Arhive blog

Tipul meu ideal

Este curajos, puternic, sincer şi înţelegător. Nu neapărat în ordinea asta.

Ca bonus, ar fi blond… dar nu în sensul pe care-l dau bancurile acelea idioate, ci în sens strict fizic.

Anunțuri

Cititul, internetul and others

Cristiana Huruială scrie minunat. Dar va trebui să fii prevenit/ă: dacă dai click pe acest link, şocul este inevitabil chiar şi celor deschişi la minte. 🙂 Am scris postul anterior datorită poveştii ei (e chiar Săgetător, după cum se vede), acum sunt la pagina 46… 😆 Culmea, topicul, în momentul de faţă, are 67 de pagini and it’s still running, chiar dacă a început în decembrie 2004. Interesting, huh? Dacă te întrebi în genul E adevărată?, să ştii că da, e adevărată, la fel ca tine… De fapt, e chiar mai autentică decât majoritatea oamenilor… Ceea ce a fost tocmai primul lucru pe care l-am văzut şi admirat la ea… Apoi, optimismul ei incurabil (probabil şi contagios)… Nu mai zic nimic, rămâne să savuraţi lectura cu multă răbdare, ia cam multe zile, dar e incredibilă… e tare… 🙂 Nicicând n-am mai citit aşa chestii captivante… M-a prins, pur şi simplu. Mi-am zis: Asta e literatură adevărată! Şi deloc în sensul clasic al cuvântului…

Gata, am vorbit prea mult. 🙂 A, da, şi o chestie super: acest topic a fost sursa unei cărţi… Eu aş vrea s-o cumpăr. Exact acum am aflat că s-a creat şi o piesă de teatru cu acelaşi titlu, Vreau să fiu actriţă! A, nu are legătură cu povestea, dar ciudat, a fost pus în scena românească cam la câteva zile după „naşterea” topicului, cu un afiş care arată sugestiv aceeaşi naivitate pe care o arată şi Irene, acea Cristiana (cei de la site au mâncat o literă) de care am zis mai sus.

Aşa, apropo de cărţi, am terminat de citit De veghe în lanul de secară, de J.D. Salinger. M-a surprins o chestie la final: nu spune explicit unde e… Doar vorbeşte foarte vag despre locul în care se află, în genul

O groază de oameni, şi mai ales psihanalistul ăsta pe care-l au aici, […]

Ce se înţelege de-aici? Asta e singura referire la locul său „prezent” din carte. De fapt, în prima pagină scrie

Nu-i prea departe de locul ăsta trist, […]

din care se poate înţelege orice, având în vedere pesimismul personajului-narator. Chiar i-am spus Deei că nu-mi place prea mult personajul din carte, e din cauză că era prea pesimist (nu mai ştiu dacă asta i-am zis sau nu), deşi în ansamblu mi se părea realist, pătrunzător, lipsit de autocontrol (nu-şi putea ţine gura când îi critica pe ceilalţi, îl apucau năbădăile exact când nu trebuia şi, mai ales, exact în modul în care intra mai tare în bucluc, în loc să iasă din el).

Bun, şi se vede de la o poştă că el e în contrast cu fata de mai sus, nu-i aşa? 🙂

P.S.: Am încercat să scriu acest post cu Safari pentru Windows, dar a ieşit prost. Oricum, era beta şi mai bun e Firefox. 🙂 Dacă vedeţi vreo greşeală, puteţi să-mi semnalaţi.