Retrospectivă

Aş vrea să vă uitaţi la acest post. 🙂 E unul din preferatele mele.

Leapşă – in or out

Daniel Mihai m-a provocat să scriu despre cât de out şi cât de in the closet sunt.

OK, încep, deşi nu sunt sigur cât de inspirat sunt. Prima dată când am descoperit că sunt gay aveam 14 ani. Îmi plăceau un pic şi fetele, dar nu aşa de mult precum îmi plăceau băieţii. Nu ştiam nimic despre ce crede lumea despre cei ca mine, mă gândeam că toţi considerau normal ca fiecare să fie cu cine vrea.

Prima dată când m-am confruntat cu cruda realitate, eram în clasa a VIII-a şi am zis unui coleg că îmi plac băieţii. La început era foarte mirat de ceea ce ziceam. Am văzut, dar nu înţelegeam de ce avea reacţia aceea. După care m-am pomenit că am de-a face cu o reacţie violentă pe capul meu. După aceea au apărut tot felul de glume nesărate şi zvonuri răutăcioase. Până la sfârşitul clasei au fost acestea, apoi s-a terminat, din fericire, gimnaziul…

La liceu, în clasa a noua, mă simţeam deja ca pe un teren minat, deşi aveam de gând să nu mă fac out pentru nimeni. Dar un coleg s-a pomenit să urle în gura mare că sunt gay (vă închipuiţi ce zicea de fapt), deşi nu i-am dat nici un indiciu pentru asta. Poate doar involuntar. Oricum, a fost nasol şi m-am prefăcut că e doar gura de el. În secret, îmi plăcea de el. Însă când a devenit bătăuş cu mine, nu mi-a mai plăcut de el, că nu sunt masochist. Îi tot ziceam să mă lase în pace, dar nu mă asculta, aşa că într-o zi l-am violentat eu pe el de faţă cu alţii şi abia atunci m-a ascultat, însă pentru trei zile (ca orice minune) şi a luat-o de la capăt.

În clasa a zecea, el s-a mutat la alt liceu şi atunci am crezut că, în sfârşit, am scăpat. Nimic mai departe de adevăr. A început un coleg din altă clasă să mă viziteze cam des şi am început să mă gândesc că poate-poate… Greşit… el a zis la toţi că sunt gay (bineînţeles, în termeni nu tocmai civilizaţi) şi de-atunci n-am mai putut scăpa de eticheta asta…

În clasele a XI-a şi a XII-a am avut de-a face cu un alt coleg, tot „grozav”, care se lua de mine din acelaşi „motiv” pentru care o făcea şi cel dintr-a noua… Era venit dintr-o altă clasă… Partea proastă e că uneori se întâmpla ca lucrurile să ia o asemenea amploare, încât să mă duc plângând la cancelarie şi profesoarele nu puteau face nimic… doar să-l certe pe el şi pe un acolit de-al lui (în clasă poreclit „Piftie”, dar îi ziceam „Piticu'”, fiindcă aşa şi era, foarte scund), mai erau şi alţi doi colegi care şi-au pus în gând să râdă de mine în fel şi chip, dar pe ascuns (fiindcă le-am arătat în câteva ocazii ce pot eu şi nu mă refer numai la partea fizică).

În orice caz, liceul iadului s-a terminat, dar am rămas cu amintiri foarte urâte. Mai mult, ştiam că în toată clădirea aceea circulau zvonuri despre mine şi la primul an de facultate (în acelaşi oraş) am auzit câteva şoapte în spatele meu şi când mi-am auzit numele însoţit de apelativul „fetiţă”, am luat foc, deşi m-am prefăcut că nu am auzit. Ei bine, am decis să părăsesc facultatea, dar acesta nu era singurul motiv. Mai era şi faptul că nu se potrivea cu ceea ce simţeam a fi vocaţia mea. Era pe jumătate descoperită, dar aveam un drum al meu. Aşa că am lăsat-o baltă şi am început să studiez ceea ce-mi place şi azi: astrologia… autodidact, cu puţin ajutor din partea prietenilor.

Ei bine, am ajuns la o altă etapă. Toţi prietenii mei ştiu că sunt gay, dar şi cei care nu meritau să ştie asta. În legătură cu cea de-a doua categorie, am văzut că au recurs şi ei la aceeaşi stratagemă pe care am văzut-o în urmă cu câţiva ani. Da, şi partea amuzantă era că ei erau mai mari ca vârstă decât mine. Pentru prima dată, am realizat că problema nu era la mine, ci la ei, şi aşa am decis că mai bine să arăt că sunt împăcat cu mine însumi şi ce am avut de spus am zis, astfel încât orice ar zice ei nu m-ar afecta. Încă un capitol încheiat. Am ajuns la aceeaşi concluzie pe care a tras-o Daniel Mihai, că nu contează faptul [de a spune] că eşti gay, ci cui îi spui asta.

Acum sunt out şi mă simt bine. Transformare… ăsta e cuvântul-cheie. Mersi, Dani, că mi-ai dat ocazia să povestesc pe blog o parte din trecutul meu, nu credeam că e cineva interesat. 🙂

Leapşa cu amintiri

Am primit de la Maria Barbu o leapşă. Celelalte le-am uitat sau a trecut prea mult timp pentru a le onora abia acum. Acum să enumăr cele 10 amintiri.

1. Prima amintire legată în mod direct de toamnă e cea în care am intrat în clasa întâi… Eram mai scund şi mai gras, nu ştiam mai nimic despre lumea în care trăiesc, nu ştiam să citesc, să scriu şi multe alte lucruri  nu ştiam. Şi azi mai sunt lucruri pe care nu le ştiu, dar majoritatea lucrurilor pe care le ştiu azi le-am aflat în afara şcolii… Cititul şi scrisul au fost cele mai folositoare deprinderi învăţate acolo. Restul erau doar bătăi inutile de cap.

2. Cum am decis că nu vor fi enumerate în ordine cronologică (cred că ar fi foarte greu, dacă nu chiar imposibil), am zis să încerc să adun în minte cât mai multe amintiri legate de acest anotimp, direct sau indirect. Una indirectă. Eram la grădiniţă şi făceam cunoştinţă cu noua educatoare. Cum la vremea aceea nu pronunţam prea bine cuvintele, ziceam „toamna” în loc de „doamna”. Ea a râs, dar atunci nu ştiam de ce.

3. La începerea unui nou an şcolar, eram cu mama, sora şi cu un grup de cunoştinţe de-ale ei. Era un cameraman în grup şi eram curios de camera de filmat. El m-a lăsat să o folosesc un pic şi mă uitam acolo, la obiectiv, crezând că vedeam o înregistrare şi începeam să zic că „ce frumos se văd culorile frunzelor” şi alte dulcegării din ăstea. După care mişcam camera spre dreapta şi văd că surprind în timp real o expresie a unei cunoştinţe din grup, după care domnul ia camera din mână şi atunci mi-am dat seama că de fapt filmam… Şi am început să mă laud de unul singur (în gând, desigur) că a ieşit destul de bine pentru cineva care n-a făcut deloc acest lucru.

4. Tot la şcoală am învăţat un proverb, căruia nu i-am prins sensul nici până azi: „Toamna se numără bobocii”. De ce doar toamna? De ce să nu numărăm ce vrem oricând vrem? Şi de ce bobocii?

5. Astrologic, leg începutul toamnei de Fecioară, miezul toamnei de Balanţă şi sfârşitul toamnei de Scorpion şi parţial Săgetător (ăla de noiembrie). Desigur, e o aducere aminte. 🙂

6. Anul acesta am observat cum frunzele au început să-şi schimbe culoarea încă de la sfârşitul lui august, apoi la începutul lui septembrie au început ploile. Restul acelei luni s-a lăsat cu frig, după care în prezent avem parte de căldură tomnatică. Paradoxal sau e doar percepţia noastră, căci în realitate ne-am obişnuit cu frigul. Nu cred că am să aflu asta decât după câteva încercări.

7. Într-o zi de toamnă, mă duceam la şcoală şi mă uitam la chioşcul care îmi ieşea în faţă la o anumită cotitură. Observ o revistă care e taman pe gustul meu, Paranormal, care azi nu mai este. *sigh* (expresie englezească pentru melancolie) Eram practic abonat la acea revistă, o cumpăram de fiecare dată când apărea (în fiecare joi) şi o citeam în pauzele de la şcoală. Unii colegi au observat-o şi au început şi ei s-o citească, găsind-o interesantă. Mai mult, chiar şi unele profe o citeau cu interes. A fost super. Din colecţia pe care o aveam, am reuşit să păstrez doar o parte, prea mică pentru cât am cumpărat…

8. Câţiva ani mai târziu, intram la liceu şi voiam să ştiu ce o să se întâmple. Am cumpărat pentru prima dată revista Horoscop & Predicţii şi am văzut o mulţime de informaţii, dar nimic legat de ceea ce mă interesa. Era septembrie 2001 şi cam de-atunci m-am decis să studiez astrologia, nu în sensul de a o învăţa, ci de a-i testa valabilitatea, după care a trecut testul şi am decis s-o învăţ. Ca un făcut, pe coperta revistei scria „Găseşte-ţi sensul vieţii”, cu un subtitlu care nu mai contează. Atunci nu ştiam, dar chiar l-am găsit. Încă mai cumpăr revista, dar mai rar decât îmi doresc. Fiindcă uit cam des de ea, dar şi fiindcă în ultima vreme am impresia că nu mai e aşa de calitate cum era înainte. E doar o impresie, deci e posibil să mă înşel…

9. Am trăit două toamne (nu consecutive) ca boboc de facultate. N-am avut nici o toamnă ca student în anul 2 şi nici nu mă interesează, am renunţat şi mi-e mult mai bine aşa. Scap de stres.

10. Pe 15 octombrie 2005 m-am înscris pe un forum care mi-e drag, fiindcă acolo am cunoscut oameni minunaţi şi mi-am făcut prieteni pe viaţă, astroforum.ro. Acum sunt moderator general (şi în sensul că acopăr întreg forumul, şi în sensul că sunt ca un general în armată; mai în glumă, mai în serios).

Aş mai avea şi alte amintiri (sincer, când am început să scriu postul nu credeam că am atâtea) legate de toamnă să le scriu, dar leapşa zice 10 şi le-am scris aşa cum mi-a trecut prin cap. 🙂

Oricine e liber să preia leapşa şi să o dea mai departe.

Toamna e frumoasă, ce-i drept, dar nu-mi place frigul.