Blogul minunatului creier leşinat

… de blog şi de faptul că de multe ori nu prea am inspiraţie sau timp să mă ocup de el. Dacă e deja a “n”-a oară când vedeţi că mă plâng de asta, daţi vina pe mine sau pe circumstanţe, după preferinţe sau gusturi.

Vreau doar să “raportez” că am mai tăiat din listă alte trei filme: Angels in America, Adaptation şi The I Inside.

Angels in America: Fain, dom’le, al naibii de fain… Merită să-ţi strici ochii numai pentru Meryl Streep jucând roluri multiple (ba chiar e singura actriţă dintre toţi actorii din miniserie care joacă rol masculin, pe lângă celelalte roluri feminine şi diverse…) cu o graţie de netrecut cu vederea… M-a uimit, pur şi simplu… Oricum, acest film debordează de imaginaţie (deh, efectele speciale sunt chiar speciale, deşi se ghiceşte destul de uşor cum sunt unele făcute, but that’s not the point, ci faptul că era iniţial piesă de teatru), iar acesta e alt motiv pentru care l-am vizionat… Poveşti paralele care ajung să se termine într-un punct (comun) deja e răsuflată, dar folosită cu măiestrie (cum altfel?)… Prea multe paranteze, mintea mea umblă aiurea, dar cam aşa e şi filmul, cu multe paranteze şi cu hoinăreală prin desişul desfăşurării pe mai multe planuri… E distractiv dacă vrei chiar să participi la film ca simplu spectator cu atenţia trează, îndreptată atât spre detalii, cât şi spre imaginea de ansamblu… Şi acţiunea filmului se desfăşoară în anul 1985, cu câteva luni înainte să mă nasc… E pur şi simplu un film adorabil… Îi dau nota 10…

Adaptation: Începe ca un documentar, pe parcurs apare agonia creaţionistă a scenaristului filmului (nu degeaba a primit aprecieri acest film pentru originalitatea sa) în competiţie cu “creativitatea fertilă” - în acelaşi domeniu! - a fratelui său geamăn (ambii interpretaţi de Nicolas Cage), după care urmează nişte întâlniri care trezesc nişte suspiciuni ce duc la acţiuni gen spionaj, încălcare a intimităţii, secrete ce au fost aflate şi trebuiesc păzite cu orice preţ… şi, nu în ultimul rând, moartea violentă a unui personaj… Şi ghici în jurul cărui subiect se învârte totul? Viaţa… da, dragilor… Chiar şi plictiseala care apare în film reflectă acest lucru… E un film despre viaţă, foarte original şi… cu Meryl Streep, deja maestră recunoscută în actorie… Nimic de reproşat la adresa ei… Chiar şi actorul ce îl joacă pe tipul cu doi incisivi lipsă (bleah) e nemaipomenit… Te captivează filmul, chiar dacă la început pare să fie vorba de orhidee (hi, hi; sunt frumoase, dar un film întreg despre flori?), apoi dedesubturile încep să apară din ce în ce mai la suprafaţă… Şi culmea, e bazat pe fapte reale… Are nota 9… Plictiseala, deşi justificată, dă impresia (falsă, ce-i drept) că filmul n-are acţiune… Ăsta e singurul defect pe care l-am găsit (având în vedere că acea plictiseală e provocată de agonia aceea creaţionistă)…

The I Inside: Hm… Nota 8, dacă nu 7… De ce? Se vrea a fi o combinaţie dintre Memento şi The Butterfly Effect, care chiar sunt bune (cel puţin, în comparaţie cu filmul în discuţie), dar ceva n-a ieşit cum e bine şi rezultatul e un dezastru care a distrus mixtura… Ciudat, acum am văzut că TBE a ieşit după TII… În orice caz, nu mi-a satisfăcut anumite exigenţe prosteşti, cum ar fi… variaţiunea (acolo, era pe aceeaşi temă), schimbarea (minimă, voiam mai mult), claritatea (nu poţi deosebi viitorul de trecut, e derutant la faza asta, se putea şi mai bine)… Mi-a plăcut că aduce vorba de moartea clinică, poate trezeşte un interes mai mare în rândul oamenilor obişnuiţi… dar e prezentată cu zgârcenie (sau cu subînţelesuri, hm, o fi tabu?)… Ryan Philippe s-a străduit bine… A lăsat unele scăpări (care mi-au scăpat, ce-i drept, dar ceva mă sâcâie că a avut scăpări şi mă enervează că nu pot să arăt cu degetul), în rest ceilalţi n-au fost mai buni ca el, dar nici worse… Cel puţin, aşa mi s-a părut… Oricum, merită văzut pentru cei cărora le place să-şi piardă timpul cu aspecte necunoscute ale unei realităţi subiective… şi pentru cei care sunt de acord cu fatalismul, dar eu nu prea văd aşa lucrurile… În plus, mi s-a părut că era cam limitat… Putea să-l dezvolte mai mult…

Am citit şi două cărţi, vă spun doar de una din ele: Alchimistul, de Paulo Coelho, editura Humanitas. E prima carte citită de mine, scrisă de acest autor, şi vă spun că mi-a plăcut mult, multe din ideile scrise acolo au rezonanţă cu ale mele, chiar mi s-a părut că eu aş putea scrie această carte altfel, dar cu aceleaşi idei, prezentate sub altă formă… Probabil din cauza asta mi s-a părut pe jumătate predictibilă… Dar e deosebită prin simplitatea şi profunzimea ei, vorbeşte despre iubire, aventuri, călătorii, bogăţie interioară şi exterioară, destin versus liberul arbitru şi multe alte subiecte care merită atenţie. Citeam titlurile scrise de acelaşi scriitor - la ultima pagină a cărţii - şi îmi doresc să citesc Jurnalul unui mag şi Vrăjitoarea din Portobello. Poate şi Manualul războinicului luminii, dar s-ar putea să mă răzgândesc, nu se ştie. Hm, în timp ce citeam această carte, am găsit nişte simboluri foarte frumoase prin ilustrativitatea şi subtilitatea lor… dar am găsit şi părţi exagerate, cum ar fi regele bătrân şi telepat, dar poate altfel nu pornea povestea, nu ştiu. Oricum, faza cu acel rege mi s-a părut forţată în comparaţie cu o altă carte care vorbeşte despre “coincidenţe” găsite pe drum, în jurul tău… această carte se numeşte Profeţiile de la Celestine, de James Redfield. Atenţie, James este psiholog. Sau, mă rog, era psiholog practicant timp de 15 ani, dar cred că a rămas astfel chiar şi după ce a rămas fără practică… Nu poţi renunţa la o parte importantă a trecutului tău, nu-i aşa? Aceste cărţi sunt scrise simplu, nu fiindcă ar fi pentru proşti, ci fiindcă se adresează inimii… Care inimă doreşte multă iubire… Trebuie doar să fim atenţi la ce e în jurul nostru…

Ce păcat că lăsăm mintea să ne strice viaţa… Inima doreşte s-o facă mai uşoară şi chiar are soluţii, dar n-o ascultăm din cauza fricii noastre… Şi când n-o ascultăm, viaţa se poate complica… Nici nu e de mirare că atâţia oameni sunt nefericiţi… Dacă simţiţi nevoia să faceţi anumite lucruri, oricât de prosteşti ar fi ele, faceţi-le. Rezolvaţi mai târziu cu urmările. Dar mai întâi, vindecaţi-vă de frică…

OK, ştiu că am lipsit cam mult şi asta se datorează faptului că n-am avut inspiraţie. Veştile despre care scriu în acest post nu vreau să fie (prea) personale, aşa că m-am simţit chiar lipsit de ceva despre care să pot vorbi… Aşa că, azi, cum-necum, m-am pomenit cu câte ceva de scris… Şi mă grăbesc, să nu cumva să uit.

Prima chestie: M-am uitat la filmul Sicko, care e un documentar excelent realizat de Michael Moore, realizatorul unui fel de documentare care aproape arată precum reality-show-urile pe care le vezi în unele locuri. Vă spun atât: având în vedere că e documentar, deci bazat pe fapte cât se poate de reale, merită văzut, fiindcă e realizat într-o manieră alertă, dar uşor de urmărit… Genial… Plus că sfârşitul, în ciuda cuprinsului dureros de asemănător cu cel românesc (ca să vedeţi că noi am copiat capitalismul de la americani şi nu democraţia de la europeni…), este emoţionant şi ultima scenă e chiar haioasă. Aş vrea datele de naştere (zi, lună, an, oră, minut şi loc) ale lui Michael, am văzut că e umanist până la a fi aproape fraier, dar se descurcă de minune… Are fler, se vede asta. Aş vrea să-l cunosc, da… În plus, am văzut şi răspunsul la întrebarea unor astrologi, hehe, deşi nu are nici o legătură (cel puţin, nu una evidentă) cu astrologia, însă am privit documentarul şi cu un ochi de astrolog, pe lângă cel de cetăţean.

A doua chestie: Când voiam să recomand filmul şi altora, am intrat pe Y!M, dar când am văzut un avatar, am uitat pe moment, apoi mi-am amintit şi m-am răzgândit. Avatarul pe care l-am văzut e acesta şi l-am rugat pe cel care îl avea să-mi dea poza originală. Mi-a dat-o aici. Apoi mai sunt două poze faine, una aici şi alta colea. Le-aş numi fotografii conjuncturale şi le apreciez tocmai datorită frumuseţii şi rarităţii lor.

A treia chestie: Uitându-mă pe listă, am văzut un status link-uit, pe care scria Am apărut la ştiri şi am dat click acolo. Imediat mi-am dat seama de neverosimilul situaţiei relatate acolo şi l-am luat la întrebări:

Hidden Angel: ce michteau!
Octavian Sandu: :))
Hidden Angel: zi exact ce s-a intamplat ai inventat povestea cu plecarea in spatiu?
Octavian Sandu: =))
Octavian Sandu: iti dai seama
Hidden Angel: dar ce faceai?
Octavian Sandu: :))
Octavian Sandu: ma jucam, iti dai seama
Hidden Angel: si lumea a luat-o razna, nu?
Octavian Sandu: :))
Octavian Sandu: lumea e de vina, nu eu
Hidden Angel: de fapt, faptul ca ei nu te inteleg e de vina… da, asta e partea lor de vina

Evident, i-am cerut permisiunea să postez această discuţie pe blog şi mi-a dat-o. Mi-a zis că era farsă de 1 Aprilie, deşi cam întârziată (completarea mea). Ah, da, şi un bonus. Site-ul lui Octavian e acesta.

Voi ce mai faceţi?

O mierlă zboară în libertate şi nu e deloc periculoasă. Când vedem un om şi credem că e periculos, îl facem hoţ sau criminal, numai fiindcă nu ne place cum este el, să zicem în exterior… Arată ca un vagabond, dar asta nu-l face periculos, este mai mult ca o mierlă liberă.

Am scris asta de mai sus acum câteva zile, pe un caiet. Şi aş vrea să vă anunţ că pe 5 martie blogul meu împlineşte 1 an de la “naştere”. Hai, uraţi-i “La Mulţi Ani”!

Eu ştiu o variantă, pe care o şi folosesc. Te duci la “Control Panel”, “Regional and Language Options”, apoi selectezi ce trebuie selectat, te descurci.

O altă variantă, probabil mai comodă pentru cei neiniţiaţi, este aceasta, găsită de curând.

Mă jucam ieri seară pe ConQUIZtador.ro. Era cineva cu nick-ul Bigudiu, altcineva cu Next Level 1 (hm, cam dubioase). NL salută, B răspunde, eu răspund pe urmă, dar îmi dau seama că NL e mai interesat de B. Mă întrebam dacă B e băiat sau fată, că mi-era evident că NL e băiat. Apoi, NL s-a simţit ceva mai sigur să întrebe “eşti studentă?”, după ce a întrebat de vârstă şi i s-a răspuns că 24. B răspunde “am fost student”. Eu am râs: “:))”. N-a mai zis nimeni nimic, NL are pică pe mine şi mi-a atacat cetatea până mi-a luat toate teritoriile cucerite, dându-mi craniul înfrângerii. După care a scris “fiindcă m-ai atacat”. Hm, de când râsul e considerat atac?

Am scris asta ca să uit de piatra asta incomodă.

De obicei, prin cei care dau loc blogului meu în blogroll-ul lor.

Dar cel mai mult îmi plac termenii cu care sunt găsit în motoarele de căutare… Vă dau şi exemple:

“speed test” - Cea mai des folosită “expresie” (şi alte variaţiuni ale acesteia) ce îndreaptă vizitatorul avid de viteze internetice… Şi dă click chiar la postul care se numeşte Speed Test Internet.

“ce mai faci” - Bine, mulţumesc. Numai să nu mă întrebi de facultate, că mă apucă depresia.

“antrenamente pentru creier” - Good idea.

“”ma batea cu batul”" - Auci! Cine?

“sinestezie” - Alt termen des folosit care duce la blogul meu, aici.

“exstatic” - Cineva se gândeşte la mine. Sau la blog. Welcome and thanks, whoever are you.

“enciclopedia cu zambete” - Ah, cartea mea preferată din copilărie… Din păcate, n-o găseşti aici, cred că nici nu mai este editată… În cel mai bun caz, poate e virtuală şi se găseşte prin vreun colţ uitat al Internetului. Dacă o găseşti, mă anunţi şi pe mine, da? S-o dau şi altora, noroc că mai am cartea în formatul obişnuit.

“fata mea lesina” - Foarte rău. Du-te la bloguri de medicinişti, că nu ştiu ce se face în caz de leşin.

“ce inseamna cuvantul fictiv” - Ceva care nu există. Ficţiunea, de cele mai multe ori, înseamnă imaginaţie, după unii, iar după alţii înseamnă minciună. Depinde şi de context (să nu-mi spui că nu ştii ce înseamnă “context”; în caz că nu ştii, ai dexonline.ro).

“libertatea din 9 iunie 2007″ - Oare ce are aşa de interesant ziarul de-l cauţi pe Internet, şi încă o ediţie aşa de veche?
Daca crezi că ai şanse, ori eşti un optimist incurabil, ori eşti un zăpăcit… În ambele cazuri, îmi placi. Înseamnă că nu ştii ce înseamnă imposibilul.

“desene animate alba ca zapada youtube” - Nu cred că Youtube ar admite vreodată lungmetraje… N-am văzut nici un video mai lung de 15 minute… Însă am văzut un film întreg pe Google Video, încearcă acolo.

“pasare albastra in vis - semnificatie” - Din păcate, nu cunosc prea bine semnificaţiile viselor. Mai ales că nu ştiu cu ce asociezi, în general, o pasăre şi culoarea albastră. Să zicem că pentru tine pasărea înseamnă libertate, iar albastrul e al cerului, din punctul tău de vedere. Ei, aici poate să însemne că o să zbori în vacanţă cu avionul. E doar un exemplu, intuitiv, nimic bătut în cuie… Dacă asociezi albastrul cu marea, atunci poţi avea o croazieră sau poţi avea un sejur la mare. Sunt multe posibilităţi.

“cine a scris povestea scufita rosie” - Cred că fraţii Grimm, dar bănuiesc că ei doar au cules povestea, au scris-o şi au publicat-o, autorul original fiind probabil necunoscut.

“cum sa desenezi un mikey mouse” - Dacă ai talent la desen, ştii deja. Dacă nu, poţi învăţa la cursuri de desen, nu ştiu unde se predau, dar în ultima vreme observ că răsar workshopuri pentru aproape orice. Mai caută pe net, dar schimbă un pic cuvintele-cheie. Mai precis, elimină “un mickey mouse”.

“anecdote copii” - Sunt frumoase, da.

“lyra constelatie” - Este aliniată cu constelaţia Săgetătorului, din câte am înţeles. Nu te mulţumi cu răspunsul meu, mai caută. Frumoasă pasiune, să cauţi constelaţii. Go on!

“zarurile au fost aruncate cezar” - Da, Cezar a zis-o. Sau ce vrei să găseşti?

“caut prietena” -Îmi pare rău, blogurile nu sunt matrimoniale. Cel puţin, nu cele pe care le-am văzut până acum.

“regele cepheus” - Citeşte “Legendele Olimpului”, de Alexandru Mitru. Îţi va răspunde tot ce vrei să ştii despre acest rege. Spor la citit! Poţi căuta şi în cărţile de istorie antică, dacă nu eşti mulţumit. Mai precis, caută orice referire la Grecia Antică.

“the painted veil -cast” - IMDb.com. Am scris despre film aici. Edward Norton şi Naomi Watts au jucat chiar bine.

“povestea vietii mele” - Îţi plac telenovelele, nu-i aşa? Am scris una în blog, dar nu mai dau link. E de-ajuns câţi au citit-o.

Toate astea au fost ieri. Numai ieri, da… Mă surprinde chestia asta.

Titlu provizoriu, probabil. Încă stau şi visez cu ochii deschişi. Starea mea de spirit s-a schimbat în ultima vreme, mă simt ceva mai bine acum… Înainte stăteam ca pe ace, parcă eram paranoic. Mi-ar plăcea să găsesc un subiect mai profund decât propria mea persoană, ce trădează vanitatea (sau egoismul?) atât de caracteristică firii umane…

Hai să vorbim despre idei. Ţin minte un citat în genul: “Oamenii mari discută idei, oamenii mici discută bârfe.”

Vreau să fiu un om mare. Cine n-ar vrea?

Una este “a şti că” şi alta e “a şti cum”. Este un lucru ce pare banal, nu-i aşa? A şti că eşti este cu totul altceva decât a şti cum eşti… Pentru filosofi pare o problemă complicată, care cere tot felul de strategeme şi argumente… Evidenţa nu are nevoie de argumente, din câte ştiu… Şi asta mie mi se pare o evidenţă, pentru alţii nu ştiu ce poate fi.

Sătul de despicat firul în patru, mă ridic de pe scaun şi încerc să caut ceva. Ce? Habar n-am. Ies din cameră, iau ceva batoane de ciocolată (mor după ciocolată), după care revin în cameră. Observ un înserat prin fereastra deschisă. Şi abia acum observ că, la sfârşit de februarie, vremea de-afară seamănă foarte mult cu vremea de la sfârşit de martie… Nici prea caldă, nici prea rece, exact primăvara la înserat… Am simţit răcoarea aceea plăcută, care nu provoacă nici o dizgraţie din condiţia de om simplu în ce mă (re)găseam… Şi atunci mă întrebam dacă nu cumva timpul într-adevăr s-a accelerat, cum zic unii, sau e încălzirea globală, cum zic alţii? N-am de unde să ştiu asta, rămân uituc, cu toate că ţin minte că am citit câte ceva despre toate astea şi am uitat conţinutul… Trist? Nu ştiu, uneori poate fi trist, mai ales când te întreabă cineva ceva ce necesită memorie şi poate să te considere prost pentru că nu ştii ce să zici. Dar poţi şti cum să zici, astfel încât să nu fii considerat prost, asta e o îndeletnicire cu care s-au obişnuit şmecherii. Nu cred că vreau să fiu un şmecher, prefer să fiu sincer până la capăt. Da, o condiţie esenţială pentru a uita o informaţie este s-o dai, într-o formă sau alta: în scris sau în vorbire. Dar să comunici ceea ce ştii. Şi apoi poţi face loc pentru alte informaţii.

În orice caz, faptul că memorezi lucruri nu te face deloc deştept. Doar informat. Însă când foloseşti informaţiile în mod eronat, asta cum se cheamă? Prefer să nu dau verdicte, probabil fiindcă sunt conştient că totul e în schimbare. Începând cu timpul însuşi, care lasă totul la urmă… Faptul că uiţi lucruri nu te face deloc prost. Doar uituc. Însă când ai abilitatea de a fi calm şi deschis la orice situaţie, asta e o mare calitate. Eu aşa consider, alţii pot găsi enervanţi acei oameni calmi probabil fiindcă tocmai că sunt prea calmi. A fi deschis nu trebuie confundat cu a fi naiv. Eu sunt naiv, din faptul (probabil) că sunt prea deschis. Există oameni înţelepţi, deloc naivi, care pot fi deschişi.

Când mă enervează ceva, o spun şi după câteva zile uit ce mă enervează şi ce am zis… Până apare ceva ce-mi aminteşte ce-am făcut şi, după caz, îmi pare rău şi/sau trec mai departe. Îmi amintesc ce m-a enervat şi mă mir că m-a enervat chestia asta, îmi zic că poate eram într-o perioadă mai ciudată şi de fapt m-am enervat eu şi am vrut să mă exorcizez, spre oroarea unora.

N-ai încotro, întotdeauna trebuie să mergi mai departe, prezentul este timpul schimbător, întotdeauna deschis posibilităţilor. S-a înnoptat de-a binelea acum. Ecranul e mai strălucitor, parcă mă domină (am unul de 19 ţoli de câteva luni), are ceva fascinant, prin faptul că-mi văd scrisul altfel decât prin scrisul de mână, e o chestie care mă fascinează întotdeauna, parcă scriu direct o carte virtuală… Care acum e doar în formă de preview…

Când vezi atâtea posibilităţi, îţi dai seama că ele sunt doar virtuale… Însă alegerile pe care le faci tu le materializează… Le face palpabile şi pentru alţii, nu numai pentru tine. Înainte, erau palpabile doar în realitatea ta interioară, care - poţi să fii sceptic/ă la faza asa - o influenţează pe cea exterioară. Asta se cheamă că ai un vis şi vrei să-l împlineşti, cum ar zice unii. Eu zic că poţi să ai vise pe care doar le întreţii în minte, în inimă, fără să ştii de ce, probabil cu o mare dorinţă de a se materializa, însă exact asta se întâmplă, într-un fel neaşteptat şi spontan. Pentru că viaţa este aşa de complexă, Universul atât de mare şi Dumnezeu atât de puternic, încât ar fi imposibil să nu fie împlinite visele, în cazul în care facem ceva pentru ele, oricât de vag ar fi… Doar dorinţă să fie… Plus că nici o dorinţă nu e simplă…

Viaţa e atât de plină de posibilităţi, încât limitările pe care le vedem în realitatea exterioară sunt create doar de noi înşine, alese de noi… Însă mulţi dintre noi nu vor să recunoască asta. Poţi zbura în vise, nu şi în realitate, e adevărat, dar rămâne un vis frumos, pe care-l poţi ţine în inimă şi în minte, fără a spune nimănui (superstiţia aceea poate să aibă un sâmbure de adevăr, prin faptul că, dacă spui cuiva ce-ţi doreşti, rişti să ţi se râdă în faţă şi, prin urmare, să-ţi scadă stima de sine necesară demarării acţiunilor dorite). Bine, în prezent ştim că există avioane, ele au ferestre care ne ajută să vedem (prin urmare, să constatăm empiric) că noi zburăm în acel moment. Însă pe vremea când nu existau avioane precum cele de azi, era groaznic să spui cuiva că vrei să zbori, te interna cineva la spitalul de nebuni fără să ai vreo şansă de a inventa ceva atât de minunat precum o chestie mai grea ca aerul care poate să zboare… Cei care au inventat avioanele au avut încredere în faptul că limitările nu există decât la nivel psihologic şi au acţionat în consecinţă. Probabil datorită lor, şi multor altor inventori precum Edison, fraţii Lumiére & Co., azi putem crede că totul e posibil. Însă, spre uimirea mea, am întâlnit mulţi oameni sceptici în privinţa realizărilor personale. De exemplu, dacă te apuci să spui cuiva că vrei să fii directorul unei cutare companii, ţi se va râde în faţă că aşa ceva nu e posibil. Cu ce e mai greu să fii director de companie decât să inventezi ceva original? Habar n-am, pare ceva simpluţ în comparaţie cu ce vedem… Dar ce e simplu nu poate fi uşor, aşa cum nici ce e uşor nu poate fi simplu; deşi sunt cazuri când ceva este simplu şi uşor, altceva poate fi greu şi complex… Probabil mai puţine, habar n-am…

Am simţit nevoia să scriu lucrurile acelea… Acum mă simt un pic ridicol, sunt conştient că alţii au zis cam aceleaşi lucruri ca mine, şi totuşi, parcă “magia” aceea nu va dispărea niciodată… Sunt conştient că nu ştiu nimic. Dacă mi s-ar pune o întrebare care nu necesită memorie, sunt multe şanse să dau un răspuns greşit, ceea ce e semn (aproape sigur) că sunt prost… Dacă mi se pune o întrebare care necesită o reproducere din memorie, nu mă simt nici bine, nici rău dacă răspund bine sau nu. Doar indiferent. Probabil fiindcă sunt aproape sigur că nu am o minte aşa de bună ca a altora. Dar uite, mintea e doar un instrument, dacă e proastă calitate, merită îmbunătăţit, însă cum nu există manuale de îmbunătăţire ale memoriei, trebuie să mă descurc pe cont propriu. Instrumentul în sine e neutru, se înţelege, sper…

Aşadar, nu vă luaţi după nimic din ceea ce scriu. E posibil să induc în eroare fără să vreau. Ce e real şi ce e iluzoriu? Nu voi şti niciodată. Un lucru ştiu sigur: totul fiind provizoriu, singura constantă este schimbarea… Şi de ea mă bucur cum pot, cu lipsa asta de memorie…