Un e-mail de-acum 2 ani

Nu stiu ce sa zic despre mine, ai observat ceva la mine? Daca nu, poate e din cauza ca n-am lasat sa se vada prea multe de la mine… sau poate nu ti-ai dat suficient cu interesul… Acum e 6:10 dimineata si aberez destul de aiurea pe-aici… Ceea ce voiam este dragoste… nu de la tine, ceea ce vreau de la cineva aflat la indepartare este doar comunicarea… Am citit undeva ca face bine sa vorbesti cu necunoscutii, macar ei nu te barfesc pe la colturi imediat ce afla ceva despre tine, fiindca nu ai cunostinte comune cu acesta si, prin urmare, nu trezeste nici un interes povestea unui necunoscut… Asa ca eu, fiind necunoscut, nu ti-am trezit deloc interesul… Era si normal… Sau, la fel de normal, tocmai fiindca eram necunoscut te-a interesat macar putin sa facem un schimb de e-mail-uri (cam slabute, recunosc) si ti-ai zis (probabil) de mine: „un mucos care nu stie ce vrea de la viata”… Nu ai fi chiar departe de adevar, fiindca in viata asta sunt multe aspecte neacoperite, in special din punct de vedere material… Da, material, nu inteleg lumea asta… Pe alte planuri (poate zici ca sunt visator, nu te-as condamna) eu cred ca pot sa inteleg destul de bine lumea… pot sa inteleg viata intr-un fel exclusiv intuitiv si inteleg diferite lucruri practice si materiale numai rational… Fiindca ratiunea si intuitia au rost ambele, numai ca nu stim sa le folosim si suntem foarte tentati sa credem ca ratiunea e potrivita ca stapana a vietii noastre… Nimic mai gresit…
Eu as zice ca intuitia este cea potrivita pentru viata, fiindca ea ne arata solutii la care nu ne-am fi gandit si se merita sa adaptam acele solutii in viata reala… In acelasi fel, intuitiv, daca ai incerca sa transformi o modalitate intuitiva intr-una logica ar iesi oarecum dezastruos… Teoria suna bine, sa facem bine sa ne urmam intuitia, dar practica ne va arata ca ne e frica sa ne urmam propriile impulsuri… De ce? Fiindca am fost invatati ca numai fiind rational poti obtine ceea ce-ti doresti… Intr-o lume fara alte planuri decat cele materiale, poate ar fi mers chestia asta… Dar lumea e mai mult decat materiala, ai observat? Ratiunea e buna ca sclava, intuitia e buna ca stapana… Cum? Asta e intrebarea ratiunii… Eu am renuntat sa pun aceasta, „cum?”, cand e vorba de viata… fiindca e mult prea complexa ca sa merite sa cauti la dinti calul de dar… Asa ca e mult mai bine sa urmezi intuitia… Oare tu urmezi mai mult ratiunea? Ca daca eu am gandire predominant intuitiva, cineva ar trage concluzia ca mi s-ar potrivi un partener cu gandire rationala… Nu as contrazice, numai ca pentru mine nu conteaza numai gandirea (oare tu esti Gemeni? eu sigur am Ascendentul in Gemeni), ci si personalitatea… Am avut o relatie cu o persoana foarte rationala, si am avut destul de multa incredere in aceasta… Bine, persoana este de sex masculin, dar uneori se comporta foarte efeminat… Si faza tare e ca mi-a spus odata ca uraste efeminatii si asa ma vede pe mine… Hm… A gasit si alte insulte cu care sa ma loveasca, mai ales fiindca era cam gelos pe o chestie… aveam ceva ce el nu avea, insa nu cred ca vreunul din noi nu-si dadea seama la momentul respectiv… totusi, n-am suportat sa ma faca „prost”… Eu zic ca el era cel prost, fiindca desi avea ratiune, nu a stiut cum s-o foloseasca in modul cel mai potrivit in cat mai multe situatii… De exemplu, intr-o relatie de dragoste ratiunea nu are ce cauta absolut deloc! In dragoste conteaza mai mult iubirea… Una e sa fii rational, alta e sa fii inteligent si alta e sa fii intelept… Rationalul nu e intotdeauna inteligent, insa cel inteligent stie ca nu toate lucrurile se rezolva cu ajutorul ratiunii, desi nu stie cum, prin urmare inteligentul nu are cum sa fie si intelept… Inteleptul poate fi si rational, si inteligent, stie cand sa foloseasca ratiunea si cand intuitia… Acum se vad inteligentele, nu? Si sunt doua feluri de memorie: cea faptica si cea psihica… 🙂 Cea psihica nu e cu totul OK, fiindca – daca ai tendinta de a nu uita intamplarile negative – te poate afecta… Insa cea faptica nu te poate afecta deloc… E memoria care stie sa redea fara ca omul sa fie afectat in vreun fel cu sentimente negative vizavi de un eveniment etichetat drept negativ… Ceea ce poate fi un blestem pentru unii poate fi o binecuvantare pentru altii…
Ideile bune sunt mai mereu date uitarii, fiindca par nebunesti…
Ai tot dreptul sa stergi e-mail-ul, insa daca ai ajuns la aceste cuvinte, insa ca ai avut rabdare (stiu ca stilul de viata in America de Nord e unul foarte grabit) si – prin urmare – iti sunt recunoscator… si tie, si sortii… fiindca eu cred ca nimic nu e intamplator, dar vezi… intuitia stie ca nimic nu e intamplator, insa ratiunea „vede” ca totul e haos… Multi au fost tentati sa se gandeasca la cea de-a doua varianta, fiindca multi vor o senzatie de siguranta si comoditate… multi se tem de schimbari, de necunoscut… si faza e ca acestea sunt cat se poate de naturale, sunt favorabile evolutiei… Intuitia intelege, ratiunea nu… Intuitia stie mult mai multe decat ratiunea, de aceea eu am mai multa incredere in intuitie decat in ratiune…
Prefer un partener care sa stie sa foloseasca cu intelepciune ratiunea si inteligenta care i-au fost oferite, dar si sa cunoasca intuitia si s-o accepte ca parte integranta si fireasca a naturii sale de om… Daca imi spui ca vreau un visator si ca nu esti tu acela, se prea poate… N-o sa te contrazic… Dar nu stiu cum poate cineva sa ajunga atat de departe fara sa viseze? Numai prin ambitie? Nu stiu ce sa zic… Ambitia distruge, creeaza monstri cu ratiune gresit folosita… Succesul poate fi cea mai mare ratare, daca decizi sa renunti la bucurii si la fericire pentru succesul material… Ne mai si miram de ce vedetele devin deprimate? Pai, e clar: au renuntat la cele mai bune lucruri din viata lor, fara sa stie, iar cand realizeaza, jelesc enorm pentru ceea ce au pierdut… Fiindca pierdera e absolut inestimabila… Cunosc cateva persoane publice si mi-a parut rau pentru tristetea lor, pentru pierderea lor… Nu am stiut cum sa le ajut, ce sfaturi sa le dau, fiindca e deja prea tarziu… Si-au facut-o cu mana lor, tot ei pot sa faca ceva, daca si-ar asculta inima… Sfaturile (cerute sau nu) isi pierd rostul cand cineva nu stie sau nu vrea sa le puna in aplicare… Cand sunt necerute, apare la suprafata dovada prostiei omenesti: de ce sa dai un sfat necerut, cand stii ca oricum n-o sa fie ascultat? Din speranta ca o sa fie ascultat? Mai mult din dorinta mintii de a face ceva, de a spune ceva… Eu n-am simtit o astfel de dorinta… Am stiut sa tac, asa reusesc sa ofer clipe de liniste si pace… 🙂 Acelea pot fi foarte obositoare, chiar daca la prima vedere nu sunt… De ce? Fiindca ne-am obisnuit ca mintea noastra sa fie tot timpul activa, tot timpul ocupata cu diverse chestii…. si uite asa nu mai apucam sa aprofundam chestii care chiar merita aprofundate si nu printr-o activitate febrila, ci prin calm, liniste si pace… Ai incercat vreodata sa-ti faci mintea sa taca? Incearca, e mult mai greu decat pare… Oamenii se gandesc la 101 lucruri pe minut… Cand au de-a face cu linistea, cu lipsa de activitate, imediat cauta ceva de facut… Ei nu pot accepta necunoscutul, le e frica de el… De ce sa se lase in deriva? Fiindca le e teama ca se vor izbi de ceva tare, puternic… Pai, daca ai radarul activ (intuitia) nu ai de ce sa te lovesti de lucruri puternice… Daca, totusi, s-a intamplat sa te lovesti de ele, gandeste-te ca nimic nu e fara rost… poate maruntisurile pe care le ignori au si ele valoarea lor… Poate stii chestia asta deja si zambesti la ceea ce scriu, la aberatia mea…
Dar de ce nu ma opresc, desi ma dor mainile de-atata tastat? Sa-ti spun o chestie: eu am fost 100% spontan cand am scris aceste lucruri, se poate sa fi debitat prostii (in viziunea mintii rationale), dar intuitia ta ce-ti spune? Ti-ai ascultat vreodata intuitia?

Am scris toate aceste lucruri intr-o stare de semi-transa… Oare ce o sa urmeze, cu ce e-mail o sa te stresez? 🙂

***

Data e-mail-ului: 27 februarie 2007. Deci dinainte să fac acest blog.

Vechituri scrise

Ca de obicei, scriu ce am scris pe foi… 🙂

***

Chitara – zdrăngăneală de visător… În momentul acesta (undeva în noiembrie) nu mă încearcă nici o profunzime a gândirii… Există mai multe feluri de realitate: cea pasivă (când noi facem lucrurile să se întâmple), cea activă (când noi ne lăsăm în voia întâmplării), cea liniară (când ştim ce va urma), cea turbulentă (când e plină de neprevăzut). Până acum, am „vorbit” de realitatea exterioară. Mai este şi cea interioară, care o influenţează considerabil pe cea exterioară şi, cu toate acestea, nimeni nu-şi dă seama de aceste lucruri. Chiar şi realitatea interioară poate fi clasificată astfel: cea conştientă (gândurile, năzuinţele, ţelurile, idealurile etc.) şi cea inconştientă (visele pe care le avem în timpul somnului), care poate fi influenţată de partea conştientă şi, în acelaşi timp, s-o influenţeze. De aici putem trage concluzia că realitatea interioară conştientă, în parte şi cea inconştientă, este cea mai mare putere oferită omului… şi atât de necunoscută… Pentru că (nu-i aşa?) partea inconştientă are legătură directă cu subconştientul, care este legătura noastră cu Dumnezeu…

M-ai văzut pe un câmp necunoscut, niciunul din noi nu ştia ce să facă. Tu ai luat iniţiativa de a vorbi cu mine, fiindcă restul lumii a dispărut şi am apărut eu, ai simţit ceva. Nu ştiu la ce te gândeşti, pot doar să bănuiesc. Chiar şi aşa, nu îndrăznesc să zic ce bănuiesc, fiindcă sunt conştient că s-ar putea să fie numai gândurile mele, nu şi ale tale, iar eu n-aş vrea să fiu greşit înţeles. Nimic nu e întâmplător, multă lume simte asta. Dar nimeni nu ştie cum să interpreteze coincidenţele care-i apar în cale, fiindcă n-am fost învăţaţi cu semnificaţiile acestor întâmplări ce ne atrag atenţia în mod deosebit. Şi uite aşa pierdem o grămadă de ocazii interesante, irosindu-ne viaţa fără să ştim cu ce am greşit. Şi atunci, de ce să nu acceptăm orice ajutor sau lecţie pentru a învăţa acele semnificaţii? Fiindcă raţiunea spune că e imposibil ca hazardul să fie atât de ordonat… Zău? Uitaţi-vă la Univers, câtă ordine conţine… Şi doar s-a născut din explozia unui atom! Vă daţi seama? Explozia care duce la ordine! Ce paradox mai mare ca acesta veţi găsi? Fiţi atenţi la orice întâmplare din viaţa voastră, s-ar putea să aibă semnificaţii mai profunde decât vă închipuiţi. Simplul fapt de a informa pe cineva în legătură cu ceva poate schimba nespus de multe lucruri. Sunteţi mai importanţi decât credeţi. Şi doar toţi suntem făcuţi din stele (Universul s-a născut dintr-un atom, deci e posibil ca fiecare atom să aibă Universul lui, la propriu)…

Gânduri, gânduri. Îmi place să aberez. De-asta sunt la filosofie, să aberez la greu. :))) Eu sunt gay şi îi invidiez pe bisexuali. Cred că şi ceilalţi gay îi invidiază pe bi, dar nu vor să recunoască asta, ba chiar îi critică şi îi etichetează drept „târfe masculine” sau ceva de acest gen. Este extraordinar cum le place românilor să judece şi să pună etichete înainte să cunoască situaţia cu totul… Toţi mergem pe principiul „eu am dreptate, tu nu” şi în graba asta haotică uităm să fim umani şi să-i vedem pe ceilalţi ca pe oameni, nu ca pe categorii… sau standarde… Dar ce să facem? Eu aş propune schimbarea atitudinii fiecăruia, dar se pare că spiritul de turmă e prezent pretutindeni, nimeni nu îndrăzneşte să gândească de capul lui, de teamă că o să fie etichetat drept „prost” şi atunci preferă să copieze mentalitatea altora, în speranţa acceptării persoanei lor de către ceilalţi… Jenant, îmi bag picioarele în aşa-numita comunitate omenească… că o fi cartier, oraş, nu mai contează, toţi suntem absorbiţi de problemele altora (!) în loc să ne preocupe mai mult ale noastre… Ce să zic… Cred că şi eu fac cam aşa, în acest moment, dar deocamdată mă mulţumesc cu o descărcare literară…

Priviri, priviri… unele galeşe, altele curioase. Să sperăm că nu voi întâlni şi una ostilă. Nici nu cred că o să am timp de aşa ceva. Cred că o să ignor, nu ştiu. Dacă le spun oamenilor să se ferească de Hare Krishna, oare ce vor face? Oare cum trăiesc oamenii cu sindromul Tourette? Ce se întâmplă cu cei idealişti, spirituali, aflaţi în confruntare cu cei materialişti? Contradicţiile sunt una şi aceeaşi, nu? În acest caz, lupta n-are rost…

Cineva a spus că raţiunea e o formă de tortură. Se pare că e una psihologică… Duhule din lampă, unde eşti? Vreau să fiu un geniu! O superputere a minţii omeneşti!

23 noiembrie, vineri. De-abia aştept să plec acasăăăă…….. Nu te mai chinui cu gânduri negre din trecut, acum eşti altfel, ţine minte asta! De ce te chinui? Nu ştiu! Ce fain e să ai un laptop, dar parcă e şi mai fain să mergi în Elveţia, ţara ta preferată… să revezi familia aceea care ţi-a făcut viaţa atât de frumoasă… Să revezi Alpii parcă e şi mai bine, să-ţi aduci aminte de tine când erai copil… Frumoasă, dulce copilărie… Lumea scrie cu spor la curs, eu îmi scriu gândurile aiurea… 😐 Se vede că s-a schimbat ceva, nu-i aşa? Dar observ că sunt prea schimbat ca să revin la starea iniţială… Parcă intuiţia îmi şopteşte să-mi schimb scrisul, nu ştiu de ce. Dar o ascult, căci e bună, de câte ori am ascultat-o mi s-a întâmplat ceva bun de fiecare dată. 🙂 După ce se termină cursul, plec acasă, dar voi încerca să aranjez ca luni să am cursurile xeroxate; sau mai bine marţi? O să văd. Acum mă gândesc la un nume: Bambino. Voi căuta pe Internet semnificaţia acestuia. [Azi am găsit-o aici.] Sensibilitatea e high la mine, cred că se vede asta. Sunt maleabil, schimbător şi mă mândresc cu asta, chiar dacă e o chestie prostească să mă mândresc, când sunt un om modest în mare parte (a personalităţii sau a timpului, nu sunt sigur). Se pare că o cunoaştere autentică se obţine după ce reuşeşti să cunoşti ideile mari ce au marcat istoria. Dar e numai o presupunere. De ce începi unele propoziţii cu „dar”? Nu ştiu. Ai o voce interioară? Da, un daimon. Pe tine! Credeai că nu ştiu? Tu ce-ai vrea? Ciudată întrebare; nu cred că e pe vrute, e pe bune! Înţeleg. Propedeutica se pare că e strâns legată de idei… Este extraordinar faptul că, dintre toate materiile, asta e singura despre care nu sunt sigur despre ce e vorba…

***

Asta e cam tot ce am scris în noiembrie, pe lângă postul anterior… Data viitoare, ce am scris în decembrie… 🙂