Efectul fluture

Mărunţişurile fac chiar mai multe decât ne imaginăm… De exemplu, de la o sticlă de vin se pot porni certuri. De la o monedă se pot stârni sfade. Dar există şi reversul. De la o scrisoare se pot face împăcări, chiar să se rezolve enigme…

Şi nu e numai asta. Mai sunt şi neglijatele fire care stau răzleţe undeva, în spatele unei mobile. Ce pot face ele? La prima vedere, nu prea multe. Dar nu se ştie ce se poate întâmpla pe termen lung, pot să prindă praf, să atragă insecte… Se aglomerează locul, insectele se fac vizibile şi omul cheamă deratizarea pentru a le veni de hac. După ce se mută mobila, ce vezi? O chestiuţă de mare valoare sentimentală pe care omul o tot căuta într-o vreme până a renunţat, de parcă a înghiţit-o pământul.

Sunt multe exemple… Bătaia aripilor unui fluture poate să provoace un uragan în cealaltă parte a lumii… De aceea cred că mărunţişurile au adesea „efectul fluture” (ştiţi filmul cu Ashton Kutcher, nu?).

Bineînţeles, lucrurile sunt ceva mai complexe decât ce-am schiţat pe-aici… De aceea scenariştii trebuie să aibă multă imaginaţie când scriu filme, romancierii când fac romane… Nimic nu e simplu în ziua de azi…

Ochiul Moirelor

Defectul meu cel mai mare, nu singurul, e că spun mereu adevărul, de multe ori detaliat… Nu ştiam că adevărul poate să doară, că poate să provoace sentimente extrem de puternice… Sunt multe lucruri pe care nu le ştiam şi îmi dau seama că urmează să mai descopăr altele…

Mi s-a spus că atunci când dau detalii, scriu romane. Se poate să fie aşa… Nu mă pricep la secrete şi o las aşa. Am fost rugat să păstrez unele secrete, m-am gândit că strict la acele secrete se referea. Şi aşa am luat-o, dar mai erau secrete pe care nu le ştiam că sunt secrete şi nu mi-am ţinut… mâinile de pe tastatură. „Gura mare” se transformă în „degete inconştiente”. Care-i treaba? Ce înseamnă că ai nişte secrete? Nu ştiu… îmi închipui că fiecare are secretele sale… Unele secrete nici nu par secrete, în timp ce altele sunt [de la sine înţeles] secrete… Firea secretoasă a unora poate fi pusă în dificultate de cei care spun adevărul fără să gândească… Când dai prea multe detalii, deja ceva e în neregulă… Eu nu ştiam ce anume era în neregulă, până nu mi s-a spus care era situaţia… Nu văd un pericol în a spune adevărul… Alţii, da. De ce?

Acum mă analizez şi răsanalizez… Ştiu că mulţi dintre voi nu au de-a face cu astrologia, dar chiar mă gândeam la ce scriu alţii despre zodia Săgetătorului… că are o gură spartă, că spune adevărul prea mult şi alte cele… Săgetătorul răneşte fără voia lui, fiindcă îşi închipuie că toată lumea e la fel de lipsită de secrete ca el… dar când dă nas în nas cu un mister, se miră şi se întreabă ce e aia sau alta… de parcă asta n-ar fi de ajuns, confundă lucrurile şi le amestecă… Se potriveşte întru totul în cazul meu… Apoi, o descriere care mi se potriveşte doar parţial (redau folosind cuvintele mele): Săgetătorul e atât de idealist, încât poate să dea în mintea lui Don Quijote, să se îmbrace în armură de cavaler, să călărească un cal şi să intre în circ, să se bucure de hazardul comic al vieţii. Dar uită mereu că e periculos să trăieşti şi intră în primejdii pe care numai norocul lui proverbial le poate rezolva. În ciuda memoriei lui bune, e destul de distrat şi mereu uită câte ceva mărunt, precum o cheie, o şapcă, ceva lasă fără voia lui pe unde călătoreşte sau când e în vizită la cineva.

Vi se pare ciudat titlul, nu-i aşa? Mulţi dintre voi deja ştiu că mă pasionează astrologia… Ochiul Moirelor are ceva special: vede întregul timp ca un tot, astfel încât prin acel Ochi poţi vedea în acelaşi moment trecutul, prezentul şi viitorul… Moirele (la romani sunt Parce, în tradiţia românească sunt Ursitoare), după cum unii ştiu, sunt zeiţele destinului, fiicele lui Zeus şi ale Herei; ele hotărăsc soarta zeilor şi muritorilor, de aceea erau atât de temute de ambele tabere. Ele sunt trei: prima decide naşterea, a doua lungimea firului vieţii şi a treia tăia cu foarfeca acel fir. Sunt oarbe, de aceea au un Ochi, cu care văd totul, cu ajutorul căruia pot decide soarta fiecăruia. În afară de faptul că aveau putere de viaţă şi de moarte asupra altora, erau şi urâte, posace, de aceea nu erau prea agreate. Şi, parcă pentru a face totul „delicios”, erau sincere până la capăt, chiar dacă era dureros pentru cei care veneau la ele (şi erau foarte puţini). Cu toate astea, ţineau secret asupra destinelor altora, până reuşea cineva să le tragă de limbă, într-un fel sau altul. Nu era chiar uşor să obţii vreo informaţie de la ele. Şi nu spuneau totul pe faţă, ci ofereau adevărul încifrat în ghicitori. Da, poţi fi sincer şi secretos în acelaşi timp. A fi secretos nu înseamnă a fi mincinos… Cred că am ce învăţa de-acolo… În plus, chiar îmi doresc Ochiul Moirelor… 🙂 Ştiu că ele foloseau astrologia…

Nah… dacă aş fi avut Ochiul Moirelor, aş fi ştiut ce să scriu şi ce nu… Poate sună copilăreşte, dar asta e… Ştiu că sunt copilăros…

P.S.: Astroviaţă împlineşte azi un an.

P.P.S.: Ora nu e 19:24, ci 18:24… A rămas la ora de vară şi abia acum am modificat…