Monthly Archives: Decembrie 2007

Chemare

Mi-a venit o idee care m-a trăsnit chiar acum: oricine, dar oricine e în zodia Săgetătorului să-mi dea comment aici şi să spună că doreşte să stea de vorbă cu mine pe Y!M. Ce mă interesează cel mai mult la Săgetători este cum şi-au petrecut viaţa în ultimii ani. Motivul e unul evident astrologic. 😀 E adevărat că şi eu sunt în zodia aceasta, dar abia în ultimul grad, foarte aproape de Capricorn, de aceea sunt cam codaş la unele experienţe de viaţă. 🙂 Poate unii nu pricep ce vreau să zic, dar ce contează, eu sunt tot curios. Ce schimbări au avut într-o anumită perioadă, cum s-au petrecut acele schimbări, cum le-au trăit (sau cum au reacţionat la ele, să zic?) şi altele… Pe privat pot să explic mai bine. Asta e chemarea pe care am făcut-o Săgetătorilor, acum sunt curios câţi vor răspunde…

Apropo, preferinţele mele în materie de zodii se cam schimbă, nu pot spune că sunt statornic la ele… Oricum, în acest moment, ordinea e cam aşa: Vărsător (întotdeauna pe primul loc, din fericire 😀 ), Capricorn, Scorpion, Săgetător, Gemeni, Fecioară, Peşti, Balanţă, Berbec… şi cam atât… Apropo, nu mă refer la persoane, ci la semnificaţiile acestor Semne zodiacale. (Şi da, ştiu că trebuia să scriu acest lucru la Astroviaţă, dar m-am gândit că aici feedback-ul e mai sigur – referitor la primul paragraf.)

Ce fac azi

Mă uit la aceste site-uri.

Încurcături de limbă, dacă ai chef să-ţi exersezi dicţia. 🙂 Eu sunt pus pe îmbunătăţirea dicţiei.

Cum să întocmim un eseu. Am ceva de făcut, se vede…

Voi ce mai faceţi? 😀

Filme văzute

Cum a trecut cam de multişor de când am făcut ultima recenzie la filme, mi-am zis să vă arăt filmele pe care le-am văzut de-atunci. Ordinea nu este cronologică.

1. The Notebook
2. Velvet Goldmine
3. Zodiac (atât cel din 2005 [cu articolul hotărât The], cât şi cel din 2007)
4. The Fountain

O să vă spun, pe scurt, despre fiecare film tăiat [în ultima vreme] din listă.

The Notebook e un film romantic, în care se dezvăluie o poveste de dragoste ce a început într-o tinereţe şi se continuă la bătrâneţe, chiar şi când doamna e amnezică… Iar finalul e de gustat, merită să vedeţi ultimele scene… nu direct, că altfel n-aţi înţelege nimic. Cei care îşi închipuie că Titanic e singurul film care te face să plângi ar trebui să vadă povestea de care v-am zis-o foarte pe scurt… Mi-e teamă că s-ar putea să fac cine ştie ce spoiler… 🙂

Velvet Goldmine… Nu ştiu ce să zic, însă este extrem de original, clar… Se amestecă nişte elemente astfel încât înţelegeam destul de greu de ce unele amănunte sunt aşa şi altele nu… Până la urmă am renunţat la ele şi m-am concentrat asupra tabloului general, care m-a făcut să fiu mai atent la liniile mari ale filmului… Şi uite aşa detaliile cele mai ciudate fac tot filmul să fie interesant… Totuşi, este nerecomandat homofobilor…

Zodiac are două variante: cea din 2005 plictiseşte rău de tot (pe mine m-a enervat prostia unora din film), e prost făcută, nu v-o recomand. Cea din 2007 e beton. Ambele sunt bazate pe (scenariştii zic că sunt inspirate din) cazuri reale. Altceva nu mai zic.

The Fountain este suprarealist, spiritual şi foarte romantic, într-un fel transcendental… 🙂 Sunt subiectiv când zic că e bun, adică mi-a plăcut… Aşa că vă las pe voi să vă faceţi o părere…

Acum nu ştiu ce o să se întâmple. 😀

Gândind lucruri…

Recuperare de urgenţă… 😀

***

3 decembrie 2007, ora 17:54

Da, iar bloguiesc pe hârtie. De data asta, voi încerca să fiu mai puţin nebun, dacă am fost prea nebun în cea trecută şi n-am avut ce face, decât să trântesc nişte mucoase literare, destul de psihedelice (sincer, mie mi-a plăcut, m-a scos din plictiseală, rutină, acum mă întreb ce efect a avut asupra voastră: şoc, surpriză, dezgust, plictiseală etc.?). Acum sunt într-o altă dispoziţie, căci n-am dormit de ieri, în jur de ora prânzului (adică au trecut vreo 27-28 de ore de-atunci). Aşa, acum mă simt ca şi cum pot să văd lucruri nemaivăzute, de parcă m-aş fi injectat cu vreun drog halucinogen, cu deosebire în faptul că pot să deosebesc reveria de realitate, ceea ce dependenţii de droguri nu reuşesc acest lucru. Eu stau într-un soi de expectativă plictisită, ca şi cum cele mai mari noutăţi şi descoperiri sunt simple banalităţi, viitorul fiind mereu pus în perspectivă, într-o visare ca un scenariu compus numai din imagini, acel scenariu care, prin puterea credinţei (gânduri + emoţii pozitive), poate deveni realitate în cele mai neaşteptate moduri. Avea dreptate Iisus când a zis Cere şi ţi se va da, problema este să ştii cum să ceri. Nu-ţi trebuie cine ştie ce mare filosofie, îţi trebuie doar o inimă curată şi o gândire pozitivă, lucru rar în ziua de azi, dar nu imposibil, fiindcă – pe măsură ce trece timpul – vedem că pe scena lumii de azi încep să-şi facă apariţia câteva figuri curajoase, generoase, care au înţeles puterea minţii şi a sufletului şi încearcă să le arate oamenilor obişnuiţi că tocmai cele mai simple lucruri pot fi adevărate, dar mai greu de priceput pentru mintea unui adult obişnuit să cântărească în cifre lucrurile pe care şi le închipuie că îi aduc fericirea. În schimb, mintea unui copil pricepe repede şi uşor, chiar din instinct, că totul e posibil, însă învaţă de la cei care-l înconjoară (părinţi, rude, profesori etc.) că nu e chiar aşa, ba chiar i se spune să nu-şi asculte nici instinctul, nici intuiţia, fiindcă nu te poţi baza pe ele sau fiindcă sunt înşelătoare… Of, de-ar şti oamenii cu ce greşesc când îl întreabă pe Dumnezeu, în plină deznădejde: De ce eu? De ce mi se întâmplă acestea? Dacă ar şti Legea Atracţiei, n-ar mai spune astfel de lucruri. Cineva a spus o chestie interesantă: Uneori e o adevărată lovitură de noroc să nu primeşti ceea ce vrei.

6 decembrie 2007, ora 14:55

Unii îşi explică acest lucru prin ca fiind o prevenire a dezamăgirii. Alţii zic că e ceva mai profund de-atât. Un înţelept a ales să ilustreze acest enunţ printr-o povestioară.

A fost odată ca niciodată un tânăr îndrăzneţ, căruia îi plăcea să hoinărească prin păduri şi toţi cei din satul lui îl cunoşteau şi ar fi pus rămăşag oricând şi oricât că băiatul n-ar ezita să meargă la război, ceea ce asta voia flăcăul. Cum toţi îl ştiau ca fiind cumsecade, un ajutor de nădejde la unele gospodării, unii s-au gândit să-i facă un dar foarte frumos, cum îi şade bine unuia ca el. Astfel, tânărul nostru primi un cal zdravăn, pur sânge (sau cum îi spune unui cal de rasă), numai bun de mers oriunde cu el. Toţi l-au lăudat, ce bine-i şade, ce mândreţe etc. Băiatul îşi lua calul şi hoinărea cu el prin păduri, dar într-o bună zi calul se accidentă uşor şi îşi luxă o gleznă, ceea ce l-a făcut să şchiopăteze pe drumul de întoarcere. Unul din săteni examină calul şi spuse că se poate vindeca, dar va dura ceva vreme. Toţi i-au spus că are ghinion. Chiar a doua zi, izbucni un război şi tânărul ar fi mers pe câmpul de luptă, dar nu voia să meargă acolo în lipsa calului său.

***

24 decembrie 2007, ora 06:58

Sătenii şi-au pierdut feciorii în acel război, iar când îl văzură pe tânăr îngrijindu-şi calul, i-au zis că are noroc…

Ei, ce spuneţi? Asta e una din tăcerile lui Dumnezeu, de care nu ştim nimic, şi acuzăm tot felul de oameni şi situaţii pentru neplăcerile noastre… Care neplăceri nu sunt altceva decât reacţiile noastre la ceea ce vedem, trăim… Căci fiecare situaţie arată că vorba Tot răul spre bine este cât se poate de reală… Păcat că n-avem credinţă, atâta tot… Şi nu zic deloc de biserică, ci de Dumnezeu. Vă rog să observaţi distincţia. Biserica îl prezintă pe Dumnezeu într-un fel de-a dreptul caricatural, pe când Spinoza a observat lucruri pe care ceilalţi nu le văd nici morţi (şi, de obicei, se spune că după moarte vezi mult mai multe decât în timpul vieţii)… M-am uitat la un film, Umbra, unde era o chestie super interesantă. Eroul principal, care stăpânea arta puterii minţii, a reuşit să iasă dintr-o hipnoză colectivă şi să vadă un întreg hotel făcut invizibil de rivalul său, tot maestru în stăpânirea puterii minţii… Toţi treceau lângă acel hotel invizibil, chiar şi el, iniţial… Apoi a început să suspecteze nişte lucruri ciudate şi a ajuns la o locaţie pustie… După câteva cercetări, îşi dă seama că e ceva dincolo de aparenţe… Ajuns din nou la acea locaţie, reuşeşte să scape de hipnoza colectivă şi să vadă hotelul, apoi să se lupte cu acel rival şi i-a dat o lovitură de graţie care a făcut hotelul să fie vizibil pentru toată lumea… Hm, nu credeţi că aceste lucruri sunt simbolice? Eu văd totul la modul simbolic… Symbolon, în greaca veche, înseamnă „a spune două lucruri într-un cuvânt”. Eu chiar văd mai mult de un sens la o scenă, la un cuvânt, la o imagine… la ceva, orice… 🙂

Oblia a avut onoarea să citească rândurile scrise pe foaie… am rugat-o să-mi spună ce părere are, mi-a zis că ar trebui să mă fac scriitor şi să-mi fac autobiografia, apoi am convenit să fie ficţiune autobiografică…

Apropo de asta, chiar cu o zi înainte de ziua aniversării mele, am primit cadou de la Deea o carte pe care am început-o, De veghe în lanul de secară… după titlu, m-aş fi aşteptat la nişte descrieri ale vieţii rurale, gen Ion, ştiţi, dar m-am înşelat complet… De fapt, chiar această carte are un stil care seamănă izbitor cu blogurile din ziua de azi, mai ales din cauza traducerii de la editura Polirom, cu precizarea scrisă pe o panglică roşie, fix în jurul coperţilor: Noua traducere pentru tinerii de azi sau ceva în genul, de-ţi vine să crezi că o mână de boşorogi s-au chinuit s-o facă şi apoi s-o bage în circulaţie, doar-doar o momi o mână de adolescenţi dornici de citit… Hehe, şi această carte chiar mi-a fost recomandată de Tomata cu Scufiţă, care era vădit surprinsă de asemănarea dintre stilul meu de a scrie şi stilul lui Salinger… Dar pot să pun pariu pe orice că traducerea pe care a citit-o e cu totul alta decât cea pe care o citesc… E plină de expresii gen „frate”, „ce pana mea” etc…. Iar Deea chiar nu ştia de recomandarea făcută acum mult, mult timp…

Ah, la naiba, în timp ce scriam articolul şi căutam link-uri potrivite pentru fiecare nume, deja aflu finalul cărţii… Mi s-a stricat toată plăcerea cititului… Andrei Roşca, dacă vrei să ştii, te sfătuiesc frumos să nu mai faci spoiler (am scris în acest blog ce înseamnă, cu link-uri), „auzi”-tu-m-ai? Dar trebuie să recunosc, deşi am fost tentat să apăs butonul Back din browser numai pentru a căuta alt link, până la urmă mi-am zis: Hai, că tot a stricat finalul, ce poate fi mai rău?… Să spună că traducerea actuală e mai bună decât cea trecută. Ă? Eu „miros” a subiectivism pe-aici, dar trec peste asta. A, dar să menţionez o chestie: am citit 160 de pagini din această carte până acum şi chiar e uşor de citit, de aceea Andrei (ce ciudat mă simt) a zis că e „light”… Însă consider că a fost cam superficial, căci faptul de a fi uşor de citit nu arată că şi mesajul romanului ar fi uşor de digerat…

Oricum, renunţ… Deja e prea mult… Vă doresc Crăciun Fericit!

[Vreau reacţii, păreri sincere şi chiar critice drept cadouri din partea voastră, referitor la orice doriţi.]

Leapşă – Cel mai mişto cadou

Leapşa am primit-o de la Irina.

Din punctul meu de vedere, cel mai mişto cadou e cel pe care-l consideram imposibil… Şi Luana mi-a zis că o să-mi dea un super cadou de ziua mea… O excursie dus-întors România-Elveţia, cu avionul… Destinaţia: familia cea simpatică de care am povestit în alte epistole bloggeristice pe-aici (indiciu: „Povestea vieţii mele patetice”)… Partea naşpa este că Elveţia preferă să joace cartea neutralităţii chiar şi în privinţa aderării, astfel încât o să am nevoie de paşaport, dar ce mai contează formalităţile. 🙂 Se rezolvă toate. De fapt, nici nu m-ar deranja să nu primesc nimic, intenţia în sine e minunată! E frumos să visezi, mai ales când ştii că visele pot fi atinse, cu ceva efort… Şi mai mişto la acest cadou este că e în viitorul apropiat. 🙂 Nu m-ar deranja să fie ceva mai depărtat, având în vedere că sesiunea bate la uşă împotriva voinţei mele (fac o mutră acră)… Chiar şi aşa, tot cred că se poate. 🙂

Leapşa o dau mai departe… lui Netics, Medeea, DarkQ, Denisuca şi Lovingvama… şi cine mai vrea… 🙂

Actualităţi

Nu mai locuiesc cu Costin şi Monica, acum stau cu un vietnamez.

În fiecare weekend sunt acasă şi deocamdată doar aici am net.

Îmi pierd nopţile şi zilele pe net, recuperând noutăţile pierdute de pe forumuri.

Dacă aveţi întrebări, vărsaţi-le aici.

Vechituri scrise

Ca de obicei, scriu ce am scris pe foi… 🙂

***

Chitara – zdrăngăneală de visător… În momentul acesta (undeva în noiembrie) nu mă încearcă nici o profunzime a gândirii… Există mai multe feluri de realitate: cea pasivă (când noi facem lucrurile să se întâmple), cea activă (când noi ne lăsăm în voia întâmplării), cea liniară (când ştim ce va urma), cea turbulentă (când e plină de neprevăzut). Până acum, am „vorbit” de realitatea exterioară. Mai este şi cea interioară, care o influenţează considerabil pe cea exterioară şi, cu toate acestea, nimeni nu-şi dă seama de aceste lucruri. Chiar şi realitatea interioară poate fi clasificată astfel: cea conştientă (gândurile, năzuinţele, ţelurile, idealurile etc.) şi cea inconştientă (visele pe care le avem în timpul somnului), care poate fi influenţată de partea conştientă şi, în acelaşi timp, s-o influenţeze. De aici putem trage concluzia că realitatea interioară conştientă, în parte şi cea inconştientă, este cea mai mare putere oferită omului… şi atât de necunoscută… Pentru că (nu-i aşa?) partea inconştientă are legătură directă cu subconştientul, care este legătura noastră cu Dumnezeu…

M-ai văzut pe un câmp necunoscut, niciunul din noi nu ştia ce să facă. Tu ai luat iniţiativa de a vorbi cu mine, fiindcă restul lumii a dispărut şi am apărut eu, ai simţit ceva. Nu ştiu la ce te gândeşti, pot doar să bănuiesc. Chiar şi aşa, nu îndrăznesc să zic ce bănuiesc, fiindcă sunt conştient că s-ar putea să fie numai gândurile mele, nu şi ale tale, iar eu n-aş vrea să fiu greşit înţeles. Nimic nu e întâmplător, multă lume simte asta. Dar nimeni nu ştie cum să interpreteze coincidenţele care-i apar în cale, fiindcă n-am fost învăţaţi cu semnificaţiile acestor întâmplări ce ne atrag atenţia în mod deosebit. Şi uite aşa pierdem o grămadă de ocazii interesante, irosindu-ne viaţa fără să ştim cu ce am greşit. Şi atunci, de ce să nu acceptăm orice ajutor sau lecţie pentru a învăţa acele semnificaţii? Fiindcă raţiunea spune că e imposibil ca hazardul să fie atât de ordonat… Zău? Uitaţi-vă la Univers, câtă ordine conţine… Şi doar s-a născut din explozia unui atom! Vă daţi seama? Explozia care duce la ordine! Ce paradox mai mare ca acesta veţi găsi? Fiţi atenţi la orice întâmplare din viaţa voastră, s-ar putea să aibă semnificaţii mai profunde decât vă închipuiţi. Simplul fapt de a informa pe cineva în legătură cu ceva poate schimba nespus de multe lucruri. Sunteţi mai importanţi decât credeţi. Şi doar toţi suntem făcuţi din stele (Universul s-a născut dintr-un atom, deci e posibil ca fiecare atom să aibă Universul lui, la propriu)…

Gânduri, gânduri. Îmi place să aberez. De-asta sunt la filosofie, să aberez la greu. :))) Eu sunt gay şi îi invidiez pe bisexuali. Cred că şi ceilalţi gay îi invidiază pe bi, dar nu vor să recunoască asta, ba chiar îi critică şi îi etichetează drept „târfe masculine” sau ceva de acest gen. Este extraordinar cum le place românilor să judece şi să pună etichete înainte să cunoască situaţia cu totul… Toţi mergem pe principiul „eu am dreptate, tu nu” şi în graba asta haotică uităm să fim umani şi să-i vedem pe ceilalţi ca pe oameni, nu ca pe categorii… sau standarde… Dar ce să facem? Eu aş propune schimbarea atitudinii fiecăruia, dar se pare că spiritul de turmă e prezent pretutindeni, nimeni nu îndrăzneşte să gândească de capul lui, de teamă că o să fie etichetat drept „prost” şi atunci preferă să copieze mentalitatea altora, în speranţa acceptării persoanei lor de către ceilalţi… Jenant, îmi bag picioarele în aşa-numita comunitate omenească… că o fi cartier, oraş, nu mai contează, toţi suntem absorbiţi de problemele altora (!) în loc să ne preocupe mai mult ale noastre… Ce să zic… Cred că şi eu fac cam aşa, în acest moment, dar deocamdată mă mulţumesc cu o descărcare literară…

Priviri, priviri… unele galeşe, altele curioase. Să sperăm că nu voi întâlni şi una ostilă. Nici nu cred că o să am timp de aşa ceva. Cred că o să ignor, nu ştiu. Dacă le spun oamenilor să se ferească de Hare Krishna, oare ce vor face? Oare cum trăiesc oamenii cu sindromul Tourette? Ce se întâmplă cu cei idealişti, spirituali, aflaţi în confruntare cu cei materialişti? Contradicţiile sunt una şi aceeaşi, nu? În acest caz, lupta n-are rost…

Cineva a spus că raţiunea e o formă de tortură. Se pare că e una psihologică… Duhule din lampă, unde eşti? Vreau să fiu un geniu! O superputere a minţii omeneşti!

23 noiembrie, vineri. De-abia aştept să plec acasăăăă…….. Nu te mai chinui cu gânduri negre din trecut, acum eşti altfel, ţine minte asta! De ce te chinui? Nu ştiu! Ce fain e să ai un laptop, dar parcă e şi mai fain să mergi în Elveţia, ţara ta preferată… să revezi familia aceea care ţi-a făcut viaţa atât de frumoasă… Să revezi Alpii parcă e şi mai bine, să-ţi aduci aminte de tine când erai copil… Frumoasă, dulce copilărie… Lumea scrie cu spor la curs, eu îmi scriu gândurile aiurea… 😐 Se vede că s-a schimbat ceva, nu-i aşa? Dar observ că sunt prea schimbat ca să revin la starea iniţială… Parcă intuiţia îmi şopteşte să-mi schimb scrisul, nu ştiu de ce. Dar o ascult, căci e bună, de câte ori am ascultat-o mi s-a întâmplat ceva bun de fiecare dată. 🙂 După ce se termină cursul, plec acasă, dar voi încerca să aranjez ca luni să am cursurile xeroxate; sau mai bine marţi? O să văd. Acum mă gândesc la un nume: Bambino. Voi căuta pe Internet semnificaţia acestuia. [Azi am găsit-o aici.] Sensibilitatea e high la mine, cred că se vede asta. Sunt maleabil, schimbător şi mă mândresc cu asta, chiar dacă e o chestie prostească să mă mândresc, când sunt un om modest în mare parte (a personalităţii sau a timpului, nu sunt sigur). Se pare că o cunoaştere autentică se obţine după ce reuşeşti să cunoşti ideile mari ce au marcat istoria. Dar e numai o presupunere. De ce începi unele propoziţii cu „dar”? Nu ştiu. Ai o voce interioară? Da, un daimon. Pe tine! Credeai că nu ştiu? Tu ce-ai vrea? Ciudată întrebare; nu cred că e pe vrute, e pe bune! Înţeleg. Propedeutica se pare că e strâns legată de idei… Este extraordinar faptul că, dintre toate materiile, asta e singura despre care nu sunt sigur despre ce e vorba…

***

Asta e cam tot ce am scris în noiembrie, pe lângă postul anterior… Data viitoare, ce am scris în decembrie… 🙂