Category Archives: diverse

Etape din viaţa unui bisexual

Atenţie, e ficţiune inspirată din viaţa reală, deci nu se aplică oricui.

12 ani – se uită la fete, se gândeşte la ele; foarte rar şi la băieţi, dar ignoră asta.

14 ani – se uită la fete, încearcă să socializeze cu ele, dar se surprinde pe el însuşi că se uită şi la băieţi şi îşi propune să nu mai facă asta.

16 ani – s-a întâlnit cu o fată şi a uitat pentru moment de cealaltă „problemă”.

18 ani – şi-a pierdut virginitatea cu o fată, dar se întreabă de ce se mai uită la băieţi.

20 de ani – vrea o relaţie serioasă cu o fată; de asemenea, vrea să-şi satisfacă o veche curiozitate.

22 de ani – a descoperit că e mult mai plăcut cu un bărbat decât cu o femeie.

24 de ani – intenţionează să se bucure cât mai mult de viaţă: femei, bărbaţi, nu mai contează.

26 de ani – familia îl bate la cap să se însoare; găseşte o fată, se căsătoreşte cu ea, în acelaşi timp are întâlniri secrete cu bărbaţi.

28 de ani – după ce i s-a născut copilul, nu se mai gândeşte decât să scape de calvar şi să găsească un bărbat care să-i semene cât mai mult (adică însurat şi cu copil).

30 de ani – a găsit bărbatul dorit şi totul e bine; e din ce în ce mai ataşat de copilul său.

32 de ani – soţia îl prinde în pat cu acel bărbat şi îi intentează divorţ; despărţirea de copil şi de iubit îi aduce lacrimi.

34 de ani – caută bărbaţi pe diverse site-uri de gay dating şi are numai aventuri; eventual, alcoolul îi devine companion în fiecare weekend.

36 de ani – din ce în ce mai puţini bărbaţi sub 35 de ani îl vor lângă ei, iar el bea din ce în ce mai des.

38 de ani – rămas singur şi cu burtă, nimeni nu-l mai găseşte atrăgător; devine alcoolic.

40 de ani – simte că a îmbătrânit şi se întreabă ce rost mai are să trăiască.

42 de ani – criza de la mijlocul vieţii îl păleşte: cineva tânăr îi atrage atenţia şi acum vrea să fie din nou tânăr.

44 de ani – a reuşit să-şi aranjeze fizicul cu antrenament sportiv (sau fitness) şi cu mici „retuşuri” estetice; de asemenea, a reuşit să atragă atenţia acelei persoane tinere (nu contează că e femeie sau bărbat) şi vrea o relaţie serioasă cu aceasta.

46 de ani – deocamdată e în relaţie cu persoana dorită şi e fericit.

48 de ani – despărţirea de persoana iubită e dramatică; şi mai dramatic e faptul că a venit la el copilul (acum adult) şi i-a spus destule lucruri dure, suficient de dure încât să-l doară foarte tare pe tipul nostru; în final, omul lovit de soartă se sinucide.

Disclaimer: nu sunt bisexual, sunt doar un tip care s-a întâmplat să-i întâlnească atât de des, încât a ajuns să priceapă, măcar cât de cât, ce e în capul lor. Şi am ajuns să înţeleg că n-aş vrea să fiu în locul lor, oricât de mirobolant ar părea să ţii doi pepeni într-o mână.

Anunțuri

Schimbare

Am pus o temă nouă acestui blog. Sper că în felul acesta va fi mai fresh şi îmi vor veni mai uşor ideile pentru el.

Alte fragmente onirice

– Eram un fel de explorator al adâncurilor apelor. Într-o expediţie pe fundul mării, am găsit ceva ce părea a fi o comoară la prima vedere. Când m-am uitat cu atenţie, era o cutie ticsită cu chestii care semănau cu monede. Am luat ceva de jos, speram să fie una din acelea, dar era un dreptunghi argintiu pe care scria 120. Fiindcă voiam o monedă, am mai luat ceva de jos, însă am nimerit un alt dreptunghi, de data asta spart şi se vedea doar o jumătate pe diagonală din el, cu acelaşi număr. M-am întins să mă uit la monedele de pe cufăr şi toate erau argintii, cu numărul 120 pe fiecare. Când luam în mână dreptunghiurile acelea, îmi amintesc că nu erau grele, cum ar fi trebuit să fie argintul, însă mi s-au părut că erau din aluminiu. Îmi mai aduc aminte doar de un fel de iaht, cred că era pentru expediţii, în el fiind un bărbat brunet, cu barbă scurtă şi deasă, l-am văzut gânditor, dar asta era înainte să găsesc chestiile de aluminiu.

– Într-o clasă de liceu la care niciodată n-am fost, mă uitam la elevii de-acolo şi mă gândeam: Doamne, ce mici mi se par acum cei de la liceu! Majoritatea erau fete cu părul deschis la culoare, în diferite nuanţe. M-am gândit că nu strică să mă aşez într-o bancă, să văd ce va fi. A intrat un profesor destul de tânăr (nu cred că l-am văzut până atunci) cu părul cârlionţat, blond închis, înalt, slab, purta o cămaşă cu mâneci scurte, cu dungi negre orizontale şi verticale pe fundal galben închis. Pantalonii erau de culoare închisă, probabil negri, nu-mi dau seama dacă erau blugi. Nu ştiu ce materie preda, dar la un moment dat le-a zis elevilor că pot să copieze de la alţi colegi (sau a zis doar alţii, nu am reţinut exact), iar din momentul acela ei l-au aplaudat, chiuind de bucurie, în timp ce mie mi se părea suspect, m-am gândit că poate nici nu e profesor, e unul fals. Îmi amintesc şi de o plimbare într-un hol plin cu cei de la liceu, dar detaliile îmi sunt prea vagi aici.

– La o masă de poker eram eu, Dana Scully şi Fox Mulder. Mizele nu constau în fise, ca într-un joc obişnuit, ci în bancnote de diferite culori şi mărimi, cărţi de credit şi debit, plus… cărţi de identitate. Scully a pus un card pe masa deja încărcată cu cele enumerate mai sus, Mulder a renunţat şi a pus cărţile jos, cu spatele deasupra, apoi a venit rândul meu. Eu ezitam destul de mult, fiindcă mai aveam doar o carte de identitate, a mea, şi cărţile de joc din mâna mea erau bunicele, însă nu foarte bune. Mă gândeam că poate am şanse şi, dacă vreau să câştig, să-mi risc cartea. Dar nu vreau să-mi risc identitatea şi să pierd. Cu acest ultim gând m-am trezit.

Amalgam de fragmente visate

– Eram la o petrecere cu mulţi invitaţi, care a decurs destul de normal până aproape de sfârşit, când m-am dus într-o sală de mese cu câţiva oameni, m-am aşezat la una, apoi, când s-a aprins lumina, am văzut două perechi de uşi de balcoane, una în faţă şi alta în dreapta, ambele deschise, care arătau invitaţi dormind nefiresc pe scaunele de-acolo, iar eu am avut senzaţia că erau morţi şi am început să mă întreb dacă văd fantome. Ca la un semnal, toţi s-au sculat în picioare (nu brusc) şi am văzut că şi cei de la masă îi vedeau pe cei de la balcon, sculându-se odată cu cei treziţi. Am răsuflat uşurat că nu vedeam stafii. În balconul din faţa mea am remarcat o tânără brunetă îmbrăcată într-o rochie albă de bal, cu bentiţă asortată, cam în stilul versiunii Disney a Cenuşăresei. Locul în care se dădea petrecerea era un fel de palat sau o casă foarte mare, cel puţin o vilă de lux.

– Într-o staţie întunecată de metrou văd pe cineva şi mă iau după acea persoană, sper s-o ajung, e lumină acolo unde vrea să iasă. Mă urc sus pe scări, încep să vorbesc, dar mă uit în jur: o clădire al cărei perete e plin de graffiti cu litere mari, încâlcite, viu colorate, apoi un tânăr alb ce purta o freză afro (cam în genul ăsta, dar fără bentiţă) şi căşti supradimensionate, era aglomeraţie, sus vedeam zgârie-nori şi mă întrebam unde sunt, iar persoana cu care stăteam de vorbă îmi spune că sunt în Manhattan. Sunt surprins, dar încerc să nu arăt asta.

– Mama a venit acasă şi a adus patru ciocolate Milka. Ambalajele arătau la fel, aşa că am luat una la întâmplare şi am început-o. La un moment dat, în timp ce mestecam ciocolata, am simţit ceva tare în gură. M-am dus la baie, am deschis gura în faţa oglinzii şi am văzut patru dinţi ieşiţi din locurile lor, erau din mijlocul mandibulei. Panicat, speriat, m-am dus imediat la mama, care era în cealaltă baie, vorbea la telefon în faţa oglinzii, i-am arătat dinţii, erau curaţi în mâna mea, însă ea n-a părut să-i pese, dar a dat din cap că a luat la cunoştinţă. I-am arătat şi gura, care arăta îngrozitor şi fără urmă de ciocolată sau de sânge. De data asta era total absorbită de conversaţia la telefon. M-am trezit şi am răsuflat uşurat că nu era decât un vis, mama niciodată nu ar avea o astfel de reacţie.

– Un ceas uriaş de aur se afla în faţa mea, dar era neobişnuit. Avea o singură cifră, 7, indicată de limba mică, şi o singură linie, indicată de minutar. Arăta ora 7 fără câteva minute, probabil 10. Am auzit o voce puternică, mi-a spus foarte clar: La ora 7 ai întâlnire cu Destinul! Recunosc că n-am putut să pricep ce voia să-mi spună, nici în vis, nici după ce m-am trezit. Ţin minte doar că aveam un gând: Trebuie doar să ies cu câteva minute înainte, de preferat 10, ca să prind întâlnirea de la ora 7. Ultimul lucru pe care l-am văzut era un flash cu o stradă pe care n-am recunoscut-o, iar pe ea se plimba un personaj care semăna cu un tânăr actor (cred că Leonardo DiCaprio de-acum ceva ani, dar nu sunt sigur) care se grăbea să meargă undeva şi îşi punea paltonul, era îmbrăcat elegant. Am remarcat că strada nu era pustie, iar el era personajul central…

În mod sigur am visat mai multe, însă am reprodus cât de fidel am putut în scris, mai ales că sunt multe goluri.

Două vise

Primul vis…

Erau odată un rege în criza vârstei mijlocii şi o regină ceva mai tânără. El era un despot care făcea necazuri tuturor. O dată chiar a demolat un balcon, deşi castelul său era în construcţie sau renovare. Ea abia aştepta o ocazie de a-l învăţa minte sau de a-l părăsi, deşi părea să nu aibă niciodată parte de asta, însă continua să spere.

Nu ştiu locul, nici timpul, dar după haine păreau să fie din timpul Renaşterii sau imediat după, undeva în Europa occidentală.

S-a întâmplat ca regele să nu-l poată suporta pe un curtean şi i-a spus reginei că o să-l alunge din regat.
– Uite sulul, acela este anunţul public pentru alungarea omului acela şi o să-l pun în piaţă, să vadă toată lumea!
Regele plecă grăbit să-şi pună intenţiile în aplicare, însă regina se luă imediat după el, încercând să-i spună ceva. Abia când au ajuns în curtea exterioară a castelului a apucat să strige:
– Dacă o să pui anunţul acela la vedere, o să anunţ şi eu că plec de-aici!
Asta a fost suficient să-l oprească pe despot şi să se uite la regină cu surprindere şi furie.
– Aşa deci, de-asta mi-erai, ticăloaso!
Se apucă s-o strângă de gât, dar apăru o femeie şi îi strigă regelui:
– Dacă nu te opreşti… (a zis ceva, dar n-am reţinut)
– Poftim? Îmi pui mie condiţii? Tu, o servitoare amărâtă? Ştii că te pot omorî dintr-o singură lovitură?
El scoase sabia şi o băgă în pieptul unui curtean, care muri pe loc. Desigur, femeia tremura de frică, dar se hotărî să privească în ochi dictatorul. El era şocat, iar regina era încântată.
– Să ştii că eu am părinţi în viaţă. Dacă ar fi aflat că tu m-ai omorât, ei n-ar fi ezitat să pornească un război împotriva ta, iar tu ai fi pierdut; când aveai nevoie de o alianţă, nimeni nu ţi-ar fi alături, fiindcă ar fi ştiut pricina acestui război şi nimeni n-ar ajuta un rege care şi-a omorât regina.
El se uită buimăcit la ea, vrea să spună ceva, dar nu poate.
– Ca să vezi, erai pe cale să faci cea mai mare greşeală pe care o poate un comite un rege, iar servitoarea aceea amărâtă te-a împiedicat s-o faci! (Pauză.) Nu voi spune nimic părinţilor mei, însă conducerea regatului îmi va reveni mie, fiindcă nu te-ai dovedit deloc a fi cumpătat, iar regatul are nevoie de cineva care să-l conducă cu dreptate. Sfetnicul tău cel mai mare nu împărtăşea părerile tale legate de justiţie, dar era surprins că ale mele se potriveau cu ale lui. Chiar el mi-a spus că într-o zi vei face o greşeală atât de mare, încât va fi nevoie de conducerea reginei pentru a aduce pace şi dreptate în regat. (Se duce la el şi îi aruncă încolo coroana de pe cap.) Această zi a venit.
Regina se duse la femeie, o luă deoparte şi îi spuse că vrea să o ridice la rangul de cavaler. Femeia, surprinsă, nu ştia ce să zică. Regina hotărî că aşa va fi.
– Îngenunchează, îi spuse femeii.
Cu sabia în mână şi cu vârful sabiei pe umărul servitoarei, regina proclamă:
– Pentru fapta ta vitejească, de-acum eşti cavaler al reginei.
Femeia avea un copil, deşi nu cred că are relevanţă, dar el era de faţă.
Astfel cele două s-au îmbrăţişat, iar mulţimea bucuroasă a întâmpinat cu optimism domnia reginei. Cu timpul, regatul a dus-o foarte bine sub conducerea ei.

Al doilea vis…

Înaintea acestui vis am avut unul, în succesiune, dar nu-mi amintesc atât de clar precum în cel povestit mai sus.

Era o fată roz după haine, păr şi accesorii, dar după piele era neagră. Numele ei era Pink. Ea a fost întrebată dacă era aşa după cântăreaţă. Ea a zis că nu şi a început să povestească.

Mama ei, când era gravidă cu ea, a cumpărat o casă (care părea nouă) şi a găsit un întrerupător auriu într-o cameră galbenă. L-a încercat şi a fost curentată. Atunci a hotărât să schimbe camera cu totul, inclusiv întrerupătorul. Voia să fie camera copilului şi, cum ştia că va fi fată, hotărî să fie roz.
Camera era în plină renovare când, într-o noapte cu furtună, lumina de la camera aceea s-a stins. Curioasă, femeia voia să ştie ce se întâmplă. În acelaşi timp, era preocupată ce nume îi va da fetiţei, avea o listă cu sute de prenume deschisă la calculator. S-a dus la întrerupătorul din camera aceea (nu ştiu dacă era înlocuit sau nu), l-a încercat, iar un fulger alb-rozaliu a ieşit din el şi s-a dus direct în camera unde era calculatorul. Îngrijorată şi curioasă, femeia s-a dus degrabă acolo. Surpriză, monitorul afişa un ecran roz cu PINK scris cu alb, full screen. Şi aşa s-a hotărât să-şi numească fetiţa.

Visul revine la fata roz, care petrecea de zor în curtea unei case, însă brusc totul devine cibernetizat, ca în Second Life. Apoi totul se distanţează şi se închide monitorul.

O altă listă de filme

Prima listă este aici.

A doua este a filmelor văzute şi notate de mine… Mă oftică doar că nu există zecimale, ca să pot da un 8,5, de exemplu. Totuşi rotunjesc la 8. Lista aceea este aici, cu filmele în ordine cronologică, cele mai vechi fiind pe prima pagină. Dacă doriţi să vedeţi la ce filme am pus 9 şi 10 (care sunt cele recomandate), daţi click de două ori pe Highest, deasupra coloanei cu note, la fiecare click va trebui să aşteptaţi ca pagina să se încarce.

Vizionare plăcută. 🙂 În acest moment, sunt 447 de titluri.

Vis cu o bătrânică şi cu un tânăr

M-am trezit azi la ora 04:45, exact pentru a putea scrie visul, înainte să-l uit. E important să scrii cât mai curând după ce te-ai trezit, chiar e de preferat imediat după ce ai avut visul, pentru a putea scrie cu lux de amănunte.

Se făcea că filmam ca regizor şi producător (gen Michael Moore) şi mă duceam într-un cartier cu echipa, iar visul se desfăşura de parcă eram camera de filmat pornită. Am ajuns la un bloc din acel cartier (seamănă cu unul din Piteşti, Popa Şapcă), apoi căutam pe cineva de la parter. Am sunat (sau am făcut zgomot, nu ştiu exact) şi m-am dus la o fereastră, unde am strigat că aici suntem. A apărut un cap cărunt cu ochelari şi ne-a spus că vine imediat, după care a ieşit să facem interviul ce pare-se că era programat.
De la ea am aflat informaţii interesante, însă am reţinut doar asta: Credeţi că nu suntem în război? Ia uitaţi-vă mai bine. De exemplu, hotelurile sunt foarte bine pregătite şi ştiu dinainte când se va întâmpla un cutremur, ceea ce încalcă tot ce e firesc, inclusiv fatalitatea.
Vedeam imagini cu oameni aflaţi într-un hotel, iar angajaţii de-acolo pur şi simplu îi conduceau în locuri sigure cu puţin timp înainte să se producă un cutremur, probabil un minut.
Bătrânica a mai zis ceva, dar lucrurile nu mai sunt clare. A arătat spre cer, unde erau stele, a zis ceva legat de ele şi că nu ar fi trebuit să se întâmple aşa ceva, probabil se referea la seisme. I-am mulţumit frumos pentru pont şi ne-a zis să avem grijă.

Am văzut un tânăr, după care eu am ajuns să văd ca şi cum aş fi el (nu e primul vis de acest gen). Eram într-un magazin, în faţa a trei vitrine din material negru, înăuntru fiind obiecte mici de artă. A venit o tânără brunetă, cu părul lung şi creponat, să schimbe aşezarea exponatelor din vitrine, iar eu nu înţelegeam ce făcea. Am observat că doar unele obiecte şi-au schimbat locul. Apoi a venit cineva şi, când a fost scos un exponat dintr-o vitrină, a vrut să-l cumpere. Vânzătorul s-a uitat în vitrină şi, observând locul gol (care era printre cele schimbate), a refuzat să-l vândă. Clientul era evident uimit, iar vânzătorul i-a zis să aleagă alt obiect sau să meargă la alt magazin. Cumpărătorul a ales varianta din urmă. A venit altul, care părea foarte dur şi în ţinută sobră, neagră, de business, cu ochelari de soare. Părea agentul Smith din Matrix. A arătat spre obiectul cu pricina, vânzătorul fiind de data asta mult mai încântat să facă tranzacţia. O valiză de bani (era închisă, dar îţi dai seama uşor), obiectul înmânat şi ascuns.
Mi-am adus aminte de o vorbă: Esenţele tari sunt în fiole mici. Mi-am dat seama că, de fapt, era vorba de arme biologice ascunse în obiectele care şi-au schimbat locurile, inclusiv în cel vândut. Mi-am adus aminte de vorbele bătrânei: Credeţi că nu e război? Ia uitaţi-vă mai bine. Exact când voiam să mă uit mai îndeaproape la acele exponate, s-a anunţat închiderea.
Tânărul (acum sunt în afara lui) a început să spună altora ce a văzut, dar nimeni nu-l înţelegea, nici nu-l credea. Oricum, s-a declanşat o urmărire generală pe seama lui, fiind acuzat de trafic de arme biologice. Avea 19 ani când a fost martor la acel schimb comercial, urmărirea a început câteva luni mai târziu, apoi au trecut ani în care a reuşit să se ascundă, dar nimeni nu ştie unde.

Dacă s-a mai întâmplat ceva, nu reuşesc să-mi aduc aminte, deci cam asta-i tot.