Arhive blog

Etape din viaţa unui bisexual

Atenţie, e ficţiune inspirată din viaţa reală, deci nu se aplică oricui.

12 ani – se uită la fete, se gândeşte la ele; foarte rar şi la băieţi, dar ignoră asta.

14 ani – se uită la fete, încearcă să socializeze cu ele, dar se surprinde pe el însuşi că se uită şi la băieţi şi îşi propune să nu mai facă asta.

16 ani – s-a întâlnit cu o fată şi a uitat pentru moment de cealaltă „problemă”.

18 ani – şi-a pierdut virginitatea cu o fată, dar se întreabă de ce se mai uită la băieţi.

20 de ani – vrea o relaţie serioasă cu o fată; de asemenea, vrea să-şi satisfacă o veche curiozitate.

22 de ani – a descoperit că e mult mai plăcut cu un bărbat decât cu o femeie.

24 de ani – intenţionează să se bucure cât mai mult de viaţă: femei, bărbaţi, nu mai contează.

26 de ani – familia îl bate la cap să se însoare; găseşte o fată, se căsătoreşte cu ea, în acelaşi timp are întâlniri secrete cu bărbaţi.

28 de ani – după ce i s-a născut copilul, nu se mai gândeşte decât să scape de calvar şi să găsească un bărbat care să-i semene cât mai mult (adică însurat şi cu copil).

30 de ani – a găsit bărbatul dorit şi totul e bine; e din ce în ce mai ataşat de copilul său.

32 de ani – soţia îl prinde în pat cu acel bărbat şi îi intentează divorţ; despărţirea de copil şi de iubit îi aduce lacrimi.

34 de ani – caută bărbaţi pe diverse site-uri de gay dating şi are numai aventuri; eventual, alcoolul îi devine companion în fiecare weekend.

36 de ani – din ce în ce mai puţini bărbaţi sub 35 de ani îl vor lângă ei, iar el bea din ce în ce mai des.

38 de ani – rămas singur şi cu burtă, nimeni nu-l mai găseşte atrăgător; devine alcoolic.

40 de ani – simte că a îmbătrânit şi se întreabă ce rost mai are să trăiască.

42 de ani – criza de la mijlocul vieţii îl păleşte: cineva tânăr îi atrage atenţia şi acum vrea să fie din nou tânăr.

44 de ani – a reuşit să-şi aranjeze fizicul cu antrenament sportiv (sau fitness) şi cu mici „retuşuri” estetice; de asemenea, a reuşit să atragă atenţia acelei persoane tinere (nu contează că e femeie sau bărbat) şi vrea o relaţie serioasă cu aceasta.

46 de ani – deocamdată e în relaţie cu persoana dorită şi e fericit.

48 de ani – despărţirea de persoana iubită e dramatică; şi mai dramatic e faptul că a venit la el copilul (acum adult) şi i-a spus destule lucruri dure, suficient de dure încât să-l doară foarte tare pe tipul nostru; în final, omul lovit de soartă se sinucide.

Disclaimer: nu sunt bisexual, sunt doar un tip care s-a întâmplat să-i întâlnească atât de des, încât a ajuns să priceapă, măcar cât de cât, ce e în capul lor. Şi am ajuns să înţeleg că n-aş vrea să fiu în locul lor, oricât de mirobolant ar părea să ţii doi pepeni într-o mână.

Anunțuri

Un e-mail de-acum 2 ani

Nu stiu ce sa zic despre mine, ai observat ceva la mine? Daca nu, poate e din cauza ca n-am lasat sa se vada prea multe de la mine… sau poate nu ti-ai dat suficient cu interesul… Acum e 6:10 dimineata si aberez destul de aiurea pe-aici… Ceea ce voiam este dragoste… nu de la tine, ceea ce vreau de la cineva aflat la indepartare este doar comunicarea… Am citit undeva ca face bine sa vorbesti cu necunoscutii, macar ei nu te barfesc pe la colturi imediat ce afla ceva despre tine, fiindca nu ai cunostinte comune cu acesta si, prin urmare, nu trezeste nici un interes povestea unui necunoscut… Asa ca eu, fiind necunoscut, nu ti-am trezit deloc interesul… Era si normal… Sau, la fel de normal, tocmai fiindca eram necunoscut te-a interesat macar putin sa facem un schimb de e-mail-uri (cam slabute, recunosc) si ti-ai zis (probabil) de mine: „un mucos care nu stie ce vrea de la viata”… Nu ai fi chiar departe de adevar, fiindca in viata asta sunt multe aspecte neacoperite, in special din punct de vedere material… Da, material, nu inteleg lumea asta… Pe alte planuri (poate zici ca sunt visator, nu te-as condamna) eu cred ca pot sa inteleg destul de bine lumea… pot sa inteleg viata intr-un fel exclusiv intuitiv si inteleg diferite lucruri practice si materiale numai rational… Fiindca ratiunea si intuitia au rost ambele, numai ca nu stim sa le folosim si suntem foarte tentati sa credem ca ratiunea e potrivita ca stapana a vietii noastre… Nimic mai gresit…
Eu as zice ca intuitia este cea potrivita pentru viata, fiindca ea ne arata solutii la care nu ne-am fi gandit si se merita sa adaptam acele solutii in viata reala… In acelasi fel, intuitiv, daca ai incerca sa transformi o modalitate intuitiva intr-una logica ar iesi oarecum dezastruos… Teoria suna bine, sa facem bine sa ne urmam intuitia, dar practica ne va arata ca ne e frica sa ne urmam propriile impulsuri… De ce? Fiindca am fost invatati ca numai fiind rational poti obtine ceea ce-ti doresti… Intr-o lume fara alte planuri decat cele materiale, poate ar fi mers chestia asta… Dar lumea e mai mult decat materiala, ai observat? Ratiunea e buna ca sclava, intuitia e buna ca stapana… Cum? Asta e intrebarea ratiunii… Eu am renuntat sa pun aceasta, „cum?”, cand e vorba de viata… fiindca e mult prea complexa ca sa merite sa cauti la dinti calul de dar… Asa ca e mult mai bine sa urmezi intuitia… Oare tu urmezi mai mult ratiunea? Ca daca eu am gandire predominant intuitiva, cineva ar trage concluzia ca mi s-ar potrivi un partener cu gandire rationala… Nu as contrazice, numai ca pentru mine nu conteaza numai gandirea (oare tu esti Gemeni? eu sigur am Ascendentul in Gemeni), ci si personalitatea… Am avut o relatie cu o persoana foarte rationala, si am avut destul de multa incredere in aceasta… Bine, persoana este de sex masculin, dar uneori se comporta foarte efeminat… Si faza tare e ca mi-a spus odata ca uraste efeminatii si asa ma vede pe mine… Hm… A gasit si alte insulte cu care sa ma loveasca, mai ales fiindca era cam gelos pe o chestie… aveam ceva ce el nu avea, insa nu cred ca vreunul din noi nu-si dadea seama la momentul respectiv… totusi, n-am suportat sa ma faca „prost”… Eu zic ca el era cel prost, fiindca desi avea ratiune, nu a stiut cum s-o foloseasca in modul cel mai potrivit in cat mai multe situatii… De exemplu, intr-o relatie de dragoste ratiunea nu are ce cauta absolut deloc! In dragoste conteaza mai mult iubirea… Una e sa fii rational, alta e sa fii inteligent si alta e sa fii intelept… Rationalul nu e intotdeauna inteligent, insa cel inteligent stie ca nu toate lucrurile se rezolva cu ajutorul ratiunii, desi nu stie cum, prin urmare inteligentul nu are cum sa fie si intelept… Inteleptul poate fi si rational, si inteligent, stie cand sa foloseasca ratiunea si cand intuitia… Acum se vad inteligentele, nu? Si sunt doua feluri de memorie: cea faptica si cea psihica… 🙂 Cea psihica nu e cu totul OK, fiindca – daca ai tendinta de a nu uita intamplarile negative – te poate afecta… Insa cea faptica nu te poate afecta deloc… E memoria care stie sa redea fara ca omul sa fie afectat in vreun fel cu sentimente negative vizavi de un eveniment etichetat drept negativ… Ceea ce poate fi un blestem pentru unii poate fi o binecuvantare pentru altii…
Ideile bune sunt mai mereu date uitarii, fiindca par nebunesti…
Ai tot dreptul sa stergi e-mail-ul, insa daca ai ajuns la aceste cuvinte, insa ca ai avut rabdare (stiu ca stilul de viata in America de Nord e unul foarte grabit) si – prin urmare – iti sunt recunoscator… si tie, si sortii… fiindca eu cred ca nimic nu e intamplator, dar vezi… intuitia stie ca nimic nu e intamplator, insa ratiunea „vede” ca totul e haos… Multi au fost tentati sa se gandeasca la cea de-a doua varianta, fiindca multi vor o senzatie de siguranta si comoditate… multi se tem de schimbari, de necunoscut… si faza e ca acestea sunt cat se poate de naturale, sunt favorabile evolutiei… Intuitia intelege, ratiunea nu… Intuitia stie mult mai multe decat ratiunea, de aceea eu am mai multa incredere in intuitie decat in ratiune…
Prefer un partener care sa stie sa foloseasca cu intelepciune ratiunea si inteligenta care i-au fost oferite, dar si sa cunoasca intuitia si s-o accepte ca parte integranta si fireasca a naturii sale de om… Daca imi spui ca vreau un visator si ca nu esti tu acela, se prea poate… N-o sa te contrazic… Dar nu stiu cum poate cineva sa ajunga atat de departe fara sa viseze? Numai prin ambitie? Nu stiu ce sa zic… Ambitia distruge, creeaza monstri cu ratiune gresit folosita… Succesul poate fi cea mai mare ratare, daca decizi sa renunti la bucurii si la fericire pentru succesul material… Ne mai si miram de ce vedetele devin deprimate? Pai, e clar: au renuntat la cele mai bune lucruri din viata lor, fara sa stie, iar cand realizeaza, jelesc enorm pentru ceea ce au pierdut… Fiindca pierdera e absolut inestimabila… Cunosc cateva persoane publice si mi-a parut rau pentru tristetea lor, pentru pierderea lor… Nu am stiut cum sa le ajut, ce sfaturi sa le dau, fiindca e deja prea tarziu… Si-au facut-o cu mana lor, tot ei pot sa faca ceva, daca si-ar asculta inima… Sfaturile (cerute sau nu) isi pierd rostul cand cineva nu stie sau nu vrea sa le puna in aplicare… Cand sunt necerute, apare la suprafata dovada prostiei omenesti: de ce sa dai un sfat necerut, cand stii ca oricum n-o sa fie ascultat? Din speranta ca o sa fie ascultat? Mai mult din dorinta mintii de a face ceva, de a spune ceva… Eu n-am simtit o astfel de dorinta… Am stiut sa tac, asa reusesc sa ofer clipe de liniste si pace… 🙂 Acelea pot fi foarte obositoare, chiar daca la prima vedere nu sunt… De ce? Fiindca ne-am obisnuit ca mintea noastra sa fie tot timpul activa, tot timpul ocupata cu diverse chestii…. si uite asa nu mai apucam sa aprofundam chestii care chiar merita aprofundate si nu printr-o activitate febrila, ci prin calm, liniste si pace… Ai incercat vreodata sa-ti faci mintea sa taca? Incearca, e mult mai greu decat pare… Oamenii se gandesc la 101 lucruri pe minut… Cand au de-a face cu linistea, cu lipsa de activitate, imediat cauta ceva de facut… Ei nu pot accepta necunoscutul, le e frica de el… De ce sa se lase in deriva? Fiindca le e teama ca se vor izbi de ceva tare, puternic… Pai, daca ai radarul activ (intuitia) nu ai de ce sa te lovesti de lucruri puternice… Daca, totusi, s-a intamplat sa te lovesti de ele, gandeste-te ca nimic nu e fara rost… poate maruntisurile pe care le ignori au si ele valoarea lor… Poate stii chestia asta deja si zambesti la ceea ce scriu, la aberatia mea…
Dar de ce nu ma opresc, desi ma dor mainile de-atata tastat? Sa-ti spun o chestie: eu am fost 100% spontan cand am scris aceste lucruri, se poate sa fi debitat prostii (in viziunea mintii rationale), dar intuitia ta ce-ti spune? Ti-ai ascultat vreodata intuitia?

Am scris toate aceste lucruri intr-o stare de semi-transa… Oare ce o sa urmeze, cu ce e-mail o sa te stresez? 🙂

***

Data e-mail-ului: 27 februarie 2007. Deci dinainte să fac acest blog.

Ciudat…

Am întâlnit în viaţa mea patru poveşti asemănătoare până la un punct. În toate era vorba de moartea partenerului, la una nu tocmai.

Prima poveste am întâlnit-o la cineva cu care credeam că mă potrivesc. L-am întrebat insistent ce s-a întâmplat de nu mai e cu el, deşi se înţelegeau de minune. Mi-a zis scurt şi sec: „A murit.” Mi-am cerut scuze şi am dat condoleanţe.

A doua… Era o femeie care a scris unei reviste gen „Povestea mea” (şi pe care, din întâmplare, am citit-o) despre accidentul pe care l-a avut soţul ei în străinătate, în care a murit un om şi au supravieţuit doi. Din cauza unei confuzii de nume, i s-a spus că soţul i-a murit. Tragedie mare, plânsete, am plâns şi eu citindu-i povestea. Până s-a lămurit toată chestiunea, la sfârşit m-am bucurat şi eu cu ea. Scria bine, se vede.

A treia… Vorbeam pe messenger cu el şi l-am întrebat (fără să insist, de data asta, sper), cum de s-au despărţit, dacă aveau o poveste de iubire aşa de frumoasă? Mi-a zis (mai plastic decât cel din prima poveste) că a murit… Aici nu mai ştiu ce replică i-am dat, deşi e mai recentă…

A patra… Vedeţi aici… Am plâns cu el, pentru el…

Eu sunt în căutarea unei relaţii şi am impresia că Universul îmi trimite un avertisment… În sensul că voi avea şi eu o poveste din astea… Acum mi-am adus aminte de o altă poveste, asemănătoare cu a doua, doar că al ei chiar a murit… Nasol.

Tipul meu ideal

Este curajos, puternic, sincer şi înţelegător. Nu neapărat în ordinea asta.

Ca bonus, ar fi blond… dar nu în sensul pe care-l dau bancurile acelea idioate, ci în sens strict fizic.

Ghimpe în inimă

Îmi place mult de cineva. Şi s-ar putea să nu vină niciodată la mine… 😦