vechi Mickey Mouse. Dar pentru buzunarul meu e chiar mult… aşa că trebuie să mă abţin…

În rest, revistele de azi nu ştiu cum sunt şi nu prea m-am interesat.

Un fel de P.S.

A apărut un bug care a făcut să pară că postul anterior a fost publicat ieri, ceea ce şi intenţionam să fac, dar cei de la WordPress făceau nu ştiu ce maintenance, încât la vremea când am dat click pe Publish, nu s-a putut, dar am dat Save şi s-a putut. În schimb, abia acum câteva minute am putut să dau Publish şi să apară, dar cu data la care am dat click prima dată. Ce chestie. Mult a mai trebuit să aştept!

Cui i-e dor de Mickey Mouse?

De obicei, o vizită la YouTube sau Trilulilu rezolvă chestia asta, dar nu şi în cazul meu. Voiam neapărat să văd singura animaţie care mi-a rămas întipărită în minte pentru mulţi ani. E vorba de un concert în aer liber, care se transformă într-un concert în uragan. Hehe, şi mi-a plăcut mult că orchestra cânta în mijlocul tornadei, parcă membrii ei erau indiferenţi la realitatea din jur, concentrându-se asupra instrumentelor.

Nu ştiu câţi dintre voi s-au uitat la aşa ceva. Când eram mic, mă uitam de nenumerate ori, ca să mă asigur că o să ţin minte… Din păcate, nu mi-a fost de ajutor repetiţia. Dar nu-i nimic. Timpul le rezolvă pe toate, ca un făcut.

După ce am căutat prin tot internetul după animaţia aceea, am găsit pe YouTube cum se numeşte, dar era întreruptă la mijloc şi o lua de la capăt, ceea ce era enervant. Aşa că am mai făcut un tur de forţă, de data asta fiind mulţumit că ştiu cum se numeşte: Mickey Mouse – The Band Concert (1935). Am găsit video-ul într-un torrent şi l-am luat în câteva minute (am fost plăcut surprins că sunt destui în lume care îmi împărtăşesc gustul pentru desenele copilăriei). Bun, şi după ce m-am uitat la acest desen, am rămas cu neplăcuta impresie că sunetul nu e sincronizat în unele secvenţe. Trecând peste acest inconvenient, se poate urmări.

De la YouTube nu se poate, fiindcă au rejectat video-ul, pe motiv de „violating terms„… Ciudat, având în vedere că am văzut înregistrări cu Mickey Mouse pe acel site… Dar noroc cu Trilulilu. 🙂 Aici.

Pe YouTube am găsit Steamboat Willie, desenul care l-a făcut celebru pe Mickey Mouse, lansat pe data de 18 noiembrie 1928, fiind primul desen animat cu sonor la acea vreme, iar data aceea e considerată „data de naştere” a lui Mickey Mouse. Cu toate că primul desen animat în care a apărut Mickey este Plane Crazy, lansat pe data de 15 mai 1928. Deşi cea din urmă putea fi considerată „data naşterii” lui Mickey, s-a preferat varianta de mai sus, pe motiv că al doilea l-a făcut faimos… Hm…

Îmi pare rău de calitatea proastă a imaginii şi de lipsa de sincronizare imagine-sunet care se văd în locurile arătate. Dar se pare că timpul nu iartă nimic, nici măcar calitatea… În afară de cele de mai sus, m-am uitat la mai multe pe calculator, luate de pe μTorrent şi StrongDC. În afară de animaţiile cu Mickey Mouse, m-am uitat şi la Frumoasa şi Bestia (trei părţi), Mica Sirenă (două părţi), Cenuşăreasa… Ţin minte câte ceva la Albă-ca-Zăpada şi cei 7 pitici, s-ar putea să mă uit din nou la ea în viitorul apropiat, dar la Bambi sigur nu vreau să mă uit. E prea dur, am plâns când am văzut că puiul a rămas fără mamă… Apropo, mi-am adus aminte că mamei îi plăcea să deseneze rochii din acelea de prinţese, ca la desenele de mai sus. Desena chiar foarte frumos. Ştie cineva titlul original la Degeţica?

Ah, şi să nu credeţi că sunt Disney addicted. Sunt cartoon addicted! 😀 Adică mă uit şi la Tom & Jerry, Sylvester & Tweety şi multe altele. Am ce vedea. 🙂

Volver

Abia am văzut acest film şi nu pot să zic decât… „waw!” Nu, nu-l pun pe primul loc, pe care-l ocupă neclintitul (în opinia mea) Dogville.

Probabil vă întrebaţi de ce mi-a luat atâta vreme până să scriu o recenzie despre un alt film. Adevărul e că m-am uitat, între timp, şi la desene animate, dar o să vă postesc mai târziu despre ele. 🙂

Bun filmul, l-am tăiat din listă… Nu ştiu ce să vă zic de el… Doar atât: uitaţi-vă la el. Bine, s-ar putea ca unii dintre voi să nu-l guste. Eu l-am gustat şi zic că e cam amărui, fiind vorba de o dramă. Culinar vorbind, nu-mi place decât gustul dulce, dar nu se aplică acest lucru peste tot. Filmul se vrea a fi realist, dar îmi vine să zâmbesc pe-aici. Ce e realist şi ce nu? Asta vrea să ne arate filmul. Printre altele, desigur. De exemplu, vedem că istoria se repetă, dar are şi părţi ascunse, care se dezvăluie treptat, pe parcursul filmului. E vorba de istoria a două generaţii de femei, mamă şi fiică, în dublă ipostază. Bunica şi mama, mama şi fiica. O mătuşă încearcă să remedieze situaţia şi reuşeşte. O vecină vrea să afle ce s-a întâmplat cu mama ei, dar pusă în faţa faptului (aproape) împlinit, n-a mai vrut. E vorba de femei… de cele care suferă şi suportă, de cele puternice. Le vezi şi ai impresia că sunt lipsite de apărare, că nu pot să supravieţuiască singure. Dar pot, şi încă foarte bine. Almodovar ne-a arătat acest lucru într-o manieră atât de realistă, încât am avut impresia că particip la acţiunea filmului (în special în scena în care fiica dezvăluie ce i s-a întâmplat)… Secretele feminine sunt păstrate cu străşnicie şi se împărtăşesc între ele, în linişte.

Am fost atât de prins în film, încât nici n-am stat să mă întreb dacă vor fi faze la care alţii să se plictisească. Eu zic că nu, fiindcă OST-ul (coloana sonoră) filmului e fenomenal. Te prinde, pur şi simplu. Nici măcar n-am simţit când au trecut cele 100 de minute. Sfârşitul m-a lăsat mască. Parcă n-ar avea coadă, dar are sens… Probabil regizorul n-a mai avut răbdare pentru un cadru de sfârşit sau acel cadru a fost tăiat pentru un efect psihologic? Nu ştiu… dar a ieşit bine, cred…

De la început până la sfârşit, vezi numai femei (foarte puţini bărbaţi). Unele urâte, altele frumoase. Unele unite, altele învrăjbite. Mai mult vezi cele unite, fiindcă ele sar în ochi, dar vrajba nu se vede cu ochiul liber, ci mai mult din zvonuri. De fapt, cred că filmul arată şi puterea pe care o are bârfa, aşa-zisa otravă mentală. Şi are dreptate, lumea ar trebui să se dezveţe de acest obicei. De aceea unele secrete râmân nespuse, dar timpul nu iartă nimic. Nu-i nimic, s-au pregătit deja. N-are sens ce vorbesc eu aici, nu-i aşa? 🙂 Eh… ştiţi ce aveţi de făcut.

Interesant este că Penelope Cruz a spus că Volver i-a schimbat punctele de vedere asupra vieţii, dacă nu chiar întreaga viaţă. Cu rolul acela, pot să bănuiesc că a fost serios pusă pe gânduri. La fel şi eu. Mi-au trebuit câteva minute ca să realizez despre ce era vorba în film, după ce acesta s-a terminat. Mi s-au părut mie că au fost minute, nu ştiu cât a durat după cronometru. Emoţiile se văd foarte clar, ceea ce face ca filmul să fie foarte apreciat de critici. Scenariul se pare că e plagiat, dar nu mi-a păsat de acest lucru. Jocul actorilor face mult mai mult decât provenienţa scenariului. Oricum, dacă stai să te gândeşti, deja nu mai contează ce faci cu o idee, atâta vreme cât o dezvolţi atât de bine, încât toată lumea să fie impresionată. Prestanţa se vede, fiindcă te prinde. Şi ştiţi ce vorbă au americanii: „Geniul e 1% inspiraţie şi 99% transpiraţie.” Sau pe-aproape. 🙂 Almodovar e genial, e clar, cel puţin se vede că a dat 99% transpiraţie…

Gata, nu vă mai plictisesc. Să-mi spuneţi cum vi s-a părut filmul. 🙂 Îi dau 9,50, fiindcă – deşi are multe motive pentru a smulge un 10 de la mine – nu a reuşit să mă impresioneze, ci doar să mă surprindă, uneori plăcut, alteori nu. Dar te ţine în priză, cel puţin aşa a fost în cazul meu.

Wikipedia despre astăzi

Uite ce surpriză mi-a rezervat Wikipedia pentru azi: 23 august. Cine ştia chestiile acelea, în afară de cea istorică, să „ridice mâna”. 🙂 Zău, trei localităţi cu acelaşi nume chiar mi se pare lipsă de imaginaţie.