Monthly Archives: Iulie 2010

Alte fragmente onirice

– Eram un fel de explorator al adâncurilor apelor. Într-o expediţie pe fundul mării, am găsit ceva ce părea a fi o comoară la prima vedere. Când m-am uitat cu atenţie, era o cutie ticsită cu chestii care semănau cu monede. Am luat ceva de jos, speram să fie una din acelea, dar era un dreptunghi argintiu pe care scria 120. Fiindcă voiam o monedă, am mai luat ceva de jos, însă am nimerit un alt dreptunghi, de data asta spart şi se vedea doar o jumătate pe diagonală din el, cu acelaşi număr. M-am întins să mă uit la monedele de pe cufăr şi toate erau argintii, cu numărul 120 pe fiecare. Când luam în mână dreptunghiurile acelea, îmi amintesc că nu erau grele, cum ar fi trebuit să fie argintul, însă mi s-au părut că erau din aluminiu. Îmi mai aduc aminte doar de un fel de iaht, cred că era pentru expediţii, în el fiind un bărbat brunet, cu barbă scurtă şi deasă, l-am văzut gânditor, dar asta era înainte să găsesc chestiile de aluminiu.

– Într-o clasă de liceu la care niciodată n-am fost, mă uitam la elevii de-acolo şi mă gândeam: Doamne, ce mici mi se par acum cei de la liceu! Majoritatea erau fete cu părul deschis la culoare, în diferite nuanţe. M-am gândit că nu strică să mă aşez într-o bancă, să văd ce va fi. A intrat un profesor destul de tânăr (nu cred că l-am văzut până atunci) cu părul cârlionţat, blond închis, înalt, slab, purta o cămaşă cu mâneci scurte, cu dungi negre orizontale şi verticale pe fundal galben închis. Pantalonii erau de culoare închisă, probabil negri, nu-mi dau seama dacă erau blugi. Nu ştiu ce materie preda, dar la un moment dat le-a zis elevilor că pot să copieze de la alţi colegi (sau a zis doar alţii, nu am reţinut exact), iar din momentul acela ei l-au aplaudat, chiuind de bucurie, în timp ce mie mi se părea suspect, m-am gândit că poate nici nu e profesor, e unul fals. Îmi amintesc şi de o plimbare într-un hol plin cu cei de la liceu, dar detaliile îmi sunt prea vagi aici.

– La o masă de poker eram eu, Dana Scully şi Fox Mulder. Mizele nu constau în fise, ca într-un joc obişnuit, ci în bancnote de diferite culori şi mărimi, cărţi de credit şi debit, plus… cărţi de identitate. Scully a pus un card pe masa deja încărcată cu cele enumerate mai sus, Mulder a renunţat şi a pus cărţile jos, cu spatele deasupra, apoi a venit rândul meu. Eu ezitam destul de mult, fiindcă mai aveam doar o carte de identitate, a mea, şi cărţile de joc din mâna mea erau bunicele, însă nu foarte bune. Mă gândeam că poate am şanse şi, dacă vreau să câştig, să-mi risc cartea. Dar nu vreau să-mi risc identitatea şi să pierd. Cu acest ultim gând m-am trezit.

Anunțuri

Amalgam de fragmente visate

– Eram la o petrecere cu mulţi invitaţi, care a decurs destul de normal până aproape de sfârşit, când m-am dus într-o sală de mese cu câţiva oameni, m-am aşezat la una, apoi, când s-a aprins lumina, am văzut două perechi de uşi de balcoane, una în faţă şi alta în dreapta, ambele deschise, care arătau invitaţi dormind nefiresc pe scaunele de-acolo, iar eu am avut senzaţia că erau morţi şi am început să mă întreb dacă văd fantome. Ca la un semnal, toţi s-au sculat în picioare (nu brusc) şi am văzut că şi cei de la masă îi vedeau pe cei de la balcon, sculându-se odată cu cei treziţi. Am răsuflat uşurat că nu vedeam stafii. În balconul din faţa mea am remarcat o tânără brunetă îmbrăcată într-o rochie albă de bal, cu bentiţă asortată, cam în stilul versiunii Disney a Cenuşăresei. Locul în care se dădea petrecerea era un fel de palat sau o casă foarte mare, cel puţin o vilă de lux.

– Într-o staţie întunecată de metrou văd pe cineva şi mă iau după acea persoană, sper s-o ajung, e lumină acolo unde vrea să iasă. Mă urc sus pe scări, încep să vorbesc, dar mă uit în jur: o clădire al cărei perete e plin de graffiti cu litere mari, încâlcite, viu colorate, apoi un tânăr alb ce purta o freză afro (cam în genul ăsta, dar fără bentiţă) şi căşti supradimensionate, era aglomeraţie, sus vedeam zgârie-nori şi mă întrebam unde sunt, iar persoana cu care stăteam de vorbă îmi spune că sunt în Manhattan. Sunt surprins, dar încerc să nu arăt asta.

– Mama a venit acasă şi a adus patru ciocolate Milka. Ambalajele arătau la fel, aşa că am luat una la întâmplare şi am început-o. La un moment dat, în timp ce mestecam ciocolata, am simţit ceva tare în gură. M-am dus la baie, am deschis gura în faţa oglinzii şi am văzut patru dinţi ieşiţi din locurile lor, erau din mijlocul mandibulei. Panicat, speriat, m-am dus imediat la mama, care era în cealaltă baie, vorbea la telefon în faţa oglinzii, i-am arătat dinţii, erau curaţi în mâna mea, însă ea n-a părut să-i pese, dar a dat din cap că a luat la cunoştinţă. I-am arătat şi gura, care arăta îngrozitor şi fără urmă de ciocolată sau de sânge. De data asta era total absorbită de conversaţia la telefon. M-am trezit şi am răsuflat uşurat că nu era decât un vis, mama niciodată nu ar avea o astfel de reacţie.

– Un ceas uriaş de aur se afla în faţa mea, dar era neobişnuit. Avea o singură cifră, 7, indicată de limba mică, şi o singură linie, indicată de minutar. Arăta ora 7 fără câteva minute, probabil 10. Am auzit o voce puternică, mi-a spus foarte clar: La ora 7 ai întâlnire cu Destinul! Recunosc că n-am putut să pricep ce voia să-mi spună, nici în vis, nici după ce m-am trezit. Ţin minte doar că aveam un gând: Trebuie doar să ies cu câteva minute înainte, de preferat 10, ca să prind întâlnirea de la ora 7. Ultimul lucru pe care l-am văzut era un flash cu o stradă pe care n-am recunoscut-o, iar pe ea se plimba un personaj care semăna cu un tânăr actor (cred că Leonardo DiCaprio de-acum ceva ani, dar nu sunt sigur) care se grăbea să meargă undeva şi îşi punea paltonul, era îmbrăcat elegant. Am remarcat că strada nu era pustie, iar el era personajul central…

În mod sigur am visat mai multe, însă am reprodus cât de fidel am putut în scris, mai ales că sunt multe goluri.